Ponta vrea să ne spună că nu va spăla Putina (decât dacă i se va da ocazia)

Semnalul pe care a vrut în mod clar să-l transmită Victor Ponta ambasadorilor occidentali care îl tratează ca pe premierul unei țări bananiere, pentru o presupusă „corupție” de 10 mii de euro (datând nici măcar din mandatul de premier, ci de pe vremea Bunicuței Băse), în timp ce guvernanților Greci se miră cum să le mai caute-n coarne, cu prețul a mii de miliarde de euro, este că dacă ei nu-l vor așa cum e și cum îl vrea și majoritatea noastră parlamentară, Putin l-ar vrea, păi cum drea, și l-ar aștepta cu brațele deschise oricând i s-ar ivi ocazia. Ca și în cazul smeției pe care imprudentul nostru premier i-a tras-o neoconei coane Nuland, eu nu zic că acesta e un gest prea înțelept din partea cam precipitatului PM, însă omenește (și mai ales românește) este de înțeles și să nu ne mirăm dacă, pe măsură ce conflictul dintre înfuriatul Ponta și aroganții Ambasadori ai Occidentului, care lucrează în mod evident cu două măsuri, se va adânci, majoritatea românilor se va alipi nu de partea celor ce tratează România ca pe o colonie din pustiie, ci de parte celui care le va părea a fi un rumân de omenie și cu ouă de piatră vie…

++++++++++++++++++++++++++++++++++

PS: topicul de mai sus mi-a prilejuit o discuție cu vechi amici portocalici, după cum vedeți aici:

  • Carmen-Maria Mecu Fără mine, Poesele, URSS mi-a luat averea din Basarabia, a bunicii și nu mi-a dat nimic în schimb. M-a jefuit, cum ar veni. Iar PM ăsta nu-i Plagy al meu. emoticon smile Eu vrea cu vestu, nu cu estu. emoticon smile Punctum. emoticon smile Nu mai vreau davai ceas, davai palto. Tânăra generație, nici atât. Banannieri am devenit când ne-u rusificat, că în interbelic nu eram așa. POESELE, CITEȘTE APELUL DUMITALE, CA SĂ-ȚI ÎMPROSPĂTEZI MEMOIRUL! emoticon smile
  • Avp Viorel Padina: Așa, și ? De unde înțeleseși dta, din cele de mai sus, că eu sau Ponta am vrea ori am prefera ca România să fie mai degrabă cu Rusia, decât cu Europa sau cu America, așa cum ai vrea dta ori Gabriela Crăciuneascu, daraghia maia ? Chiar sunt curios cum gândește un intelectual când este plin de ira et studio.
  • Filadel Ledalif: Să spune Mira dîn studio. emoticon grin
  • Gabriela Craciunescu: Cheia este: „eu sau Ponta”. Sine ira et studio.
  • Steliana Ionescu: Provocare pe fata, iar AVP este ca si Ponta un provocator. Adica, pana mai ieri il considera pe Obama un lider mondial „predestinat” care a meritat pe bune Premiul Nobel pentru Pace , iar acum il considera arogant si colonizator, ce trateaza Romania ca pe o colonie. In schimb pe Ponta , un nenorocit care este in stare sa vanda tara rusilor numai ca sa-si apere pielea, a lui si a celorlalti escroci din „grupul infractional organizat”, il considera o victima a justitiei . Ca justitia a devenit dintr-o data antidemocrata, care vrea sa-l dea jos de la putere numai pentru ca a facut sl el saracul o mica escrocherie de 10.000 de euro. Pai hai sa furam si noi, fiecare roman in parte, cate 10.000 mii de euro sa vedem ce se va intampla ?
    Îmi place ·3 ore
  • Avp Viorel Padina: Și astăzi îl consider pe Obama un erou civilizator postmodern și nu-l confund deloc cu aripa radicalilor neoconi. Revenons a nos moutons, pentru mine e limpede că dacă Victor Ponta chiar va cădea la un moment dat în mrejele putiniștilor, târând după el și soarta poporului istuia, asta se va întâmpla din pricina sentimentului de nedreptate și de revoltă pe care i-l provoacă talibanii portokaki dup-aci, incapabili să judece sine ira et studio, după cum îi știu binișor de-acuma, precum și incompetenței anumitor ambasadori vestici, care par să trateze România ca pe o șatră țigănească de la periferia hiigenicelor lor capitale, șatră pe care o poți autoriza să existe, sau ba, după cum ți-e cheful neocon, n-așa? Iar dacă nu le pasă de sentimentele poporului istuia, așa cum este el, fudul și balcanic-vulcanic, și nu vor ține cont de voința Parlamentului aborigen nici după alegerile de la anul, când e clar că, dacă va avea aceeași diletanți contracandidați, va câștiga tot cârlanul, chiar dacă ar candida de la Rahova, împreună cu „Varanul”, atunci ne vor aranja și Maidanul, păi cum drea, ca să se-aleagă puradicul, confundând demnitatea unui vechi popor cu inamicul… emoticon frown Asta e situația și nația.
  • Carmen-Maria Mecu: AVP, MULȚUMESC DE SUGESTIE: DACĂ PONTA NU ARE LIBER ARBITRU, CHIAR NU ARE CE CĂUTA ÎN VREO FUNCȚIE PUBLICĂ. DACĂ E DOAR REACTIV, ȘI NU PROACTIV, locul lui e într-o modestă funcție executivă. Deci, să demisioneze, spre binele nostru, ca să scăpăm de influența portokaliilor și albăstriilor care îl păpușează cum vor ei. emoticon smile
  • Avp Viorel Padina: Da, mey, sunt și io de acord să demisioneze Ponta ista, păi cum drea, însă numai dacă ar exista, aici și acuma, un rău și mai mic decât domnia sa. Cum însă oricare dintre potențialii săi contracandidați ar risca să fie și ei acroșați oricând de divizia DNA, dacă se va supala dl Florian și-o va suna pe d-na Codruța, sau când Ambasadorii Vestului se vor pleectisi de mutra înlocuitorului lui VVPonta și nu vor avea alte dixtracții mai ca lumea pe-aci, la Porțile Orientului criptokaki, io zic că e mai bine să rămână în continuare actualul rău mic, pontic & calic, care cel puțin știe să conducă țeara ca un abil voinic, cel puțin din punct de vedere economic, n-așa? Părerea mea, păi cum naiba.
  • Steliana Ionescu: Daca inteleg bine in viziuna ta altii sunt de vina in caz ca Ponta, un tembel fara pereche ,va cadea in”mrejele putinistilor” . El ,saracul, un biet nevinovat , se revolta ca un copil razgaiat ca nu l-a lasat mamica sa se plimbe cu masinutele la balci . Doamne sfinte, chiar nu inteleg AVP, cum de ai reusit sa preiei de la Antena 3 toate tampeniile manipulatoare si vadit partinitoare ? Nu vezi ca se face de rusine in lumea civilizata si cu adevarat democrata ? Uite aici :http://www.nasul.tv/socialistii-europeni-se-rusineaza-cu…/

  • Carmen-Maria Mecu: Rele, ca râia pe caprele lui Creangă, în țara asta… Da or mai fi și oameni cumsecade, n-om fi rămas doar noi doi, Poesele.Ro! emoticon wink
  • Avp Viorel Padina: @Stely, nu s-a născut încă omul sau mogulul care să mă manipuleze pe mine, așa cum, de-un paregzamplu, te manipulează „Nașul” criptosecu pe tine. În speță, și dincolo de faptul că titlul ăla e o pură speculație intoxicatoare, din contra, probabil că Ponta în mod expres n-a mers la Budapesta, ca să le-arate Ambasadorilor că el n-are nicio treabă cu tizul său, Victor Orban, celălalt sfidător al Vestului și aliat aproape pe față cu Putin. @CMM, Păpușarul a avut grijă ca pe scena politică vizibilă să nu mai existe decât marionete șantajabile, într-un grad mai mare sau mai mic, pe care el să le poată manevra ca la teatrul Țăndăric.
  • Filadel Ledalif: Măi Steliana politica asta îi ca ceapa. Are multe straturi și pe măsură ce le dai deoparte plîngi tot mai mult. AVP nu se luptă cu Ponta care-i la nivelul ăl mai de jos, tactic ca să spui fără să fiu bănuit de inteligență, nici cu ăl strategic care-i umpic deasupra ci cu hăl de mai sus care-i negru-n ceru gurii mai pe concept. Mai la rădăcină zic.
  • Avp Viorel Padina: emoticon smile Știam io că, în stratul ultissim, ești băiat bun și intelighent, my Filadel, chit că uneori pari mai purcel ca un puradel și tot atât de isteț ca un drăguțel f. tembel emoticon smile
  • Steliana Ionescu: Filadel , pai nici eu nu spun ca AVP s-ar lupta cu Ponta . El, ca si Antenele lui Voiculescu (Felix -securistul pe rit vechi) se lupta cu „portokakii” lui Basescu .Aceia fiind noi, prietenii lui de odinioara , cei care il credeam victima comunismului. Acuma lui nu-i mai pasa ca tocmai din cauza unora ca Voiculescu a suferit ci , dimpotriva , ii sustine in contra noastra din aceeasi ” pricina” a „sentimentului de nedreptate și de revoltă pe care i-l provoacă talibanii portokaki dup-aci(adica noi) incapabili să judece sine ira et studio, după cum îi știu binișor de-acuma…” Asta e ,el vrea sa ne faca in ciuda . Dar cu ce pret ?
  • Filadel Ledalif: Stely, măi, noi sântem numa porto, pe iel îl supără ăia kakii mai mult. Iar dacă mai âs și porto avem un dezatrsu întreg. Cum ziceam unde âi ipocrizie âi și multă sinceritate. emoticon grin
  • Steliana Ionescu: Prevad ca in curand vei tace malc , AVP. Asta intrucat vei vedea ca noul tau „rau cel mic” a fost la Baku , doar sa plece undeva, dar acolo a fost tratat ca pe un „neica nimeni” .Pe lista oficiala nici macar nu apare. Apare premierul Bulgariei la poz. 10. La fel si Ministrul Tineretului din Kuweit si “Ministrul Sportului” din Iran.Insa,prim-ministrul Romaniei este trecut la categoria „si alti invitati”. De fapt vezi si in poza cum sta singurel si nebagat in seama.Se uita drept in fundul lui Putin. emoticon smile Halal prim -ministru ! Dupa cum vezi a fost tratat mai rau ca al unei tari bananiere.
  • Avp Viorel Padina: @Fil, thank you pe jumătate, fratre emoticon smile (restul, după ce vei veni cu oarece precizări, zmecherosule;)) @Stely, nu e vina mea că tu nu (mai) pricepi nimic din mandea, după ce io l-am abandonat pe fostul rău mic (devenit între timp mare și blocat de Siguranța Statului portokaki ca atare, cu tot cu mândruța-i pe care-o știi, căci altfel amurezii dreqului amenințau s-o pună de-o dictatură urât mirositoare chiar și pt un Big Brother în născare…) și-am profețit apariția răului mic actual, din sesiunea de rele următoare… E doar o tristă întâmplare, dear surioare emoticon frown Am închis discuția cu mătăpuță…oops.
  • Steliana Ionescu: AVP, tu esti plin de ura si din cauza asta vezi totul deformat. Nu se poate sa gresim cu totii. Asta nu intelegi tu. Basescu a lasat in urma lui un sistem reformat. O justitie independenta si functionala. Ce vreti voi sa faceti acum nu este altceva decat restauratie. Si asta este o nemernicie fara margini.
  • Avp Viorel Padina: Stely, ca să-ți răspund cum s-ar cuveni ar trebui să reproduc aci o mulțime de topicuri despre Castelul Criptokaki, pe care next generation a Libertății (dacă libertatea va mai veni vreodată pe-aci, până când nu vor năvăli matrixii) le va studia la școală ca pe sfintele omilii. Zău, n-am (nu mai am) timp și răbdare spre a-i dumiri pe cam expirații Iepocii… emoticon smile Merci pt înțelegere.
  • Filadel Ledalif: nimic nu mă supără mai tare ca cân cineva mă bănuiește dă inteligență, maestro. emoticon grin
  • Filadel Ledalif: Mi-i așa de dor dă vremurile alea când ceteam poveștile lu AVP pă MountThor. Cum trece vieața.
  • 1 răspuns
  • Filadel Ledalif: Maestro, răul nu-i pe jumăți (am vrea noi) așa că n-avem ce lămuri. Rău îi rău și-l tratăm dacă se poate. Dacă nu se poate ne luăm valea merem pe Lună sau pe Marte. N-aș vrea să supăl Planeta-Ou. emoticon smile
  • Avp Viorel Padina: Fil, io sunt chiar gânditorul Planetei-Ou, domnul meu, și de aceea știu că Binele nu e decât Unul și nu există ca atare decât în Empireu, deci la Sfârșitul Lumeei, zău, în timp ce există infinite nuanțe de rău, chiar și-n mine, în tine, în orice și-n orișicine. În aceste condiții, înțelept nu ești și nu te numești atunci când îl arăți cu degetul, utopic, pe Binele Birlic, căci Acesta e Unic, iar până la El mai tre să treacă un infinit gigantic, ci când reușești să vezi, în juru-ți pământesc, politicesc & calic, răul cel (mai) mic…
  • Filadel Ledalif: Îi o dualitate Maestro. Nu poți discerne binele în absența răului. Răul are o valoare de însănătoșire, de raportare, de referință în sistem. Așa se echilibrează. Deci nu voi argumenta că Binele îi numai unul. E clară treaba asta. Eu spun doar că din infinitele nuanțe de rău trebui (dis)cernut ăla mai mare și dat la fluiere. N-am grețuri cu răul. emoticon grin
  • Avp Viorel Padina: „Binele” la care te referi tu e de fapt răul cel mic, în absența Binelui Unic & Birlic, ia mai gândește-te un pic… În afară de asta, e elementar, dear Watson, că răul mai mic nu e doar cel ce PARE a fi așa, fiindcă îi merge clanța, exempli gratia, ci doar cel căruia, mergându-i și mintea, nu doar limbarița, POATE să câștige PUTEREA, aici și acuma. De-un paregzamplu, Mămica Macovei pare un rău mai mic decât Ponta, după părerea ta și-a altora, dar n-ar câștiga puterea în concurs cu Ponta nici dacă VVP ar candida – cum am mai spus-o – din secția de votare de maximă securitate de la Gherla, iar pe M.Macovei ar recomanda-o nu madam Nuland sau Europa, ci însuși Papa de la Roma… oops.
  • Filadel Ledalif Înțeleg ce vrei să spui. Cel mai bun îi ăla care câștigă puterea. Care poate s-o câștige. Asta îi o discuție în termeni politici. Da. Macoveaica nu-i cea mai bună în termenii ăștia. Dar pe mine nu mă interesează acest Bine politic. Nici nu știu măcar că acel bine există măcar acu. Da o susțin pe Macoveaică și nu numai pe ea ci orice alternativă la coiosu de Ponta și anticoiosu de la Cotroceni.
  • Filadel Ledalif și da în felul ăsta acționezi și după aia gândești. îi un păcat de care sînt vinovat.
  • Filadel Ledalif Dacă există ființe (politicos vorbind) care-și irosesc viața dorindu-și să conducă lumea le spun cu tristețe că și-au irosit-o. Ideea e să ți-o trăiești nu să slujești grandoarea puterii.

11 răspunsuri to “Ponta vrea să ne spună că nu va spăla Putina (decât dacă i se va da ocazia)”

  1. stely Says:

    AVP- M-as fi mirat daca nu ai fi profitat de asa o mare pleasca sa ai pe wall-ul tau niste fosti”portokakii” pe care, ca sa-ti iasa rima si oftica la vedere, ii faci „portocalici”. .Presupun ca doamna CMM este foarte bucuroasa de metafora ta de mare „Creator „de … ” poesele „. Sigur ar merge si un „sarut mana ” dar banuiesc ca nu a citit ,ca de obicei , esentialul .
    A, ca sa nu vin cu mana goala iata aici un cadout de la o „portocalica” pentru tine si, desigur, pentru preferatul tau „ponto -pulifrici”, care ” din cat e de inalt a ramas un … ” citeste aici cum :

    „Acum nu are decât o soluție: să plece ! Să plece acum, pentru că a devenit o povară și pentru România, și pentru credibilitatea Guvernului, și, cred, că și pentru PSD, partid din cauza căruia trebuie să recunosc că nu am avut niciodată insomnii, dar un lider de partid cu un comportament care fuge de lege nu are ce căuta în fruntea Guvernului României. Dacă cei din PSD îl acceptă așa cum este, România nu are de ce să-l accepte, deoarece nu are nicio obligație față de Victor Viorel Ponta„, a mai spus Băsescu,

    http://psnews.ro/basescu-ironie-maxima-la-adresa-lui-ponta-cu-ce-il-compara-fostul-presedinte-pe-premier-din-cat-e-de-inalt/

  2. Marginalia non turpia Says:

    AVP, „sine ira et studio”, nu cred că politicienii de toate culorile merită să irosim pixelii pe ei.

    Eu discut cu domnia ta pentru că te respect în chip de Creator. Ca să învăț să respect un creator am petrecut cam 20 de anișori în școli, plus toată viața în continuare. Făcui și un doctorat, care mă ajută de asemenea. :).

    Voi fi fericită atunci când toți marii bandiți transpartinici se vor reuni într-o încăpătoare pușcărie, pentru o rezonantă Cântare a României. 🙂

    Spor la scris și la gândit, Poesele.Ro.

    Noapte bună îți dorim, noi amândoi!

  3. stely Says:

    Relaţia cu Federaţia Rusă este un gest de ambiguitate în politica noastră externă. Chiar gestul de a fi la Baku alături de premieri şi preşedinţi din Asia centrală, în condiţiile în care niciun premier din UE n-a fost şi niciun preşedinte european n-a fost acolo, arată că Victor Ponta nu mai ştie cum să rânjească şi cui”, a spus Traian Băsescu la o întrunire regională a PMP desfăşurată la Iaşi, informează b1.ro.

    Fostul președinte a mai remarcat că în ultima jumătate de an România nu mai ştie în ce direcţie să se îndrepte în ceea ce priveşte politica externă, subliniind că țara nostră ar trebui să aibă ”opțiuni fără dubii”.

    De şase luni parcă nu ştim în ce direcţie s-o luăm. Parcă am vrea puţin şi cu America, parcă am vrea puţin şi cu Germania, ceva mai mult cu China şi, dacă se poate, şi cu Rusia.
    Dimensiunile României nu-i permit astfel de jocuri. Nici capacitatea economică sau capacitatea militară. România trebuie să aibă opţiuni fără dubii. Or ambiguitatea care împinge în politica externă este o mare greşeală. Ani de zile se munceşte la credibilizarea unei abordări, dar încrederea se pierde în câteva zile”, a declarat Băsescu.

    http://psnews.ro/basescu-il-ia-peste-picior-pe-ponta-pentru-prezenta-acestuia-la-baku-si-explica-semnificatia-gestului-facut-de-premier/

  4. Marginalia non turpia Says:

    AVP, bună dimineața!

    O săptămână pe gustul domniei tale îți dorim. 🙂

  5. Marginalia non turpia Says:

    PS. Orice ar fi, „Speranța moare ultima”, AVP:

  6. Marginalia non turpia Says:

    Apropo, Poesele.RO…
    Eminescu a murit pentru a 126-a oară!

  7. Goldmund Says:

    Eu inca vad o Romanie condusa de stalinisti romani, de anti-democrati, de capitalistii epocii de piatra, cu militii private (http://www.libertatea.ro/detalii/articol/politia-privata-romania-519556.html) care, atata timp cat o sa le vad uriasele masini pe la colturile primariilor, atata timp este clar pentru mine ca am de-a face cu o tara condusa ca o dictatura. E clar ca in Vest asa ceva nu exista, AICI exista clar separarea puterilor in stat(biserica nu face politica, politicul nu se atinge de Justitie, iar politia este singura putere in stat care asigura paza si linistea in tara – exista doar paza unui local, banca, dar asta se face „in civil”, doar pe teren PRIVAT si nu in public!)

    Despre ce vorbim? Despre „arogantii” de la ambasadele din Occident?!? Ce nu as fi dat eu in anii 60-70 ca acesti „aroganti” sa-i fi pus la punct pe derbedeii, semidoctii si criminalii de comunisti de la noi din tara!
    In primul rand, ambasadorii germani(nu stiu exact cum este in Franta, Olanda sau USA) au o cultura universala demna de un om deosebit de cult de la noi, cunosc dreptul international si relatiile economice internationale, vorbesc cursiv cateva limbi straine, stiu sa se comporte mai bine decat media populatiei de acasa(sunt intr-adevar diplomati!), adica sunt manierati

    Vorbind despre militiile private, am dat doar un exemplu relevant pentru carenta democratiei de la noi si as putea da cel putin inca cateva exemple (exemple care sunt criticate peste tot acolo unde intelegerea pentru democratie este mult mai serioasa deact la noi), dar nu asta e baiul. Macar sa revenim la criteriile de baza ale democratiei si sa nu ne mai insultam prietenii(va dati seama ce-ar fi sa-mi las prietenii doriti atata timp, doar pentru ca acum as avea alte perspective? )
    Cu tarile din UE, cu USA, cu Japonia si Australia nu putem face altfel decat cum facem cu prietenii cei mai buni, carora le acceptam ajutorul, sfaturile in orice situatie. Ar trebui sa le multumim nu doar pentru investitii si transferul tehnologic, dar mai ales pentru sfaturile si ideile fata de statul de drept, fata de Justitia noastra. Oricum, fara acesti prieteni nu mai putem rezista nici macar zile….Restul, din partea psd e doar gargara, populism ieftin, de aici vad micime politica locala, de claustrare politica…Ponta e terminat politic.
    De fapt si psd e terminat.
    Sa fim cinstiti:
    daca populatia ar fi clar informata, bine informata, psd nu ar primi la urmatoarele alegeri mai mult de….10%, si asta doar din cauza frustratilor si celor care se opun normalului..
    Si Mineriadele?

  8. AVP Says:

    Fără supălare, Goldmund, dar nu cred că tu, aflat în hiigenica ta Germanie, poți vedea lucrurile de aici, din Românica, mai bine decât mine. Ceva esențial îți scapă, experto credite, prietene.

    Postare nouă.

  9. Marginalia non turpia Says:

    Eu, de aici, îmi permit să pariez că, după votarea sporului la pensiile parlamentarilor în Parlament, scorul PSD în alegeri va scădea dramatic. Românii au tot mai multe surse de informare. 🙂
    ȘI
    După ultimele documentare de la TVR, tot mai mlți români vor dori pedepsirea lui Ilici Ilievici.
    🙂

  10. AVP Says:

    Da ? Și crezi că tot mai mulți români vor vota, în schimb, cu cei care data trecută le-au tăiat salariile și pensiile? Chiar atât de mboi îi crezi pe compatrioții tăi ?

    În cealaltă ordine de idei, te-ntreb de curiozitate, pe bune: tu știi cine a blocat trimiterea la instanța de judecată a dosarului Ilici Ilievici, pe care procurorul Dan Voinea practic îl finalizase, acum 5-6 ani ?

    Altfel spus, vise, taică…oops. Noapte bună.

  11. Marginalia non turpia Says:

    AVP, s-a fumat PSD!
    Iar domnia ta rămâi Poet.

    PS. Oamenii funcționează pe umorile momentului. Cei mai mulți dintre ei. Cei care satisfac statisticile electorale.
    Iar spectrul politic în continuă mișcare, ca în caleidoscop.


Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.