Planeta-Ou, Cântul XIV

Formula

Înainte de a avansa – în fine 🙂 – spre cântul 51 (sau LI, cum ar veni) și după ce ne-am reargumentat pe-aci, dumirindu-ne că suntem cocoțați fix în vârful lumii, luminii sau ce-o mai fi, dincolo de care nu mai e, în spațiu-timpu’ din spirala-i ca un burghiu de diamante fermecate, decât nuda virtualitate și pentru a nu ne întrista, din pricina asta, de moarte, propun să revenim la „Cartea Vieții”, unde sunt scrise ori predictate două hypervorbe mari și late (vorba vine!), în minusinfinitul gigantic, mai precis în nimic, în absolut zerou, unde nu „sunt” decât „eu”.

Acolo, în bulboana inomabilului sorb n-ar putea ființa (astfel încât noi s-avem baremi un capăt de pod făcut zob spre a începe cât de cât a raționa) decât propoziția imbricată în sfântul cuvânt – să-i zicem așa – „EuSunt” (c-un cuvânt), fiindcă din bulboana înmărmuritoare nici radiația neagră nu mai răsare, nici alt soare „care este” la negre ferestre, singularitatea-sorb confundându-se cu propoziția din cuvântul copt în orb (cum am zis să-i zic), înmulțit, evident, cu nimic deîmpărțit la ibovnic (oops!).

Acum aș putea pune punct și acestui cânt și să purced mai departe, dacă nu m-aș mira (ca gen. Bonaparte când l-a întrebat pe învățatul Laplace unde e Domnul, în calculele-i complicate, la care savantul i-a dat răspunsul stass…) când văd cum cern-urile cotrobăiesc cerurile după „materia întunecată”, fără de care, într-adevăr, nu s-ar mai explica arcul big-bang-ului oricât de titanic și nici avansul săgeții  timpului, din ce în ce mai năvalnic prin spațiu-i geamăn tot mai deșirat, în uni-versul ce-i va fi urmat (sau în multi-versuri, cum cred alții, dar nu poeții, bieții, ci scientiștii, cică realiștii și isteții), ignorând minusculul amărunt, vai, că un poesel din cybersplai a divulgat mai de mult, în alt cânt, că „materia întunecată” n-are unde să se ascundă în lumeea luminată, ci numai și numai în bulboana din punctul zero barat și-n semințele black-holice pe care le va vi scuipat în cosmosul proaspăt germinat, când virtualul s-a fost big-bangat, deci când a încolțit uni-versul cel mic din copulația tatălui cu nimic (sau cum să-i zic, ca să-l vizualizați totuși un pic ?), după care cel mic-nimic a zbughit-o rostogol în cerul gol, cu săgeata spațiu-timp în tolba-i, crescând din ce în ce mai voinic, ajungând după 13,8 miliarde de ani să tragă după el elementele, logostelele, stelele, nebuloasele, quasarii și toate cele, miriade și miriade de roiuri de galaxii, până la cuibușorul now din chindii, deci până „acum” și „aci”, săgetătorul spațiu-timp cărând însă cu el (fără ca poliția cerurilor, știința, s-o știe, olelie lie…oops!) și câte-o semincioară ori scamă din bulboana-mamă, plasată la fiecare atom, planetă, stea, galaxie & roi galactic în buric, iar la metagalaxie drept în lean dick (oops!), unde cine credeți că adastă, mey, hey ? Păi cine altcineva decât talpa nimicului (ca să nu-i zic a iadului, naiba!), respectiv muma lu’ ăsta mic care-a concrescutără între timp – sau între spațiu-timp, cum ar zice Guliță al lu’ Coana Chiriță, ca să nu pară terran tâmp – mai mult decât orice imaginabil gând, black-holes în care, cu vorba poetului plăpând, tot s-asculți „materia plângând”, hohotind cu nostalgie după iepoca paradisiaco-timpurie, când era fecioară nepredicată, iar ăsta mic n-avea nici Tată, nici nimic, neexistând decât propoziția topită într-un cuvânt (și ăla virtual, și-atât : „EuSunt”). Și-atunci cum să nu se grăbească uni-versul spre sintaxa sau omega-i zeiască, împins de „materia întunecată” dornică să renască și unde ea, propoziția iloghicească, va să se drăgostească din nou cu predicatul sculat falnic din planeta-ou (și din ce s-o mai fi nuntind în viitorul său), iar Tatăl odihnit infinit alături de nimicul din black-holele ce se vor fi realipit desăvârșit la sfârșit, ca-n bulboana de la început, va pătrunde-n ea – în materia întunecată ca naiba din punctul omega – precum flăcăul Enkidu stătut miliarde și miliarde de ani, și punct (și de la capăt, cum cred cu putere și sper : precum pe pământul semincer, așa și-n cer, n-așa?)

Post Scriptum: referitor la formula invocată în titlu și la deducțiile care sunt, io nu pot decât să le cânt (în rune & rime afine, vezi bine) : E = 1(Love) supra 0 (zău!); Zero = 1(Love) supra E (garantez eu!:)); 1(Love) = E ori Zero (wow!); 1 = E ori Zero supra Love (Ou!); și deci „EuSunt” (și) eu, iar Love(r) ești Tu, aloou ! 🙂

Anunțuri

Un răspuns to “Planeta-Ou, Cântul XIV”

  1. Abigail Says:

    Da. 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s