Nimiccitoarele de Nimic (sau cum să le zic?)
După cum v-am povestit în Cântul II dinapoi i (iar 𝘱𝘰𝘷𝘦𝘴𝘵𝘦𝘢 mea era la vremea sa o noutate adevărată chiar și-n raport cu lumea special învățată, dar nepredestinată s-o spună ea prima, n-aşa?), când Bulboana-Alfa, plină cu nimic total, a bingbangat fatal, fiindcă așa i-o fi fost scris în Cartea Vieţii ce se va fi imbricat în virtualul nimic prin softul cosmosului germinativ sau ciclic, au fost azvârlite din black-holele parental și așchii din nimicu’ natal (cărora io le zisesem altădată „black-holele secundare” sau „black-holele parentale”, dar după ce savanţii le-au denumit, pe-ale lor, mai încoace, „black-holes primordiale” ii, le voi reboteza şi io pe-ale mele, zicându-le nimiccitoare iniţiale), aiastea fiind entitățile „scăpate ca nişte pâlnii turbate din Bulboana care le va fi înghiţit la început pe toate” (cum ziceam în Hypostazele de departe) și-n jurul cărora vor fi fost „brânzate”, în spațiu-timpurile următoare, „radiaţiile primare, apoi norii de gaze şi praful de pe tobele nebuloaselor prestelare, închegate prin sforţa black-holelor secundare”, după care se vor fi agregat „galaxiile feeric luminate, spiralate sau globulare, apoi roiurile constelare, înlănţuite sau înrudite prin synapsele gravitaţiei universle din neamu’ black-holelor parentale sau al metagalaxiei actuale, pe care-o vedem privind în fântâna trecutului circumscrisă subt ale noastre picioare”, o astfel de nimiccitoare fiind o „semincioară ori scamă din bulboana-mamă, plasată la fiecare atom, planetă, stea, galaxie & roi galactic în buric, iar la metagalaxie drept în lean dick (oops)” (cum am zis într-un alt Cânt, hai să spunem că mai ironic. iii)
Și deci nu, bre, black-holele ori nimiccitoarele („găurile” sau „rupturile” din textura spaţiu-timpului) nu s-au născut așa cum s-a crezut, din steaua ce se prăbușește-n sine hodoronc-tronc, după ce mai nainte se făcuse puzderie într-o supernovă egală-n lumine cu toate stelele din constelația sa la un loc, căci, da, nicio stea neutronică, oricât de grea ar fi, nu s-ar putea înghesui în sine într-atâta, naiba iv, încât să se transforme într-o singularitate sadea, începând să hăpăiască proximitatea cu spaţiu-timp cu tot, ca cel mai hămesit bot, ci tre’ să mă credeți că black-holele sau nimiccitoarele provin nu de altundeva, anume, ci din inomabila genune plină-ochi cu nimic brut, de la începutul-început (cum v-am spus în Cântul de demult), black-holele fiind old-șuruburile cu noroc ce țin spațiu-timpul nou-născut în loc (cât de cât!), brânzind, închegând ori coagulând materia ghemotoc după ghemotoc, altfel, săgeata spațiu-timp ar apuca-o la hypergalop și nu s-ar mai opri decât la infinitul scoc al luminii, cum ar veni, scurgându-se-n neantul absolut pe panta rhei, trecând pe lângă potenţiala stație terminus a Vieţii logice, Omega, ca orient-expressul prin halta Ciulnița, făcând Viaţa – materia cu sens raţional, aşadar – nu doar improbabilă, ci pur şi simplu imposibilă, halal, fiindcă săgeata plecată cândva din Alfa-Tată nu s-ar mai opri niciodată să ne-aducă vestea cea minunată, a reînvierii sale prin fiul preaiubit, prin embrionul ce va fi fost conceput și crescut în spaţiu’-timpu’ cosmic de drăgălit, drăgostit şi (re)clădit dintre totul și nimic, la locul și la timpul său, deci mai întâi și-ntâi în cuibușorul de nebunii de aici şi de acum, de pe Planeta-Ou, alou.
„În Natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă”, ar fi zis Lavoisier cel ghilotinat (în văleatu-i care, culmea, a zdrobit infamu’ obscurizant), după ce-o zisese de fapt Anaxagoras cel proscris în văleatul lu’ Pericle (protectoru-i potentat cică mai luminat, care l-a exilat în hurletele mărginitului polys), dar oare iluştrii ceştia s-ar supala pe poesel dacă le-ar reformula şi el glorioasa co-sentenţă niţel ? Căci iată ce voi să vă zic (mult mai mult decât un pic, ok): da, în cosmosul irumpt din nimic, nimicul ista nu se pierde şi nu se câştigă nimic, ci se transformă-n Tot (sau în Unu, progresiv), săgeata kosmosului germinativ începându-şi zborul de la Bulboana sau Rădăcina Alfa a luminii şi durând până când – prin Logosu’ logic, cu punct terminus în staţia seminală Omega – totul sfârşeşte în Sorbul titanic, redevenind Nimic (ori virtual Tot), totuna cu sunt-ul lu’ Sabaoth, deci cu tabula rasa pururi vie (precum o materie hypercenuşie dinainte de a începe să se scrie pe ea originala Divina Commedie, nu doar copia iscusitului Durante-Dante din medievala-i Italie), pe care se ştanţează Cartea Vieţii următorului tot sau unu ce-o să fie.
Şi deci este aşa: nimicul ista, ce sălăşuieşte într-o nimiccitoare sau black-hole curată (după părerea-mi strict singularizată, deocamdată), nu e totuşi chiar nimic-nimic, cum s-ar putea crede dacă te-ai grăbi să citeşti cuvinţelul doar ca un erudit grămătic (sau chiar şi mai filozofic, dar ca un scolastic clasic), ci e faimoasa materie întunecată, tată, e dark matter aia pe care lumeea savantă o caută disperată (cum v-am spus şi altădată), înarmată cu tehnica cea mai avansată şi cu cern-urile roată, abia recent unii savanţi începând s-o întrevadă în black-holele primordiale (cărora io le zisesem „black-holele secundare” sau „black-holele parentale”, aşa cum v-am expus mai sus, cu probele de rigoare), chit că majoritatea scientiştilor nu pare a credita nici până la ora & hora asta ceea ce a putut descoperi deja, jucându-se pe zidul virtual la plezneală, până şi-un poesel dintr-o limbă marginală (însă, ce-i drept – cum spuneam odată, glumind pe my wall cu-o ex-surioară v –, poeselu’ ista nu e un firicel de pulbere stelară de pe-o oarecare planetă amară, luminată de-o făclie nucleară relativ chioară, ci sunt chiar „eu” alou, descoperitoru’ şi locuitoru’ Planetei-Ou, situată în topul topurilor din Actualitatea ultissimă, emergentă acum și aici din inomabilu’ hău, deci sunt fix „eu” cocoţat în zenitul now și de aceea acordaţi-mi creditul de a pune întrebări oricui şi de a mă îndoi cartezian de orice shogun, preasfinţit sau alt barosan, de-aici, din moțul Kosmosului-Cui și până-n buricul Nimicului, din Bulboana Tatălui). Sper că ne-am înțeles, da ?:P
Nota Bene : cine / ce e, cum e şi de ce e într-o nimiccitoare din ceriu’ înalt se va povesti mai detaliat într-un cânt personalizat, la anno domini programat.
++++++++++++
Note ajutătoare :
ii– https://www.facebook.com/ViorelPadina/posts/1618815651500007 ; https://www.facebook.com/ViorelPadina/posts/971448309570081 ;
iv– https://www.facebook.com/ViorelPadina/posts/2414767361904828 ; https://arxiv.org/abs/1406.1525 ; https://arxiv.org/abs/1409.1837
Viorel Padina 
3 noiembrie 2020 la 6:39 PM
LA MULȚI ANI, AVP! La mulți ani! Planetei-Ou. SĂNĂTATE cât cuprinde!Am vorbit de curând despre domnia ta cu un distins poet și profesor care te prețuiește, Dorin Popa. De mult bine te-am vorbit, amândoi.
3 noiembrie 2020 la 6:49 PM
Uitam să-ți spun că d-l Dorin Popa știa cartea mea „Mintea care povestește”. Normal că și studiul despre Planeta-Ou.
3 noiembrie 2020 la 7:05 PM
Scriu acum un studiu despre Matei Vișniec, lunedistul care povestește cum l-ai dus domnia ta la Nichita Stănescu. Frumos evocă. Și uite așa, tot vine vorba în viața mea despre poetul Padina. Dacă Timpul mi-o va îngădui, voi scrie și despre limbajul domniei tale. „Se merită”! Scrisei mult că nu avusei timp să scriu scurt, cum ar zice un humuleștean de vază. Mă opresc, să nu te năucesc. Viață lungă și faină, putere de creație, veselie să ai!
3 noiembrie 2020 la 11:12 PM
Bine ai revenit, C-MM, și mulțumesc frumos de urare. Acuma, „Dl Goe” (care a revenit și ieri alaltăieri, la spam, la binecunoscuta-i „gaură din gard”, unde l-a întâmpinat cățelușa blogului, Akismet, evident) o să ricaneze că eu te-am chemat, ca să-i demonstrez că blogul meu nu e terminat (cum mă persiflează el apăsat), dar asta e situația (și nația). În ce privește proiectele tale, care mă includ în mod onorant, desigur, și pe mine, îți urez deplin succes, dragă doamnă (și-ți semnalez că tocmai am publicat și cântul XVII din Plneta-Ou, poate îți arunci un ochi și acolou).
Despre pretinii / colegii pomeniți (și care pe feisbuc nu mi-au zis, ei, nimic), ce să-ți zic ? Salută-i din partea mea, pe dumnealor, dar și pe stimatul domniei tale soț. Multă sănătate și spor la toate vă doresc!
4 noiembrie 2020 la 7:47 PM
Blogul domniei tale există și va exista cât timp vei vrea să-i dai viață. Ce cred alții, e problema lor. Să lăsăm fantomele în lumea fantomelor și să mergem înainte. Mă voi uita cu plăcere la noul Cânt.