Despre

Nascut la 29.10.50 in Gura Padinii, Olt. Nume real: Abălaru Viorel. Pseudonim literar: Viorel Padina. Membru al Cenaclului de Luni (1977). Redactor al Apelului catre Europa (1980), „singurul text vadit anticomunist produs de vreun intelectual roman in anii ’80„, manifest anticomunist destinat sa ajunga la Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa de la Madrid, insa interceptat – datorita unei tradari – de Securitate (v. „Povestea lui Ave„). Redactor al samizdatului “NU!” (1981), „organ anticomunist, prim-redactor A.V.Padina„, manifest anticomunist deturnat de asemenea – din pricina aceluiasi sycofant – la Securitate. Premiat la concursul de debut pe 1981-1982 al editurii “CR” cu volumul Poemul de otel, care insa nu va aparea decat in 1991, din pricina dosarului “patat” al autorului (ce va intenta un proces, in 1987, editurii si Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste, singurul proces de acest gen din “Iepoca”). „Epistolar iepocal” intre 1982-1990. Publicistica (1990-2002) in reviste de cultura si cotidiane. Din 2003, prezent in cyberspace sub nicknames: “AVP”, “theA”, “micul_burghez” s.a. pe forumurile: Adevarul, Ziua, Cotidianul, Jurnalul National, Evenimentul zilei, Liberalism.ro, Mount Thor etc., precum si pe blogurile proprii (AVP Google blogs sau “Bleoaca din Hyperspatz”, apoi „Viorel Padina„, pe WordPress.com), iar mai recent pe Facebook (Avp Viorel Padina), activitate din care au rezultat: „Tableta din hyperspatz„, „Hyperspatz patrol„, „Aesopus altfel spus” s.a. Autor al Planetei Ou.

Comentariile sunt închise pentru Despre