Hai pa, domnitza mea…

La data de 30 iulie 2008, când am postat mesajul de mai jos pe blogul d-nei Elena Udrea, cu care stabilisem un prim contact oarecum empatic în urmă cu câteva zile, materializat printr-un răspuns destul de amabil din partea dânsei (tot pe blog, evident), d-na blogger, în loc să continue dialogul, aşa cum i-ar fi stat bine unei politiciene pregătite pentru un viitor strălucit, n-aşa?, mi-a tăiat comentariul, după ce-l ţinuse totuşi câteva zile acolo, şi zău că asta a fost o greşeală elementară, fiindcă dacă mi-ar fi citit mesaju mai atent – ea, sau băieţii care o vor fi îndemnat să facă eroarea asta – şi-ar fi dat seama că io nu vorbesc acolo ca un poesel debil la ment ori ca mbadea cel miştocar & inclement, ci vorbeam  în calitatea-mi de autor al „Apelului către Europa”, al „Poemului de oţel” şi-al „Planetei-Ou”, recte ca un om care în alt timp şi spaţ ar fi fost socotit un herou şi pe care azi îl doare – scuzaţi expresia – în popou de un partid sau altul clocit în ex-tovărăşescu empireu, frângându-i-se inima exclusiv de boboru său, pentru care e gata să spună oricui chiar şi adevărul cel mai greu, oricât ar părea de rău.

*****************************

Dragă doamnă,

În primul rând ţin să vă mulţumesc pentru relativ promptul dv răspuns, iar când spun asta mă gândesc că între timp destule sarcini partidice, mult mai urgente decât întrebările unui poesel mai neînsemnat şi ca un sbârnel de fus, darmite decât un uriaş mus, vă vor fi străpuns. Asta e situaţia: când patria e periclitată de hoardele sistemului ticăloşit, în stare, afurisitele, să-şi lase de izbelişte chiar şi naţia, shiiit, pentru un trăistuţ de parai mai mult or mai puţin burduşit / găurit, după caz, naz şi praz, încât – iată – până şi rumâncele cele mai rumenioare-n obraz sunt silite a-şi abandona menirea lor de baz (aceea de a-i drăgăli pe rumâni, a-i bibili şi-a-i liubi, procurându-le măcar iluzia că vor scăpa de necaz într-o zi) şi să-şi aburce delicatele siluete pe asprele metereze ale politcii (evident că doar pe locurile ce vor mai fi rămas după ce cavalerii de stânga, de centru sau de dreapta se vor fi impostat acolo mai temeinic şi ca barajul hidrocentralei ex-V.I.Lenin de la Bicaz), şi-atunci cine le mai poate pretinde sărmanelor matroane romane să fie şi doamne, pe lângă faptul că sunt nevoite să fie şi amante, şi businessmane, şi mame….? Numai că femeia care-şi lasă la o parte, de voie, de nevoie, menirea de la tata Noe, trebuie să ştie din start ce-o aşteaptă, sau în orice caz să ştie că nu va fi un drum presărat cu petale de trandafir şi arome de calomfir & aloe, iar de nu, îşi va îndeplini misia-i patriotică la sfântu Sisoe, aloo… Din contra, cu cât pare mai delicată şi mai dulce-molicea, cu-atât mai al drea mistreţii politici vor trage de ea şi-o vor râma, răzbunându-se astfel pentru cocina dură în care îşi rupseseră până atunci mascula dantură şi pentru faptul că stăpânu’ turmelor nu-i lasă să trăiască în porceasca lor natură, asta cică fiind o chestie libertariano-matură, n-aşa…?

Una preste alta, uite care e buba, doamna mea. Ştii bine că domnia ta n-ai apărut din senin pe Dâmboviţa, apă dulce, ci propulsată aci de cel care pre toţi îi cam duce şi-i aduce, începând de la revoluţia in nuce şi până la ultimu’ Salvator de subunităţi bursuce, ca să zic aşa, recte e vorba de…, o, nu!, nu de cel care până acum ne-a tot dat clas, lăsându-i pe moliceni, cel puţin, fără glas, ci e vba de adevăratu’ AS, căruia cer permisiunea de a-i zice pe nume poate cu altă ocaz, da…? Or, chestia asta se petrecea pe când lucrurile p-acilişa mergeau stass, aloo, şi când priatelo era cocoţat pe un val de simpatie uriaş, iar nu ca acuma, când el pare a atârna pe un talaz buclucaş, ce n-ar fi exclus a-i răsturna biruitoru’ barcaz, şi – ceea ce e şi mai ca naiba – se vede cu ochiu liber, helas, că marele AS a devenit marele Laş, făcând stânga-mprejur şi fiind gata să ne lase la guriţă cu caş, ‘ute-l-aş… 😦

Aşa stând lucrurile, e claro că planurile bătăliei electorale ale partidei cu care, din întâmplare, ţinem şi noi, ca şi matale, trebuie ajustate tale quale, iar în unele privinţe personale chiar în proporţii quasi-radicale, altfel e de jale, aloo… Căci dacă omu’ nostru din Bucale (a propos de “omul nostru din Havana”) nu mai are nici cuţitu, nici păinica, nici slana, nu va mai putea să susţină cu sforţa-i ce până mai ieri era cât Mânăstirea Secu de mare şi la fel de puternică-n duh ca şi Sfânta Mânăstire Tismana, cum ar veni, ci abia dacă va mai putea bâigui “să trăiţi, în caz că n-oţi muri…”, în faţa a două mii de dăştepţi cilibii sau a altor fănei fistichii, şi-n nici un caz nu va mai avea cale spre inema alegătorilor turmentaţi-turmentaţi, dar vii, plus că cu Antene mii şi stele kaki… C-o fi, c-o păţi, părerea mea sinceră şi dreaptă, după cum ar trebui să ştii (căci aţi văzut al meu CV, n-aşa?), e că tre’ să ne retragem urgent pe poziţii partidice mai cenuşii, nu de alta, dar spre a nu-i da inimicului, adică celor 3-2-2 plus ordia-i de stani, gâzi, ciutaci şi cristoi, ocazia de a hurla c-avem de a face, păi cum drea, cu Carol 2 pe post de strigoi, reşpective cu Elena Lupescu-Doi… oops. Şi ştim cu toţii cum fac rumânii, adicătelea conii leonizii cam fără coi, pardon, oi, sireacii de noi, mai ales când sunt fandacsaţi de cutiile de rezonanţă ale zmecheroşilor băieţoi, de misoginizmu’ străbun, ce bântuie prin Carpaţi ca un taifun chiaun şi de efimiţele înmărmurite de spaimă ca un sloi: vor crede c-a venit iar Reacţiunea preste noi şi vor da rumâneşte napoi, ceea ce-ar reveni că partida pentru care lupţi ca Ana Ipătescu or Jana d’Arc în linia-ntâi, s-ajungă până la final uite-o nu-i, iar ivan ilici şi ceilalţi priculici prostănaci sau molâi, dar mulţi ca cucuruzu’ codrilor din Mţii Gutâi, să parvină a ne ţine lumânarea la căpătâi. Păi se poa’, domniţa mea…? 🙄 Nu e mai înţelept s-avem răbdare ca nenea s-ajungă tâââta mare, în caz că va mai fi tontuşi vreo aşchie de scăpare – ceea ce e o cruntă ghicitoare, atât timp cât AS-ul e pe post şi de moaşă, şi de ursitoare…-, iar duşmanii domniei sale să-ncapă toţi într-o căldare de maximă securitate, aloo, în timp ce tineretu Ro şi amazoanele pedaliste mişto, îmbujorate ca nişte cărbuni de viţă de vie şi-n acordurile imnului PD de feerie, demn de cei mai shoguni rumâni, ar da foc la puşcărie şi la casa de nebuni…?

Bine… Oricât ai fi de supalată pe mine, aş vrea să-mi scrii, nu să mă suni, da ? 🙂

Hai pa, domniţa mea…

 

27 răspunsuri to “Hai pa, domnitza mea…”

  1. CMM Says:

    AVP, a fost o vreme când m-a preocupat receptarea de texte literare. N-a prea mers, că nu era „lucrativ”, insă am rămas cu ceva reflexe.
    Acesta este – în opinia mea – un text utilitar „împachetat” într-unul literar-ficţional.
    Domnia ta produci texte cu mărci stilistice atât de personale încât e nevoie de ceva competenţe de lector spre a le gusta şi vai – înţelege. Cu tot respectul, nu cred că destinatara ori consilierii d-sale le aveau. Şi nici măcar nu ştiu dacă era de cerut să le aibă.
    Că tot îţi plac pildele:
    O prietenă a mea era nemulţumită de nişte apucături ale copilului său, pe care nici ea nici familia sa de origine nu le aveau. Sătulă de lamentaţii, mama sa, îi zice într-o zi : Ştii ceva, dragă, când faci copii, te mai uiţi şi cu cine-i faci!

  2. CMM Says:

    Erata: fără virgulă între subiect şi predicat!

  3. Stely Says:

    AVP,
    Citisem de ieri ce a raspuns Sebastian Lazaroiu pe Hotnews, cu privire la protestele din tara ,proteste spontane cauzate de nemultumirile unora , la inceput punctuale (demisia lui Aied Arafat ),dar care odata ” zgindarate” s-au extins .De ele, iata , au profitat tot felul de grupuri mai mult sau mai putin dirijate din umbra. Cert este ca, atit puterea cit si opozitia ,au fost prinse pe picior gresit .Puterea , neprevazind ca CINEVA 😉 va trezi a cita oara ? monstrul din el si va declansa trezirea altuia mai periculos , a tacut milc la inceput ,apoi a raspuns haotic ,neoficial (pe bloguri ) fapt ce a fost fortata sa faca primul „sacrificiu ritualic ” . Fie ca acest prim sacrificiu sa -l multumeasca si sa-l linisteasca pe monstru ,trimitindu-l din nou in adincuri ! Daca puterea insa a iesit ciufulita ,dar nu inghitita (deocamdata) de „monstrul marin” ,opozitia ,dupa parerea mea a iesit si mai rau ,intrucit nu a stiut cum sa gestioneze electoral „pleasca” ce i-a fost oferita pe tava . Mitingul PNL ce ar fi trebuit sa fie o demonstratie de forta a fost dupa parerea analistilor politici un mic „fâs”,deoarece in loc sa arate forta si unitate a aratat dimpotriva slabiciune , incoerenta si in final dezbinare . Incoerenta , desigur si incompetenta , s-au vazut cu claritate in discursurile lor ,apoi absenta din parlament de Ziua Unirii, pe care il convocasera in sesiune extraordinara ,exact cu scopul de a omagia ” mica unire” ,preferind sa mearga „in corpore” la Iasi ,sperind ca „baia de multime ” facuta de cei doi (Crin &Ponta) ii va face gelosi pe pedelisti si pe Traian Basescu , Nu cred ca i-a facut gelosi ,ba dimpotriva i-a trezit instinctul de „animal politic „lui TB , care i-a atacat intr-o prima runda , naprasnic si fara mila . Vom vedea astazi runda a doua. 👿 mai ales ca are munitie din belsug. Una ,degringolada din USL ,produsa de Crin Antonescu cu anuntul imbecil de declansare a demisiilor parlamentarilor PNL ,fara consultare cu partenerii di PSD , iar celelalt ,mitingul militarilor rezervisti , coordonat de un fost activist PCR aflat in solda lui Voiculescu . Nu cred ca presedintele care deja a lansat atacul nu va profita de asta din plin .In primul rind ca acestia sunt profitorii pensiilor speciale de zeci de mii de lei ,care au murdarit si compromis cu lacomia lor protestele adevaratilor nemultumiti. In al doilea rind interventia lui Vladimir Voronin un comunist aservit Rusiei ,care a demonstrat fara echivoc ca opozitia noastra trage catre Rusia . Si nu in ultimul rind faptul ca ,atit guvernul cit si Traian Basescu ,au sustinerea UE siSUA .
    In concluzie cred ca,”frumoasa fecioara ” ,in viziunea mea Emil Boc 🙂 va scapa de” sacrificiul ritualic”. Nu bag mina in foc pentru „fata nemaritata de 20 de ani ” tot in viziunea mea , „domnitza …” 😉 Dar ,zau ,nu cred ca va fi o masura buna , pentru faptul ca este prea tirziu. Una ,ca raul a fost deja produs ,doi ca ,EU , chiar face treaba buna la MT si MDR .Cifrele sunt concludente .

  4. AVP Says:

    CMM – nu de aia ma ignora tovii si baietii care e, deci pentru ca nu m-ar intelege, ci din contra ; ceea ce nu inteleg ei prea bine, insa, ori se prefac ca nu inteleg, este faptul ca in mine nu exista niciun fir de rea-credinta sau de mirlanie mai mult sau mai putin gratuita, ca la mbadea ista, ci sunt manat de cele mai bune intentii, fiind gata sa recunosc binele sau mai putin raul, dupa caz, naz si praz, chiar si acolo unde altii nu vad decat Raul de baz.

    Stely, ai dreptate cu observatia ca din pacate ar fi cam tarziu, insa sa nu uitam ca niciodata nu e prea tarziu. Iar intalnirea de la aceasta ora a lui Boc cu domnitza noastra si cu gen Oprea tocmai invatatura straveche incearca s-o aplice, te pomenesti.

    Mai vbim.

  5. Motanul Incaltat Says:

    CCR e vie si misca. Chiar si in ger 🙂

  6. AVP Says:

    Motane, te mai intreb o data: tu esti Motanu ala de altadata, mey ? 🙄

  7. Motanul Incaltat Says:

    Nu ma mai foarte recunosc in crezurile tale, deci as putea spune „nu mai sunt”. 🙂

  8. AVP Says:

    Motane, sa ne intelegem : io nu ma refer la Motanu de acu un an-doi, ci la cel din 2003, mey… Or, ce dovada am io ca esti acela, priatelo ? Evident ca daca ai fi chiar ala m-as foaarte bucura, indiferent cu cine tii tu astazi, chiar si cu Bokassa, aloo, care-i problema, din moment ce pentru mine ar fi ca si cum dragul meu Motan Incaltat de altadat ar fi inviat ?? 😯

    Scrie-mi pe adresa stiuta – si de la adresa stiuta -, ca sa te recunosc de Motan. Dupa aia poti sa faci ce vrei si sa scrii ce te duce mintea, bey, fiindca nu ti-as zice nici de-te mai incolo.

  9. Stely Says:

    Iata aici o parere profesionista , in ton cu perceptia mea .
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/editorialul-evz-de-ce-e-disperat-crin-antonescu-963097.html
    AVP,
    Nu am stiut de intilnirea asta . Sa fie oare nevoie de un alt „sacrificiu ritualic ?” Astept totusi . In primul rind ce va spune presedintele ,apoi motivatia CC privind comasarea alegerilor.
    p.s. @Motanul Incaltat ,
    S-ar putea ca dupa ce va aparea motivatia CCR ,sa nu mai fii asa de zimbaret. 🙂
    Deasemenea , sa dispara zambaretul cind va iesi in curind presedintele cu niste mici surprize . Una dintre ele fiind punerea pe tapet a revizuirii Constitutiei, cu cele doua masuri validate de popor la referendum .
    Chiar asa, tu nu te miri de nesimtirea si tupeul opozitiei ,care cere demisia presedintelui si guvernului ,invocind nemultumirea „poporului” -de fapt cteva zeci de mii de ultrasi ,uselisti ,miltari rezervisti precum si citeva sute de studenti platiti – si ignora cu desavirsire referendumul validat de 5 milioane de romani pentru reducerea nr de parlamentari la 300 ,precum si parlamentul unicameral? Pai ,daca tot vor sa tina cont de vointa populara ,de ce nu ar incepe cu prima ? Adica revizuirea Constitutiei . Este democratica ,legala dar si pe primul loc ,in urma protestelor de strada , pe care opozitia le capitalizeaza cum vrea „muschii ei „.

  10. AVP Says:

    Mda… Interesant e ca acest Patrusca era redactor-sef la Ziua pe vremea tineretii noastre hyperspatziale, autodemascandu-se la un moment dat (spre deosebire de directoru sau, SRS) ca informator al securitatii. Cinste lui, onestului. Articolul este intr-adevar bine argumentat, dar nu neaparat profesionist. Orice om cu o anume inteligenta si cat de cat pricepator la oameni putea sa-si dea seama ab initio ca Crin Antonescu e alegerea nefericita (desi dupa unii felixita, pai cum dreak) a liberalilor, care ori vor fuziona cu PSD-ul (asa cum am prevazut hat-demult), ori vor disparea, helas…

  11. Motanul Incaltat Says:

    Iar m-am cam ras… Si zi asa: „va iesi in curind presedintele cu niste mici surprize . Una dintre ele fiind punerea pe tapet a revizuirii Constitutiei”… la fel de bine poate vorbi si despre viata pe Marte, atata timp cat intrebarile strazii sunt altele. 🙂 Cat despre constitutie, stiu si ei ca nu au majoritatea absoluta. A incercat fortarea dupa „salvarea zonei euro”, tind sa cred ca e mai abil de atat si nu face reintoarcerea la ea. 🙂

    AVP, ma limitez doar la a te citi. Multam oricum pentru memorie 🙂

  12. Stely Says:

    @Motanul ,
    O tii langa cu „intrebarile strazii „, care fie vorba intre noi nici n-au fost intrebari ci lozinci tipate de o mina de oameni adusi cu autobuzele din tara si platiti cu sume intre 50 si 150 ron. Strigau ca niste papagali ,fara nici macar sa inteleaga ce se petrece acolo. Daca tu pui baza pe acestia ( in jur de 15.000 in zece zile )si nu pe cele 5 miloane care au zis” Da” la referendum ,atunci ai mari probleme de logica precum si cu intelegerea democratiei. Dar nu ma mir .”Cum e turcul , si pistolul”- Ponta &Crin si sustinatorul ,adica tu ). 🙂

  13. Motanul Incaltat Says:

    Halo, fa duoamno, pot sa si injur daca nu-ti ponderezi jignirile. AVP poate confirma.

  14. Motanul Incaltat Says:

    La Inter, in ’89, seara, cam tot atati au fost. Si ceausescu tot asa numara.

  15. AVP Says:

    Motane, deocamdata nu mi-ai dat nicio dovada ca esti vechiu meu pretin Motan din OTAN, asa ca te invit sa-ti pastrezi expresiile de maalagiu din Tratatul de la Varsovia pt tine.

  16. Stely Says:

    Ha ,”motanul” si-a scos ghearele . 😉 Insa cam tocite ,semn ca nu-i motan adevarat . Un astfel de motan ar fi avut replici mult mai argumentate ,si chiar mai elegante ,gata sa faca o biata” pisicuta ” sa-si retraga gherutzele .
    🙂
    Dar nu-mi pun mintea cu el ,intrucit nu am de gind sa-l lamuresc . Este un ofticos si gata.
    AVP,
    Cum ti s-a parut discursul presedintelui ? Mie mi-a placut ,intrucit am auzit exact ceea ce am asteptat de la el .Un discurs destul de echilibrat ,calm si dirz ,cu recunoasterea greselilor de comunicare ,cu nerenuntare la reforma Statului ,dar si la implicarea in continuare in realizarea ei alaturi de guvern. In primul rind nu renunta la revizuirea Constitutiei . Sunt convinsa ca ea se va face printr-un „sacrificiu ritualic „. Asta ca sa fiu on topic . Si avansez o previziune : daca localele se vor tine la termen si nu comasate ,atunci se va face si referendumul de revizuire a Constitutiei ,unde se va introduce pe linga cele existente a fi revizuite, si un alt punct distinct : mandatul presedintelui .A spus demult ,dar nimeni nu a luat in seama . Adica ar renunta la cei doi ani ramasi din mandatul actual in schimbul revizuirii Constitutiei. Eu asa am inteles,chiar si acum,cind a raspuns la o intrebare venita de la o ziarista . Din memorie :”Ati recurge la un referendum pentru a va testa (cam asa ceva )sustinerea populatiei ,in conditiile in care aceasta nu va renunta la cererea demisiei dvs ?” A raspuns scurt si fara echivoc :” Da,am luat in calcul .”

  17. Stely Says:

    A ,si da . Cred ca ai sesizat ca la un moment dat a „atins-o ” putin pe… „domnitza mea „.. Asta cind a spus ca ,desi stie ca sunt destui ministri care nu au intrat saraci in guvern ar fi ndecent ca ei sa-si etaleze bunastarea, cind se stie ca sunt multi care sufera din cauza masurilor de austeritate.
    Sunt sigura ca ea a fost tinta .

  18. AVP Says:

    Era imposibil ca sa nu te prinzi tu de chestiuta asta, isteatza mea pretina… Da, asa e, iar asta ce-nseamna oare…? 💡

  19. Stely Says:

    Da ,cred ca se va intimpla ceva in sensul asta . De fapt a lasat sa se inteleaga ,ca guvernul va actiona la rindul lui luind in considerare nemultumrile actuale decurse din reducerea salariilor ,pensiilor si a locurilor de munca cit si a altor nemultumiri care au dus la „zgandararea monstrului marin „.

  20. Centre de Communication de l'Ouest:) Says:

    1.)mes anciens amis sont mes ennemis:)TH.B

    2.) Les amis de mes anciens amis sont mes ennemis :)TB

  21. AVP Says:

    Pentru cei ce nu s-au prins inca, Centre de Communication de l’Ouest:) e stravechiu nostrum amic Pepe 🙂

  22. Goldmund Says:

    Tragedia unui esec anuntzat
    Multi cer demisia Presedintelui Romaniei. Intr-o tara normala, asta nu ar fi normal….
    ‘Nemultumitii’ cer salarii mai mari, pensii pentru un trai decent, mai multe locuri de munca. Cerinte normale, daca tara ar fi mai bogata….
    Presedintele Romaniei declara ca a facut si greseli(dansul le numeste ‘gafe’, sau „am neglijat sa comunic”), dar are dreptate cand spune ca in aceste vremuri ‘e nevoie de solidaritate pentru ca tara sa iasa din criza’. Despre ce fel de solidaritate poate fi vorba, cand unii manifestanti sunt cuprinsi de o ura uriasa fata de ‘toata clasa politica a tarii’? Despre ce solidaritate poate fi vorba, cand in Parlament sunt blocate – in corpore! – toate demersurile care ar duce la ridicarea imunitatii parlamentarilor pentru ca acestia sa poata fi judecati(si asta indiferent ce a facut parlamentarul respectiv!)? Care solidaritate, cand ‘opozitia’ doreste sa critice Presedintele Romaniei, Guvernul tarii la Bruxelles?! Unde exista solidaritate cand unii isi cumpara – via tv.! – al 5-lea Ferrari, ostentativ(ca orice in Balcani), iar multi concetateni nu au ce pune pe masa?
    Insa ce m-a frapat cel mai mult in aceste zile a fost fortzarea usilor televiziunii romane de catre ‘sindicalisti’ si(poate)de fostii ofiteri ai Armatei si Securitatii, pensionati de curand….Intreb si eu:
    cine apara TVR de oameni care habar nu au cum s-ar silabisi DEMOCRATIA??

    Revolutia Romana 1989, aceea a poporului flamand si ingrozit de atata comunism si ‘viitor de aur’, a sfarsit in traista fostilor comunisti reformatori, care oricum nu stiau si nici nu doreau democratia pentru poporul roman.
    Acestia au pus mana pe putere, acestia au pus mana pe economie, dupa care au agreat un fel de ‘alternata la putere’, de ochii lumii sau ca tara sa se refaca si apoi, prin ‘masele nemultumite’ sa vina din nou la putere pentru a-si face veacul….
    In umbra acestor monstrii ai trecutului, nimic nu creste(politicieni) ce le-ar putea face intr-adevar concurenta. Doar fostii(si fiii!!)politruci pot conduce un popor debusolat!
    Dupa ce cazuse ‘speranta tineretului intelectual’, Constantinescu, multi au emigrat, cei ramasi s-au resemnat pentru vesnicie…
    Pe data de 24 ianuarie 2012, ‘manifestantii’ au atacat practic singura televiziune neaservita politic, care nu e cumparata de fosti securisti….Si nimeni din Societatea Civila nu sufla un cuvant!

    Chiar daca acest esec este anuntat inca din epoca mineriadelor(care au adus imaginii tarii in lume mai mult rau decat comunismul criminal, din moment ce atunci cand comunistii romani erau aplaudati pentru prostia lor, comunismul era o molima intinsa pe tot globul, in timp ce ‘mineriadele’ au fost tipice plaiurilor dambovitzene….)este de retinut contextul:
    o democratie originala, planificata, masse de oameni usor de manipulat, o mass medie rapid acaparata ori de fosti redactori ai presei ‘de partid si stat’, ori de ‘moguli’, de fosti securisti(cu mici exceptii condusa de adevarati democrati)
    Or, lipsiti de o mass medie cu adevarat libera, cu o clasa politica naiva daca nu criminala, cu un popor saracit in ultimii 60 de ani(!!)si de aceea usor de manipulat, rezultatul e doar un dezastru in randul clasei politice. Exista si exceptii(v. doamna Monica Macovei)dar pana acum nimeni si nimic nu a putut opri esecul anuntat in acele zile, cand tovarasii il puneau in fruntea Revolutiei, in fruntea statului si in fruntea economiei pe tovarasul Ion Iliescu si partidul sau, FSN.

    PS
    Asta e o veste buna in aceasta stranie iarna:
    http://www.adevarul.ro/financiar/De-Longhi-Nokia-fabrica_Nokia-Nokia_Cluj-preluare-hale-electrocasnice_0_634136891.html

  23. Goldmund Says:

    Tovarasi,
    lasati Televiziunea Romana in pace!
    Regretati ceva?

  24. Stely Says:

    Mi-am dat seama . Ma bucur ca ne-a dat un semn de viata . 🙂
    Mi-a fost dor de el .

  25. Centre de Communication de l'Ouest:) Says:

    @Goldmund Says:
    25 ianuarie 2012 la 22:08
    Exceptionnel réquisitoire contre et pour.(avec petites exceptions biensûr )

  26. Centre de Communication de l'Ouest:) Says:

    (avec petites exceptions des Deux Côtes biensûr )

  27. AVP Says:

    Postare noua.


Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.