Hai pa, domnitza mea…

La data de 30 iulie 2008, când am postat mesajul de mai jos pe blogul d-nei Elena Udrea, cu care stabilisem un prim contact oarecum empatic în urmă cu câteva zile, materializat printr-un răspuns destul de amabil din partea dânsei (tot pe blog, evident), d-na blogger, în loc să continue dialogul, aşa cum i-ar fi stat bine unei politiciene pregătite pentru un viitor strălucit, n-aşa?, mi-a tăiat comentariul, după ce-l ţinuse totuşi câteva zile acolo, şi zău că asta a fost o greşeală elementară, fiindcă dacă mi-ar fi citit mesaju mai atent – ea, sau băieţii care o vor fi îndemnat să facă eroarea asta – şi-ar fi dat seama că io nu vorbesc acolo ca un poesel debil la ment ori ca mbadea cel miştocar & inclement, ci vorbeam  în calitatea-mi de autor al „Apelului către Europa”, al „Poemului de oţel” şi-al „Planetei-Ou”, recte ca un om care în alt timp şi spaţ ar fi fost socotit un herou şi pe care azi îl doare – scuzaţi expresia – în popou de un partid sau altul clocit în ex-tovărăşescu empireu, frângându-i-se inima exclusiv de boboru său, pentru care e gata să spună oricui chiar şi adevărul cel mai greu, oricât ar părea de rău.

*****************************

Dragă doamnă,

În primul rând ţin să vă mulţumesc pentru relativ promptul dv răspuns, iar când spun asta mă gândesc că între timp destule sarcini partidice, mult mai urgente decât întrebările unui poesel mai neînsemnat şi ca un sbârnel de fus, darmite decât un uriaş mus, vă vor fi străpuns. Asta e situaţia: când patria e periclitată de hoardele sistemului ticăloşit, în stare, afurisitele, să-şi lase de izbelişte chiar şi naţia, shiiit, pentru un trăistuţ de parai mai mult or mai puţin burduşit / găurit, după caz, naz şi praz, încât – iată – până şi rumâncele cele mai rumenioare-n obraz sunt silite a-şi abandona menirea lor de baz (aceea de a-i drăgăli pe rumâni, a-i bibili şi-a-i liubi, procurându-le măcar iluzia că vor scăpa de necaz într-o zi) şi să-şi aburce delicatele siluete pe asprele metereze ale politcii (evident că doar pe locurile ce vor mai fi rămas după ce cavalerii de stânga, de centru sau de dreapta se vor fi impostat acolo mai temeinic şi ca barajul hidrocentralei ex-V.I.Lenin de la Bicaz), şi-atunci cine le mai poate pretinde sărmanelor matroane romane să fie şi doamne, pe lângă faptul că sunt nevoite să fie şi amante, şi businessmane, şi mame….? Numai că femeia care-şi lasă la o parte, de voie, de nevoie, menirea de la tata Noe, trebuie să ştie din start ce-o aşteaptă, sau în orice caz să ştie că nu va fi un drum presărat cu petale de trandafir şi arome de calomfir & aloe, iar de nu, îşi va îndeplini misia-i patriotică la sfântu Sisoe, aloo… Din contra, cu cât pare mai delicată şi mai dulce-molicea, cu-atât mai al drea mistreţii politici vor trage de ea şi-o vor râma, răzbunându-se astfel pentru cocina dură în care îşi rupseseră până atunci mascula dantură şi pentru faptul că stăpânu’ turmelor nu-i lasă să trăiască în porceasca lor natură, asta cică fiind o chestie libertariano-matură, n-aşa…?

Una preste alta, uite care e buba, doamna mea. Ştii bine că domnia ta n-ai apărut din senin pe Dâmboviţa, apă dulce, ci propulsată aci de cel care pre toţi îi cam duce şi-i aduce, începând de la revoluţia in nuce şi până la ultimu’ Salvator de subunităţi bursuce, ca să zic aşa, recte e vorba de…, o, nu!, nu de cel care până acum ne-a tot dat clas, lăsându-i pe moliceni, cel puţin, fără glas, ci e vba de adevăratu’ AS, căruia cer permisiunea de a-i zice pe nume poate cu altă ocaz, da…? Or, chestia asta se petrecea pe când lucrurile p-acilişa mergeau stass, aloo, şi când priatelo era cocoţat pe un val de simpatie uriaş, iar nu ca acuma, când el pare a atârna pe un talaz buclucaş, ce n-ar fi exclus a-i răsturna biruitoru’ barcaz, şi – ceea ce e şi mai ca naiba – se vede cu ochiu liber, helas, că marele AS a devenit marele Laş, făcând stânga-mprejur şi fiind gata să ne lase la guriţă cu caş, ‘ute-l-aş… 😦

Aşa stând lucrurile, e claro că planurile bătăliei electorale ale partidei cu care, din întâmplare, ţinem şi noi, ca şi matale, trebuie ajustate tale quale, iar în unele privinţe personale chiar în proporţii quasi-radicale, altfel e de jale, aloo… Căci dacă omu’ nostru din Bucale (a propos de “omul nostru din Havana”) nu mai are nici cuţitu, nici păinica, nici slana, nu va mai putea să susţină cu sforţa-i ce până mai ieri era cât Mânăstirea Secu de mare şi la fel de puternică-n duh ca şi Sfânta Mânăstire Tismana, cum ar veni, ci abia dacă va mai putea bâigui “să trăiţi, în caz că n-oţi muri…”, în faţa a două mii de dăştepţi cilibii sau a altor fănei fistichii, şi-n nici un caz nu va mai avea cale spre inema alegătorilor turmentaţi-turmentaţi, dar vii, plus că cu Antene mii şi stele kaki… C-o fi, c-o păţi, părerea mea sinceră şi dreaptă, după cum ar trebui să ştii (căci aţi văzut al meu CV, n-aşa?), e că tre’ să ne retragem urgent pe poziţii partidice mai cenuşii, nu de alta, dar spre a nu-i da inimicului, adică celor 3-2-2 plus ordia-i de stani, gâzi, ciutaci şi cristoi, ocazia de a hurla c-avem de a face, păi cum drea, cu Carol 2 pe post de strigoi, reşpective cu Elena Lupescu-Doi… oops. Şi ştim cu toţii cum fac rumânii, adicătelea conii leonizii cam fără coi, pardon, oi, sireacii de noi, mai ales când sunt fandacsaţi de cutiile de rezonanţă ale zmecheroşilor băieţoi, de misoginizmu’ străbun, ce bântuie prin Carpaţi ca un taifun chiaun şi de efimiţele înmărmurite de spaimă ca un sloi: vor crede c-a venit iar Reacţiunea preste noi şi vor da rumâneşte napoi, ceea ce-ar reveni că partida pentru care lupţi ca Ana Ipătescu or Jana d’Arc în linia-ntâi, s-ajungă până la final uite-o nu-i, iar ivan ilici şi ceilalţi priculici prostănaci sau molâi, dar mulţi ca cucuruzu’ codrilor din Mţii Gutâi, să parvină a ne ţine lumânarea la căpătâi. Păi se poa’, domniţa mea…? 🙄 Nu e mai înţelept s-avem răbdare ca nenea s-ajungă tâââta mare, în caz că va mai fi tontuşi vreo aşchie de scăpare – ceea ce e o cruntă ghicitoare, atât timp cât AS-ul e pe post şi de moaşă, şi de ursitoare…-, iar duşmanii domniei sale să-ncapă toţi într-o căldare de maximă securitate, aloo, în timp ce tineretu Ro şi amazoanele pedaliste mişto, îmbujorate ca nişte cărbuni de viţă de vie şi-n acordurile imnului PD de feerie, demn de cei mai shoguni rumâni, ar da foc la puşcărie şi la casa de nebuni…?

Bine… Oricât ai fi de supalată pe mine, aş vrea să-mi scrii, nu să mă suni, da ? 🙂

Hai pa, domniţa mea…