Nici extraterestrii nu mai sint ce-au fost

Motto : „Guvernul american nu are nici o dovada ca, in afara planetei noastre, exista vreo forma de viata si nici nu are cunostiinta ca vreo forma de viata extraterestra sa fi contactat vreun membru al rasei umane. In plus, nu exista nici o informatie credibila care sa sugereze ca astfel de dovezi sunt ascunse opiniei publice. ► Cu toate acestea, Guvernul SUA nu respinge ideea ca in afara spatiului extraterestru ar exista viata sub diferite forme. De altfel, exista o serie de proiecte coordonate de Guvernul SUA prin care intentionam sa intelegem viata in spatiul extraterestru. ► De asemenea, anii de studiu ne-au confirmat ca sansele de a contacta viata inteligenta in Univers sunt aproape inexistente din cauza distantelor implicate care ne despart de posibilele planete ce ar putea sustine viata. ► In ceea ce priveste speculatiile, nu avem dovezi credibile ca exista prezenta extraterestra, aici, pe Pamant.” (Guvernul SUA).

Viaţa – în modul în care o cunoaştem noi, pământenii –, aşadar viaţa organică, nu poate exista dintotdeauna şi pretutindeni în Univers, ci numai în stadiul său cel mai recent de dezvoltare cosmică, probabil… Extratereştrii ăia, dacă există, nu se pot găsi oriunde în Univers, ci numai pe coroana metagalactică cea mai recentă, aşa-zicând, şi nu pot fi – în niciun caz – mai evoluaţi decât noi… In concepţia mea, Kosmosu’ e Pomul Vieţii (tree of life), care a germinat acum nişte  miliarde de anişori din sămanţa Atomului Primar, iar de-atunci creşte, creşte, creşte, părând că nu se mai opreşte, doamne fereşte, şi care după ce a făcut tulpină, ramuri, frunze şi flori, subt forma galaxiilor, nebuloaselor şi-a altor încrengături de sori, a făcut şi fructe, mai încoace, fireşte, subt forma planetelor ţintuite în al gravitaţiei cleşte, una dintre aceste fructe fiind chiar planeta albastră, asta a noastră, care cu colastra-i divină ne hrăneşte, cuibarită subt steaua care ne-ncălzeşte şi deci ne cloceşte, aloo , şi din care – după miriade de ani de prefaceri evoluţionale… – am ieşit noi, puişorii săi moi, la soare, muncindu-ne apoi să săltăm din germinativu’ noroi, prin generaţiile de didiloi succesoare, ca să ne prefacem – “la sfârşita sfârşiturilor” – într-o Entitate şi mai mare, a cărei sămânţă se va arunca, cumva, în metagalaxia înconjuratoare, până la stadiu ăla Omega, când sămânţa germinatoare pornită hăt cândva din Alpha Male – singularitatea iniţială – se va unifica într-un nou Atom Primar, deci într-o nouă Singularitate, se pare… Ei bine,  aşa cum într-un pom există, dupa stadiu-i de floare şi de legare, fructişoare încă acrite şi alte fructe binişor pârguite, iar unele deja uşor îndulcite, n-aşa ? (pana la deplina coacere, cum ar venea…), aşa şi-n Pomul Vietii pot coegzista fructe – planete, bre… – unde viaţa organică e încă acrită, iar în altele viaţa e destul de pârguită, cum ar veni, însă per total Universal distanţa dintre vieţişoarele astea de pe-al coroanei metagalactice areal fructifero-temporal nu e totuşi suficient de mare ca să putem spune că una sau alta e mai în stare de re-însamânţare (deci coaptă deplin, să zicem ca o caisa aromitoare… oops)… Cu alte cuvinte, extratereştrii ăia or egzista, io nu zic ba (ca si puzderia de fructe din gradiniţa mea sau a ta), însa ei nu pot fi mult mai avansaţi, în timpu’ evoluţional virtual, decât Planeta-Ou din sistemu nost’ solar… 💡 Și deci, până una alta, suntem singuri, halal… oops. (AVP comment)