Când vom avea, în fine, o televiziune cu adevărat naţională ?

Până la 22 decembrie 1989, TVR a fost practic o staţie de emisie a clanului Ceauşescu, pentru ca după 22 decembrie Televziunea Română cică în sfârşit liberă (TVR-L) să se transforme în Tunul Catodic prin care organizatorii loviluţiei din decembrie au indus în subliminalul teleboborului Mitul Salvatorului Fesenist, pe baza căruia s-a putut instaura regimul Iliescu: practic, aceeaşi Mărie (iepocală), cu altă pălărie… După apariţia tembeliziunilor mogulice, unde tovii şi băieţii au instalat circul prin care au atras treptat-treptat teleboboru, TVR a trecut cu totul în plan secund, devenind un fel de cimitir al elefanţilor, unde s-au retras mulţi dintre culturnicii care altădată erau stâlpii „Cântării României”… Astăzi, în timp ce antenele moguliulor îi toacă pe Băse şi pe Boc (y compris programul de ieşire din criză şi totodată de remodernizare a ţării) precum tunurile din Navarone, TVR a devenit brusc imparţială ca tot rumânu şi mare amatoare de filme de artă, comportându-se precum un vardist or un miliţian care-n timp ce bandiţii îl fac arşice pe heroul pozitiv doar la doi paşi distanţă, el, nea Garcea, s-ar preface ca n-a vede, n-aude şi s-ar uita oriunde, numai subt nasu său ba…

Părerea mea sinceră – şi sunt convins că şi maestrul Devis Grebu gândeşte la fel – e că după ce Legea Lustraţiei a ieşit cum a ieşit, respectiv cam fâsâit, singura dovadă că vrem să ne despărţim definitiv de sistemu ticăloşit ar fi să numim la TVR un militant anticomunist hotărât şi cinstit, care să promoveze noul tip de societate inclusiv printr-o propagandă de calitate, combătând în acelaşi timp tembeliziunile mogulice pur şi simplu prin arătarea feţei adevărate a patronatelor ce sponsorizează aceste maşinării de mutilare a subliminalelor maselor de telespectatori nevinovate (dacă a opri zmecheroasele antene ziceţi că nu se poate…). Oricâtă oroare am avea de cuvântu „propagandă”, ar fi o stupiditate să ne ferim de el, când propagandă s-a facut de când lumea, într-un fel sau altul,  aloo…: începând de la dansul erotic al masculului din poiana verde,  menit să ia ochii curioaselor femeiuşti din tufişuri şi până la marii advertiseri ai vedetelor showbiz-ului, comerţului, religiei or politicii, totu e propagandă, mey… Să nu ne facem iluzii: dacă inomabila propaganda socialistă a reuşit să bage în minţile şi sufletele generaţiilor născute în Lagărul Socialist ideea că SSMD (societatea socialistă multilateral dezvoltată) este veşnică şi indestructibilă (Ion Cristoiu, de-un paregzamplu, spunea cândva că el n-a crezut nici măcar în decembrie 89 că comunizmu va cădea vreodată…), doar o propagandă de sens contrar, condusă cu insistenţă, responsabilitate, maturitate şi subtilitate timp de câteva generaţii, va inculca în mintea şi sufletul celor ce vor veni ideea că, pardon, capitalizmu’ e cea mai bună dintre lumile posibile, dacă nu chiar viitoru ăla luminos pe care l-am aşteptat atâta vreme, noi, cei ce ne pregătim să lăsam locul altora ce stau la rând…

 

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

 

ŞTIRE – AGENŢIA NAŢIONALĂ DE PRESĂ – AGERPRES
Duminică, 30 Mai 2010 07:55 

http://www.agerpres.ro/media/index.php/comunicate/item/10463-Comunicat-de-pres-Asociaia-21-Decembrie-1989.html

Duminică, 30 Mai 2010 07:55

Comunicat de presă – Asociaţia 21 Decembrie 1989

Duminică, 30 Mai 2010 07:55

Asociaţia 21 Decembrie 1989 prezintă apelul de mai jos, referitor la propunerea ca dl Sorin Ilieşiu – membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie 1989, să devină preşedintele Televiziunii Naţionale:

Apel pentru Sorin Ilieşiu – preşedintele Televiziunii Naţionale

c ă t r e

Domnul TRAIAN BĂSESCU – Preşedintele României

Domnul EMIL BOC – Primul-Ministru, Preşedintele PD-L

Doamna ROBERTA ANASATASE – Preşedintele Camerei Deputaţilor

Domnul MIRCEA GEOANĂ – Preşedintele Senatului

Domnul VICTOR PONTA – Preşedintele PSD

Domnul CRIN ANTONESCU – Preşedintele PNL

Domnul MARKO BELA – Preşedintele UDMR

Domnul MARIAN SÂRBU – Preşedintele UNPR

Doamna RALUCA TURCAN – Preşedintele Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor

Domnul SERGIU NICOLAESCU – Preşedintele Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă a Senatului

Domnul KELEMEN HUNOR – Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional

Domnul GABRIEL OPREA – Liderul Grupului Deputaţilor Independenţi

Domnul LIVIU CÂMPANU – Liderul Grupului Parlamentar Mixt al Senatului

Domnul VARUJAN PAMBUCCIAN – Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale

– apel semnat de 31 de organizaţii civice şi sindicale –

29 mai 2010

Având în vedere că are o extraordinară susţinere din partea societăţii civile şi din partea unor distinse personalităţi, cele 31 de organizaţii civice şi sindicale semnatare ale acestui apel îl propun din nou pe dl Sorin Ilieşiu în fruntea Televiziunii Naţionale.

Menţionăm că un apel similar a fost publicat de Agenţia Naţională de Presă la 19 mai 2010, la adresa http://www.agerpres.ro/media/index.php/comunicate/item/8895-Comunicat-de-pres-Blocul-Naional-al-Revoluionarilor-Romania-1989.html

Dl Sorin Ilieşiu este propus în funcţia de preşedinte al SRTV de peste 30 de organizaţii civice şi sindicale, de Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România prezidată de Dan Necşulea (1990-2010) – singurul for profesional îndreptăţit să recomande personalităţi pentru această înaltă demnitate – , şi, de asemenea, de personalităţi de prestigiu precum Vladimir Tismăneanu, Viorel Padina, Devis Grebu, Mihai Şora, Dorin Tudoran, Magda Cârneci, Ilinca Tomoroveanu, Nicolae Prelipceanu, Ion Mihai Pacepa, Florin Zamfirescu, Angela Furtună, Daniel Vighi, Georges Banu, Constantin Răuţă, Dan Mircea Cipariu, Constantin Dobre (fost organizator şi conducător al revoltelor minereşti din Valea Jiului 1977).

Prezentăm opiniile câtorva dintre aceste personalităţi care subliniază calităţile excepţionale care îl recomandă pe d-l Sorin Ilieşiu în fruntea TVR:

Dl Vladimir Tismăneanu: ‘Dl Sorin Ilieşiu este un impecabil profesionist, un om cu o conştiinţă curată, un luptător pentru adevăr, onoare şi dreptate. La două decenii după ruşinoasele momente în care Televiziunea Româna aşa-zis liberă a participat cu zel la denaturarea realităţii şi la ponegrirea partidelor democratice, a eforturilor de decomunizare a ţării, dl Ilieşiu, ca exponent al idealurilor societăţii civile, poate contribui la reclădirea din temelii a acestei instituţii publice. E nevoie de o echipă nouă în fruntea TVR, iar dl Ilieşiu are energia şi viziunea necesare unei asemenea renovări radicale. Ca membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, ca autor al Apelului care a condus la înfiinţarea acestei Comisii, dl Sorin Ilieşiu a probat acurateţe, deschidere pentru dialog şi principialitate. Multe din initiaţivele care au deblocat cercetarea trecutului traumatic i se datorează’.

Dl Dan Necşulea – preşedintele Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România (1990-2010): ‘Sorin Ilieşiu cunoaşte îndeaproape producţiile de referinţă ale Televiziunii Române, fiind de multe ori membru al juriilor premiilor anuale acordate de asociaţia noastră (premiile APTR) în ultimii 20 de ani. Domnia sa are o importantă experienţă universitară în Media, având în vedere că între 1995-2001 a fost decanul Şcolii Superioare de Jurnalistică patronată de Asociaţia Ziariştilor Români, şi că timp de 11 ani a fost titularul cursului ‘Comunicare audio-vizuală’ – urmat de peste o mie de studenţi.

Experienţa managerială a lui Sorin Ilieşiu este remarcabilă, în ultimii 16 ani fiind directorul studioului VideoDialog, primul studio video independent din România, fondat în 1990 de GDS; de asemenea, în anul 2000, a fost director general la ROFILM S.A., fostul Studio cinematografic ‘Bucureşti’-Buftea.

Sorin Ilieşiu este un apreciat realizator de filme documentare distinse cu premii naţionale şi internaţionale, precum ‘Piaţa Universităţii – România’ (în colab. cu Stere Gulea), ‘Petre Ţuţea – Emil Cioran. O întâlnire posibilă’ şi ‘Apocalipsa după Cioran’ (în colab. cu Gabriel Liiceanu).

Sorin Ilieşiu ar fi primul director general al Televiziunii Române doctor în Cinematografie şi Media, expert în comunicarea specifică televiziunii’.

Dl Mihai Şora: ‘Pe Domnul Sorin Ilieşiu îl cunosc de aproape un sfert de secol: un om serios, consecvent, integru, având convingeri temeinice, – un om pe care te poţi baza. Niciodată, în niciun fel de împrejurări, această părere pe care mi-am făcut-o despre domnia sa n-a fost dezminţită. Socotesc că, orice funcţie ar îndeplini, îşi va lua sarcina foarte în serios, iar lucrul pe care-l va fi început îl va duce până la capăt’.

Dl Dorin Tudoran: ‘Susţin apelul prin care se cere propunerea dlui Sorin Ilieşiu în funcţia de Preşedinte al TVR. După atâtea mandate aberant acordate unor oameni ce nu au făcut decât să contribuie la ruina morală şi economică a unei instituţii ce ar fi trebuit să fie un model al deontologiei profesionale, a venit momentul ca televiziunii naţionale să i se dea şansa de a deveni tot ce a fost împiedicată să fie în aceste ultime două decenii. Sunt sigur că dl Sorin Ilieşiu dispune de arsenalul profesional, moral-cetăţenesc şi managerial necesar pentru transformarea TVR într-o instituţie naţională de care să fim mândri cu toţi, indiferent de opţiunile noastre politice’.

Domnii Viorel Padina şi Devis Grebu: ‘Ne exprimăm convingerea şi speranţa că numirea d-lui Sorin Ilieşiu la conducerea SRTV ar constitui o garanţie că Televiziunea Română, ce e posibil să rămână de altfel singura tribună a verităţii în concertul mediei autohtone, dominat de trâmbiţele apocaliptice ale organelor de presă ‘mogulice’ – care se dau de ceasul morţii să prezinte acţiunea de reformare a statului promovată de Preşedintele Traian Băsescu şi de Premierul desemnat ca pe sfârşitul lumii, executând o periculoasă diversiune media – va deveni o televiziune cu adevărat naţional-europeană şi înalt responsabilă, promotoare a adevărului nemăsluit despre lumea de care vrem să ne despărţim irevocabil şi susţinătoare a autenticelor idei şi valori naţionale’.

Dna Magda Cârneci: ‘Sorin Ilieşiu întruchipează cu brio, pentru mine, acţiunea vizibilă şi eficace a societăţii civile în politica românească. Cineast reputat şi personalitate publică angajată, Sorin Ilieşiu ar putea conferi Televiziunii Române suflul, justeţea şi seriosul de care aceasta are atît de multă nevoie pentru schimbarea societăţii româneşti’.

Dna Ilinca Tomoroveanu: ‘Cred că Sorin Ilieşiu este o alegere foarte bună pentru funcţia de Preşedinte al SRTV. Îl recomandă întreaga sa activitate civică şi profesională. Un om integru, implicat în viaţa cetăţii, un artist remarcabil, profesor eminent de ‘Comunicare audio – vizuală ‘, manager de succes. Un om de meserie şi din meserie. Alegerea domnului Ilieşiu în fruntea SRTV ar putea fi o garanţie pentru depolitizarea ei şi pentru un program într-adevăr educativ, cultural şi profesionist’.

Dl Florin Zamfirescu: ‘ …Şi, pentru că la noi în ţară salvarea nu mai poate fi decât individuală, îl sfătuiesc pe Sorin Ilieşiu să nu-şi facă iluzii de promovare la Televiziunea Română, care trebuie să rămână un instrument de manipulare, aşa cum a fost şi până acum. Sorin Ilieşiu este prea cinstit, prea profesionist şi prea bine intenţionat ca să poată răzbate prin jungla mafiotă care ne-a încorsetat. Mă miră doar faptul că Domnul Băsescu nu vede ceea ce vedem cu toţii!’

Dl Nicolae Prelipceanu: ‘Domnul Sorin Ilieşiu ar trebui să dirijeze televiziunea publică din România, pentru simplul motiv că este un profesionist al domeniului care nu s-a amestecat în politică, predându-se vreunui partid, şi continuă să militeze pentru adevăr, pentru cel despre revoluţie, pentru cel despre mineriade, pentru cel despre istoria noastră recentă şi despre caracterul criminal al regimului comunist. Prezenţa sa la preşedinţia TVR ar fi o garanţie pentru obiectivitatea acestui post naţional, pentru promovarea adevărului de către postul naţional’.

Dl Ion Mihai Pacepa: ‘Inepuizabilul Sorin Ilieşiu, care şi-a dedicat o bună parte a vieţii condamnării crimelor comunismului, este, în viziunea mea, omul ideal pentru a conduce Televiziunea Română în aceste zile istorice când o nouă generaţie de români se zbate să dea ţării o nouă fiinţă naţională. Îl recomand cu caldură. Energica sa activitate în fruntea societăţii civile, impecabilul său profesionalism, perseverenţa şi curajul său politic, precum şi îndelungata sa experienţă cinematografică îl fac candidatul ideal’.

Dna Angela Furtună: ‘Susţinerea d-lui Sorin Iliesiu la conducerea Televiziunii Române este o prioritate publică. E singura alegere corectă, cu beneficii importante şi garanţii solide pentru această instituţie. (…) Dl Sorin Ilieşiu îmbină în mod fericit pregătirea profesională de excepţie, performanţa şi excelenţa, cu talentul organizatoric special şi cu viziunea deontologică instituţională de care România are nevoie mai mult decât niciodată, atunci când e vorba de Televiziunea Publică. (…) Numirea urgentă a d-lui Ilieşiu în postul de director al TVR, precum şi susţinerea sa de către echipe de profesionişti şi de strategi, vor aduce beneficii majore spaţiului mediatic românesc. Şansa numită Sorin Ilieşiu trebuie exploatată la maximum, ACUM’.

*

Includem în apelul nostru recomandarea din partea Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România prezidată de Dan Necşulea (1990-2010), recomandare publicată integral de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES la data de 31 martie 2010:

http://mobile.agerpres.ro/ news.php?n= 3295B75764B6BD7313171D72C1E&c= &p=1&s=&q=

RECOMANDARE din partea Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România

Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România salută propunerea celor 30 de organizaţii civice şi sindicale ca în fruntea Televiziunii Naţionale să fie o personalitate culturală, un specialist cu experienţă în domeniul audio-vizual, un reper de moralitate precum Sorin Ilieşiu.

Menţionăm că Sorin Ilieşiu cunoaşte îndeaproape producţiile de referinţă ale Televiziunii Române, fiind de multe ori membru al juriilor premiilor anuale acordate de asociaţia noastră (premiile APTR), respectiv în anii 1998, 2000, 2003, 2005, 2007, 2008, 2009 şi 2010.

Sorin Ilieşiu are o importantă experienţă universitară în Media având în vedere că între 1995-2001 a fost decanul Şcolii Superioare de Jurnalistică patronată de Asociaţia Ziariştilor Români, şi că timp de 11 ani a fost titularul cursului ‘Comunicare audio-vizuală’ – urmat de peste o mie de studenţi.

Experienţa managerială a lui Sorin Ilieşiu este remarcabilă, în ultimii 16 ani fiind directorul studioului VideoDialog, primul studio video independent din România, fondat în 1990 de GDS; de asemenea, în anul 2000, Sorin Ilieşiu a fost director general la ROFILM S.A., fostul Studio cinematografic ‘Bucureşti’-Buftea.

Sorin Ilieşiu este un apreciat realizator de filme documentare distinse cu premii naţionale şi internaţionale, precum ‘Piaţa Universităţii – România’ (în colab. cu Stere Gulea), ‘Petre Ţuţea – Emil Cioran. O întâlnire posibilă’ şi ‘Apocalipsa după Cioran’ (în colab. cu Gabriel Liiceanu).

Sorin Ilieşiu ar fi primul director general al Televiziunii Române doctor în Cinematografie şi Media, expert în comunicarea specifică televiziunii.

Activitatea civică a lui Sorin Ilieşiu este impresionantă: membru GDS din 1990, fondator al Alianţei Civice (1990) şi al Academiei Civice (1994), autor al Apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a crimelor comunismului.

Bucureşti, 31 martie 2010

Dan Necşulea,
Preşedinte – Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România (1990-2010)

Includem în solicitarea noastră şi apelul de mai jos:

Apel pentru susţinerea candidaturii lui Sorin Ilieşiu
la funcţia de preşedinte al SRTV

– apel iniţiat de Viorel Padina şi Devis Grebu –

Doamnelor şi Domnilor decidenţi,

Cu tot respectul pentru ceilalţi candidaţi despre care se spune că sunt ‘în cărţi’ pentru desemnarea de către Dvs în importanta funcţie de preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTV), noi, subsemnaţii prezentului Apel, ne permitem să apreciem că dl Sorin Ilieşiu ar fi totuşi personalitatea cea mai potrivită să ocupe această funcţie în acest moment al bătăliei pentru dreptate şi adevăr în care se află angrenată partida aflată la putere, ca urmare a angajamentului ferm al preşedintelui reales, dl Traian Băsescu, şi al premierului desemnat, dl Emil Boc, că îşi vor folosi actualele mandate pentru demararea, cu orice preţ, a acţiunii deja mult întârziate de reformare a ‘sistemului ticăloşit’ şi deci a statului comunistoid moştenit de la regimul Iliescu.

Ne bazăm opinia că dl Sorin Ilieşiu ar fi persoana potrivită pentru importanta funcţie publică de manager al SRTV pe faptul, pe de o parte, că dânsul este în mod incontestabil, aşa cum reiese din CV-ul aflat la dispoziţia publicului, un foarte bun profesionist în domeniul vizualului şi un excelent partener de dialog social, capabil să găsească oricând puncte de convergenţă cu multiple organizaţii nonguvernamentale ori sindicale, iar pe de altă parte pe faptul – le fel de incontestabil – că dânsul este iniţiatorul şi redactorul celor mai cunoscute Apeluri ale societăţii civile româneşti din ultimii ani, care au reunit semnăturile a sute de personalităţi din rândurile formatorilor de opinie autohtoni ori din străinătate şi ale liderilor a numeroase şi importante organizaţii sindicale ori nonguvernamentale, apeluri care au condus, între altele, la înfiinţarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, a Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictatorii Comuniste din România, coordonată de prof. Vladimir Tismăneanu, iar în ultimă instanţă la Raportul acestei Comisii şi la celebrul Discurs rostit la 18 decembrie 2006 în Parlament de Preşedintele Traian Băsescu, prin care regimul comunist din România a fost declarat, cu putere de act oficial al Statului Român, ‘ilegitim şi criminal’. Prezentăm mai jos lista Apelurilor iniţiate şi redactate în ultimii ani de către dl.Sorin Ilieşiu, apeluri care dacă ar fi puse în practică, fie numai şi parţial, ar contribui, fără doar şi poate, la însănătoşirea morală, înainte de toate, a societăţii româneşti actuale :

 

 

 

 

 

 

 

 

O sinteza a cunoscutelor Apeluri o puteti observa, de asemenea, aici (demersurile lui Sorin Iliesiu pentru decomunizarea Romaniei prezentate de BBC-Romanian).

Doamnelor şi Domnilor decidenţi,

Ne exprimăm convingerea şi speranţa că numirea dlui Sorin Ilieşiu la conducerea SRTV ar constitui o garanţie că Televiziunea Română, ce e posibil să rămână de altfel singura tribună a verităţii în concertul mediei autohtone, dominat de trâmbiţele apocaliptice ale organelor de presă ‘mogulice’ – care se dau de ceasul morţii să prezinte acţiunea de reformare a statului promovată de Preşedintele Traian Băsescu şi de Premierul desemnat ca pe sfârşitul lumii, executând o periculoasă diversiune media – va deveni o televiziune cu adevărat naţional-europeană şi înalt responsabilă, promotoare a adevărului nemăsluit despre lumea de care vrem să ne despărţim irevocabil şi susţinătoare a autenticelor idei şi valori naţionale.

Revoluţionarul George Costin ne-a rugat să inserăm în Apel următorul text:

Prof. Vladimir Tismăneanu a scris următoarele referindu-se la cartea lui Sorin Ilieşiu ‘Imaginea care povesteşte – în comunism şi în postcomunism’: ‘Cu pasiune, rigoare şi fineţe analitică, Sorin Ilieşiu demitizează ficţiunile propagandistice comuniste, demonstrează cum minciuna sistematică se află în chiar inima propagandei, iar valorile esenţiale ale umanităţii, inclusiv distincţia dintre Bine şi Rău, erau convertite în opusul lor. (…) Sorin Ilieşiu explorează cu o remarcabilă acurateţe şi explică impecabil utilizarile ideologice ale filmului, numit de Lenin, nu fără motiv, ‘cea mai importantă artă’. (…) Lucrarea lui Sorin Ilieşiu este comparabilă ca viziune şi competenţă cu cea publicată în urmă cu mai bine de două decenii de Antonin Liehm, unul din promotorii Primăverii de la Praga şi fondatorul revistei Lettre Internationale’.

*

Prezentăm, de asemenea, câteva din OPINIILE EXPRIMATE PE FORUMUL unde a fost publicat apelul de mai sus http://viorelpadina.wordpress. com :

Monica : Cine se teme de Sorin Iliesiu la conducerea TVR? Cine sa se teama? Securistii, activistii PCR , ‘specialiştii spălării pe creier şi ai imbecilizării în masă’ care stiu ca ochiului ager de cineast nu-i scapa nici un detaliu.

AVP : Avem nevoie de un astfel de militant si manager la Televiziunea Romana, care sa ne spuna adevarul si numai adevarul despre ceea ce a fost…

dora : TVR – post national – a incaput pe mana tovarasilor si ‘baietilor destepti’ inca in dec. 89. Este o rusine modul cum manipuleaza (de multe ori prin omisiune) publicul, mint si dezinformeaza. (…) Nu m-am gandit cine ar fi indicat sa vina la conducerea televiziunii nationale. Nici un nume nu mi s-a parut potrivit. Multumesc maestrilor Viorel Padina si Devis Grebu pentru propunerea d-lui Sorin Iliesiu.

Monica : Iliesiu mi se pare potrivit in acest post de presedinte al unei televiziuni publice tocmai pt simplu motiv ca nu-i este ‘sluga’ presedintelui Basescu, stiut fiind faptul ca dumnealui, Iliesiu, este un admirator fervent al lui Corneliu Coposu.

Goldmund : eu nu cred ca domnul Sorin Iliesiu are vreo sansa sa devina Directorul TVR; criteriile sunt altele decat cele pe care le credem noi a fi corecte si care ar departaja impostura de valoare (…) Eu nu cred ca e posibil asa ceva; nu acum. Sper sa ma insel; m-as bucura enorm.

Stely : Sorin Iliesiu este garantul depolitizarii televiziunii publice, al obiectivitatii si al libertatii de exprimare, in toata deplinatatea ei.

PetitPARIS : Sunt convins ca domnul Sorin Iliesiu este cea mai buna propunere pentru postul de director general al acestei institutii. Am incredere in viziunea domnului Iliesiu vis-a-vis de cum trebuie sa functioneze televiziunea publica a Romaniei europene.

Anamnesis: O Prioritate publica absoluta: sustinerea domnului Sorin Iliesiu la conducerea Televiziunii Romane.

Stely : Eu cred ca S.Iliesiu va fi primul presedinte SRTV care va demonstra ca depolitizarea audiovizualului este posibila si ca nimeni nu va mai indrazni de aici incolo sa aduca politruci de cariera in fruntea TVR. Este cea mai buna alegere; un reprezentant de frunte al societatii civile si un garant al unei televiziuni depolitizate, a libertatii de exprimare si a profesionalismului ei. Sunt impresionata de perseverenta pe care a dovedit-o in toate actiunile intreprinse.

AVP : Apelurile lui Sorin Iliesiu – absolut unice in Estul postcomunist, aloo – au scris deja o istorie mare (…) A, ca nu-l vor vedea bine pe dl Iliesiu, unu sau alta din Oranjerie (…), asta va fi o alta poveste monstruoasa de pre plaiurile drakkulesti…

Mary-Proud Fogerty : Din Dallas, votez cu ambele mâini cu dl Ilieşiu!

mihai rogobete : publicist, semnez cu toate mâinile pentru Sorin Ilieşu, pentru a fi numit preşedinte RTV.

niku_elektriku : sorin iliesiu este un idealist frumos.

dora : il sustinem pe d-l Sorin Iliesiu pentru functia de director al televiziunii publice. Sa ne fie redata televiziunea publica din mana hotilor si mafiotilor.

Leorda Lorin : Din tot sufletul sustin alegerea. Nu de alta, dar ar cam fi momentul ca oamenii care au dovedit verticalitate sa poata avea o mai larga posibilitate de exprimare. Mult succes, Dle Iliesiu!

Goldmund : Il sustin pe domnul Sorin Iliesiu. Sa fie intr-un ceas bun pentru Romania!

 

A p e l   s e m n a t   d e  :

Blocul Naţional al Revoluţionarilor – România 1989, George Costin – Preşedinte executiv

Asociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte

Societatea Timişoara, Florian Mihalcea – Preşedinte, Daniel Vighi – Vicepreşedinte

Seniorii Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990, Antonmie Popescu, Romeo Moşoiu, Marius P.Clonda

Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara, dr.Traian Orban – Preşedinte

Fundaţia Culturală Memoria – filiala Argeş, prof.univ.Ilie Popa – Preşedinte

Fundaţia Icar, Dr. Camelia Doru – Preşedinte

Romanian-American Network Inc. NGO – Chicago, SUA – Steven V. Bonica – Preşedinte

Consiliul Mondial Român, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte

Fundatia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Daniela Soros – Vicepreşedinte

Asociaţia Românilor din Australia, Mihai Maghiaru – Preşedinte

Organizaţia luptătorilor pentru apărarea drepturilor omului, I.Leşu – Preşedinte

Sindicatul Naţional al Ţăranilor şi al Proprietarilor Români, Dan Drăghici – Preşedinte

Asociaţia Scriitorilor Români şi Germani din Bavaria, Radu Bărbulescu – Preşedinte

Association Culturelle et Amicale Roumaine, Gabriel Penciu – Preşedinte

L’Alliance Belgo-Roumaine, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte

Consiliul Român American, Neculai Popa – Preşedinte

Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Cătălin Giurcanu – Preşedinte

Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte

Asociaţia Apolitică ‘Societatea Târgovişte’, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte

Fundaţia Redarea Istoriei, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte

Fundaţia Ioan Bărbuş, Anca Maria Cernea – Preşedinte

Federaţia naţională Omenia a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte

Grupul văduvelor de eroi martiri

Federaţia sindicală ‘Solidaritatea – Virgil Săhleanu’ a siderurgiştilor din România

Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte

Sindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu – Preşedinte

Sindicatul Solidaritatea Hunedoara

Sindicatul ALRO Slatina, Ion Ioan – Preşedinte

Fundaţia ‘Timişoara ’89’, preşedinte – Petru Ilieşu

Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte

 

50 răspunsuri to “Când vom avea, în fine, o televiziune cu adevărat naţională ?”

  1. devis grebu Says:

    Maestre AVP , nu numai ca gandesc la fel dar o fac cu voce din ce in ce mai tare ,din ce in ce mai revoltata ,cand aud/citesc ca se pune ( in bucataria Turcan & Co. ) de un Turcescu ,ba chiar de un Tolontan…

  2. pP Says:

    @MAESTRUL DEVIS GREBU &MAESTRUL VIOREL PADINA .
    SI EU SUNT REVOLTAT!!!!!!!!
    am pus si AICI/
    la DORIN & GOE
    pai sa se mobilizeze si BAIETII n’esT ce pas?
    ………………………………………………………
    pP spus
    Comentariul tău e în așteptare.
    mai 31, 2010 la 12:17 am
    Bon soir !
    va ofer un mesaj INECAT in MATELE BLOGO,,democratilor,,romano-americani
    merci!
    …………………………………

    mon cher ami!…….mon cher domnule DRAG DORIN&CO !!!!!
    Mes chers compatriots!
    mes chers amis!
    ESTE POSIBIL SA SUSTINETI IN CALITATEA DUMNEAVOASTRA DE ,,REZERVISTI,,
    retrasi din organizatiunea(Asociaia-21-Decembrie )ACEST APEL?:
    http://www.agerpres.ro/media/index.php/comunicate/item/10463-Comunicat-de-pres-Asociaia-21-Decembrie-1989.html
    +
    https://viorelpadina.wordpress.com/2010/05/30/cand-vom-avea-in-fine-o-televiziune-cu-adevarat-nationala/

    cordialement,
    Constantin Constans
    paris
    ……………………………………………………………..
    ps/
    apoi ne ocupam si de MARKETIZAREA graficienilor Ion Barbu, si DION, si Topan, si Mihai Stanescu, si atiti altii…………n’est ce pas mon ami LIVIU ANTONESEI?
    ,,Dumnezeule, ce emanație!,,
    CE EMANATIE?
    Parole d honneur !!!!
    http://www.dorintudoran.com/2010/05/30/dumnezeule-ce-emana%c8%9bie/

  3. antiignorantu Says:

    puneti un om fara afaceri si cat mai obiectiv…..

  4. orangeskorpion Says:

    neata,
    din pacate absolut toate pirghiile tarii au fost preluate de esaloanele 2,3 ale aparatului fost PCR, securisti, turnatori si acum in plus si de progeniturile lor-….
    doar cu toporul se mai poate ajunge la normal,

    tolontan,
    turcescu,
    cristoiu………..glume proaste pentru sefia TVR1.

    Sorin Iliesiu? vreo sansa?
    nu cred

  5. Hantzy Says:

    (…) TVR a devenit brusc imparţială ca tot rumânu şi mare amatoare de filme de artă, comportându-se precum un vardist or un miliţian care-n timp ce bandiţii îl fac arşice pe heroul pozitiv la doi paşi distanţă, el s-ar preface ca n-a vede, n-aude şi s-ar uita oriunde, numai subt nasu său ba…

    Aha! Impartialitatea o dorim doar cand n-avem heroi pozitivi … iar de la ultimul test trecura mai bine de doi anisori si mai iesi si negativ pe deasupra: http://www.gandul.info/news/presedintele-traian-basescu-implicat-intr-un-accident-usor-de-circulatie-update-video-2502489

    Observ insa ca la lista preferata a apelurilor initiate sau nu de domnul Iliesiu, ori in favoarea sau nu a domnului Iliesiu s-a mai adaugat un nume: Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte. E usor de constatat acest fapt, intrucat ordinea semnaturilor respecta un algoritm evident: aia noi la urma!
    Felicitari! Insa cautand pe net ceva informatii despre Asociatia asta europeana, n-am gasit nimic decat ca a semnat ceva apeluri. Pa pagina lor, neactualizata din 2008, nu apare nici o activitate mai noua de 2007, si au un numar maxim de 7 utilizatori in martie 2010.
    Cum azi e cica zi de greva jenerala, la care si-au anuntat participarea si cadrele didactice, eram doar curios sa aflu pozitia didacticilor iuropeni fata de aceasta actiune. Poate da cineva lamuriri?

  6. despinavestea Says:

    AVP
    Nu numai ca nu gandesc la fel ca tine,dar m-antreb de ce nu se
    ia decizia asta o data.
    Ce se asteapta?

    Sunt plecata prin tara,dar voi mai reveni

  7. Stely Says:

    Buna dimineata !
    Este clar ca parlamentul si cei care sunt meniti sa ia decizia se afla in impas.. Nu cred ca R.Turcan este decidentul principal ;la fel cum nu cred ca unul din cei nominalizati se afla in carti .. Mai bine zis ,refuz sa cred ,intrucit daca s-ar intimpla, ar fi o gafa de neinchipuit ptru PD-L si guvern..
    Cum ar putea explica ei ,de exemplu ,ignorarea acestor Apeluri de sustinere ptru S.Iliesiu ,semnate de atitea personalitati culturale si artistice precum si cele din societatea civila de elita, din afara si din tara ,dar si de Asociatia 21 dec.si alte numeroase ONG-uri ?Cred ca este cea mai ampla actiune de implicare a societatii civile iin jurul unui proiect :Depolitizarea TVR .. Chestiunea depolitizarii nu este de azi de ieri ..Ea a existat din momentul in care T.Basescu a devenit presedinte si de cind a venit defuncta ADA la putere.. Pd-l si T.Basescu s-au tinut de cuvint si nu si-au desemnat nici un om politic ca reprezentant in consiliul de administratie ..In schimb PNLsi PSD au ramas pe pozitii. Inca de atunci se prefigura o lipsa de unitate in guvernulADA.. si am vazut ,de ce.. PNL avea obiective in comun cu PSD si prin urmare au actionat in consecinta..
    Dar ,acum ,ma intreb : Ce se intimpla ? Ce au de gind ?Cit mai au de gind sa tergiverseze numirea ? Faptul ca R.Turcan a lansat pe blogul ei tot felul de alerte de gradul zero ,alerta ce ne-a indus-o si noua ,facindu-ne sa navalim acolo ptru a o sustine cu incurajari ,iar dumneaei tace milc ,imi da o stare de iritare pina la exasperare..
    Ma intreb ,cind vor ajunge politicienii nostrii sa consoneze cu noi ?

  8. Stely Says:

    Gata ! Acum merg la program ..deja sunt in intirziere 😳 Ne vedem mai tirzior .. Hai pa !

  9. Riddick Says:

    Buna ziua!

    Se pare că va fi numit Cezar ion, jurnalist TVR. O alegere foarte bună.

    În toate statele, televiziunea naţionala depinde de guvern şi e condusă de persoane numite de acesta şi nu de altcineva.

  10. pP Says:

    Buna ziua!
    @Riddick
    am dat si eu o fuga pe google .
    Cezar ion?
    cam subtirel CV domnului.
    NU CRED CA ESTE NEVOIE DE UN JURNALIST PENTRU POSTUL DE DIRECTOR GENERAL(indiferent cit de profi.poate el sa fie acel jurnalist)
    CRED CA ESTE NEVOIE DE O PERS.CU VIZIUNE+PROFI,,un om cu o conştiinţă curată, un luptător pentru adevăr, onoare şi dreptate.,, SI TOTALMENTE INDEP.DE DIVERSE (-diversiuni-)BISERICUTE
    deci ramine cum am stabilit:
    Sorin Ilieşiu ESTE OMUL.
    parerea mea.

  11. pP Says:

    +
    Sorin Ilieşiu ESTE OMUL MOMENTULUI.

  12. Stely Says:

    Salutare!
    Riddick aduce totdeauna cite o stire scurta ,apoi fara nici o explicatie fuge . 😦 Daca nu l-as cunoaste ,as crede ca este un trecator prin hyperspatziu ,care se plictiseste si doar poposeste si el putin ,pe blogul lui AVP&D.Grebu ..
    Noroc cu @Pp ca s-a dus fuga pe Google ca sa ne informeze ,scutindu-ne pe noi de cautare ..Multumesc CC !.
    Si eu cred ca la conducerea TVR trebuie sa ajunga o personalitate arhicunoscuta si validata ,atit de rezultatele proprii,dar si girata de alte personalitati la fel de arhicunoscute ,asa cum de altfel se vede din lista lunga si „grea” cu cei care il sustin pe S.Iliesiu..
    In concluzie ,nu inteleg de ce onor guvernul tot bijbiie si arunca „pe surse” tot felul de nume ,fara renume si arhinecunoscute .. Vad ca Riddick il cunoaste si deja il recomanda precum ca ar fi bun.. Dar nu cred ca este indeajuns ..E nevoie de cineva care sa fie recunoscut si care sa-l egaleze (cel putin) in fapte si rezultate notabile pe S.Iliesiu .. Eu nu cred ca exista .

  13. monica Says:

    Hai sa nu intram in fibrilatii de pomana.Cezar Ion de-abia si-a recapatat postul de dir de programe parca dupa lungi procese cu sRRTV
    http://www.mediafax.ro/cultura-media/cezar-ion-isi-reia-functia-de-director-al-departamentului-de-productie-editoriala-in-tvr-6177235/
    Dupa „patimile ” ultimilor zile ar fi cazul sa fim mai ingaduitori. Ca la noi in casa , fereasca-ne Dumnezeu pe toti 😳 :daca avem mortul pe masa , ne vine sa ne ducem la strand ❓

  14. Stely Says:

    moni ,
    Gata ? Ai ajuns, deja , in” papusoiul „tau ? Si , cum ai ajuns ,gata ,cu linkul lamuritor ! 🙄 Oare de aici o fi luat stirea Rddicku ? sau cumva are el o „sursa credibila ” 😉 si nu vrea sa o divulge..?
    Eu cred ca guvernul ar trebui sa se grabeasca si sa-l numeasca pe S.Iliesiu ,ptru ca este posibil ca opozitia sa reuseasca sa-l dea jos , dupa asumarea raspunderii..
    Apropos ,ce se aude cu Mega-greva ?.. Din cite am reusit sa mai aflu de ici de colo ,sindicatul profesorimii a cam dat chix. Bacul a inceput fara probleme , iar celelalte incep sa curga de la sine .. Sau nu m-am informat eu bine ?
    Pe aici prin municipiul meu ,nu se simte si nici nu se aude nimic.. In sanatate este liniste ,iar in scoli ,da ,parca am auzit ceva.. Zau,cu riscul de a supara citiva profesori care mai intra pe-aici ,eu nu am o impresie buna despre profesorimea asta tinara ,de acum.. Pe linga ca sunt la pamint cu responsabilitatea civica ,dar nu se prea inghesuie nici sa se informeze si nici sa -i faca pe elevi sa invete ceva ,despre realitatea de acum si nici cum era altadata..Am dat iama mai adineauri pe un blog de profesori si le-am spus-o pe sleau ..Merg acum sa vad ,daca mi s-a publicat comentariul si daca am ceva replici .. 👿

  15. Riddick Says:

    De aici am ştirea, Stely:

    http://www.sroscas.ro/site/2010/05/31/fiti-cu-ochii-pe-cezar-ion/

    Adică, dacă zice Ciripoi că nu e bun Cezar Ion, atunci, e bun…

  16. Stely Says:

    Riddick,
    Da,am citit..Dar ,daca nici noi nu am auzit de el si nici macar nu stim ca a existat pe undeva !?.Nu stiu sa fi citit si vazut vreo emisiune moderata de el si in care sa-l” serveasca „pe T.Basescu.. SRS este in stare sa dezimformeze si sa minjeasca cu rahat pe oricine va fi numit..Chestiunea este ca nici noi nu-i cunoastem realizarile si cit este el de integru si de bun manager. .Este ,asa cum se spune; un neica nimeni.. Asta e parerea mea .. 😳 Tu stii ceva de el?

  17. Riddick Says:

    Mi se întoarce stomacul pe dos când îl văd acum la TVR pe umflatul de Liviu Mihaiu, cu emisiunea „Între bine şi rău”!

    (tot io sunt, dar logat în WordPress !)

  18. Goldmundr Says:

    Buna seara,domnilor Viorel Padina &Devis Grebu si prietenilor

    Sper din tot sufletul ca dupa 20 de ani de la caderea comunismului din Europa,sa putem vedea cat mai curand la conducerea TVR(Televiziunea Romana Publica si Nationala) pe domnul Sorin Iliesiu.Daca visul acesta frumos s-ar implini,sunt convins ca multi oameni politici din UE ar lua act de cunostinta despre acest eveniment istoric,prin care Romania mai deschide o usa spre normalitate….Aceasta usa nu se va deschide de la sine.Vointa oamenilor va fi aceea care va deschide si aceasta usa,precum vointa oamenilor iesiti in strada la sfarsitul anului 1989 a fost forta care a dus la prabusirea dictaturilor comuniste din Estul Europei.
    Asa sa ne ajute Dumnezeu!

  19. Riddick Says:

    Stely, îl ştiu mai bine pe Cezar Ion de la emisiunile matinale de revista presei, de acum 2-3-4 ani. A mai moderat şi alte emisiuni, dar nu mi le amintesc…

    E bun, dar deocamdată doar un zvon, cum a fost şi cel cu Tolontan…

    Pe la mine pe la blog, de ce nu mai veniţi ? :mrgreen:

  20. orangeskorpion Says:

    Goldmund,

    esti cam 8-imist in seara asta si ma refer la asta:

    multi oameni politici din UE ar lua act de cunostinta despre acest eveniment istoric,

    ma indoiesc ca multi oameni politici o sa pice……de extaz…
    sint si indiferenti de ce se intimpla in Ro,
    sint si ei bagati in problemele lor…
    asa ca: cu iliesiu sau fara, de fapt, NOI ar trebui sa rezolvam problema in interesul nostru al majoritatii!

  21. AVP Says:

    Buna seara.

    @Riddick, esti bun sa ne devoalezi, in fine, rezervele tale sau ale partidului tau contra lui Sorin Iliesiu ? Caci e clar ca aveti, cu totii, un dinte contra initiatorului si redactorului celor mai importante Apeluri civice de dupa 1989, aloo… Care-i problema, mey… ? 🙄

  22. Riddick Says:

    Maître, ce răutăţi ieftine… „partidul meu” (nu sunt membru de partid !).

    Am arătat doar care sunt zvonurile pe „piaţă”, altfel, habar n-am cine e în cărţi…

    Tot la parlament se joacă…

  23. AVP Says:

    Scuza-ma, vazand ca ne prezinti niste informatii cu oarecare caracter de date secrete, chiar am crezut ca esti prin stafful unei oranjerii de sector, macar, ca si – probabil – Desp… Sorry…

    Dar tot nu mi-ai raspuns la intrebare…

  24. Riddick Says:

    Nu am nimic împotrivă, dar pare că se contrapun două agende…

    Ca naiba…

  25. Goldmundr Says:

    @Riddick a scris la 20:32:
    „Adică, dacă zice Ciripoi că nu e bun Cezar Ion, atunci, e bun…”

    Domnule,va rog!Exista oameni cu noua fetze,nu cu doar doua,precum parshivii….Daca „Ciripoi”scrie ca Hitler sau Stalin au fost rai,criminali,dvs. ce credeti?Acesti oameni cunosc bine elocventa,ca cititorul sa nu mai creada in nimic….
    As vrea sa cred ca domnul Cezar Ion face parte din „Planul B”.Pentru noi,domnul Iliesiu este „cea mai buna alegere”-sper sa fiti cu noi in aceeasi barca

  26. AVP Says:

    Vezi, desi zici ca esti mic si nu stii nimic, vorbesti de niste misterioase „agende”… 😎 Spune, mey, odata, ce stii sau ce crezi… 🙂

  27. Riddick Says:

    Ce scriu acum e ce cred, de ştiut nu ştiu.

    Am senzaţia că e o lipsă de comunicare între decidenţi şi susţinătorii lui Sorin Ilieşiu.

  28. pP Says:

    @Riddick
    ,,Adică, dacă zice Ciripoi că nu e bun Cezar Ion, atunci, e bun…,,
    pai CIRIPOI SPUNE CA PATRICIU.
    vrei sa-ti aduc aminte ce spunea PATRICIU despre OLTEANU
    nepotul lui……………..
    finalmente OLTEANU A AJUNS unde ,,nu vroia,, PATRICIU (cica)n’est ce pas?
    @Riddick draga,
    astea sunt strategii IEFTINE DE COMUNICARE sau mai bine zis de INTOXICARE.(specifice lor)
    daca nu intelegi EU POT SA-TI SI DESENEZ.
    (sper ca OMUL NOSTRU(TB) sa ia DECIZIA CEA BUNA cit mai repede cu putinta )
    daca NU da de dreaq.(vraiment)

  29. Goldmundr Says:

    Bun gasit,@Orangeskorpion.
    E adevarat,sunt un pic optimist,dar despre ce vorbeam,e o alta problema:
    exista un nivel sensibil,care dedecteaza toate cutremurele mici,dar care au efecte lungi…..politice.Sa nu confundam mass media cu politicienii si expertii politici atenti la tot ce se intampla in tarile care au aderat dupa 1990 la UE.
    E adevarat ca pentru mass media din Occident,Romania aproape ca nu exista,dar la fel de adevarat este ca exista acei politicieni interesati de toate „micile”schimbari din Est,cu efecte de lunga durata….Ce si-ar mai face de cap politicianul roman,daca ar fi asa cum zici….S-ar comporta ca Ilici in 1990!poate si mai rau!!-astia din Vest nu zic nici macar „psss”,daca nimic nu se intampa…Pai,noi asta si vrem,sa se schimbe ceva important in bine.
    Pe curand

  30. pP Says:

    @Riddick
    +
    PLUS BAIATUL ALA DE LA ANI(ala cu microf.)
    ………………………………………………..
    cum puteti sa fiti asa de naivi?

  31. pP Says:

    +
    articolele lui PATRICIU din ,,adevarul,,
    una spune si alta fumraza
    +
    TARICEANU si anticipatele &+
    +DT
    astea sunt strategii IEFTINE DE COMUNICARE sau mai bine zis de INTOXICARE.(specifice lor……baietilor)

  32. pP Says:

    scuze:
    una spune si alta fumeaza

  33. AVP Says:

    @pP – vezi ca s-ar phootea sa intri la spam, din pricina freneziei postarilor si linkurilor, iar pe urma iar o sa te ratoiesti la mine ca te cenzurez. Iti repet – in caz ca se va intampla nenorocirea asta, doamne fereste! – ca n-am niciun amestec in treaba asta, ci totul se datoreza setarilor automate ale platformei, aloo…

    Asta ca sa stim cum stam.

  34. Riddick Says:

    +DT ?! (Pp, 22:16)

    Are blog ? :mrgreen:

  35. pP Says:

    @avp
    OK!MAESTRE!
    iti promit ca nu mai folosesc linkurile alea si alea si alea.
    in schimb,de fumat nu poci sa ma lasi.(nu pot sa ma las)
    acum ma lasi sa fumez tigareta mea preferata? VOGUE????
    merci anticipat mon ami!

  36. pP Says:

    @Riddick
    +DT ?! (Pp, 22:16)
    ………………………
    NU AM INTELES?
    …………………………..
    dar tu ai inteles ca +DT = +Diaspora Tailandeza?

  37. Riddick Says:

    Ah bon… 😉

  38. AVP Says:

    De fumat poti sa fumezi…

  39. monica Says:

    Daca tot suntem la link-uri care s-ar putea sa ne bage la spam,sa va pun si eu unul si incolonati s-o interpelam pe dna Turcan,ca doar avem acest drept ,nu-i asa? Poate mai schimba si dumneaei tema 😯

    http://www.turcanraluca.ro/blog/2010/05/19/tvr-situatie-de-urgenta/

    eu am pus deja acolo o intrebare

    Dna Turcan,
    Asteptand sa dati un raspuns, nu numai alegatorilor dvs ,dar si celor interesati de soarta sRRTV,astazi va mai intreb ,daca zvonul aruncat pe „piata ” din Hyperspatz de SRS(ziaristul) ,pe site-ul lui,cum ca ar cam trebui sa stam cu ochii pe Cezar Ion este adevarat sau nu? Se scrie acolo ca dl Cezar Ion, cu ajutorul „pilelor” puse de dvs ca urmare a ajutorului dat dlui Basescu si PDL ului in campania electorala va fi urmatoarea propunere a guvernului ,sau parlamentului sau a sefului statului ,etc .la sefia televiziunii publice.Va multumesc anticipat pt eventuala lamurire.

    „interpelarea” mea este bineinteles in …asteptare 🙄

  40. pP Says:

    @avp
    merci mon ami & mon Maître !
    numai VOGUE.
    (asa m-a sfatuit doctorul meu perso. aici la Paris)

  41. orangeskorpion Says:

    monica,
    sper ca raluca turcan iti va raspunde.

    noapte buna, tuturor!

  42. AVP Says:

    Monica, daca oamenii astia nu inteleg singuri ca Sorin Iliesiu ar fi cel mai potrivit, hic et nunc, pentru postul de manager al TVR (in conditiile in care tocmai este in toi Contrarevolutia in direct, la tembeliziunile mogulilor), zau ca n-are niciun sens sa ne mai umilim stand la coada de intrare in anticamera notabilitatilor… Sa-i lasam dreaq in pace, as zice, daca n-as sti ca ei se vor descurca, asa cum au facut-o si pana acuma, iar noi vom fi acarii paun…

    Hai ca am marit la 48 ore limita in care se poate comenta pe firul curent. Sa speram tontusi ca-n juru orei 24 vom da drumul la un nou topic, mai usurel, ca sa zic asa…

  43. Stely Says:

    Ora 12 a venit ,tema noua n-a sosiiit .. 🙄 Noapte buna, eu va ziiic. 🙂

  44. pP Says:

    noapte buna!

  45. DespinaVestea Says:

    Salut AVP

    Repet: n-am nici o treaba cu PDL.
    Oare se poate intelege faptul ca am intrat asa cum poate intra orice om simplu, obisnuit pe bloguri ?
    Nu este nici o filozofie.
    Ma intereseaza locul in care traiesc si incerc sa inteleg ce se intampla in jurul mei
    Ce poate fi mai simplu decat atat?
    Viata noastra este condusa de politica iar PDL are o ideologie apropriata de ceea ce cred eu ca trebuie sa fie lumea.Se chinuieste s-o puna in practica, ceea ce intr-o societate condusa de Iliescu.omul rusilor este foarte greu
    Lupta cu influenta rusa este foarte grea si nu stiu daca lumea intelege corect acest lucru

    http://nicoletasavin.wordpress.com/2010/05/29/ofensiva-rusa-in-romania-i/

  46. tunrama Says:

    Doua sunt institutiile care ar trebui vizate de schimbari radicale: TVR si SRR. Cand ma gandesc ce fiinta conduce Radioul acum si cum a dus ea mai departe politica de furt initiata de psd si „protejata” de pnl, chiar ca ma apuca greata. Si ca greata sa fie completa, mai trebuia sa se afle in treaba si regele Mihai care a decorat-o pentru merite deosebit… de inexistente. Eu sunt departe de tara, dar nimeni, nici macar R. Turcan nu vrea sa actioneze acolo? D-na Turcan stie perfect despre ce e vorba, doar a fost presedintele comisiei parlamentare care a anchetat activitatea si ilegalitatile din SRR. Si ce s-a intamplat apoi? Raportul comisiei zace si acum in arhive (dar si in arhiva mea) si nimeni nu e interesat. Madama care conduce azi SRR a facut ceva: i-a numit directori generali adjuncti tocmai pe cei care semnasera contractele oneroase dintre radioul public si terti. Si uite-asa, de exemplu, contractul de informatizare a capatat o valoare de 3 ori mai mare decat cel semnat de MApN (sursa: Raluca Turcan). Si? Viata merge inainte, nu-i asa? Mezalianta psd-pnl cred ca se vede cel mai bine la Radio; Saftoiu (pe cand era in Consiliul de Administratie -pnl) colabora perfect cu pesedistul seuleanu. Cica acesta din urma, cand Presedintele Basescu a venit la Radio imediat dupa alegerile din 2004, vazand ca ii este refuzata intalnirea cu proaspatul ales, la madam Saftoiu a apelat pentru o interventie. „N-auzi ,draga ca nu vrea sa te vada?” a fost rezultatul. Am mai scris cate ceva si aici:
    http://anormalitati.wordpress.com

  47. AVP Says:

    Din doua una, Tunrama : or actuala fat-frumoasa putere nu pricepe ca singurul „pieptene” ce i-a mai ramas, spre a scapa de scorpia restauratoare ce e gata-gata s-o inhate, e pieptinile TVR-SRR, spre a contracara antenele mogulice, or ea stie ceeea ce noi ignoram cu desavarsire, ca tonti naivii de buna-credinta :si anume, faptu ca antenele asa-zis inimice sunt de fapt tot gulgutele ei si fac galagie doar spre a-i deruta pe porumbei… 😳

    Altfel, nu cred – scussi, mey… – ca astia sunt atat de prosti or de neputinciosi sa lase TVR-SRR in mana in inimicului, in vreme de bajenie, bre… 👿

    Postare noua.

  48. DespinaVestea Says:

    Foarte corect,AVP !!!


Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.