Bătaia cu roşii & portocale

Dacă ar fi după furioşii partizani „de dreapta” sau „de stânga” ce fac spume de-o parte şi de alta a baricadei politice aborigene (şi nu mă refer acum la cei stipendiaţi să facă asta, care-şi execută pur şi simplu famelica lor munculiţă de propagandă), mâine-poimâne ar trebui să izbucnească un crunt război civil în România, prin care partizanii „binelui” să salveze „cuceririle democratice” ameninţate de oamenii răi, fiecare tabără (de partizani sau de fani) fiind convinsă că doar ea apără cauză nobilă a libertăţii şi democraţiei contra „barbarilor de tirani” sau „hoţilor” din partida adversă. În realitate, chiar şi un cetăţean statistic ar cam trebui să-şi dea seama – dacă n-ar fi orbit de manipularea de ani şi ani – că taberele inamice de aici şi de acum (deopotrivă de intolerante, de vehemente şi de agresive una faţă de alta) sunt constituite eminamente – cel puţin la vârf – din foşti „tovi” şi „băieţi”, care se bat pentru ciolanul afumat al descărnatei RSR sau pentru becisnica putere „care e” (atâta câtă le mai dă voie să deţină stăpânii politicienilor din era media, recte hrăpăreţele reţele netocratice) : e vorba, în esenţă,  de vechea bătălie din  tovărăşie, cu altă mască, mărie or pălărie. Nimic nobil, nimic epopeic, nimic autentic la aceşti tov burgheji, judecşi de Dâmboviţa, căpitani sau colonei făcuţi pe puncte, care-şi trag rafale de dopuri pe lângă beregăţi, urechi sau alte organe şi care gargarisesc despre dreptate socială şi idealuri civice, când singurul lor ideal a fost – de când se ştiu – îmbuibarea personală, împopoţonarea cu titluri şi diplome de valoarea titlurilor Tovarăşei acad. dr. ing. de renume mondial sau ale Coanei Chirţa, precum şi mândria-fudulia de a aparţine unui tovărăşesc clan sau unui partid cât mai barosan, care să le permită să fure, să înjure ori să abjure fără ca asta să-i coste, per ansamblu, niciun an de puşcărie sau baremi un pulan de miliţian. E semnificativ – pentru cine are minte să perceapă o semnificaţie – că niciuna dintre aceste partide nu se revendică de la rezistenţa anticomunistă de altădată, atâta cât a fost, şi nici măcar nu vrea să ştie de existenţa veritabilei Rezistenţe Ro, ci fiecare se screme să-şi croiască o platformă anticomunistă, liberală şi democratică din „lupta” cu „teroriştii”, ca-n 89, sau din bătaia cu partida criptocomunistă şi criptosecuristă de vis-a-vis, ceea ce e totuna cu a pretinde că eşti nobil doar pentru că-n lipsa moştenitorului predestinat (pe care l-ai transformat în Harap-Alb şi-n fontana de la Berevoieşti l-ai îngropat), ramolitu’ Verde-Împărat te ia pe tine, viclean uzurpator, drept legiuit moştenitor.