Dacă nu poți să faci, măcar taci

Aflu cu bucurie (vorba unui armean dup-aciia, din Dacia Felix portokaki, cum ar veni) că cunoscutul nostru nobelabil a luat, în sfârșit, premiul mult așteptat, dar nu Nobelu ăla pe care fu cât pe-aci să-l refuze proaspătul înnobelat al Americii (sictirit că nobelanții dreakulii i-au decernat premiul doar când bietul om s-a cam săturat de așteptat și numai fiindcă jmekeroșii au scontat că asta-i va folosi politicianei Hillary…oops), ci „Nobelul” dat de Primăria Botoșani cu ocazia aniversării Eminescu, la anul și la mulți ani, și care i-aduse premiantului și cevașilea, se pare, bani, căci ce să mai vorbim de un loc asigurat printre veșnicii și mondialii titani, sau de neaoșii dujmani, a ?

Dar asta înseamnă, oare, că Premiul Uniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate și alte enșpe premii naționale și internaționale, pe care Cărtă le-a primit anul trecut, ca și-n aproape toți anișorii de când va fi apărut pe pământul patriei, după ce – vorba profetului – ape vor fi secat în toate albiile de-mbăiat puradei dup-aci, iar preste cocioabele bordeienilor se vor fi înălțat căsoaiele cu turnulețe fistichii, așadar chiar mai mult decât cetățile viitoarei eterne și fascinante Rromanii (ca să nu zic castelele „Românichii” și să se supele naiba pe mine un rrromân mare de sute de ocale, un great my friend din  întâmplare, și alte entități ale boierimii minții curat naționale…oops) n-au fost decât niște premiușoare provinciale, te pomenești, a ? Sau poate că așa ajung să ți se pară toate premiile, ordinele, medaliile și decorațiile lumii, după ce le-ai hăpăit bucată cu bucată încă de pe vremea Iepocii, apoi a Tranziții, dar tot tu te plângi că ești prigonit și ignorat în țărișoara care cică nu te-a meritat, fir-ai să fii…?

În ce mă privește, mey, copii ai succesurilor și-ai Seculului contingent (y compris), am spus-o și-o repet, indiferent cine s-o mai supala pe mine (ei, și?) : oricât de nemernic ar fi un tiran ticălos, mie unuia mi se pare cu mult mai odioss cel ce-mi cenzurează, îmi boicotează ori îmi blochează dreptul de liberă exprimare (ceea ce-nseamnă să-l lovești la cel mai dureros os & oscior pe un veritabil și incenzurabil creator). Esența liberalismului nu e democrația, frăticilor, fugiți naiba cu prostia asta (căci ce democrație e aia în care tu ai o mie de milioane, iar io, bietul cetățean turmentat, mor de foame, când nu sunt mort de bat, dar cică avem doar câte o singură mână de votat fiecare) și nici proprietatea particulară nu e, hai, slăbiți-mă cu vrăjelile și ipocrizia voastre de trei parale (căci și proprietarii de sclavi erau proprietari particulari, tale quale), ci e eminamente libertatea de exprimare, care-ți conferă dreptul sfânt, cât te numești și ești om liber pe pământ, să-l critici ori să-l înjuri pe orișicare, cu năduf sau cu extaz (după caz, naz și praz).

Reiau și aici ce-a spus Goethe, poetul neamț cel mai de vaz, despre aiastă chestiuță, dacă pe mine nu m-ascultă alde Cărtă, Goguță, Ponta, Marian, Pătrășcoiu, MBadea, Iaru, Baconschi, Ghiu, Avramescu, Antonesei, Devis și alți mulți și mărunți cenzori ai „poeselului” (cenzori pe care vă recomand să-i disprețuiți pân’ la nori și să-i ocoliți ca pe niște odioși blockatori, doamnelor și domnilor): „Ceea ce apare în ziare din partea monarhilor nu face impresie bună, căci puterea trebuie să acţioneze, nu să vorbească. Ceea ce afirmă liberalii se poate însă oricând citi ; căci cel strivit de putere, neputând acţiona, vrea măcar să se exprime prin cuvânt. Lăsaţi-i să cânte, numai să plătească! spunea Mazarin când i se puneau în faţă cântecele satirice privind noile biruri” (Nota bene: i-am amintit de celebrul panseu și tovului boss G.Bălăiță, pe vremea când mă judecam cu editura dumisale și cu Consiliul Culturii și Educației Socialiste pentru dreptul meu iepocal de liberă exprimare, când aproape niciun alt scriitor nu prea îndrăznea să tragă un pârțișor mai răsunător baremi în forul său interior, darmite să-l înjure pe președintele Uniunii Scriitorilor în ochii tutulor, ca-n cortul lăieților… oops).

Post Scriptum : Apropo, frăticilor ! Profitând cică majestuos de imparțial de ocazia de a sări (iar!) în apărarea unor nevinavați colegi din soiul intelectual local, care-și exercită cică și ei (n-așa, mey ?), prin media băieților din legăturile dumnealor ori pe feisbuc, alteori, doar sfântul drept la libera exprimare creatoare, respectiv la înjurare, insultare, batjocorire, colportare și alte asemenea drepturi specifice  unei anumite  părți a  clasei scriitoare din a noastră „Românică” criptoturnătoare (mai precis a părții profund nemulțumite de prezența ei într-o anumită Istoria Critică, nu spui care, fiindcă doare), PENCLUB-ul de pe ponoare, despre care ai fi zis c-ar avea și alt rost decât să sară în apărarea oricărui anost convins că N.Manolescu e un biet Alain Prost ciurprins cu-o mașină second hand la o faimoasă cursă auto-n post, iar străvechiul „USR” nici că – cică – mai e și altăceva, he-he, decât o formă fără fond, după ce băieții superiori de rond vor fi lansat noul „USR”, învârtind ițele (criptopolitice), mințitele, iar scribăieții executori inferiori au trântit și ei un „USR” contra „USR” și-au pornit bâzele, bâzâielile, plângerile, reclamațiile și coatele, scuipatele, ca să fie siguri că bietul domn Manolescu își va pierde nu doar toate funcțiile din slujba culturii aborigene care mai e, dar și, la un moment dat, mințile, înainte de a se pronunța instanțele și scontându-se pe faptul că Păpușarul coordonator va fi avut grijă să le ungă, acestora din urmă, clanțele (în favoarea lor, a conjuraților ;)), iacătă, cum spuneam, că-n loc să stea mumos în banca-i de pe lângă căldurosul Dynam, măcar, dacă de alte criptomișculații contra scriitorilor români n-are habar, PENCLUB-ul ro o face (iar!) de oaie și-apare ca tov Bulă din baie, ținând tot cu cei care au sărit, fix ei, mai întâi, la bătaie 🙂

În loc să recomande părților implicate (una dintre ele intens diabolizată pe la spate, de ielele, inelele, frățiile și netocrațiile criptoaliate) să se abțină de la orice conflict, până când instanțele de judecată vor pronunța o hotărâre definitivă și cât de cât dreaptă, PENCLUB-ul nost, imparțial ca tot rumânul zavaidoc și înțelept ioc, cum ar zice Sumbul din Stambul, toarnă și el gaz pe foc, ținându-i tot bătăușului fudul, fără niciun scrupul, mâna-n cur, dar fiind cică advocat al intelectualității și-al libertății mondiale pur, mie-mi spui ?

Dacă ar fi după mine, mey, rumâne, în cearta asta dintre cele două „USR” (care se-ncaieră doar spre a câștiga a 3-a „USR”, de fapt, după cum ar cam vrea criptocatanele și Păpușarul „care e”), aș proceda ca judecătorul Viespe, în principiu legat la ochi, dar nu miop, firește, dintr-o fabulă aleasă de Aesop pre versuri avepiste cu sirop de mură-n gură și dulceață de cianură (fabulă care se cheamă „Dacă nu poți să faci, măcar taci”):

„Albinele lucrătoare de lângă o poieniţă cu roiniţă îşi construiră un fagure nou subt o poliţă din casa părăsită a pădurarului şi începură să care acolo ciuturaşele nectarului, când deodată se pomeniră citate de judecătorul viespe, în proces cu trântorii care este (ce revendicau doar pentru ei fagurele cu ceruite ferestre). Primind aiastă cruntă veste, albinele lucrătoare se temură că vor pierde fagurele de zestre şi se vor face de poveste, drept care se prezentară în număr mare la tribunal, însoţindu-l pe avocatul lor, un caraghioz bondar, în timp ce trântorii aveau avocat un vestit ţânţar (bun de gură, dar flecar), care se şi repezi să bâzâie ca un multicar. Judele Viespe însă îl somă să vorbească dreaq mai clar, apoi se pronunță autoritar: “Doamnelor şi Domnilor, întrucât între părţile aflate în imparţiala-mi judecată există o mare asemănare, la trup, minte şi înfăţişare, rezultă la prima vedere că ambele părţi ar fi putut aduce acest fagure în stare de funcţionare. Prin urmare, e nevoie de o altă probă, hotărâtoare, care să ne dezvăluie partea ce-ar fi fost în stare să construiască efectiv stupul din pricina în curs de soluţionare. Punctum!”

Drept care trântorii aflaţi de faţă începură brusc să clipească mărunt şi să scrâşnească crunt, iar albinele lucrătoare izbucnire în urale şi, ridicându-și avocatul de la pământ, în ciuda protestelor sale formale, zburară în zarea mare, la un chef cu miere, propolis, lăptişor de matcă şi alte băuturi răcoritoare…:)

 

Anunțuri
Publicat în AVP comment. 2 Comments »

2 răspunsuri to “Dacă nu poți să faci, măcar taci”

  1. Goldmund Says:

    Am descoperit o serie de „platiti” printre ziaristii germani care sunt categoric de partea multimilor din Piata Victoriei si din majoritatea oraselor mari ale tarii. Si astia sunt niste „dezinformati”, dupa cum se exprima seful psd si seful alde fata de acei oameni minunati! (culmea ironiei! cei mai informati oameni sunt considerati „dezinformati”, iar sarmanii pensionari cu a lor a3 si multumiti de cativa lei la pensie, sau altii alintati de un salariu minim pe economie in crestere, ar fi singurii informati din tara. Ce banc bun, daca nu ar fi tragic pentru tara.)
    Din pacate – cu ironia de rigoare fata de evenimentele din 1990 si 1999 care au dat Romania in urma cu decenii fata de alte tari reformiste din estul european – nu mai avem mineri care sa faca curatenie in Piata Victoriei si sa-l dea jos pe Johannis(„tradatorul”). Poate reusesc cei cateva sute de pensionari…

    De ex. azi, cele doua ziare locale(recunoscute si international ca fiind „surse”), Stuttgarter Zeitung si Stuttgarter Nachrichten, au continut mai multe articole despre ceea ce se petrece in Romania si despre „capetele de beton” (Thomas Roser in articolul „Kein Weg zurück”, SZ din 06.02.17)de la putere…

    Mein Freund,(observ cu tristete lista ta tot mai lunga cu „dusmani” declarati si infierati ai domniei tale) poate prezinti si aici o pozitie proprie – m-as bucura – fata de evenimentele care deja au schimbat Romania precum Revolutia – lovitura de stat din 1989…Aceste manifestatii impotriva coruptiei au facut inconjorul lumii – ceea ce azi nu mai este o calatorie in 80 de zile intr-un balon, azi se desfasoara totul intr-o secunda, multumita americanilor creatori de internet.

    Vroiam sa mai scriu si despre un vis de-al meu, cumva furat de americanul Paul Austin care a publicat de curand un roman superb, „4321” si care are o tema care nu-mi da pace de zeci de ani: unde si ce ai fi, daca drumul tau, la un moment
    dat-cheie, ar fi fost un altul si unde ai fi ajuns pe o alta carare regizata dupa un alt destin.
    Si nu este vorba de un destin, 4,3,2,1, asa a ajuns Austin la patru destine..

    numai de bine

  2. Viorel Padina Says:

    Aș fi ajuns acolo unde a ajuns blockatorul meu, normal, adicătelea un fake „mondial”, până aș fi dat colțul, după care next generations m-ar fi aruncat la canal.

    In ce mă privește, numai bine îți doresc, mein freund ! Și-ndrăznesc să te rog ca tu, carele crezi în Domnul ideal, să nu-mi mai sugerez c-ar trebui să nu spun adevărul, așa cum îl văd eu în real, căci minciunica e un păcat nu chiar ordinar…

    Postare nouă.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s