La anul și la mulți ani ! (5)

La anul și la mulți ani!

Continui amintirile din copilărie, sub genericul „La anul și la muți ani!”, cu episodul 5, ilustrat cu un fragment din „Charta României Meridionale”, datând din anul 1864, prima hartă pe care apare numele „România” și pe care am regăsit cu enormă bucurie numele localității mele natale, Gura Padina, cum se scria pe-atunci, un sat cu 125 de case zidite, pe număratelea chiar pe harta întocmită cu meticulozitate nemțească, aloo, deci cu circa 400 de locuitori și cu drum de poștă, ceea ce pentru vremurile acelea e de-a dreptul impresionant. Am mai scris despre minunata hartă și voi mai scrie, în detaliu, altădată, vezi bine. Acum, apropo de relatarea din mirabila-mi copilărie din episodul de față, am însemnat pe hartă locul de unde am plecat la patinat și locul unde era s-o pățesc, dacă destinul nu m-ar fi prezervat spre a cânta, în limba pe care am moștenit-o de la Gura Padina, chiar așa – și nu glumesc, n-așa? -, neamul meu cel rumânesc. La anul și la mulți ani !🙂

Pe timpul iernii balta din fața satului copilăriei mele (Gura Padinii, aici în „Charta României Meridionale”, datând de acum 150 de ani, prima hartă pe care apare cuvântul „România”) îngheța bocnă, cât era de mare (1 km lățime numai până la grindul de vis-a-vis, și încă 3-4 km dincolo de grind, până la Dunăre), devenind un uriaș patinoar cu gheață superlină, unde noi, copiii, ne dădeam cât era ziulica de mare cu patinele ori cu saniutele, întrecându-ne în tot felul de jocuri copilărești.

Patinele noastre nu erau însă cele pe care le vedem azi la concursurile de patinaj, ci unele mult mai rudimentare, pe care ni le făcea Liță Țiganul (care nu era țigan, ci probabil evreu, dintr-o familie de mici negustori și meșteșugari localnici, „ale Avram”) în faimoasa-i fierărie de pe Delniță, la comanda părinților și bunicilor noștri, de care noi ne rugam încă din timpul verii. Patinele erau alcătuite dintr-un plas (sau plaz), o bucată de fier lungă cât laba piciorului, lată de doi centimetri și groasă de 3-4 mm, îndoită la vârf, peste care se suda o tablă de fier de aceeași lungime, însă mai lată, desigur, îndoită si ea pe potriva plasului și dotată în partea din spate c-un mecanism de strângere prin înșurubare, astfel că cizmulițele de cauciuc sau bocancii ponosiți în care eram încălțați se puteau fixa destul de bine în talpa patinei, între vârful îndoit și mecanismul din spate, după care nu mai lipsea decât „furculița” de împins, adică un băț de circa 1,5 metri, dotat la un capăt cu un vârf de fier sulițat sau bifurcat ca o furculiță, iar pe urmă zburam ca vântul pe patinele lu unchiul Liță, însă nu pe uliță, vezi bine, ci pe gheața care era atât de solidă încât, deși precum sticla de lină, ar fi putu ține și o mașină.

Gheața Bălții Potelu sau Mamina nu era totuși tot timpul și pe toată suprafața așa. Pe când aveam 8-9 anișori, după Anul Nou, într-o dimineață cam cețoasă, dar nu prea geroasă, i-am cerut voie lui Mămica să mă duc cu alți copii la patinat, promițându-i că la ora prânzului mă voi întoarce neapărat, n-așa?, însă când am coborât în vale la Baltă (pe niște trepte de pământ săpate în malul argilos, înalt de 6-7 m) n-am văzut nici țipenie de copil pe gheață, ci doar undeva, departe, în ceața albăstrie dinspre Grojdibodu, cam pe la mijlocul Bălții, abia de-am zărit câteva mogâldețe cenușii. Crezând că acolo s-ar putea să fie Tăticu împreună cu tovarășii săi de pescuit, plecați cu noaptea-n cap să vâneze cu minciogul pe sub gheață, la copcă, am apucat-o și eu spre ei, bucurându-mă nespus de gheața lină care mă purta pe luciu-i ca o fermecată sanie volialină. Plutind cu ochii închiși, împingând agale din furculiță și fredonând un cânticel vesel, deschizând ochii doar din când în când, ca să nu pierd cap-compasul, așa-zicând, la un moment dat, aflându-mă deja la circa 700 m de sat, Balta în locul acela fiind adâncă de cel puți 5 metri, plus că mogâldețele înspre care mergeam parcă dispăruseră în ceață deodat, am auzit un zgomot sau un trosnet ciudat, pe care l-am și simțit imediat în talpa patinelor, rahat!, și holbând ochii speriat am văzut înfiorat cum în fața mea, la nici 15 metri, se căsca o bucată de apă vânătă și parcă aburindă ca drea, lată cât ulița și lungă de nici nu i se vedea marginea, iar pe măsură ce mă apropiam de ea gheața trosnea sub patinele mele și se crăpa ca geamul lovit cu praștia, astfel că n-am avut timp, frăticilor, decât să fac un viraj amețitor, care din fericire s-a dovedit a fi miraculos de salvator, altfel n-ați mai fi auzit voi în vecii vecilor de poietu poeților, aloo (cu vorba onor băieților ro… :))

 

5 Răspunsuri to “La anul și la mulți ani ! (5)”

  1. Marginalia non turpia Says:

    LA MULȚI ANI! La cât mai multe pagini scrise fain, așa ca asta!

  2. Goldmund Says:

    La multi ani, tie, familiei si prietenilor tai

    M-am trezit cam tarziu in ultimul secol, „daca timpul ar fi avut frunze, ce toamna!”,* si am uitat sa mai trec privirea peste ce mi-a fost odata drag, cu piosenie la un pic de eternitate.
    Adrian

    *Nichita Stanescu

  3. AVP Says:

    La mulți ani, #Marginalia, #Adrian, vouă și apropiaților voștri ! Doamne ajută!

  4. Goldmund Says:

    Doamne ajuta!

    De ce este tara saraca, de ce exista atatia someri in timp ce Romania nu are cai ferate sau autostrazi, de ce? Simplu:
    http://www.biziday.ro/2016/02/02/biziday-marti-2-februarie-2016/

    …primele 20 de minute din emisiune sunt importante, cu toate ca aceste cauze le cunoastem bine, din 1990 si alegerea drumului fsn/psd de atunci ne-am dat seama inca de la inceput cum va arata Romania azi, insa, oficial sa auzi cum acel guvern(Ponta) a subminat economia Romaniei(2014-2015!) – desi psd a avut grija ca legea respectiva sa nu mai existe…, tot subminarea economiei este – gasesc interesant pentru televiziunile din tara.

  5. Goldmund Says:

    Si poate inca un raspuns la ce citesc si urmaresc eu in tara(pe langa zilnicele mele „Stuttgarter Zeitung” – abonament – si de la servici „Stuttgarter Nachrichten” si „Bild”) ex.:

    http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/sie–trezeste-te–rusii-sunt-in-spatele-campaniilor-antioccidentale-sub-pretextul-protectiei-copiilor-406300

    sau:

    http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/monstruoasa-coalitie-usl-a-ratat-milimetric-romania–405561

    …doar doua articole-cheie pentru a intelege mai bine ce se intampla in Romania(si Europa…) ultimilor ani.
    Si inca odata, nu are rost a ne preface ca nu suntem siguri, ca nu stim(pentru toti oamenii normali si cu ceva cunostinte cultural-istorice este normal sa stim unde suntem si incotro ne trimite viitorul, independenti, liberi, democratici) care este drumul Romaniei in UE, in lume,

    Prea multa politica?
    Scuze, „Un adevarat diplomat este omul care de doua ori gandeste inainte de a nu spune ceva” Sir Winston Churchill

    Numai de bine


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s