Cui i-e frică de Crucea anticomunistă, de fapt ?

Chiar așa, cu-i i-e frică, de fapt, de Crucea anticomunistă ? Nu cumva foștilor propagandiști comuniști, care ar fi făcut pe dracu-n patru, altădată, ca s-o facă și mai lată, în caz că o cruce roșie și dacă se poate îmbârligată, iar nu secera și ciocanul, ar fi fost simbolul clasei muncitoare, cea care credea că merge în Viitorul Luminos din paradis, însă, până una alta, adăsta închisă ca oile în țarcul care s-a numit Lagărul Socialist fix ? Și cui îi mai e frică, decât snobilimii de Dâmbovița, care n-ar avea nimic contra dacă acolo unde tre să stea Crucea aia s-ar imposta vreo semilună ori statuia vreunui rocker de aiurea, fiindcă noi suntem cool și politically correct, păi cum naiba, nouă ne pute tot ce-i românesc și care ne amintește de vatra și credința strămoșilor noștri, așa cum e ea.

Așa cum i-am spus d-lui Sorin Ilieșiu într-un mail personal, dânsul nu trebuie să se lase intimidat de cârcoteala sau de reaua credință a unora sau altora, ci trebuie să explice că, mai ales în contextul actual, a fi creștin înseamnă a fi român și european, fără însă a nega dreptul la viață al altor neamuri (pe vetrele lor stramoșești), desigur. Trebuie însă ca această Cruce să fie, înainte de toate, o operă de artă, căci numai astfel ideea va putea să învingă, până la urma urmelor. Altfel, un kitsch, așa cum e cartoful tras în țeapă din piața revoluției, riscă să compromită și credința, și ideea anticomunismului, aici și acum.

Departe de a fi o idee rea, din contra, Crucea d-lui Sorin Ilieșiu, proiectată și executată în urma unei licitații internaționale de amploarea pe care o merită un asemenea simbol, ar putea deveni brandul capitalei României, așa cum Cristo Redentor, uriașa statuie a lui Christ ce străjuiește Rio de Janeiro, a devenit brandul unui oraș de 3 ori mai mare ca Bucureștiul.

33 Răspunsuri to “Cui i-e frică de Crucea anticomunistă, de fapt ?”

  1. Marginalia non turpia Says:

    Frumos simbol, dacă va fi artistic realizat. Dar… fără Procesul comunismului, ca un meseriaș fără mâini.😦

  2. AVP Says:

    Repet ce-am spus pe Facebook: procesul comunismului îl face viața, cu condiția existenței Libertății, nu anticomuniștii (care oricum au ratat momentul, fiindcă n-au existat într-un număr suficient de important) și cu atât mai puțin criptosecuriștii, care dacă ar putea ar pune boborului botniță din nou (:idea:). Până la judecata de apoi a comunizmului, care se face inclusiv prin noi, ăștia doi, simbolurile anticomuniste au însă o importanță covârșitoare pentru next generation, dear surioare.

    Momentul pentru un proces spectaculos al comunismului, în genul procesului de la Nuremberg, a trecut hăăt de mult (și oricum, nici nu se putea face la noi, atât timp cât „victoria” împotriva comunizmului au obținut-o tot ei, tovii și băieții, care au montat „minciuna mare cât secolul”, „revoluția din decembrie”, avându-l ca ierou pe Emanat și ca „Salvator”, – Frontul foștilor, transformați preste noapte în „antitotalitariști”). De-acum, numai viața, cu Faptele sale anticomuniste, dacă vor fi, și dacă next generation le va gusta, va face procesul comunismului. Mă tem însă că după ce a scăpat de stafia Comunismului, ba chiar și de strigoiul Capitalizmului burghez putrefact, n-așa?, bietul cetățean turmentat & statistic de pe nat va cădea în brațele Rețelelor Netocratice, cum cred eu că s-a și întâmplat deja, helas…😦 Asta e situația și ecuația.

  3. Marginalia non turpia Says:

    Procesul comunismului – nespectaculos, dar clarificator – nu s-a dorit nicăieri în lume.
    La condamnare, se pare că am luat caimacul, fiindcă nici asta nu s-a prea dorit în lumea largă.
    Dar… la ce bun?
    Cei din „Next generațion” nu dau și nu vor da 3 lei pe simboluri, sunt scârbiți de ele din burțile materne.
    Nu te iluziona, Poesele.Ro!
    Crucea sau cartoful, pentru ei vor fi totuna.🙂
    Și e posibil să dorească să experimenteze un comunism mai pe gustul „clasicilor”.
    Roagă-te să ne ferească Dumnezeu.

  4. AVP Says:

    Păi tocmai asta e problema: că noi, generația pe cale de a-și încheia lucrarea sau Faptele, atâtea câte sunt, trebuie să facem în așa fel încât next generations să nu mai repete greșalele noastre (și nu mă refer la păcatele personale, care sunt inevitabile). Iar asta se învață la școală și se consolidează prin viața social-culturală națională, cu condiția ca învățătorii, modelele social-politice și „boierii minții” să nu mai fie impostorii, dar nici talibanii de toate soiurile. Cu alte cuvinte, țărișoara dodoloață trebuie să-și găsească ea însăși busola, dacă o are și dacă mai are timp să și-o regăsească, până când n-o va acoperi viitura globalizării, riscând s-o ia apa viitorului fără ca măcar să se știe c-a existat vreodat o limbă rumânească pe nat…oops.

  5. Marginalia non turpia Says:

    Tinerii noștri circulă.
    Se formează în lumea largă. Iar lumea largă s-a schimbat.
    Nu prea mai are valorile generației noastre bătrâioare și provinciale.

    Asta, pe de o parte.

    Pe de alta, chiar dacă nu vor mai greși ca noi, vor greși ca ei. Școala ar trebui să-i pregătească pe oameni pentru o lume viitoare. Știu oare profesorii noștri, cei mai mulți școliți în pripă, cum să facă asta?

    Poate cu banii alocați monumentului se putea finanța vreo activitate educativă.
    Pariez, Poesele. Ro, că nici nu-l vor mai vedea oamenii după un timp. Așa cum ignoră și cartoful cu care s-au obișnuit.

    PS. Dacă țara noastră are în clipa asta vreo vocație, ea este cea a proiectelor megalomanice. Păcat!

  6. Goldmund Says:

    Din nou avem pareri diferite, din pacate, din fericire.
    Am fost de curand pentru o saptamana cu trei prieteni-colegi de serviciu(germani din Stuttgart) in Bucuresti. M-am bucurat sa le arat orasul, sa-l descoperim impreuna, sa le povestesc putin din istoria orasului(pe care nu o cunosteau nicidecum) Am dorit sa le arat si Casa Poporului, dar nu au dorit, i-a interesat mai mult orasul vechi, cladirile emblematice ale orasului, colturile asconse din centru si ultracentral unde erau pastrate comorile de arhitectura, dar nu „centrul civic” sau astfel de nebunii.

    La Sosea i-a impresionat maretia bulevardelor(fara sa para emfatic) „deschiderea” lor monumentala, zonele verzi din nord, arhitectura locala, Muzeul Satului si Arcul de Triumf, localurile si cluburile faine de peste tot din nord si centrul orasului.
    Chiar si „Magherul” i-a impresionat, desigur Spitalul Coltea.

    Cand am trecut pe langa Casa Poporului, le-am arata si Mitropolia in constructie, la care au comentat „probabil din cauza prezentei Casei P. s-a considerat constructia acum in acest secol a unei Biserici atat de mare” – nu au nici o intelegere religioasa pentru asa ceva, acum. Oricum, religia e ceva personal.

    S-au mirat de crucile din Piata Universitatii. si bineinteles ca le-am explicat de ce si cum au ajuns acolo. Le-am aratat in schimb bijuteria Biserica, Manastirea Stravopoleos, o nestemata a Bucurestiului, care, iata, va fi „depasita” in inaltime (si culoare!)de o Cruce uriasa in centrul absolut.al capitalei. din secolul 21. Doar in capitala Skopje, Macedonia, singura capitala europeana in care se construiesc zeci de monumente istorice uriase religioase si patriotice …mai are ca obiectiv asa ceva.
    Dati-mi voie sa ma indoiesc de acest simbol urbanistic.

    Comparatia Crucii plina de lumini cu Iisus Christos de pe muntele din Rio, nu o gasesc cea mai potrivita, plus ca turistii ajung in orasul brazilian(din ce in ce mai putini turisti straini, dupa Campionatul International de F.) pentru plaja fenomenala, pentru viata frivola, pentru clima splendida(nimic in Bucuresti de acest gen), iar statuia este o capodopera in sine, moderna si totusi linistitoare, impunatoare si in acelasi timp suava, blanda, etc., plus locul ales: deasupra orasului, nu IN CENTRUL URBEI.

    Numai de bine!

  7. AVP Says:

    Goldmund, dacă ar fi după mine eu aș vrea să se instaleze în piață, cât încă sunt în viață, „Planeta-Ou”, care va fi credința viitorului, n-am nicio îndoială🙂

    Altfel, am spus de la bun început că amplasarea acestei cruci va fi un test pentru BOR, în primul rând, iar apoi pentru religia creștină însăși, aici și acum, mai ales în contextul actual, al temerilor legate de „islamizarea Europei”. Și am mai spus că, oricum, monumentul trebuie proiectat și construit în urma unei licitații de mare anvergură internațională, iar rezultatul final trebuie să fie o operă de artă, altfel se poate compromite și credința, și biruința anticomunistă.

    Pe de altă parte, atacurile furibunde contra d-lui Sorin Ilieșiu, inițiatorul acestei legi, mi se par total neelegante, din partea oricui ar veni. Așa cum am spus mai demult, fără hyperactivismul lui Sorin Ilieșiu, un militant civic postdecembrist inegalabil, cu-o energie și dedicație formidabile, nu am fi avut nici baremi condamnarea de ochii lumii a comunizmului, așa cum a fost cea pe care a comandat-o Băse, din motive pur propagandistice, chiar girată fiind de eforturile științifice reale ale Comisiei Tismăneanu. Iar acum, prin noua condamnare a comunismului și prin puternicul simbol, Sorin Ilieșiu nu vrea decât să augmenteze prima condamnare, dându-i o mai mare vizibilitate în ochii tuturor românilor și, ceea ce e mai important, să ridice această crucială problemă, prin intermediul programei școlare, în atenția următoarei generații.

    Doamne ajută !

  8. Marginalia non turpia Says:

    Of, of, of! Comuniști vechi și noi, făcând mea culpa! Am trăit să o văd și pe asta: PSD=PDSR=FSN=PCR condamnând comunismul, ca un șarpe care își înghite coada.🙂

    Testul BOR? Ceea ce fac credincioșii dincolo de zidurile bisericii, cum se comportă ei, implicarea onestă în proiecte sociale, ăsta e testul BOR, ăștia-s itemii lui.

    Licitație internațională? Nou prilej de a păcătui, o nouă ispită pentru edilii patriei.🙂

    Of, of, of, cum zicea anticomunistul Creangă „biserica e în inima omului”.
    La inima omului ajunge o altă inimă, nu un monument grandios.
    Grandoarea îndepărtează.
    Oare de ce Dumnezeu nu a venit în slavă pe pământ, ci ca un umil fiu de tâmplar?
    Nu s-a răstignit pe o cruce cu cristale Svarovski, nici pe una cu diamante.

    Of, of, of, îmi doresc un proces al comunismului, aici și în lume. Dar asta, e deja o altă poveste. O mie și una de nopți…

    Mi-aș dori mult și ca Sorin Ilieșiu să primească finanțare pentru a publica mărturiile martirilor închisorilor comuniste, adunate de domnia sa în multe ore de muncă. Ar ieși două cărți foarte groase, un monument mai credibil al condamnării comunismului decât acea cruce sclipitoare. Aș mai dori să primească finanțare pentru a termina filmul început. Este un talentat realizator de documentare artistice, înainte de a fi un politician. Pentru această muncă și pentru talentul său, continui să îl prețuiesc.

    Cam asta gândii eu la ceas de seară, cu prețuire pentru domnul Goldmund și pentru domnia ta.
    NOAPTE BUNĂ!

  9. AVP Says:

    Numai bine, my friends.

  10. Goldmund Says:

    Poate ar fi mai bine ca o constiinta nationala precum a domnului Sorin Iliesiu sa ia o pozitie lipsita de echivoc fata de atacurile parlamentarilor romani impotriva DNA, impotriva INDEPENDENTEI Justitiei.

    „DNA își face de cap, iar procurorii au devenit prea puternici și riscă să destabilizeze țara. Este părerea aproape generalizată a parlamentarilor români, verbalizată de fostul premier liberal Călin Popescu-Tăriceanu într-un discurs pro-Victor Ponta ținut în Parlament cu ocazia firavei moțiuni de cenzură prin care Opozția s-a prefăcut că atacă Puterea, pentru ca imediat să-și voteze împreună pensii speciale.

    În vreme ce Tăriceanu transforma încercarea PNL de răsturnare a guvernului într-un vot împotriva DNA, Klauss Iohannis era îndemnat la Washigton să mențină prin toate mijloacele ritmul luptei anticorupție. Deși pare un animal politic lipsit de consistență, președintele român rămâne unul dintre partizanii nezgomotoși ai procurorilor anticorupție, înțelegând că această opțiune este necesară, chiar dacă nu suficientă, pentru a avea sprijinul Occidentului. Iohannis știe că peisajul actual, în care DNA face curățenie în ciuda șicanelor, piedicilor și instrumentelor de blocaj folosite de Parlament, este destul de precar. Mai cu seamă că destui liberali se află într-o situație similară cu Victor Ponta: stau în Parlament sau în alte funcții locale, cu toate că sunt trimiși în judecată sau cercetați pentru fapte penale. Și ei cred la fel ca Tăriceanu că forțe oculte le poartă sâmbetele și vor să-i scoată din joc, fiindcă ar fi prea importanți.”
    http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/cum-il-%E2%80%9Cface–dna-pe-ponta-sau-despre-teoria-conspiratiei-394852

    Credeti-ma, nicaieri nu am mai citit o analiza mai pertinenta a situatiei de azi din Romania, care pozitie se alatura, nolens volens parerilor partenerilor nostri de peste ocean, din UE, din Norvegia si Elvetia, din Japonia, din lumea libera. Daca as sti si parerea domnului Iliesiu in acest sens, as putea comenta.

    Doamne ajuta
    numai de bine tuturor

  11. AVP Says:

    Goldmund, cu părere de rău trebuie să-ți spun că gândești cam schematic, aglutinant, ca un idealist tipic. „România liberă” e un simplu organ de propagandă portokakie, mult prea maximalist, ca să nu zic extremist, după gustul meu.

    Am scris, de altfel, de multe ori despre problema corupție – anticorupție, ultima dată aici. Îți citez doar începutul topicului, însă ar trebui să-l parcurgi în întregime, numai dacă te interesează un punct de vedere lucid, evident:

    „Așa cum am spus în mai multe rânduri pe-aci, aș fi primul care aș aplauda anticorupția, în calitatea mea de rumân sărac și cinstit, n-așa? (de ins care nu posed decât o bicicletă și prispa din bătătură, plus ce-mi iese din gură & tastatură și care n-o să-mi facă niciodată rost de înstărita rosură, ci din contra, păi cum drea), dacă aș fi sigur sau baremi dacă aș putea spera că lupta împotriva corupției se poate finaliza, cândva, cumva. Însă la mintea și la etatea mea am acumulat suficientă experiență ca să-mi dau seama că lumea corupției e rotundă și că oricât de departe ai merge în combaterea corupției, în condițiile în care ai păstra sau chiar ai înmulți izvoarele ei, aloo, te întorci tot în punctul inițial din interminabila junglă. Așa cum corabia lui Magellan a ajuns de unde a plecat, însă venind dinspre punctul cardinal celălalt și fără corăbierul-șef sau „eroul cel bun”, care va fi fost pierdut pe drum, așa și cruciada anticorupție, întrucât lumea or jungla corupției e rotundă, va pleca de la cel ce-a vrut s-o reteze ori baremi s-o mai tundă și va ajunge la ceafa-i plăpândă, amușinându-l ca o fiară flămândă. Mai pe înțelesul tuturor, anticorupția va pleca de la procurorul-șef acoperit și va ajunge la generalii / instigatorii care l-au asmuțit & servit, iar în finalul finalurilor – fix în bătătura procurorului uluit, shiit…”

    Doamne ajută !

  12. Marginalia non turpia Says:

    Ce văd eu, cu mintea mea neșcolită într-ale politichiei, este că bandiți din toate partidele ajung la pușcărie, unde scriu cărți. Au găsit iute șmecheria cu scrisul, să iasă mai repede afară.
    Mă bucură faptul că-i văd în pușcărie. Nu-mi doresc o țară cu o justiție supusă unui parlament plin de „pușcăriabili” sub acoperire.
    Nu-mi place încercarea de a masca bandiții în deținuți de conștiință. Eu „nu pun botul” la așa delicatesă.

    Cred că și domnia ta AVP, un om onest, nu-ți dorești să te conducă bandiți cu imunitate parlamentară.

    Noapte bună!

  13. Goldmund Says:

    Nici o problema, prietene, avem pareri diferite in ceea ce priveste „actionismul” Justitiei. Dar cum ar fi ca DNA sa nu existe(precum in Mexic, de unde ambasadorul acestui stat isi doreste din tot sufletul si pentru tara sa o asemenea institutie, ca in Romania, un DNA mexican…)

    Comparatia cu acea corabie a lui Magellan care ajunge de unde a plecat o gasesc inedita, mai ales daca happy end-ul pentru o Justitie total independenta ar deveni o realitate romaneasca. Daca chiar si in democratiile cu o uriasa experienta peste a tarii noastre mai intalnim criminalitate financiara si de stat, criminalitate de firma si privata, dar unde Justitia e SFANTA si intagibila si-si face mereu datoria, noi, ce sa mai zicem?! Speram ca pana la urma DNA, ANI si Justitia nu vor mai fi amenintate de nimeni, nici de un Tariceanu sau Ponta.(cei care actual vorbesc continuu de „facatura politica” cand e vorba de ei sau oamenii lor in caz ca sunt cercetati de aceste institutii). E hilaric, daca nu ar fi tragic cand multi i-ar crede. Poate tie ti-ar trebui mai mult optimism, iar mie poate un pic de pesimism fata de reusita(rapida a) Justitiei, ANI si DNA.-ului

    Marginalia non turpia,
    tot respectul pentru parerile expuse. si ma alatur cu usurinta de pozitia dvs. intransigenta fata de coruptia endemica din Parlament si de peste tot.. Alta cale nu exista, Justitia nu poate ramane nici o clipa impasibila, restul lumii nu poate sa ne scuture mainile stiind ca la noi e ca la nimeni.

    La toti numai de bine

  14. AVP Says:

    Constat cu amărăciune, my friends, că deși ziceți că-mi sunteți prieteni, nu prea mă citiți…oops. Căci doar n-o să cred că, deși mă citiți, nu înțelegeți ?🙂

    Iată ce-am spus într-un topic de acum câteva luni, intitulat: „Ipoteză” :

    „Dacă polițiile politice ale statelor lumii din Al Doilea Val, în care s-au născut și au crescut Capitalismul și Democrația la care tânjește de-acuma, cică, și România, ar fi fost dotate cu microfoanele Meșterului Secu de Bucale și ar fi dovedit zelul diviziei sale penale, probabil că Evul Mediu s-ar fi prelungit până azi, tale quale, cu Scolastica, Inchiziția, Bastilia și celelalte angarale, iar inițiativa individuală, marea proprietate capitalistă, piața liberă și tot ce-a însemnat modernitatea, inclusiv microfoanele alea, n-așa? n-ar fi apărut nikagda, păi cum drea. Sau, dacă totuși ar fi apărut ceva, ca dovadă că lumea se învârte, cum ar veni, monstruozitatea concepută în borta immensei pușcării politice dotate cu postmodernele jucării n-ar fi fost decât SSMD-ul din „viitorul luminos”, mey, copii.”

    E oare prea complicat ce spun aci ?🙄

  15. Marginalia non turpia Says:

    Poesele.Ro., nu pot crede că un capitalism normal se dezvoltă din afaceri oneroase cu statul, trafic de influență în funcții publice, furt intelectual aducător de profit.
    Eu văd că se mai întâmplă abateri din astea și la casele mari ale Europei, dar sunt pedepsite, iar infractorii dispar din spațiul public.

    REPET: A băga la pușcărie infractori dovediți cu acte, NU ESTE POLIȚIE POLITICĂ.

    Ponta nu e Goma, Ursu, Steinhardt, Vulcănescu, Mărgineanu. Nici alți pontaci, de toate culorile politice.
    Nici „Antena 1” nu e „Europa Liberă”.
    Râsu-plânsu, Poesele:🙂😦

  16. AVP Says:

    Aș fi preferat să percepeți singuri ce tot spun io pe-aciia, criptopoeticește, nu să vă explic băbește🙂 Însă din păcate – sau din fericire, te pomenești – voi nu sunteți decât niște onești și eminenți idealiști, sau, dacă preferați, niște îngeri fitiliști🙂

    Ca să ajungă acolo unde sunt, țările capitaliste din Vestul actual, pe care voi le luați ca etalon, au trecut prin faza capitalismului primitiv, a Vestului Sălbatic, a colonialismului și a neocolnialismului, în care cei pe care îi socotim astăzi marii proprietari capitaliști din Vest sau autorii lor juridici (mai pe rumânește, strămoșii lor) au comis nu doar inomabile hoții, ci jafuri inimaginabile, înșelăciuni strigătoare la cer, crime sau chiar genociduri oribile, incomparabile cu găinăriile alor noștri, ca să parvină, deci, să acumuleze averile sau capitalurile de azi, care le permit să fie ceea ce sunt, inclusiv să trăiască în pacea și ordinea din actualul lor paradis, păi cum dreq. Asta a fost așa-numita acumulare primitivă a capitalului, în care singura lege valabilă e legea junglei, my friends. „Nu mă-ntreba cum am făcut primul milion!”, îți zice și azi Mr.John din America, și fix la fel ți-ar răspunde chiar și Bill Gates ori Mark Zuckenberg, preste mode și timp. Trebuie, de altfel, să fii inocent bine ca să-ți imaginezi că poți face avere dintr-un salariu de funcționar, oricât ar fi acesta de mare, sau „din muncă cinstită”, mai precis, respectând cu țicnită strictețe legile Statului birocratic sau ale pravilelor sale morale, mai ales legile și „moralitatea” unui stat criptocomunist, – supergonflat, supercentralizat și superlegiferat -, stat care el, în primul rând, e tâlharul cel mare, aloo. Pe de altă parte, așa cum o știa încă bătrânul Goethe, „ca să faci un lucru oarecare, e suficient să ai talent, dar ca să faci fapte bune, adică să-i ajuți și pe alții, îți trebuie avere”. Nu poți să pui pe picioare o afacere și deci să creezi locuri de muncă pentru alții dacă nu ai o avere absolut considerabilă, pe care n-o poți acumula decât în concurență cu ceilalți răpitori din jungla liberă, guvernată de lupta crâncenă pentru existență, și-n primul rând în concurs aprig cu raptorul suprem, Statul.

    Revenons a nos moutons, ar trebui să fie clar pentru orice om cu scaun la cap că dacă îi vom urmări ca-n Matrix sau ca în orwellianul „1984” pe românii cu inițiativă, cei care au voința și vocația de a face avere și deci de a pune o afacere pe picioare, creând locuri de muncă, generatoare de profituri pentru ei și de relativă bună stare pentru cei care nu au acest dar, de această relativă bunăstare generată de sectorul privat beneficiind, prin intermediul redistribuirii finale a venitului național, inclusiv cetațenii care depind de Patronul Stat, dacă deci nu le vom acorda o libertate de mișcare suficientă acestor oameni lucizi, pragmatici și cu inițiativă, socotind aci și libertatea de a-i vrăji sau „exploata” pe amatorii de chilipiruri, pe vicioșii de toate soiurile și pe alți terchea-berchea care se bucură și ei de libertatea junglei, cu toate riscurile ce decurg din acest privilegiu (așa cum s-a întâmplat de exemplu în cazul jmecherelii „Caritas”, în care chiliprigiii au crezut că vor câștiga de 8 ori și se vor îmbogăți peste noapte, la fel întâmplându-se și cu amatorii de dobânzi bancare uriașe sau de credite facile și ieftine, ne mai vorbind de credulii promisiunilor politice de toate culorile), ei bine, dacă nu vom înțelege ce înseamnă, în fond, lumea liberă, nu vom avea niciodată o dreaptă românească, o clasă românească de mari capitaliști, iar toate afacerile din România sau hai să zicem cele mai importante afaceri le vor acapara străinii, cei care vin din capitalismul consolidat deja, unde ce-a fost de jefuit și de furat s-a jefuit și s-a furat cu secole-n urmă, și asta pentru simplul motiv că doar acești străini vor dispune de capitalul necesar pentru derularea marilor și profitabilelor afaceri. Iar după cum decurg lucrurile, aici și acum, eu mă-ntreb dacă nu cumva chiar asta se urmărește, aloo…😯

    Am scris, de altfel, nenumărate topicuri pe tema asta, însă am senzația că înțelesul lor a rămas doar pe my wall🙂

    Asta e situația și nația😦

  17. Goldmund Says:

    Baietii destepti de la PCR-FSN si ce au ajuns

    Interesanta „Ipoteza”, (era sa zic)pusa pe hartie in modul caracteristic literar cu accente AVP notorii,si inconfundabile,
    Nu-mi ramane decat sa-l intrezaresc pe omul care dupa ce se tot zbate in desert zeci de ani cumpliti, plini de lipsuri si ducand o viata ingreunata pana la extrema fizica si psihica de catre cea mai feroce dictatura din estul european, descopera in sfarsit o oaza in aceasta lume – o lume care ramane in continuare razboinica, plina de dictaturi, foamete si nedreptate – nu inceteaza nici aici sa critice, nu oaza in sine, ci doar nisipul fin ce alearga inca pe la picioarele sale.

    Prietene, lumea lui Iliescu, A. Nastase, Ponta si cineormaiforma FSN, PSD-ul de azi, sustinuta de „Ziua”
    (http://www.revista22.ro/sorin-rosca-stanescude-la-securist-la-santajist-si-condamnat-penal-48438.html)
    sau antenele unui alt penal-securel, ne ingreuneaza viata si azi si nu Romania Libera, Revista 22, sau Dilema Veche,

    Iliescu&CO se fac vinovati clar si indubitabil de starea Romaniei din anii 90 si pana azi, ei fiind creatorii Baronimii, dezmebrarii economiei si o reimpartire a ei intre fostii securisti si nomenclaturisti(distrugand astfel si bruma de industrie care mai functiona, precum ARO sau Electroputere!)intarzierii Reformelor structurale(printre care si independenta Justitiei) la care ne-a „obligat” Aderarea, Occidentul(Occidentul criticat de ignorantii civilizatiei si culturii, sau de catre oamenii varanului, )
    E simplu.

    Si ce mai reiese dupa anul 2012 este ca Romania liberala este si ea scindata, intrepatrunsa de bacteria, microbul estului, ca la o adica, se aliaza pana azi(o parte din fostul PNL) cu fostii dusmani ideologici, distrugand si mai profund increderea alegatorului in politicieni, producand o veritabila angoasa-nebuloasa(opusa la „faire table rase”), un fel de „nu mai exista ideologie pe aceasta planeta.” Oare?

    L-ati auzit pe domnul Tariceanu raspunzand la intrebarea despre DNA si domnia sa, ce a raspuns de curand?
    Putem sa scriem un roman in legatura cu aceasta atitudine? Putem sa criticam in acest context razboiul din Irak? Nu!
    Sa vorbim despre Tariceanu si atitudinea majoritatii din Parlament cand vine vorba de o Justitie libera, independenta, de manipularea populatiei de catre reprezentantii lor. Ca mai exista prostie si coruptie si in alte partide, e pentru mine aproape tema-secundara. Calaii, tartorii, ideologii sistemului „Romania azi” ii gasim desigur de la FSN la PSD si aliatii lor.

  18. AVP Says:

    Goldmund, tu știi cine e patronul „României libere”, prietene ?💡 Vrei, naiba, să cobori odată cu picioarele pe pământ ?🙂 Pe pământul României actuale, nu ideale, vreau să zic !

  19. AVP Says:

    Fiindcă veni vorba, Tăriceanu e unul dintre puținii noștri oameni politici maturi, intelighenți și responsabili, la ora de față. Un veritabil om de stat, aici și acum.

  20. Marginalia non turpia Says:

    Întrebări de om „necitit”:
    1. Capitaliștii generați de PCR se pot opri din banditisme DUPĂ PRIMUL MILION?
    2. Cu averile lor, băieții ăștia ai noștri au creat locuri de muncă? Ai vreo statistică asupra investițiilor?
    3. Inteligența de a face afaceri profitabile nu funcționează fără abilitatea de a face escrocherii majore?
    4. PSD mărește taxele pe venit. Mărește veniturile parlamentarilor, revine la vechiul cod al muncii, manipulează sindicate. Este acesta un mod de a sprijini inițiativa privată?
    5. Cum se justifică traseismul politic al „maturului” Tăriceanu?
    6. Ți-ar plăcea să trăiești în orașul domniei tale dacă nimeni nu ar avea o frică sănătoasă de justiție?
    7. Repetăm greșelile lumii libere în loc să ne însușim descoperirile ei decente?
    8. Cam cât timp e bine să fie scoasă justiția din uz pentru ca România să se dezvolte economic?
    9. Ce te-a determinat să-ți alegi meseria INUTILĂ de jurist?
    10. Clasa de mijloc, meseriașii cinstiți și liberi, garanția unei societăți sănătoase, au vreo șansă într-o țară fără justiție?
    11. Unul ca Oprescu, a preferat să fure de la stat, în loc să facă o avere din șpăgile primite ca bun meseriaș. Că nu era bun. Risca să greșească și la o apendicită. Știi domnia ta câți mai avem ca el?
    12. Ai dovezi despre Bill Gates ori Mark Zuckenberg?
    13. Ce îi face pe tinerii dotați să părăsească „jungla” noastră generatoare de dezvoltare economică?

    ETC.etc.etc.

  21. Marginalia non turpia Says:

    PS.
    14. Ai o statistică asupra escrocherilor facilitate și sprijinite de către oameni de stat?
    15. Rostul parlamentului este să promoveze „lege junglei”?
    16. Ai vreo statistică asupra numărului de oameni de stat cărora poziția în stat le-a permis să facă mari escrocherii?
    17. Pentru „legea junglei” nu e nevoie de justiție. OK. Nici de parlament nu e nevoie. Doar de băieți cu mușchi. Așa e?
    Of,of, of, grea de cap mai sunt!

  22. Marginalia non turpia Says:

    Pedepse creative pentru corupții care s-au angajat la stat ca să fure primul milion:

    http://adevarul.ro/news/societate/ce-pedepse-creative-merita-coruptii-1_561188fdf5eaafab2c4fb1ec/index.html

    Mie mi-au plăcut.

  23. Goldmund Says:

    Mai inati as vrea sa spun ca am citit cu atentie randurile de mai sus. Nu m-am simtit niciodata printre nori, chiar daca am jucat si rolul naivului din Germania. Cunosc bine cu ce se manaca comunismul, stalinismul, socialismul multilateral dezvoltat si chiar capitalismul romanesc de tip nou, adica controlat si adjudecat de fostii si fiii lor. Si daca ma descurc destul de bine in lumea germana precum un latin ce ma simt, cum as putea fi cu picioarele in alta parte decat pe iarba germana?!

    Daca imi permiteti, eu as raspunde cu placere la intrebarile dvs, Marginalia non turpia

    1- istoria recenta ne confirma ca lacomia acestor oameni e fara limita
    2- chiar am facut un top al mutimilionarilor romani(luata din Forbes)in privinta locurilor de munca.. Acesti oameni au deturnat precis o parte din economia ceausista ca sa ajunga la averi uriase in cativa ani, doar prin mass media(unde se pierd banii), imobiliare(unde se pierd banii!) sau actiuni(unde iar se pierd banii) Asadar, sa nu ne intrebam de unde au facut acesti oameni „primul milion” (poate in afara de Tiriac)si e si mai simplu ce produc acesti oameni si cati angajati au ei…Ce produc acestia?
    E de rasul lumii, in afara de sucuri(cel mai productiv) restul se ocupa cu mass medie, asigurari(Tiriac) si comertul cu masini(Tiriac)
    3-exista un serial la Ziarul Financiar in care apar mereu romani cinstiti care prin idei si munca tenace reusesc sa dezvolte afaceri rentabile(ultima oara a fost prezentat doi oameni de afaceri care de la zero au dezvoltat o afacere cu diferite feluri de barnzeturi, daca nu ma inseala memoria) Bineinteles ca se poate, dar majoritatea romaneasca are o parere total eronata(indusa in eroare de fostii si fiii lor)despre capitalism, despre economia sociala de piata, etc..Pe „Biziday” puteti urmari mai mereu si oameni de afaceri necunoscuti care reusesc in Romania prin idei, munca, sacrificii
    4- PSD nu va intari niciodata initiativa provata, PSD nu va intari niciodata economia de piata, implicit nu va promova nimic care sa intareasca clasa de mijloc, singura care ar ajuta o bunastare generala. Ar fi ca si cand raul si-ar insusi sfanta Cruce, s-ar desfiinta.
    5- ma abtin, pozitia mea o cunoasteti deja, sper.
    6-nu este o intrebare generala
    7-care ar fi primele 10 greseli ale lumii libere? Din moment ce in aceasta lume(LIBERA) sunt cele mai bune scoli din lume, cei mai buni oameni de stiinta, cele mai numeroase Premii Nobel, cel mai dezvoltat nivel de trai de pe Glob, ma intreb cum trebuie sa fie acolo unde nu exista canalizare, wc in case, strazi asfaltate peste tot, etc…..
    8 Justitia este singura care, daca functioneaza, ar ajuta ca tara noastra sa se dezvolte normal, in sfarsit.
    9-o intrebare personala, din nou.
    10-NU! si iar NU cu PSD la putere sau cand conduc din „umbra”.
    11-aflam doar daca DNA, ANI si Justitia isi fac datoria, zi de zi. Prietenii din UE si USA stiu de ce.
    12- cred ca ati pus o intrebare retorica. Traim cele mai democratice timpuri si putem viziona oricand pe INERNET si garajele in care acesti oameni au valorificat primii $ facuti de ei. Cert este ca acesti oameni nu au trait in copilarie precum copiii bogatilor romani de azi, din contra!
    13-presupun ca toate neajunsurile societatii scornite de Iliescu, Nastase si Ponta.&CO.

  24. Marginalia non turpia Says:

    Mulțumesc, domnule Goldmund.
    O să-mi răspundă și AVP, aștept cu încredere.🙂
    Noapte bună!

  25. AVP Says:

    1. „Capitaliștii generați de PCR se pot opri din banditisme DUPĂ PRIMUL MILION?”

    Avp reply : capitaliștii, indiferent de cine și cum sunt generați, sunt oricum obligați să se oprească din modul primitiv de acumulare a capitalului, în momentul când se vor capitaliza suficient încât să-și susțină afacerea în mod relativ onest, în concurență reală, deci bazată pe principiile pieței libere, de data aceasta, cu afacerile celorlalți capitaliști de pe ponoare sau de preste hotare, căci în caz contrar, în lipsa unei eficiențe reale a afacerilor lor, ar ajunge să-și fure unul altuia căciula, iar în final ar da faliment cu toți, hoții și netoții. Totul e ca ei, capitaliștii de tranziție de la Stat la Privat (de la lumea comunistă planificată, hiperreglementată și hipercontrolată, ținută în viață economică în mod nenatural, prin rapt și represiune, la piața liberă, bazată pe propriile-i legi, obiective) să se capitalizeze, mai întâi și-ntâi, într-un fel sau altul: deci fie strângând la ciorap, prin spirit de economie, zeci ori sute de ani, câteva generații din același neam, rând la rând (ceea ce nu e cazul, în ipoteza noastră), fie furând de la Hoțul cel mare, statul criptocomunist, aflat în firească minimizare & demantelare, dacă n-ar fi susținut de sforțele cointeresate în supraviețuirea acestui stat hipergonflat prin mijloace artificiale („diviziile penale”), fie, în fine, de la naivii, pămpălăii, credulii, stricații și cretinii ce le ies în cale, așa cum se întâmplă în junglele primordiale.

    2. Cu averile lor, băieții ăștia ai noștri au creat locuri de muncă? Ai vreo statistică asupra investițiilor?

    Avp reply : Da, au creat multe locuri de muncă, practic toate locurile de muncă existente în afara sectorului de stat. Nu dispun acum de o statistică, însă ea e ușor accesibilă pe Net. Numai huliții „penali” Ioan Nicolae, Ovidiu Tender, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, de-un paregzamplu, au creat sau au menținut zeci ori chiar sute de mii de locuri de muncă direct productive și au vărsat la bugetul de stat, sub formă de impozite și taxe, sute sau miliarde de euro, care altfel s-ar fi pierdut în vânt ori s-ar fi scurs peste hotare, alimentând PIB-urile altor națiuni. Chiar și averile lor proprii sunt și rămân aci, în PIB-ul eternei și fascinantei Românii, căci doar nu crezi că le vor lua cu ei în alte hyperspații, când vor da ortul popii ?

    3. Inteligența de a face afaceri profitabile nu funcționează fără abilitatea de a face escrocherii majore?

    Avp reply : Inteligența de a face afaceri profitabile nu face doi bani în lipsa capitalului necesar pentru a face afaceri. Nu poți face afaceri pe picior mare decât dacă ai un capital mare, pe de o parte. Pe de altă parte, o afacere cu adevărat profitabilă este o afacere teribil de riscantă, din start, o știe orice economist. De aceea, trebuie să fii nebun să încerci a face o astfel de afacere cu bani luați de la bancă, iar bancherii care totuși ți-ar acorda acest capital, cu titlu de împrumut, trebuie să fie, ei, în primul rând, mai iresponsabili ca tine. Și deci cei care au reușit să acumuleze totuși suficient capital spre a-și pune pe picioare propria afacere, într-un timp incredibil de scurt, dacă ne gândim cum s-a făcut acumularea primitivă a capitalului prin alte părți, au făcut-o, în mod necesar, prin mijloace neortodoxe : furând de la stat, devalizând bănci de stat, în cârdășie cu bancherii corupți sau, în fine, păcălindu-i pe amatorii de chilipiruri și pe credulii de toate soiurile și culorile. Altfel, n-am fi avut pe-aci decât buticari, speculanți de obor, mici negustori și vânzători de second-hand, iar marile afaceri în România nu le-ar fi putut derula decât străinii capitaliști de toate neamurile, numai de-ai noștri – ba. Ar fi fost patriotic ?

    4. PSD mărește taxele pe venit. Mărește veniturile parlamentarilor, revine la vechiul cod al muncii, manipulează sindicate. Este acesta un mod de a sprijini inițiativa privată?

    Avp reply : Punându-mi asemenea întrebări tu presupui, în mod total incorect, din orice punct de vedere ai privi lucrurile, că io sunt pro-PSD, dându-mi de înțeles, în același timp, că tu ești clar anti-PSD și pro-cineva, să zicem pro-partida cu care ține SRI + DNA, care o fi aia (și ce treabă oi avea tu cu ea). De dragul demonstrației, hai să fiu io advocatus diaboli, aici și acum, iar tu îngerul dalb in personam🙂 Zici că hulitul PSD face așa și pe dincolo. Așa, și ? Care-i problema ? PSD este în mod declarat un partid de stânga și nu face altceva decât să-și respecte prorpria platformă politică. Adevărata problemă nu e că PSD face ce face, ci că PNL sau PDL, partide socotite adversarele doctrinare ale PSD, nu au luat, cât s-au aflat la putere, nicio măsură realmente mai liberală decât cele luate de PSD. Singurele măsuri cu adevărat liberale care au fost luate în România după „revoluție” au fost luate fie în vremea în care partidele noastre „de dreapta” au guvernat în alianță cu PSD, fie numai, culmea, de PSD (n-am timp acum de detalii, pe care le poți găsi ușor pe Net). Și-atunci, care este răul cel mic & calic, surioară ?

    5. Cum se justifică traseismul politic al „maturului” Tăriceanu?

    Avp reply : Despre ce traseism vorbești ? Eu știu că C.P.Tăriceanu a fost de când se știe (cel puțin după „revoluție”) liberal : PNL, PNL-AT, ALDE.

    6. Ți-ar plăcea să trăiești în orașul domniei tale dacă nimeni nu ar avea o frică sănătoasă de justiție?

    Avp reply : Frica și rușinea noastră, ca cetățeni, trebuie să se manifeste față de lege și morală, nu neapărat față de justiție, care și ea, sau mai ales ea, trebuie să aibă frică și rușine față de lege. Prin urmare, dacă totuși trebuie să admitem că cetățenii musai să aibă „o frică sănătoasă față de justiție”, suntem obligați să precizăm că această justiție, ea însăși, trebuie să fie o justiție sănătoasă, iar nu una discreționară, impredictibilă și arbitrară, o justiție care e – cum zice românul – „pentru unii mumă și pentru alții ciumă”. Să nu confundăm, așadar, planurile : nu e totuna justiția care îi cam prigonește pe o parte dintre cei care crează locuri de muncă și vor să acumuleze capitalul necesar afacerilor ocolid sau fentând hățișurile birocratice ale unui stat hypergonflat și hyperlegiferat, de tip criptocomunist, în timp ce cu cealaltă parte (partea ei ?) această justiție arbitrară e mumă, cu justiția sau poliția care îi apără pe simplii cetățeni de bestiile rudimentare. Dacă un stat – oricare ar fi el – nu e capabil să asigure nici minima protecție a cetățenilor, deci ordinea și liniștea publică, cum oare și-ar mai justifica existența?

    7. Repetăm greșelile lumii libere în loc să ne însușim descoperirile ei decente?
    8. Cam cât timp e bine să fie scoasă justiția din uz pentru ca România să se dezvolte economic?

    Avp reply (7+8) : Acumularea primitivă a capitalului în cadrul proprietății private, condiția sine qua non a apariției și existenței societății omenești bazate pe libertate și pe democrație, nu este o „greșeală”, ci o necesitate. Iar noi, aici și acum, dacă vrem să avem, în societatea bazată pe libertate și democrație, și câțiva mari capitaliști de origine română, în speranța că aceștia vor avea mai multă milă și înțelegere față de congenerii și compatrioții lor necapitaliști, precum și un control autohton asupra statului românesc, în interesul civilizației românești, suntem nevoiți nu să repetăm niște „greșeli”, căci nu mai e timp pentru asta, ci să șuntăm, să scurtăm perioada de acumulare primitivă a capitalului, fapt care se și realizase, într-o oarecare măsură, în cei 25 de ani care au trecut de la „revoluție”. Dar dacă justițiarii noștri încep acum (după ani și ani de când s-au comis presupusele fapte penale!) să dezgroape morții, distrugând incipenta „dreaptă” românească, fie ea formată din foști activiști și securiști (căci din cine altcineva, din moment ce chiar ei, tovii și băieții, au fost atât de inteligenți încât să-și antameze „revoluția” contra propriei clase, în timp ce intelighenția noastră dormea în hainele statului?). Iar dacă acest lucru se face, din păcate, cine și de ce comandă, tocmai acum, interminabilele procese și urmăriri ca-n filme, înlăturându-i pe români, așa cum sunt ei, și numai pe ei, de la puterea economică și politică ? That is the question.

    9. Ce te-a determinat să-ți alegi meseria INUTILĂ de jurist?

    Avp reply : Mi-am ales această meserie ca să-mi câștig existența minimală, astfel încât să-mi pot duce singur crucea spirituală, surioară, în condițiile în care eu am dus, în același timp, și o luptă reală contra „sistemului ticăloșit” ce-a năbușit biata țărișoară, creînd, totodată, novissime texte sau poesii în limba țării în care mi-am trăit povestea vieții, de simplu cetățean dup-aci, texte despre care nu puteam spera că vor fi sponsorizate de ICR-ul tovilor și băieților criptokaki, nu ? De aia.

    10. Clasa de mijloc, meseriașii cinstiți și liberi, garanția unei societăți sănătoase, au vreo șansă într-o țară fără justiție?

    Avp reply : Evident, nu ! Însă tot atât de evident este că nu doar clasa de mijloc e garanția unei societăți sănătoase, ci și clasa de sus. Iar ceea ce e cu adevărat important de spus în acest moment istoric românesc, în care clasa de sus, cel puțin aceea din domeniul economic, s-a cam dus, grație unui comandament mai mult sau mai puțin ascuns, este că această clasă tinde a fi înlocuită și pe-al nostru nat de rețelele evului Netocrat, dintre care cea mai înfloritoare pare a fi aceea a Castelului criptosecu ot Carpat, din ghearele căruia nu ne va mai putea scăpa – așa cum am spus déja – nici marele nostru Aliat nord-atlantic, liberal și democrat (așa cum a fost și el odat, ca niciodat…oops).

    11. Unul ca Oprescu, a preferat să fure de la stat, în loc să facă o avere din șpăgile primite ca bun meseriaș. Că nu era bun. Risca să greșească și la o apendicită. Știi domnia ta câți mai avem ca el?
    12. Ai dovezi despre Bill Gates ori Mark Zuckenberg?

    Avp reply (11+12): Dar dacă Procuratura a avut, de ani și ani, toate dovezile despre Ponta, Șova, Oprescu etc., precum și despre toți cei pe care i-a mătrășit déja, de ce nu le-a folosit până acuma ? Sau dacă are dovezi despre oricine altcineva, inclusiv despre „revoluție” și despre „mineriade”, fiindcă toată România e microfilmată, ascultată și purecată muult mai infernal decât în Iepoca Cea sau decât proceda Big-Brother din „1984”, de ce nu le folosește decât cum pohtește Ea sau Cineva, pe principiul hoc volo, sic iubeo, sit pro ratione voluntas (cum ne-a povestit „săraca” d-na Udrea, însă numai după ce ea însăși a căzut în plasa rețelei Păianjenului de Românica) ?

    13. Ce îi face pe tinerii dotați să părăsească „jungla” noastră generatoare de dezvoltare economică?

    Avp reply : Sunt mai multe cauze : în primul rând, faptul că sunt prost plătiți, atât la stat, care e prea gonflat, prea birocrat și prea căpușat cu nepoții, netoții și clienții tovilor și băieților ce l-au capturat, spre a putea fi cât de cât performant (iar asta se întâmplă fiindcă nu s-a produs decomunizarea pe care o clamează dl Ilieșiu în pustiu), cât și la privat, care e prea sugrumat de statul superbirocrat, supergonflat, supercentralizat, superlegiferat și supersecurizat (criptocomunist și criptosecurist curat) ; în al doilea rând, fiindcă valorile adevărate, respectiv cele deschise spre creație și noutate, nu sunt percepute și recunoscute în această țară cu mentalitate de secol 19 și jumătate, mentalitate aflată în deplină conformitate, de altfel, cu învățământul acestei nații, ale cărei curricule sunt înapoiate; în al treilea rând, dar nu-mi fac iluzia că vor pricepe mulți români ce vreau să spun prin cuvintele-mi aparent deșuchiate, din cauză că poezia ce se studiază în manualele școlare afumate e pe măsura mentalității acestei nații anacronicizate, iar de aici decurg toate celelalte tare care ne-mpiedică, dear surioare, să fim sincroni cu Planeta-Ou, în avanpostu-i cel mai nou, chit că această Planetă a (re)descoperit-o, după cum bine știi, chiar un compatriot de-al tău🙂

    PS : Nu ți se pare logic că cel mai bine se fură de la stat cu Statul ?🙂 Lăsând gluma la o parte, parlamentarii ăia care cică obstrucționează Justiția și promovează „legea junglei” nu fac de fapt decât să diminueze excesul de legiferare penalizatoare, care dacă ar fi după zelul și țelul unora ar transforma curând biata țărișoară într-o închisoare totală, într-o Oceanie locală, condusă și terorizată de Big-Brother, așa cum am spus hăt demult.

  26. Marginalia non turpia Says:

    Eu sunt mai proastă. Cap de femeie.🙂
    Pe cine numești „Big Brother”? Cine e teroristul care ne vânează bandiții benefici?

  27. Marginalia non turpia Says:

    Concluzie. Tot „cap de femeie”.😉
    A. Domnia ta dorești o țară cu bandiți, care creează – de ochii lumii – câteva locuri de muncă.
    Nu consideri importantă middle class. Nici întreprinderile mici și mijlocii.😦
    Vrei o justiție anemică, în curs de expiere.😦

    Așadar, pe această zonă a Planetei-Ou dorești un trai ca în America de Sud, cu ultrabogați mafiotizați, și ultrasăraci munciți și tăcuți.

    B. EU, NU VREAU ASTA. Îmi asum propria „prostie” și spun: Vivat Justiția! Vreau o țară fără corupție, în care marile averi să se adune în generații. În care a fi parlamentar să nu însemne a câștiga bani necuveniți. În care a avea o funcție la stat să nu însemne o oportunitate de a face trafic de influență. Căci dacă nu face legi bune, la ce bun Parlamentul? Și dacă își servește doar propriile interese de cumetrie, la ce bun guvernul?
    Vreau o țară din care tinerii să nu plece pentru că sunt obstrucționați exact pentru meritele lor.😦🙂

    Și aș mai vrea ca domnia ta, Poesele.Ro, să-ți amintești Apelul către Europa, scris cândva de mata.🙂

  28. Marginalia non turpia Says:

    PS. ON TOPIC
    Ce nevoie ar fi de o MEGA-CRUCE într-o țară de bandiți?! Dacă e bine să-i cultivăm, ca să progresăm, cum zici domnia ta.🙂

    Aici s-ar potrivi mai degrabă un MEGA-MONUMENT AL SFÂNTULUI MINA.
    De el nu s-ar teme nici hoții, nici vardiștii, după cum văzui pe Net.
    http://www.gaben.ro/2013/11/11/sfantul-mina-ocrotitorul-hotilor-si-a-vardistilor/

  29. Marginalia non turpia Says:

    PPS. Mi-am permis să scriu așa mult (și așa sincer) pentru că știu că răspunzi civilizat celor care au un alt punct de vedere decât cel al domniei tale. Mai știu și că ai umor.
    Cu prețuire, BUNĂ DIMINEAȚA!🙂

  30. d'Artagnan Says:

    Nu știu cui îi frică de Crucea Anticomunistă, nici cui îi e frică de Virginia Woolf, dar sigur domnului Sorin Ilieșiu nu-i este frică de ridicol.

  31. AVP Says:

    Mulțumesc pt credit, Marginalia.

    Ție, d’Artagnan, îți reamintesc că vremea anonimatului a trecut hăăt demult.

    Postare nouă.

  32. d'Artagnan Says:

    Ba s-avem pardon, cum poți să spui despre d’Artagnan că-i vreun anonim, de mușchetar a auzit toată lumea ( e curios că dumneata n-ai auzit…unde ai fost în ultimii 200 de ani?!), dar nu cred să se fi auzit de Marginalia non turpia, de Goldmund… și cu toate astea nu le reamintești că vremea lor a trecut.
    Probabil că anonimatul se stabilește în funcție de comentariile postate.
    Mă rog, e blogul dumitale, subiectivitatea dumitale, dubla dumitale măsură.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s