Fiul Iepocii

Aproape toți cei care îl înjură sau îl disprețuiesc vârtos pe Vadim până și-n ziua când îi începe bietului creștin judecata de apoi sunt, vezi bine, niște vadimici și mai moroi, niște titirci inimăroi generatori de pupături servile, hăulituri, stuchituri & noroi de miercuri până joi, după caz, naz și praz, care n-au nici măcar atâta involuntar haz & obraz cât o fi avut răposatul de az.

În realitate, după părerea mea, Vadim n-a fost personajul pe care cică-l știm dintr-un banal film, n-a fost doar histrionul ăla c-un talent ce-n alte condiții l-ar fi făcut un redutabil mim, ci a jucat un rol dictat și care poate că l-o fi și încântat, al extremistului exaltat, al xenofobului și naționalistului zăltat de aici și de acum, rol scris de păpușarul acestor vremi în Castelu-i de cinic shogun, fiind totodat, presupun, un rumân cică bun și cam nebun, strivit subt vremurile astea de fior, râs, turpitudine și fum, iubitor de frați câini & stăpân.

Eu unul înțeleg prea bine zisa bătrânului Ivan Ilici cum că CVT a jucat un rol important pentru tovarășii de idealuri și alți priculici ce ne-au „salvat”, fiindcă dacă n-ar fi fost el (probabil un acoperit upgradat, căci altfel nu l-ar cinsti cu onoruri militare, ca și pe comisarul Moldovan la vremea îngropării sale, după ce i-au dat și Steaua României și alte angarale), ca să poată fi arătat Vestului ca extremistul, xenofobul și naționalistul sonat de pe nat, păi cum oare ar mai fi acceptat Vestul ista, și oricât de naiv, se zice, ar fi, să-i transgreseze pe aproape toți tovii și băieții pe tărâmul cestălalt, al libertății, în ziua minciunii mai mari decât secolul și după mineriadele roșii, mey, copii…?

Vadim e fiul Iepocii, cum i-am zis din capul locului, pe care tovii și băieții au toate motivele, azi, a-l boci & pomeni (și poate că și voi, cei care nu pricepeți că altfel nu se putea face tranziția de la Iepoca de strigoi la lumea cică de angeri radioși goi, decât, te pomenești, printr-un urât război între noi…oops).

Nebănuite sunt căile Domnului (Florian). Dzeu să-l ierte.

8 Răspunsuri to “Fiul Iepocii”

  1. Marginalia non turpia Says:

    În facultate „holist” circar, apoi ciomăgar care lovea în intelectualii de valoare, angajat de Secu la „Săptămâna”, iar după 90 lider național-comunist delirant, care a învrăjbit mase de oameni. Facă Dumnezeu cu ăsta ce știe EL mai bine. E tot ce-mi vine azi a zice. Iar biata populație care îl plânge… S-o ierte Dumnezeu!
    Cât despre talent, i-l declar nul.🙂

  2. AVP Says:

    Vezi că am updatat topicul, poate acum îl percepi mai bine🙂 Mă tem însă că tu ai niște fixuri despre matrioșka Vadim, care se țin cu dinții de tine… oops.

  3. Marginalia non turpia Says:

    Fixuri? Mă făcuși să râd copios. 🙂🙂🙂 Nu pricep? Iar mă făcuși să râd copios.🙂🙂🙂

    1. Dădui doar fapte.Verificabile:
    Fu holist.
    Fu ciomăgar la „Săptămâna”.
    Fu lider național-comunist cu discurs delirant.
    Nu are talent.
    2. Că avură nevoie de el?
    Da.
    3.a. Că nu se putea fără el? „altfel nu se putea face tranziția de la Iepoca de strigoi la lumea cică de angeri radioși goi”.
    Poesele.Ro, întotdeauna sunt mai multe soluții și căi. Ești Creator, așadar știi asta.
    Băiatu era pe acolo, ieșit rău din mama lui, și îl folosiră. 🙂
    3.b. Să le fie lor mai bine? La imagine?
    Crezi că cei de afară sunt așa proști, că n-au și ei Servicii?!
    Mai degrabă pentru proștii dinăuntru fu el util. Dovadă: jelania actuală de pe Net.
    Apropo: Eliberai ceva ipochimeni din lista mea de FB. Fără drept de întoarcere.
    Fac și eu granițe tari, ca ungurii.🙂

  4. Marginalia non turpia Says:

    PS. Na, că plecam fără să zic:
    Omu a fost very util când l-am votat cu toții pe Iliescu, de frică să nu iasă el. Asta da, cacialma!🙂🙂🙂
    Și… i-au dat Steaua României să se asorteze cu stelele de pe umeri.🙂

    PPS. Matrioșka? Poate doar o componentă, una mică…

  5. Marginalia non turpia Says:

    Da. Nu era pericolul cel mai mare. Era LA FEL de mare ca Ilievitch, fabricat în aceleași fel de laboratoare.
    Interesant este cum se înghesuie azi, la moaștele sale, masili populare.
    PS. Da să nu-mi zici, Poesele.Ro matale, că în concurența cu Iliescu l-ai votat! Nu te cred că nu te-ai lăsat manipulat! Sau… nu te-ai lăsat?🙂

  6. Marginalia non turpia Says:

    PS. Zisei „merci” de document. Bune arhivele astea ale matale. Bună revelarea patternurilor.
    O zi bună să ai!🙂

  7. AVP Says:

    O seară bună și dvs, stimată Marginalia🙂

    Postare nouă.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s