Amicus Volo sed magis amica veritas

Mă tem, dragă Volo, că te afli în plină confuzie, și încă de mai multă vreme, vai. Restaurația criptocomunistă și criptosecuristă e în curs de desfășurare, da, însă într-un mod mult mai insidios decât o vezi domnia ta, iar „ieroii” acestei restaurații nu sunt fosilele comuniste ori securiste ultravizibile, cele știute de toată lumea și stigmatizabile prin insemnele clasice ale lui Roș Împărat-PSD (acestea sunt doar fantoșele de contrast, cu rol de decor intoxicator), ci sunt disimulate subt flamura Spânului („nu spui ține, persoană însemnată”, vba ceea), care după ce l-a abscons pe Nepotul Împăratului Verde în fontana de la Berevoiești și și-a pecetluit măștile de ceară în sutele de mii de dosare clasificate cică din motive de securitate națională, nu pur și simplu de Securitate, n-așa?, se zbate să-i arate lui Verde-Împărat of America & UE că el e – cum cine, bre ? – uite-l nu e!, imitându-l viclean pe Nepotul de 14 carate, cel ce merită să moștenească împărățiile Libertății și Democrației toate, dimpreună cu alaiul de suite și elite zmecheros legendate (care la momentele indicate l-au servit pe „nobilul” Nepot disciplinate, legitimându-l erga omnes, ca la carte). Zău, nu te supăra, frate, însă eu nu pot asista impasibil la păcălirea nației ăsteia mai credulă ca cei 3 iezi cucuieți, numai pentru că tu îmi ești prieten și, din motive care îmi scapă, refuzi ori nu poți să vezi caii portokaki de pe pereți. Ar fi suficient să observi ce tabără îl venerează, în mod absolut evident, pe Big Brother, ca să relizezi unde sunt, de fapt, criptocomuniștii și criptosecuriștii Ro (cei reali, nu pensionari).

În ce mă privește, după ce la un moment dat am crezut că asta e situația și nația, iar din moment ce veritabilul Nepot de Împărat oricum fusese deturnat din drumu-i predestinat, meritându-și, într-un anume fel, de altfel, surghiunul din fântână, prin naivitatea-i de idealist cam sonat și cam exaltat, „răul cel mic” ar fi fost de-acum reprezentat – și fortuit, și forțat – de Spânul criptosecurist european și nord-atlantic ce ni s-a dat, însă m-am convins mai la vale că un astfel de eon, oricât de corecte ar fi intențiile sale inițiale, nu poate evolua, prin criptostructura sa, tale quale, decât tot spre Lagărul de Fier din vremurile „iepocale”, și mai urât decât atât: spre Big Brother-ul statal absolut (după ce mai întâi ar fi trecut printr-un tyran prefăcut în scut hiperboreean și ioropean rezolut…) :shock: Atât și nimic mai mult.

32 Răspunsuri to “Amicus Volo sed magis amica veritas”

  1. Marginalia non turpia Says:

    OK. Avem o cale de ieșire?
    Domnia ta ce întrevezi?

  2. Marginalia non turpia Says:

    Așadar „până când Estul se va confunda cu Vestul european, singura condiție pe care o vor avea de îndeplinit frățiile statale locale, an de an, va fi imitația Europei, tale quale, fără idei sociale ori juridice originale, care n-ar face decât să complice și să întârzie procesul de integrare europeană!”

    Iată o foarte faină recomandare. Respectul meu, AVP!

    PERFECT. Acu, am și eu o întrebare pe zona unde mă pricep un pic.
    „Plagiatul nu e înșelăciune” Așa credem noi. E asta o idee europeană?

  3. AVP Says:

    Crezi că cei 8 importanți oameni politici ai Europei, care nu s-au sfiit să-l recomande pe V.Ponta în fața electoratului aborigen la recentele alegeri prezidențiale din România, nu știau de faimoasa pată din biografia premierului nostru ? Și cu toate astea, ei au avut maturitatea și înțelepciunea de a înțelege că acest păcat, comis de V.Ponta la tinerețe și-n împrejurări care nu-i sunt imputabile decât tangențial, nu poate să stopeze iremediabil cariera unui tânăr politician c-un talent de excepție, pentru care nu poți găsi înlocuitor cât ai bate din palme, mai ales aici și acum, în vremuri de băjenie. Așa cum spuneam pe wallul histrionului acoperit, prin renunțarea la ghinionistul titlu „Ponta vrea să scape de gura titircilor inimă-rea, socot, subtilizându-le dujmanilor pulanul cu care l-ar fi izbit în continuare-n bvot, după ce „nuclearele” cu care se tot lăudau „Nașu” și „Comisaru.ro” s-au fâsâit de tot. Cât despre titlul de dottor al lu pm Victor, io nu cred că l-a furat, ci i s-a dat, deci fix vițăvercea decât în bancul cu bicicleta poetului Evtușenko, de la Radio Erevan de altădat. Iar cine i l-a dat, se știe, în caz că tu, cititorule, ai altceva în scăfârlie decât o patalama de hârtie: căci doar nu era ca Ponta să-și dea titlul ăla singur SIEși, a… ? Și deci i l-a dat același eon criptat care l-a promovat de la procuratura de sector în statul major al procurorilor și care a făcut și alte daruri sau promovări pe blat: de exemplu, a făcut dintr-un poet important, ce-i drept, dar nu cât Chomolungma de înalt, un poet nobelizant, dintr-un dramaturg cu oarece talant, dar nu gigant, a obținut un dramaturg de succes mondial fulminant, iar pe eseiștii și ghedesiștii de pe lângă Cartierul Primăverii i-a promovat în boierii minții, dându-i preste cap ca izdap izdap câne turbat sau ca Drakulo, spre a avea la ce să caște gura căscățeii și snobilimea ro, urmând ca la nevoie aceștia să-și plătească datoria în natură, dând din gură sau punându-și renumele astfel format la bătaia cea mai dură or impură, atunci când Păpușarul ar fi ajuns la vreo fundătură…”

    Părerea mea, păi cum drea. Criptoplagiatul lui Ponta, ca și calitatea de membrii PCR a lui Pleșu, Goma sau M.Macovei, de altcândva, nu sunt niște capete de țară. Nu asta era problema, ci doar că dl Băsescu n-a găsit altceva mai bun spre a-l combate pe inimicul său de moarte, în campania în care a dorit să se perpetueze la putere în România lu pesce (cum a gândit criptotyranul că e Românica de azi, firește). Atâta tot, restul e moft.

  4. Marginalia non turpia Says:

    Respect opinia domniei tale referitoare la Ponta. Nu o împărtășesc.
    Problema mea e însă alta.
    Camera Deputaților a votat că plagiatul nu e înșelăciune.
    Așadar, oricine plagiază nu înșeală. Tănăr, bătrân și de orice culoare politică.
    Cu respect, reformulez: Este această decizie una compatibilă cu europenismul?

  5. AVP Says:

    Aș vrea și eu un link spre textul de lege cu pricina, să-l (re)vedem împreună. După aia, mai vbim.

  6. Marginalia non turpia Says:

    Când îmi iese știrea iar în cale, o aduc. Promit.

  7. AVP Says:

    Mulțumesc. Numai bine!

  8. Marginalia non turpia Says:

    Îmi țin promisiunea. Iată cum a fost respinsă asimilarea plagiatului cu înșelăciunea:
    http://www.comunicatedepresa.ro/senator-valeriu-todirascu/camera-deputatilor-si-guvernul-ponta-resping-asimilarea-plagiatului-cu-inselaciunea-in-codului-penal/

    Și iată cum este prevenit și pedepsit plagiatul într-o țară europeană, în timp ce în România este tolerat:

    http://www.ziare.com/scoala/universitati/tolerat-la-bucuresti-plagiatul-e-drastic-sanctionat-la-londra-1340836

    Necinstea se învață la noi copiind rezolvări de teme de pe Net, încă din primele clase. Tot o formă de corupție morală. Apoi, cu atitudinea și abilitățile dobândite, se pot plagia masterate, doctorate, se pot contraface acte, semnături etc. Vivat Toleranța!

  9. Observator Says:

    Pana cand va va raspunde (daca va raspunde) AVP, va ofer eu un link trimitator chiar la replica primului-ministru Victor-Viorel Ponta in chestiune. E vorba, mai precis, de punctul de vedere al Guvernului la propunerea legislativa la care va referiti:

    http://www.cdep.ro/proiecte/2013/600/80/8/pvg688.pdf

    Dupa parerea mea, Guvernul a avut perfecta dreptate sa propuna respingerea propunerii legislative cu pricina, care nu era – in mod evident – decat inca o noua gaselnita propagandistica anti-Ponta. Nu cu astfel de diversiuni ieftine se castiga credibilitatea politica, dupa cum nici lupta legitima antipalgiat nu are de castigat din asa-ceva. .

    Profit de ocazie spre a va ura „La multi ani!”, dumneavoastra, stimata doamna, precum si tuturor cititorilor blogului lui AVP.

  10. Marginalia non turpia Says:

    1. Vă respect opinia.
    După părerea dumneavoastră, care ar fi o măsură corectă și eficientă în „lupta legitima antipalgiat”?
    În condițiile în care plagiatori sunt mai mulți oameni politici.
    Un elev sau un cercetătăr care plagiază într-o țară europeană, poate fi eliminat. Ce e bine să se poată face cu un politician?

    2. An nou fericit!

  11. Observator Says:

    Dupa umila mea parere trebuie sa se stabileasca niste reguli foarte clare in acest sens, iar aceste reguli sa se aplice cu strictete in viitor, nu in trecut. Caci altfel, am incepe lupta contra plagiatului, inevitabil, in primul rind cu dusmanii politici ai dlui Basescu, iar si mai intai cu Victor-Viorel Ponta, inca de la gradinita (daca nu vom rezolva ceva cu plagiatul celebru deja). Or, asta nu mi se pare deloc deontologic, din punctul de vedere al Doctorilor onesti, cel putin.

    Dar sa asteptam si punctul de vedere al gazdei. Buna ziua !

  12. AVP Says:

    Mulțumim tuturor observatorilor pentru urările și gândurile bune, chiar și pentru cele nerostite, dar simțite:)

    Marginalia, la linkul dat de Observator mai adaug și eu unul:

    http://www.cdep.ro/proiecte/2013/600/80/8/cl688.pdf

    Când specialiștii imparțiali vorbesc, ce mai putem spune noi, profanii, fanii sau talibanii cârcotași ? Asta e situația și legislația. Nu ne rămâne decât să judecăm cu dreptate – sine ira et studio -, dacă vrem să ne menținem cât de cât în limitele adevărului. Altfel, devenim pătimași și simpli propagandiști pălmași, ca filosoful dl Pleșu sau ca și mai filosoful dl Liiceanu. Exempli gratia.

  13. Marginalia non turpia Says:

    În Europa, unde zicem că ne aflăm, plagiatul nu a fost legal niciodată.
    Că asta nu avantajează politicieni de la noi ( mai mulți), trist pentru domniile lor.
    Vrem democrație europeană, ori vrem democrație originală? That is the question!

  14. AVP Says:

    Dar cine spune, aici și acum – sau în linkurile de mai sus -, că plagiatul este legal ?

  15. AVP Says:

    Așa după cum corect se precizează în răspunsul guvernului la criptopropagandistica propunere legislativă de care vbim, „diplomele, titlurile universitare sau academice sunt acordate de către comisii special constituite care au îndatorirea de a verifica, printre altele, și originalitatea operei respective. În măsura în care lucrarea nu întrunește condițiile necesare, sancțiunea specifică este neacordarea diplomei sau retragerea acesteia, autorul plagiatului neputându-se prevala de un titlu obținut prin încălcarea reglementărilor privind dreptul de autor, pentru obținerea de avantaje materiale sau de altă natură, conform celor descrise în Expunerea de motive. Apreciem, așadar, că o sancționare din punct de vedere penal a acestei situații exprese, atunci când ea nu se încadrează în ipotezele deja prevăzute de legislația penală apare ca excesivă.”

    A mon avis, un plagiat apărut într-o lucrare de doctorat care a trecut prin furcile caudine ale profesorului coordonator și ale comisiei de examinare a lucrării de doctorat (instanțe verificatoare socotite ab initio pe deplin competente si îndrituite prin lege fix în acest scop) este aproape un non-sens și, în orice caz, nu poate fi socotit o crimă penală sau o înșelăciune imputabilă exclusiv bietului `dottor`, căruia musai să-i tăiem capul (fiindcă așa vrea Dr Sailor, apolitic și imparțial ca un nobil și magnanim Mentor, n-așa?)

    Să stăm strâmb, dar să judecăm drept.

  16. AVP Says:

    Ca să fiu și mai clar, și strict juridcește vbind, un plagiat apărut într-o lucrare de doctorat este altceva decât plagiatul-plagiat, clasic (ca de exemplu plagiatul de care a fost acuzat Eugen Barbu, după apariția „Principelui”); în acest ultim caz, autorul plagiatului este singurul responsabil de săvârșirea plagiatului, pe când în primul caz responsabilitatea – dacă e să căutăm un responsabil – revine comisiei care a avizat lucrarea de doctorat. Fără avizul științific și didactic al Comisiei, titlul academic de doctor n-ar fi existat ca atare. Plus că în cazul punctual Ponta și-a băgat coada, probabil, și Comisia SIE, ca să zic așa…Punctum.

  17. Marginalia non turpia Says:

    AVP, unele dintre comisii sunt supuse greșelilor.
    Mai ales într-o democrație originală.
    Conducătorul purtător de furci caudine se pare că avea ceva predispoziție spre înșelăciune. De toate felurile.🙂 Că stătu un pic la odihnă și reculegere penală.

    Cum o fi la alții? Prin Europa. Tot așa caudine?

    Da acu, e vremea de Noapte Bună!

  18. Marginalia non turpia Says:

    Na, că-mi veni o idee! Pe logica asta, n-ar trebui penalizați nici medicii pentru malpraxis.
    Iertare, de o fi greșit mintea mea de seară!

  19. AVP Says:

    Așa, și credeți că de tot lanțul slăbiciunilor societății românești, așa cum s-au tot acumulat aceste tare în sute de ani de orientalism și-n alte zeci de comunizm, e de vină doar tânărul de 30 de anișori – cât avea în 2003 -, Victor-Viorel Ponta ? Hai să fim realiști, frăticilor, mai ales dacă ne pretindem înțelepți ai patriei.

    Noapte bună.

    ps. Malpraxis medical ?🙄 Păi aici vina aparține în exclusivitate medicului, fiindcă numai el a operat sau a diagnosticat greșit. E altă rață-n altă varză. În cazul „plagiatorului Ponta”, e.g., era suficient ca onorata și competenta Comisie să-i fi atras atenția c-a uitat să pună ghilimelele alea, iar atunci obiectul muncii boierilor și filosofilor minții, d-nii Pleșu și Liiceanu – ca și speranțele de nouă mărire ale Piratului😉 -, ar fi dispărut în eter… oops.

    Vise plăcute🙂

  20. Marginalia non turpia Says:

    Of și vai!
    Concluzia domniei tale despre puberul de 30 de ani nu rezultă din ce spusei.
    I-aș da prea mare importanță, chiar așa naivă mă crezi?!🙂

    Problema e dacă noi, puberi de ț ani, după lungi lanțuri mentale, putem accepta că plagiatul este incorect, fiind o înșelăciune.
    NB. Cu un doctorat plagiat, poți obține multe alte avantaje, de toate felurile.

    După atâtea discuții savante, mentalul omulețului statistic a asimilat problema în felul lui.
    Iată o variantă super:
    Discutând despre votul pentru președinție cu o băbuță, cineva o întreabă dacă votează Johannis. Ea răspunde: nu, maică, că n-are plagiat. Nu-i banc. E umorul splendid al realității.

    Așa că, „Scrieți băieți, scrieți!” se poate transforma în „Plagieți, băieți, plagieți!”
    De ce nu, dacă folosește?!

  21. Marginalia non turpia Says:

    PS. Da să nu ne pierdem acu’, la început de an, speranța, hărnicia, voioșia. Că n-o fi plagiat careva și România!

  22. Marginalia non turpia Says:

    Ce părere ai de modificarea legii educației care va face posibil ca doctorii să poată renunța la titlul de doctor?

    Ce om care a muncit, că e muncă multă la un doctorat e – pardon – nebun să renunțe la el? Eu una, nu renunț, nici moartă de râs.🙂

  23. Marginalia non turpia Says:

    Iacă:
    http://civitas.dogaru.net/nu-modificarii-legii-educatiei-care-va-face-posibil-ca-doctorii-sa-poata-renunta-la-titlul-de-doctor/

    Eu zic că cei ce au semnat gândesc european. Nu ne luăm jucăriile și plecăm din titlul academic de doctor.

  24. Observator Says:

    Si totusi, AVP v-a oferit destule argumente ca sa intelegeti – chiar si fara a fi doctor in stiinte – ca un plagiat obtinut printr-un titlu acordat de o comisie academica si de altfel nereclamat de cel sau cei pagubiti in dreptul lor este cu totul altceva decat un plagiat ordinar si ca, in consecinta, prigoana impotriva lui Victor Ponta este excesiva, avand conotatii evident politice. Insa dv nu pareti a face parte dintre persoanele care pot sa judece sine ira et studio, cel putin in acest caz punctual. Nu v-as numi judecator, in niciun caz !🙂

  25. Marginalia non turpia Says:

    Sunt doar un umil deținător de doctorat onest, la care nu doresc să renunț, pentru că nu mi-e rușine cu el și nici nu mi-e frică de vreo penalizare.

    Ha, ha, ha! Dacă doream să fiu judecător, studiam dreptul, munceam pentru un doctorat onest, și magistrat pe merit ajungeam. Nu m-ar fi numit nimeni pe relații, pile, copy-paste etc.

    Jurat aș putea fi. Dar nu e cazu ‘ la noi.🙂

    DECI

    Relax, afară e soare!🙂

  26. Observator Says:

    Nu, judecator sine ira et studio n-ati fi putut fi, chiar dacă ati fi avut 10 doctorate magna cum laudae (în stiinte juridice). Aveți o structură de taliban, ca Mamica Macovei, sa zicem (numai ca MM doar joaca un rol de taliban, atentie, asa cum au misionat-o papusarii).

    Aici la mine ninge linistit. Toate cele bune.

  27. Marginalia non turpia Says:

    Am o structură de om onest.
    Ce vedeți dumneavoastră, ține de ochii ce-i purtați. Pe mine nu mă supără nicicum. Că nu-iprivirea mea, nici oglinda mea.

    Știți faina zicere din popor „Cine se scuză se acuză”?
    Așadar, cine se scuză că are doctorat, renunțând la el, se acuză că nu l-a obținut onest. Cam asta e, în esență, marea mică problemă pe care o dezbatem. Că-l cheamă Ponta ori altfel, compasiunea mea pe el.

  28. Marginalia non turpia Says:

    PS.
    E anormal ca Școala Doctorală să fie legalizată ca o grădiniță specială, unde copilașii răsfățați renunță la un doctorat.
    Aveți cunoștință despre COSTURILE pregătirii unui doctorand?
    Renunțarea asta și-o pot permite doar copiii de bani gata, care s-au amuzat un pic.
    Cei care plătesc taxa din câștiguri cinstite ori cei care primesc burse din impozitele plătite de noi, cei care contribuim la buget, nu prea au chef și nas să se joace așa. Ei aleg să învețe și să respecte regulile și legile muncii științifice.

  29. AVP Says:

    Eu ce să mai zic…?🙄 Postare nouă.

  30. Marginalia non turpia Says:

    O seară bună! O noapte bună! Tuturor.

  31. AVP Says:

    Mulțumim, la fel !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s