Ipocrizia regulează România

CNSAS, cât a mai rămas

Pe Talleyrand, diplomatul printre diplomați, ministru de externe al câtorva rânduri de regi, consuli sau împărați, unul dintre șefii săi, Napoleon, deși l-a zmotocit și chiar pălmuit (și nici măcar între patru ochi, ci în fața întregului corp de miniștri, deputați și aghiotanți), din pricina faptului că renumitul diplomat, care socotea că mai rău decât a fi mort și putrezit e să fii sărac și cinstit, îi uşura de grasele pungi, ca ultimul tâlhar din neguroasele lunci, pe ambasadorii statelor ce-i făceau anticameră ca să le deschidă ușa spre cabinetul și inima stăpânului lumii de atunci (oricât şi-ar fi clătinat Excelenţele lor pudratele peruci ori şi-ar fi încreţit de dispreţ trandafiriile șunci), cu toate astea Împăratul și toți ceilalți șefi de stat pe care faimosul diplomat i-a consiliat și i-a furat în egală măsură, aloo, l-au menținut în înalta-i funcție nu pentru că era vreun nobil cinstit, ci fiindcă era un cinic extrem de iscusit, care pe deasupra avea și franchețea de a-și încasa singur simbria corectă pe care ar fi trebuit s-o primească de la potentaţii ce-l vor fi arvunit, în caz că aceștia ar fi avut onestitatea să-i plătească exact salariul cuvenit. Or, asta e istorie deja, nu o glumiţă de Dâmbovița, mai precis e istoria țării în care s-a născut ideea libertăţii, egalităţii şi frăţiei, chiar în vremea în care Prințul de Bénévent lucra cu eminentă pricepere și osârdie atât pentru al patriei franceze monument, cât și pentru propriu-i emolument.

Numai în Românica lu pesce, firește, boborul talibanilor de stânga / dreapta, DNA și Președinția, sanchi balamaua, cred – se prefac a crede, de fapt – că parlamentarii, miniștrii, prim-miniștrii, demnitarii și primarii musai să muncească precum penații devotați și larii, dar să fie plătiți ca văcarii sau porcarii, iar dacă nu e cu supărare chiar ca voluntarii. Și dacă îndrăznești să le spui fariseilor că așa ceva nu se poate decât în visele și-n utopiile  deșănțate, îți sar în cap cu vorba că așa e în țările democrate, ca de exemplu în Germania, Franța, Anglia, Japonia, UE și-n alte State. Asta ca și cum salariul de 400 de mii de dolari pe an al președintelui Obama sau al lui Dalai Lama ar fi egal cu-al președintelui de la mama de acas’, iar salariul de europarlamentar al doamnei Macovei ar fi egal cu salariul de parlamentar al Abramburicei, sau că leafa  primului-ministru al Europei, Mr.Junker, ar fi egală cu mălaiul lunar al lu pm Victor-Viorel (cum îl alintă nea Băsel pe premier). Talibanilor aborigeni de dreapta, dăștepți floc, pardon, foc, deci ioc, cum ar zice boierul minții Sumbul din Stambul, li se pare normal, ba chiar cool, ca un CEO al unei companii cu 3-4 sute de tinerei primprejur să aibă zeci de mii de eur pe lună, însă ar considera că e exorbitant ca prim-ministrul unui Guvern cu 3-4 sute de mii de salariați, fără a mai socoti milioanele de asistați, ce așteaptă și ei ca Guv-ul să le-arunce măcar o prună (să mă uit, să nu fi scris dreq altcumva !), să rămână cu mai mult de 5000 de lei lunar în mână  (exact cât tre ca să-și cumpere cu ei o prună, pardon!, o prună, da, cât de cât mai șogună, drea…)

D-aia zic că atât timp cât va mai persista mentalitatea statală de scârțar de Românica sau de Big Brother sadea, țara asta nu-și va apropia competențele capabile s-o ridice din cenușa colectivismului nikagda, iar ipocrizia criptocomunistă va regula România până când biata ţărişoară, mumoasă ca a raiului păpușă, va ajunge o penă corcodușă.

9 Răspunsuri to “Ipocrizia regulează România”

  1. Marginalia non turpia Says:

    Dacă înțelesei eu bine, ar fi de dorit să nu ne supere faptul că oamenii cu statut au averi.
    OK, de ce m-aș supăra?!
    Eu mă supăr doar atunci când oamenii cu statut fac averi încălcând diverse legi.
    Ori se feresc să spună (transparența!) cum le-au dobândit.

    În rest, numai bine tuturor!

  2. AVP Says:

    Marginalia, eu vorbeam de ipocrizia de a crede că un stat de 20 de milioane de suflete ar putea fi condus în mod competent de nişte oameni care abia ar avea ce să pună pe masă din salariul lor de bugetari (asta-n caz că respectivii nu sunt nişte sfinţi, păi cum naiba). Napoleon l-a pălmuit şi l-a umilit pe eminentul său ministru de externe, care pretindea mită de milioane de la ambasadorii statelor pentru care punea o vorbă bună faţă de Împăratul lumii de atunci, însă Împăratul nu l-a destituit pe ministru-i iscusit, necum să-l fi întemniţat sau baremi surghiunit, căci la ce i-ar fi folosit „cinstea” incompetenţilor care nu se pricepeau decât la linguşit ?

    Dacă ar fi după mine, aş încredinţa guvernarea României unui management privat, cu stimularea corespunzătoare a managerilor-miniştri. I-aş promite primului-manager un salariu şi de 10 milioane de euro pe an, platibili la sfârşitul unui contract de mandat guvernamental de 4 ani, c-un avans anual oarecare, cu condiţia să am asigurarea rezonabilă că echipa de management guvernamental şi-ar duce la bun sfârşit proiectul său de dezvoltare. Evident că asta ar însemna răsturnarea totală a căruţei politichiei de Dâmboviţa, precum şi abolirea ipocriziei, n-aşa ?

    Noapte bună.

  3. Marginalia non turpia Says:

    OK. Plătește-mă bine, ca să fiu moral și să te servesc bine.
    Că demnitarii, servitorii nației sunt, nu-i așa?

  4. AVP Says:

    Marginalia, eu nu posed ca avere personală la ora actuală decât o bicicletă Rotary second hand, fiind deci la fel de expert în „ochiul dracului” ca şi tine, dar asta nu mă-mpiedică să fiu obiectiv şi să gândesc ca un om matur. Idealiştii purissimi şi nerezonabili sunt o pradă sigură pentru jmecheroşii politicieni precum TB sau chiar şi MM, care-n timp ce vouă vă cer credinţă şi curăţenie maxime, ei sunt gata să se facă frate şi cu dracu, numai ca să treacă lacu (şi nu cu mâna goală, ci baremi cu-o penzie ioropeană sau cu-o moşioară nană). La urma urmei, chiar şi cei care trăiesc supermoral au şi ei un f.f. ambiţios ideal, nu mai puţin egoist decât al iubitorilor de vârtos material: ei pohtesc, nici mai mult, nici mai puţin, decât să-şi transleze sufleţelul terestru în eon divin, aburcându-l în poala Domnului ideal, spre a huzuri acolo gratuit & imortal. Foarte moral, n-aşa ?

    V-am mai spus io : Una e să crezi, la tinerețe, că lumea și cu atât mai abitir țărișoara ta dodoloață, n-așa?, se poate schimba preste noapte sau cât ai bate din palme, fiind suficient să vrei tu și cu încă vreo doi-trei tinerei cu avânturi de zmei sau de lei paralei chestiutza asta, și alta e să crezi în această nălucă la maturitate sau la bătrânețe, după ce ai avut ocazia să te convingi de zeci sau de sute de ori că e enorm de greu să fii până și dirigintele unei clase de obrăznicături ori de putori, al unei echipe de fotbalitori, al unui bulău de infractori sau al unei uniuni de creatori, darmite să fii schimbătorul de viteze al unei națiuni fără pic de respect pentru valorile mai breze, pentru eroi civilizatori sau pentru superiori și care nici Domnului nu i se-nchină, decât la mari strâmtori sau doar de ochii lumii, la pomeni sau la sfintele sărbători, caz în care te numeşti (deci dacă stăruieşti să crezi şi la senectute în faptele şi-n personajele din basmele rumânești) cuc de Plătăreşti, nu gânditor sau „revoluţionar” iepocal, cum își închipuie unii că sunt, suiți pe valul cică popular, halal.

  5. Marginalia non turpia Says:

    Nu sunt un om sărac. Nici bogată nu-s. Încă pot munci și am de lucru.
    Așadar, greu să fiu păcălită cu idealisme financiare. Și greu să mă convingă cineva să mă sacrific de dragul prosperității sale.
    Mie să mi se lase cota unică.

    În rest, câștige fiecare cât îi permit competențele, cât îl consideră societatea de „util” și – in aste condiții – cât vrea. Și… cum mai spusei, cinstit, fără inginerii.

    Onorurile sociale mă lasă mai degrabă rece. Am nișa mea.
    Așadar, votez la rece și nu aștept ca asta să-mi schimbe mie, spectaculos, viața.

    Vreau doar o țară cu legi europene, aplicabile și aplicate. Sper ca reducerea corupției să permită dezvoltarea sănătoasă a economiei.
    Asta îmi propune Monica Macovei, a dovedit că are competențe juridice și manageriale, pe ea o votez. Nu-i perfectă, nu o idealizez, dar corespunde nevoilor mele și nevoilor de acum ale țării, drept care o votez.

    Weekend bun în continuare!

  6. AVP Says:

    Eu nu-ţi spun cu cine să votezi, căci eu însumi încă nu m-am decis cu cine voi vota, sau dacă mă voi duce la vot, voila… Aştept să se pună pe masă ori să se desfăşoare toate dovezile, intoxicările sau diversiunile, după care voi alege următorul rău mic, având deja destulă minte şi experienţă ca să nu mă las vrăjit de sirenele secu şi să-mi dau seama din start (io, carele sunt inventatorul sintagmei ce-a făcut carieră, fără ca clempănitorii „analişti politici” sau părerişti, vba dlui Manolescu, să ştie cine e naşul expresiei cu pricina…) că „răul cel mic” nu se poate găsi, în niciun caz, în catindaţii care se bat cel mai tare cu cărămida în piept că ei sunt temelia binelui suprem de az …

    Un We plăcut şi vouă, my friends.

  7. Marginalia non turpia Says:

    În orice bine, cât de mare, e o sămânță de rău mic. Cum ar zice un chinez din alte vremi.

    Eu nu mă iau nici după acorporalul Web, nici după hipercompacta cărămidă, ci după banalele fapte, cum mai zisei.

  8. AVP Says:

    Păi da, însă depinde din ce punct de vedere judeci faptele la judecata post-factum, de apoi : când aceste fapte vor fi socotite fie dovezile unor judecşi de nobil soi, din punctul de vedere al criptocomuniştilor şi criptosecuriştilor ipocriţi de pe la noi (pentru care legea trebuie să amărunţească orice colţişor din societatea socialistă multilateral dezvoltată ca drea, inclusiv felul de a te adresa, de a mânca sau de a face amor cu amoarea ta), fie nişte fapte de sauroni statali sadea, demne de Big Brother sau de alţi Golemi infernali de tristă vază, aşa cum le vor socoti cei pentru care principiul laissez-faire şi deci libertatea individuală sau liberul arbitru, mai întîi şi-ntâi, contează.

    Până-n final, adică până-n ziua votului, logosul sau întâmplarea îi luminează, într-un fel ori altul, pe cei pentru care raţiunea, înainte de toate, primează, pe când cei uşor manipulabili, talibanii sau partizanii, care doar la fantoşa, idolul, utopia ori simbria lor visează, ştiu – vba vine – de la bun început şi f.oţărât ce e rău şi ce e bine pe Pământ (pe care ei îl confundă, de regulă, c-un descărnat, căci schematic şi unilateral, gând…) şi judecă, de cele mai multe ori, (cam) strâmb.

  9. AVP Says:

    Postare noua.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s