Histrionu’ acoperit

Ori de câte ori se vorbeşte pe f-b despre celebrităţi ale zilei mai ridicate fie și c-un micron decât deboşata-i făptură, un nefelixit dup-aci înnebuneşte pur şi simplu şi se repede să blureze disperat rumoarea ce-i provoacă turbarea, împungând-şi inimicul din off cu tuşe stridente, spre a reîntoarce urgentissim ochii lumii curioșilor asupra sa, în exclusivitate, păi cum drea, gelos pe o neatenţie de-o secundă, ca împăratul Nero, care pentru că i se păruse lui că Romanii nu-l bagă-n zeamă pe cât ar merita, la statua-i zeiască, n-aşa?, a dat foc Romei, fiind convins că va fi urât pe măsură, măcar, de muritorul furnicar, dacă nu admirat iar şi iar (asta fiind reacţia tipică histrionului forte, când se isterizează în ultimul hal). Și reacția ipochimenului se produce indiferent dacă celebritatea percepută drept rival e din partida sa, ori din contra, a „obiectivului” principal pe care a primit misia cică secretă de a-l zgâria, zărghitul histrion scontând cinic pe faptul că şefii din umbră, neavând de unde alege în vremuri de criză a cadrelor calificate, ştiu să preţuiască serviciile orișicărui 007, oricât de anost, darmite ale unuia ce aduce 100 de like dintr-o lovitură, făcând ravagii prin planctonul de „admiratori” cu care „băieţii” l-au dotat, cum-necum, pe fudulu’ cel mprost, când l-au legendat în post.

Mare-i grădina rumânilor acoperiţi (de ridicol), frăticilor.

4 Răspunsuri to “Histrionu’ acoperit”

  1. Marginalia non turpia Says:

    Pe când autodenunțarea?
    Că eu mă prind mai greu.

  2. AVP Says:

    Pă ăsta, ca şi pe histrionul-acoperit-şef de la ev.z., care strigă non-stop că are numai ştriri ŞOCANTE, pentru a atrage acolo finţiucicile splenate, dornice să-şi mai ridice nivelul politic cu noutăţi explozive spre extravagante, nu l-ar mai crede nimeni în momentul când ar spune adevărul şi s-ar deconspira peste noapte, arătându-şi şi diplomele de şpion toate.

  3. Observator Says:

    Ar fi bine ca onorabilul Domn @Goldmund si distinsa Doamna @Marginalia sa parcurga aceste linkuri si sa constate ca AVP a avut inca o data dreptate, in privinta lui Turcescu, dar si a altor „portokakii” sau „histrioni acoperiti”. Cine e om drept si cu adevarat impartial, iar nu „ca tot romanul”, sesizeaza destul de usor adevarul, chiar daca la un moment dat, din pricina conjucturilor vremelnice, se afla situat pe o pozitie oarecum „stramba”:

    http://www.gandul.info/politica/ponta-comenteaza-de-la-new-york-cazul-turcescu-tot-acest-puroi-va-iesi-la-suprafata-in-aceste-zile-mai-sunt-si-altii-raspunsul-premierului-la-intrebarea-aveti-ceva-pe-constiinta-13342966

    http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/ce-cauta-serviciile-secrete-in-presa-si-politica-350903?fb_action_ids=903244259703836&fb_action_types=og.likes

  4. AVP Says:

    Nici măcar despre articolul Alinei Mungiu nu cred – în totalitate – că e al unui intelectual şi publicist pe deplin onest şi transparent. Aici ne-au adus păpuşarii: nimeni nu mai crede în nimic, ca-n Despre hipnotizori👿

    Postare nouă.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s