Meșteru’ Manole se întoarce… :shock:

Cred că știm cu toții, chiar și next generation, sper, legenda Meșterului Manole: însărcinat de Negru-Vodă, cunoscut în istorie ca Neagoe Basarab, să construiască Mănăstirea Curtea de Argeș, Meșterul Manole, împreună cu ai săi „nouă meșteri mari / calfe și zidari”, după ce găsesc locul viitoarei construcții  „pe Argeș în jos/ pe un mal frumos”, se pornesc să ridice „mănăstire naltă/ cum n-a mai fost altă”, numai că se întâmplă un lucru bizar : ceea ce meșterii construiau ziua se dărâma noaptea, astfel că munca lor părea în zadar. Soluția salvatoare apare printr-un mesager din vis, care îi sugerează Meșterului să îngroape de vie în zidul Mănăstirii pe prima soție ori soră a unuia dintre cei zece meșteri care va sosi să le aducă merinde, deci inclusiv pe soția sa, dacă ea va fi să fie nefericita, căci numai astfel Mănăstirea va dura. Și, deși Manole se roagă fierbite la Dumnezeu ca nu cumva cea care urma să fie sacrificată să fie dulcea-i soțioară, Ana, destinul implacabil o alege chiar pe ea, iar Meșterul „oftă/ şi se apucă/ Zidul de zidit/ Visul de-mplinit”. Tot atât de cumplit, după înălțarea falnicei Mănăstiri, Negru-Vodă poruncește ca schelele construcției să fie dărâmate, pentru ca meșterii să nu mai poată coborî de pe acoperiș și astfel să nu mai existe pericolul ca ei să poată ridică o altă construcție aidoma, spre gloria altui potentat, iar în această situație Manole și cu meșterii săi sunt nevoiți să-și încropească aripi din șindrilă, cu care vor încerca să coboare de pe acoperișul Mănăstirii, însă vor pieri cu toții în urma acestei extreme încercări, pe locul prăbușirii lor ivindu-se un izvor tămăduitor & nemuritor: fântâna lui Manole.

Ei bine, înlocuiți în schema legendară de mai sus pe Negru Vodă cu AS-ul din Iepoca de Tranziție – nu spui ține, persoană însemnată…oops -, pe Meșterul Manole cu Meșterul Băse & serviciile-i de „meșteri mari, calfe și zidari”, înlocuiți Mănăstirea Curtea de Argeș cu-o altă Mănăstire (în caz că înțelegeți ce vreau să spun) și pe Ana lui Manole cu fratele bun Mircea (pe cale, iată, de a fi îngropat în zidul noii Mănăstiri), după care fandacsia e gata, n-așa…? Sper că n-ați uitat nicio clipă că Meșterul Băse a declarat deja în mai multe rânduri, până acuma, că va face totul spre a opri ascensiunea lui Arturo Ui (iarăși, nu spui a cui), și e la mintea orișicui că Băse e un samurai căhui, care se bate până la doborârea inimicului, cu orice risc pentru el și-ai lui. Dar, mey, nu asta e mentalitatea învingătorului ?

Post scriptum. Personal nu m-am îndoit nicio clipă că așa se va întâmpla, după ce am auzit că Băse va rupe tăcerea, iar dovada o aveți în textulețul de mai jos, postat la ora 12,40 pe wallul meu de facebook, în pauza de prânz, efectiv, cu o oră înainte de speech-ul radio-televizat al lui Băse (prin care meșeterul ne anunță că între fratele său și consolidarea justiției o alege pe aceasta din urmă, n-așa?), text pe care însă nu l-am făcut public decât după ce am revenit acas, la ora 19,30. Citiți textul cela, pe care îl reproduc și aici, dar nu-l citiţi ca niște arici pogonici, așa cum ați tot făcut de mici, ci ca niște analiști voinici, deci ca pretini eminenți ai „celui mai just analist din ultimii 30 de ani” (deci nu ca niște fănei băsici or ca niște portokaki fudulici:)) :

„Hai să pariem ce va zice Băse la 13.30 ! După părerea mea, va spune că din păcate temerea sa că nu te poți apăra de propriu-ți frate s-a adeverit, iar în aceste condiții, ca un luptător anticorupție desăvârșit, va cere DNA și Justiției să-și facă datoria până la capăt, shiit… 😦

Da, dar după aia, când Duba Justiției îi va ridica pe unul sau pe altul, de pe orice scaun s-ar afla, cine va mai putea zice ceva, când însuși fratele Președintelui va fi poate chiar și el dus cu Duba, te pomenești, a…?

Am mai spus io cândava:

„Procedând astfel, ultrajucătorul preşedinte nu se comportă ca un sinucigaş politic, cum or crede unii, ci ca un adevărat învingător, care de regulă joacă totul pe o singură carte: aut caeser, aut nihil ! Luptătorul înnăscut Băse ştie că dacă el – sau partida ce-l va relansa – ar pierde bătălia următoarei suspendări, va pierde totul, inclusiv, probabil, libertatea, nu doar gloria-i politică ori vila şi garda pe viaţă ce se cuvin unui fost preşedinte integral, ce să mai vbim de casa din Mihăileanu sau de moşia Nana din cam negurosul deal ; însă el ştie, în acelaşi timp, că dacă nu s-ar bate acuma pe viaţă şi pe moarte, aproape, sau dacă n-ar pune totul la bătaie, cu orice preţ, ar mânca oricum papara dujmanilor, poate nu atât de brutal, însă nu mai puţin umilitor pentru un luptător cu mentalitate de etern învingător.” (https://viorelpadina.wordpress.com/2013/12/15/base-a-trecut-rubiconu/).

PS: Am postat acest mesaj în pauza de prânz, la ora 12.40, însă îl voi face vizibil pt public abia după ce voi ajunge acasă. Cei care se pricep, vor vedea că n-am editat absolut nimica, voila…”

Anunțuri

3 răspunsuri to “Meșteru’ Manole se întoarce… :shock:”

  1. Marginalia non turpia Says:

    Acest text reprezintă, imho, o dovadă a obiectivității de care analistul AVP poate fi capabil.
    Mulțumesc.

  2. AVP Says:

    Din păcate, întrevăd că vom avea o vară politică ultrafierbinte. Aşa cum anticipasem hăt demult, bătălia dintre reţelele alfa se înteţeşte. De acum, nimeni nu mai poate controla şi prevedea nimic, decât DZeu. Cu mila.

    Postare noua.

  3. Marginalia non turpia Says:

    O trece și vara asta. Ce e val, ca valu trece.
    Scrisul bun rămâne. Doar el.

    Noapte bună!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s