Ori Simona-Stan, ori Halep-Capitan !

DSCN0290

Meciul de mâine dintre Simona Halep şi Maria Sharapova nu este unul oarecare, iar când spun asta nu mă gândesc la faptul că el reprezintă punctul culminant al unui eveniment sportiv de prima mână: celebrul turneu de la Roland Garros. Acest meci, după părerea mea, are o importanţă decisivă pentru Simona, care ori va câştiga meciul, aici şi acum, în faţa unei tenismane aflate la vârf de formă şi care, ei bine, o depăşeşte net pe româncă în ce priveşte datele fizice şi experienţa, iar în aceste condiţii victoria compatrioatei noastre ar demonstra fără putinţă de tăgadă că ea este sau că poate deveni în scurt timp o foarte mare campioană, precum legendele tenisului feminin din toate timpurile, putând să învingă absolut pe oricine, oricând, ori, în caz contrar, se va întrevedea, cu mare părere de rău pentru noi, din păcate, că oricâte victorii va mai dobândi de acum încolo Simona Halep ea nu va putea totuşi accede în topul topurilor decât conjuctural şi temporar, neavând toate datele psihice şi mai ales fizice pentru o asemenea foarte înaltă şi dură poziţie.

Vom vedea ! În ce mă priveşte, aşa cum am spus odată pe zidul meu de fb, am cea mai mare încredere în primul rând în numele acestei fete, un nume croit parcă de un expert în naming şi care îi poartă mult mai mult noroc decât pot oamenii obişnuiţi să înţeleagă cam cum devine această mirabilă chestie…  Hai, Halep !🙂

7 Răspunsuri to “Ori Simona-Stan, ori Halep-Capitan !”

  1. Marginalia non turpia Says:

    Cu nume s-au clădit și se vor reclădi multi-versul și versul. Să credem deci în nume!
    Mă bucur că astă postare apăru de ziua mea.

  2. AVP Says:

    Aşa cum intuiam încă de alaltăierea, răcnetele rusoaicei vor fi constituit una dintre armele tactice teribile ale adversarei Simonei Halep, cu rol de presiune psihică evident premeditat. Dacă Simona va reuşi s-o învingă azi pe uriaşa, vicleana şi dura Sharapova (campioana Wimbledon-ului la 17 ani, să nu uităm) va domina tenisul mondial ani de zile de aici înainte.

  3. Marginalia non turpia Says:

    Răcnetele au învins. Ca de multe alte ori.

  4. AVP Says:

    Deci Stan. Punct… Si de la capat ? Io n-as crede, decat daca Simona va mai creste cel putin 10 cm. Plus ca tre sa invete si ea sa racneasca, drea.

    Ca un bun patriot, ii mai acord insa o sansa, la viitorul mare Grand Slam (asa s-o scrie?).

    Mai vbim.

  5. Marginalia non turpia Says:

    CICĂ: Grand Slam (în engleză) sau Grand Chelem (în franceză).

  6. Marginalia non turpia Says:

    Pentru răcnetul acela, are nevoie de maeștri. Altfel de… El nu are doar rostul să înspăimânte adversarul. Imho.

  7. AVP Says:

    Da, sigur.

    Postare noua.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s