Asta e mai mult decat o gafa politica, este o mare greseală

Premierul Ponta a refuzat să contrasemneze decretul prezidenţial de decorare a unor personalităţi din fosta conducere a ICR, cu motivarea că intelectualii cu pricina (printre ei vechea cunoştinţă al lui VP, Mircea Mihăieş, y compris) sunt extremişti. Mare greşeală.

O greşeală pe care Martin Shulz, preşedintele socialist al Parlamentului European şi probabil viitorul preşedinte al Comisiei Europene, unul dintre prietenii politici şi ideologici ai lui Victor Ponta, putem spune, n-ar fi comis-o sub niciun chip, deşi el ar avea motive mai multe decât V.Ponta spre a purta pică arogantei elite intelectuale care îl ironizează, când nu râde de onestul om în hohote, vezi bine, pentru faptul că n-are nici măcar bacalauretul, n-aşa?, sărmanul, pe când dispreţuitorii săi duduie de doctorate care de care mai lăudate şi au solide cariere universitare în spate. Şi cu toate astea, Shulz n-ar fi comis în ruptul capului, cred, eroarea de a refuza să contrasemneze, dacă i s-ar fi ivit prilejul, un decret prezidenţial de decorare a unor membri ai elitei ce-l dispreţuieşte, ci din contra, ar fi zâmbit nemţeşte şi s-ar fi declarat mândru că e compatriotul unor asemenea valori, cărora le recunoaşte dreptul de a-l critica şi dispreţui suveran, fără nicio supălare, doamne fereşte, atât timp cât trăim cu toţii în Uniunea Europeană, cel mai înaintat avanpost al civilizaţiei omeneşti care este, iar nu în groapa lu ouatu or în somalia lu pesce. Şi fiţi siguri că după un asemenea gest magnanim, elita intelectuală, care are şi ea destule bube în cap, dar nu tărâţe, fireşte, s-ar fi gândit de două ori data aviatoare, când l-ar fi prins pe inimic cu mâţa doctoratelor şi masteratelor cam frugale în turbinca dumisale, titluri datând din perioada când alumnul nost credea că-şi va duce vacu printre acoperiți și cadavre didactice, cum se spune, şi nici nu visa s-ajungă vreodată la Victoria sau la Cotroceni, ca mâine, neştiind, pe de altă parte, nici că-n era postmodernă poţi s-ajungi şi premier al Europei fără să fii nevoit să stai – musai – cu burta pe carte, fiind suficient să ai doar facultăţile mintale, toate, ce-i drept, şi-o insignă de politician european în piept ; şi-atunci, repet, elita intelectuală, dispărându-i pizma sau frica, ar fi procedat şi ea ca doctoriţa docentă Abramburica, înţelegând că omul are şi el nişte doctorate, acolo, fratre, a la Românica (şi n-ar mai fi zis nimica).

Goethe – care n-a fost doar un poet şi intelectual nepereche, ci şi ministru de stat german – dixit: “Ceea ce apare în ziare din partea monarhilor nu face impresie bună, căci puterea trebuie să acţioneze, nu să vorbească. Ceea ce afirmă liberalii se poate însă oricând citi ; căci cel strivit de putere, neputând acţiona, vrea măcar să se exprime prin cuvânt. Lăsaţi-i să cânte, numai să plătească! spunea Mazarin când i se puneau în faţă cântecele satirice privind noile biruri”.

Înlocuiţi „liberalii” din citatul de mai sus – vorbim de liberalii de pe vremea lui Goethe, să ne înţelegem – cu „intelectualii” şi veţi sesiza mai uşor ce-a vrut să spună Poetul ministeriabil al nemţilor.

Anunțuri

9 răspunsuri to “Asta e mai mult decat o gafa politica, este o mare greseală”

  1. bogdan Says:

    AVP, radicalii nebuni de dreapta sau de stanga nu vor intelege niciodata ca tu esti un om drept, care nu tine decat cu adevarul (si sint dovezi ca poetul poate patrunde in miezul lucrurilor). Apa trece, inteleptii raman.

  2. Marginalia non turpia Says:

    Întâmplarea face să am în preajama mea o personă decorată de președinție cu Meritul Cultural. (Nu de I, nu de C, nu de B, ci de Instituția Prezidențială).

    Ce știu, despre alegerea celor de recompensat astfel, este că nu președintele o face. O fac oameni competenți din domeniul cultural care conține ”catindatul”, cu argumente specifice.

    Mai știu că decorațiile astea îți rețin un loc la Bellu, dar nu-ți oferă nimic pentru astă viață pământească, adică primești 0,00 RON.

    Așadar, toată tevatura pare stranie, pentru un biet om de pe margine, o Marginalie așa ca mine.

    PS. Dacă am reținut ceva eronat, sper să fiu corectată…corect.

  3. Marginalia non turpia Says:

    Ei, acu, eu nu-s eltă intelectuală. Nu condusei doctorate, da făcui referate și condusei masterate. N-am închis ochii niciodată la ”copy-paste”. Nu văd de ce ele, elitele ar face asta.

    Prețuirea, notele, titlurile nu se dau la schimb cu clemența pentru propriile bubițe.

    Nu-i OK ca buba mea să spele buba ta. OK este ca fiecare să răspundă pentru buba lui. Dacă e elită intelectuală ori politică, in fața nației.

    Fusei sinceră, Poesele.

    Nu am scris despre ”Planeta-Ou” pentru că mi-ai dat palma de aur a blogului lu mata, ci pentru că poemul are o rafinată și ingenioasă schemă de autor, lucru pe care eu l-am demonstrat cu argumente pertinente.
    N-am nevoie, la schimb, să te pronunți despre opera mea. O pot face alții, fără a primi ceva la schimb de la mine. Așa e în viața comunitară normală, zic eu.

    Așa ar fi bine să fie și între dl. Ponta și elite. Că nu-s, el și ele, mâinile lu dom Pilat din Pont(a).

    Da…să crezi o Marginalie?
    Acu Poesele, de nu m-o crede careva, eu nu m-oi supăra.

  4. AVP Says:

    Numai bine, my friends.

    Postare noua.

  5. Marginalia non turpia Says:

    @Bogdan

    Lucrez acum la o cărticică despre ”Mintea care povestește”.

    Un capitol este dedicat ”Momentelor și schițelor” lui I.L.Caragiale.

    Aduc aici un fragmențel în care se poate vedea modul în care ”radicalii de dreapta ori de stânga” încarcă de sensuri contradictorii actele aceluiași om, unul neutru, atribuindu-i roluri politice opuse:

    ”Când un personaj neutru este privit de actori situaţi pe poziţii ideologice polare, imaginea sa se scindează. Voi prezenta în continuare o opoziţie gnoseologică asociată personajului scindat interior de priviri polare.
    În ”Atmosferă încărcată”, protagonistul, neimplicat politic, neutru, este văzut succesiv în contra-rolul de ”partizan al guvernului” de către un opozant inflamat şi în cel de ”opozant” de către un – la fel de înverşunat – partizan al guvernului. Voi figura mai jos dinamica acestei scindări, care satisface valenţe contradictorii:

    a. Imaginea partizanului guvernului asupra personajului neutru:
    ”Opozant (în fapt, personajul neutru) versus ”partizan al guvernului”

    b. Imaginea opozantului asupra personajului neutru, o conversie simplă a imaginii partizanului guvernului:
    ”Partizan al guvernului” (în fapt, personajul neutru) versus ”opozant”

    Aşadar, ”rolul” îşi creează, ca privitor implicat, ”contrarolul” şi – pentru cineva care urmăreşte aventura de pe margine – un personaj neutru poate fi ambiguizat”

    În completare: și poate primi șuturi de la ambele tabere aflate în conflict.

  6. AVP Says:

    QED 🙂

  7. Marginalia non turpia Says:

    Nu știu să pun emoticoni, da zâmbesc și eu. Dulce? Amar? Și, Și?

  8. AVP Says:

    Dacă vrei să zâmbeşti pui două puncte „:” şi închizi paranteza dupa ele „)”. Iar daca vrei sa râzi în gura mare, pui două puncte şi un „D” după ele. Succes 😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s