Sorin Iliesiu deschide Primăvara Românească

Sorin Iliesiu cere foștilor săi colegi din PNL (printr-un nou comunicat public-personal, marcă proprie în new media autohtonă, a nu se uita) să fie reprimit în partidul din care a fost izgonit recent, după ce l-a criticat pe C.Antonescu și l-a propus pe C.P.Tăricenu drept lider legitim al liberalilor, care să continue participarea PNL la alianța antibăsistă USL, atrăgând atenția tomilor necredincioși, pe bună dreptate, că viața politică însăși i-a confirmat această profeție, din moment ce la scurt timp după retragerea PNL din USL Crin Antonescu a căzut în vrie, iar gloriosul partid istoric, ultimul încă viabil pe scena politcă aborigenă, nu se simte nici el prea bine… Mai mult decât atât, Sorin Ilieșiu îi notifică franc pe foștii colegi că dacă alianța USL se va reface cu un PNL condus de Călin Popescu Tăriceanu și dacă acesta din urmă va candida la următoarele alegeri prezidențiale în calitate de reprezentant unic al USL, alegeri pe care le va și câștiga, fără nicio îndoială, atunci S.I. va candida pentru președinția PNL-ului eliberat de Crin și vacant de Călin (iar eu, avp, vin și vă-ntreb volialin : de ce nu ? În fond și la urma urmei, cu ce ar fi mai bun decât Sorin Ilieșiu oricare altu’, aici și acu’ ?  That is the question).

+++++++++++++++++++++++++++++++

Scrisoare deschisă către Delegaţia Permanentă a PNL

Cerere de reprimire în Partidului Naţional Liberal

Stimaţi colegi liberali,

Vă solicit să mă reprimiţi în PNL. Am fost exclus la propunerea abuzivă a preşedintelui în exerciţiu al PNL – un exerciţiu care a ajuns să fie nu doar împotriva propriului partid, ci şi împotriva propriului popor -, cu toate nu am făcut decât să spun ceea ce gândim cu toţii, având în vedere binele României şi al PNL.

Din păcate, am avut dreptate: prăbuşirea PNL în sondaje de opinie confirmă că electoratul USL se simte înşelat în cel mai înalt grad de decizia preşedintelui în exerciţiu al PNL de rupere a USL şi de ieşire a PNL de la guvernare. Prăbuşirea PNL în sondaje confirmă faptul că alianţa politică a domnului Antonescu cu domnul Băsescu echivalează cu trădarea votului covârşitor dat de trei ori de poporul român împotriva politicii domnului Băsescu. Prăbuşirea în sondaje demonstrează că o asemenea alianţă înseamnă sinuciderea politică şi morală a PNL, aruncarea României într-o gravă şi interminabilă criză şi, nu în ultimul rând, continuarea şi amplificarea circului politic dirijat de domnul Băsescu în anii care urmează.

România este în prezent ţara cu cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, inclusiv datorită implicării PNL în guvernarea social-liberală. Suntem un partid naţional şi nu avem voie să punem între paranteze interesul naţional. Ar fi păcat să-l sacrificăm din cauza ambiţiei deşarte a domnului Antonescu de a deveni preşedintele României în situaţia în care sondajele electorale arată că are doar 29% în timp ce colegul nostru liberal, domnul Tăriceanu, are 71%. Nu avem dreptul să împiedicăm mersul ascendent al României şi al PNL, de dragul acestei ambiţii deşarte.

Mulţi oameni mă opresc pe stradă ca să-mi spună: “Nu ne mai simţim reprezentaţi de domnul Antonescu. I-a luat Dumnezeu minţile? E şantajat? E cumpărat?”. Nu ştiu care e răspunsul corect, dar toată lumea ştie că beneficiarul ruperii USL este domnul Băsescu, cel care se crede un Putin românesc, adică viitorul prim-ministru desemnat de viitorul Medvedev al României: domnul Antonescu sau un alt candidat susţinut de „Dreapta lui Băsescu” (… mai degrabă „Strâmba lui Băsescu”).

Stimaţi colegi liberali, singura soluţie pentru evitarea a ceea ce pare inevitabil, este organizarea, cât mai curând posibil (săptămâna aceasta sau cea viitoare), a unui congres extraordinar al PNL care să decidă revenirea PNL în USL şi la guvernare, participarea PNL în cadrul USL la alegerile europarlamentare şi la cele prezidenţiale. Toate acestea vor deveni posibile doar dacă domnul Antonescu va face un pas înapoi şi doar dacă îi vom acorda încrederea noastră domnului Călin Popescu Tăriceanu, cel care, cu susţinerea USL, va fi cu certitudine primul preşedinte liberal al României sau viitorul prim-ministru al ei (menţionez că în situaţia în care la sfârşitul acestui an domnul Călin Popescu Tăriceanu va deveni preşedintele României, voi candida la începutul anului viitor, dacă voi fi susţinut de către domniile voastre, pentru funcţia de preşedinte al PNL, pentru perpetuarea uniunii şi guvernării social-liberale în următorii 5-10 ani.

 *

Ar fi păcat să nu devină realitate superbul proiect al colegului nostru liberal pentru unitatea românilor în jurul unui obiectiv naţional: “Vreau şi sper să apuc să văd România a şaptea putere economică a Europei, un vis care este perfect realizabil, dar în jurul căruia trebuie să ne unim cu toţi forţele, un proiect de unitate naţională, un proiect de ambiţie, pentru că nu am face decât să punem în acord potenţialul României, în termen de suprafaţă geografică, de populaţie, cu ceea ce ar însemna proba capacităţilor noastre în termeni de performanţă economică”.

Cu un asemenea proiect naţional, cu doi lideri USL care şi-au dovedit, ca prim-miniştri, nu numai buna-credinţă dar şi competenţa, tandemul Tăriceanu-Ponta sau tandemul Ponta-Tăriceanu va duce România în fruntea Europei şi va aduce poporului nostru pacea, liniştea şi bunăstarea mult aşteptate de cei care ne-au votat cu uriaşă speranţă, de cei care s-au săturat de sărăcie, vrajbă, scandal şi dezbinare.

Cu încredere în Primăvara românească,

Sorin Ilieşiu – senator USL de Sibiu

18 martie 2014

Anunțuri

12 răspunsuri to “Sorin Iliesiu deschide Primăvara Românească”

  1. Neutru Says:

    Sorin Iliesiu, presedinte PNL ? Acest lucru s-ar putea intimpla numai dupa ce (si daca) PNL va claca dezastruos la europarlamentare (luind maxim 17%, nici cit PDL-ul, probabil), iar congresul PNL extraordinar ce-ar urma va scapa partidul de niste mediocritati impertinente, precum generalul Mos Teaca ala, nu-i mai pomenesc numele, sau actorul Diaconu si alti conformisti, care n-au avut si nu vor avea curajul sa i se opuna lui C.Antonescu fatis, precum luptatorul de K1 Sorin Iliesiu, desi chiar si ei inteleg ca omul (Crin) e o catastrofa si ca niciodata serviciile de siguranta statala nu vor sprijini un individ clar isteric si destul de limitat, ce oricand ar putea sa ne faca o boacana zdravana, punindu-ne in mare dificultate ca natiune.

    Insa chiar si dupa ce PNL-ul decimat de prestatia catastrofala a lui Crin Antonescu isi va pune cenusa in cap si se va reculege in jurul avangardei Calin Popescu Tariceanu – Sorin Iliesiu, iar dupa aceea Victor Ponta se va tine de cuvint si il va sprijini pe C.P.Tariceanu pentru a ajunge nu doar presedintele PNL (caci asta ar fi treaba liberalilor), ci al Romaniei, in calitate de unic candidat al USL-ului refacut, nici atunci Sorin Iliesiu n-ar putea spera sa ajunga presedintele PNL, decat daca va acorda lui V.Ponta si lui C.P.Tariceanu suficiente garantii ca spiritul sau rebel, curajul si independenta deja dovedite din plin nu vor fi exercitate, la un moment dat, si contra actualilor prieteni. Dar cum se poate obtine o asemenea garantie ?

    De aceea, parerea mea este ca Sorin Iliesiu, care a facut enorm de mult, deocamdata fara cine stie ce castig personal, pentru cauza USL, in general, si a lui Calin Popescu Tariceanu, in special, trebuie sa aiba intelepciunea de a se opri la timp din avintul sau, mindrindu-se cu ceea ce a facut pana acum si multumindu-se cu exercitarea unui pressing guvernamental care sa-i poata permite sa-si duca la bun sfarsit proiectul initial : condamnarea comunismului in mod oficial, la nivel national si european, daca va fi posibil, un proiect foarte important pentru decomunizarea Romaniei si – de ce nu? – a Europei Unite, tentata sa se joace cu socialismul de stat mai mult decit ar fi prudent (care de aceea oricand ar putea deveni un socialism real).

  2. nikuelektriku Says:

    sorin ilieșiu, ne leși?

  3. AVP Says:

    De ce, mă, elektricule să vă lese ? Pe mâna cui, a căcărăului ? 🙄 Sau a Băselului, care-n final s-a văzut că nu vroia decât să-şi facă partidu lui şi-al familionului, durându-l în tur de soarta or postmodernizarea neamului ? Poţi să te explici, dar nu cu gargara aia de chibiţi pogonici, pe care o tot vânturaţi pe bloguri mici ? 🙂

  4. Marginalia non turpia Says:

    Când un om este a-tipic, proiectăm asupra sa binele ori răul din noi, încercând să ne explicăm actele sale. Și e foarte greu să ne abținem de la atacul la persoană, modul de ”argumentare” cel mai uzitat în Rromânica.

    Eu una, judecând textul la rece, nu cred că scenariul lui Sorin Ilieșiu are șanse a se materializa. Cred că va rămâne un proiect personal ambițios și atât.

  5. AVP Says:

    Politica e destinul, Marginalia, a nu se uita…

    Postare noua.

  6. nikuelektriku Says:

    vezi, draga avp, ca esti rautacios degeaba, cu noi, astia mici, in carici, si acorzi o atentzie disproportzionata domnului ales-bules al neamului, care, dupa o careera anterebolutzionara nu mult diferita de cea a madamii hossu longin (ei, poate ca exagerez umpik, ca doar n’o fi avut oportunitatea madamii de a realiza emisii de proslavire a comunismului chiar in ultimele – asa zisele ultimele – zile ale acestuia), cum, tot ca dinsa, dupa rebolucion, s’a dat de nu stiu cite ori peste cap si s’a transformat in mare anticomunist sadea, cu si fara lulea, ceea ce n’ar fi fost mare lucru, daca macar ar fi fost consecvent in materie de criterii d.apreciere a realitatzii si de raportare la ea, ultimele dumisale meandre ale concretului prin studiouri si amvonuri teve paridu.mi.se deconcentrant de ciudatzele, daca nu direct hilare, si asta nu pentru ca as fi eu mare basist si domnia sa m’ar fi lovit in amoarea mea de nezdruncinat, ci pentru ca mi’am adus aminte de momentul exact in care amorul pe care i’l purta d’l iliesiu aceluiasi basescu a incetat bruscamente, in timpul unei intilniri dintre diktator si membrii ghedesului, la ei in curte (pe fond de huiduieli provenite din fatza sediului, unde un grup de zurbagii convocatzi de antenisti „faceau atmosphera”), si unde basescul fusese badaran, cum ii e felul, si i’a taiat macaroana d’lui iliesiu, care, ce’i drept, cam dorea sa monopolizeze adunarea cu insistentza dumisale pisaloaga, insistentza, la fel de pisaloaga, care, din pacate, il caracterizeaza pina’n zilele noastre.

    sa’l schimbi pe dictator, cu belelele si bubele lui multiple cu tot (care, in cele din urma -si progresiv – m’au determinat si pe mine sa’l abandonez in shantz; din pacate, el nu ne abandoneaza pe noi, ba dimpotriva, a luat shantzu si ne bate cu el peste capu de locuitor), ca sa’l inlocuiesti cu un tip ridicul, precum d’l tariceanu, mi se pare o chestie lipsita de gust, daca nu chiar de discernamint.

  7. Ce vorbesti, Frantz ? Says:

    nikuelektriku, zici ca acum esti antibasist ? Sorin Iliesiu a fost cu mult inaintea ta ! Sau te pomenesti ca nu-ti mai place nici „cacarau” ? Bine, dar si in acest caz Sorin Iliesiu ti-a luat-o inainte ! Si mai e ceva: in timp ce tu iti exprimi dezacordul cu „basescul dictator” si cu „cacarau” doar pe forumuri, din adanc anonimat, Sorin Iliesiu a facut-o fara masca pe figura, asumandu-si cavalereste riscurile. Asta inseamna sa fii politician sau luptator adevarat: sa fii viteaz nu dupa razboi, cand multi viteji se arata, ci cand lupta inca nici nu e de imaginat (pentru restul trupei). Alte consideratii ale tale mi se par simple carcoteli, ce-ar merge in pubul de flecari superiori al conului DT, dar nu la AVP (cer scuze pentru rima involuntara, sperand ca gazda nu se va „supala” ; vad de altfel ca si dta il maimutaresti la greu pe maestru – „oops”).

    ps: Daca Ponta s-a copt la minte, cum ne demonstreaza tot mai clar, Calin Popescu Tariceanu va fi viitorul presedinte al Romaniei. Ai tu – sau oricine altcineva – altul mai bun, aici si acum ? Hai, spune !

  8. AVP Says:

    Hai ca ti-a zis-o, elektrikule 🙂

  9. nikuelektriku Says:

    draga avp, ce mi’a zis, altceva decit ca te maimutzaresc pe tine (lucru pe care il spui si tu de fiecare data cind te referi la insignifiantu de mine, cu superioritate de neintzeles)?

    tu nu vrei sa intzelegi nicicum ca eu nu am aspiratzii de „creator” iar domnul iliesiu nu intzelege ca e cum am zis.

    am zis!

  10. AVP Says:

    Dragă electriku, qui s’aime, se taquine, zice frantzuzu, asa ca n-o mai face pe ursuzu… 🙂 Cat despre ce-ai zis tu despre Sorin Iliesiu, oi fi zis, nimic de zis, insa n-ai demonstrat nimic, pleease ; din contra, ti s-a argumentat ca orice ai fi gandit tu in chestiutele in discutie, deci apropo de problemele in care si Sorin Iliesiu a intervenit public la un moment dat, acesta a facut-o inaintea ta, a nu se omite or uita, si deci asta e situatia si natia (ca drea) : voua doar vi s-a pus pata pe Sorin Iliesiu, aloo, din motive inconstiente ori subconstiente sadea, mai precis pentru intamplarea nashpa ca aveti o gandire magica, sentimentala si subiectiva cat China, ceea ce inseamna, asdar, nu ca Sorin Iliesiu n-a avut dreptate in tot ceea ce a facut contra curentului, intr-o problema politica sau alta, ci ca voi nu vreti, ca si cum ati fi beti, tovi or dementi, sa-i primiti dreptatea, baieti… oops. Pricepi mata ? 🙄 PS : Ca sa intelegi si mai bine ce vreau sa-ti spun, afla ca chiar dupa ce toata lumeea se va convinge, mult mai tarziu, ca tot ceea ce a spus Sorin Iliesiu despre Basescu, in faimoasa scrisoare prin care i-a cerut demisia, e riguros exact, ei bine, nici atunci fanii sau fostii fani ai lu Base nu-l vor credita pe saracul domn S.I., asa cum nici Glasul care striga prin pustiie, la Vremea sa, n-a fost crezut de nimerea… oops. Esti si tu un homultez din multimea fanatizata / manipulata, a unuia sau altuia, elektrikule, fugi naiba 🙂

  11. nikuelektriku Says:

    draga avp,

    am ajuns, intr’un tirziu, sa’tzi citesc totusi replica, desi initzial nu’mi propusrsem sa revin sa vad daca’mi raspunzi sau nu (ce vrei, v’am prins frica, voua, ‘ntelectoalilor lu pesce, suaraciosi si orgoliosi nevoie mare!).

    revenind la domnul iliesiu, eu intzeleg ca tu, carele esti inca un copil mare, ii pastrezi o oarecare recunostintza domnului resectiv, pentru ca’tzi pare ca „nu tzi’a tradat prietenia”, cum au facut’o mult prea multzi, dar asta nu inseamna ca tu trebuie sa te transformi intr’o trompeta a dumnealui, publicind absolut tot ce’i trece prin tartacutza, macar pe motiv ca pe mine unul ma deranjeaza foarte tare asta, cind dau cu ochii, aroape de fiecare data in ultimul timp, de fluxul feedului care’mi (par)vine de la tine, „la mine” pe blog.

    esti de acord ca poate sa nu ma intereseze harnicia domnului iliesiu?

    ca m’am saturat de dumnealui ca de mere paduretze, oricita dreptate ar avea, poate, cum m’am saturat si de ceilaltzi politruci, in frunte cu diktatoru’, pe care nici pe el nu’l mai poci urmari de nici un fel, indiferent ca spune ca e soare afara, si chiar e.

    am voie sa nu pot suferi in continuare antena 3, chiar daca ei or fi spus inca in urma cu multzi ani ceea ce cred si eu acum despre acelasi basescu?

    eu, de pilda, am fost foarte mindru cind „am inventat” in copilarie, telefonul, la peste o suta de ani dupa bell. habar n’aveam de fizica, doar am inseriat o casca cu un microphon si o baterie de 4,5 voltzi (alea lataretze, de lanterna daca tzi le amintesti) prin intermediul unor fire pe care le’am trecut, ulterior, inclusiv pe sub strada, pina la un vecin,

  12. AVP Says:

    Solutia e simpla, elektricule, si ma mir ca nu ti-a trecut prin capu-ti de inventator renumit, desi perfect anonim & pitit (ca si viteazu cu masca-i de carnaval damblagit, nu spui tzine, persoana insemnata pentru sarmana Stely-Olive, shiit, ramasa neconsolata dupa ce ‘tradatorul’ Sorin Iliesiu l-a parasit pe cel care a cucerit-o odata: pe Popeye Marinaru, care daca ramane fara spanac Maica Romanica nu va mai avea leac, nu doar EU (dar nu European Union, fugi dreaq), Nana-i sau casutza-i cu mihaileni la prepeleac : asadeci, deconecteaza feed-ul de la AVP, baga-ti bine in nisip castile de elektrik magna cum laudae si-atunci pericolul de a te lumina despre oranjeria-orezarie ce tocmai se transforma intr-o noua miscare portokakie va disparea pe vecie.

    Succes !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s