Unchiu Gene

grecu-001

Alaltăieri l-am condus pe ultimul drum pe Unchiu Gene (Grecu Marin, în buletin, însă familia îi zicea Genică, iar eu Unchiu Gene), fratele mai mare al Mămicăi, la care ea ţinea foarte mult. Cu două zile înainte de a se prăpădi în urma unui accident vascular cerebral, la 85 de ani, Unchiu Gene s-a bărbierit singur, şi-a tăiat unghiile şi s-a ferchezuit, de parcă s-ar fi pregătit pentru marea trecere, n-aşa?, apoi a sosit ceasul sortit, care l-a terminat în două zile, fără prea multă suferinţă, sper, nici pentru el, nici pentru familie. Pe catafalc Unchiu Gene semăna leit cu Muma, mama lui şi a Mămicăi, cu bărbia proeminentă şi nasul coroiat, de oameni încăpăţânaţi, independenți şi mândri.

Pe foametea cumplită din vremea războiului, Unchiu Gene, pe atunci băiat de 11-12 ani, a fost dat să fie crescut de o familie înrudită, care nu avea copii şi care de mai multă vreme se rugase de Tica şi de Muma să li-l încredinţeze pe Genică, pe care ei l-ar fi crescut cu cea mai mare dragoste, fiind de altfel şi o familie mai înstărită. Cu multă durere, părinţii au fost de acord până la urmă să-şi dea băiatul spre adopţie, ei mai având încă 4 copii, pe care îi creşteau cu greutate, în vremurile acelea de infernale lipsuri. Însă după câtva timp s-au pomenit într-o seară că Genică vine acasă, deschide ușa de la vatră şi se opreşte-n prag, în timp ce fraţii mai mici şi cu Muma erau adunaţi în jurul străchinii cu păsat de pe măsuța rotundă de lemn (episodul ni-l povestea Mămica, o naratoare înnăscută). „Ce e, mă, Genică, mai venişi şi tu pe la noi?” l-a întrebat Muma, abia ascunzându-şi lacrimile. „Da”, răspunse băiatul, cu glasul zugrumat. „Dar voi aţi mâncat de seară?” l-a mai întrebat Muma. „Da, am mâncat”. „Ce aţi mâncat?” „Brânză cu mămăligă și saramură de pui” (o cină de lux, pe vremea aia!). „Dar nu vrei să mânânci şi cu noi?” l-a mai descusut Muma. „Ba da!” a izbucnit Unchiu Gene, plângând în hohote. „Şi nu mă mai duc înapoi! Nu vreau să mă mai duc înapoi!” Şi atunci toţi frații l-au îmbrăţişat plângând şi s-au rugat de Muma să nu-i mai despartă niciodată ! Și așa au rămas, până când doar moartea i-a despărțit, vorba ceea… 😦

Toată copilăria mea esenţială, deci până la 8-9 ani, s-a petrecut în bună parte în casa Bunicilor materni, alături de verii mei primari Paula (sau Pala, cum îi zicem noi), Nora şi Gelu (tatăl „spionului” Gabriel Grecu, de care desigur că ați auzit), copiii lui Unchiu Gene şi ai Tuşei Nela (Tuşa Nela e soră cu tatăl lui PetreD, pentru cine urmăreşte Povestea lui Ave), adeseori alăturându-ni-se la joacă vărul Vali, fiul Tuşei Ioana, căsătorită cu Unchiu Ion ale Gonţu, din satul vecin, Grojdibodu. Azi, la 80 de ani, Tuşa Ioana este singura dintre cei cinci fraţi care se mai află în viaţă, prima care ne-a părăsit fiind Tanti Anuţa, în urma unui tragic accident, apoi Mămica, Nenea George (căruia eu îi ziceam Nenea Dode) şi acum Unchiu Gene.

Aş vrea să reiau și cu acest prilej ceea ce am mai scris cândva despre linia de neam rumânesc din care provin, ab ovo. Bunicul patern sau Marele, cum i-am spus eu de când eram de-o şchioapă, fiindcă nu puteam pronunţa Tata Mare – deşi Maica Mare am putut pronunţa –, se trăgea, după tatăl său, pe care eu nu l-am cunoscut, din neamul ale Marcu, din care se trage și Doina Marcu, mama pictorului Andrei Tudoran, probabil neam de vlahi machedoni la origine, lui   Marele mai spunându-i-se şi Stelian ale Voinea Marcu (aşa îl chema pe tatăl său: Voinea Marcu). După ce a ținut o primă soție, care i-a murit de tânără și cu care l-a avut pe Împăratul, fratele vitreg al lui Marele, pe care nu-l știu decât după poreclă și care încă trăia când m-am născut eu, străbunicul Voinea Marcu a trăit în concubinaj cu străbunica Maria Abălaru, originară din Teleorman, se pare, sau poate din nordul judeţului Olt, unde trăiesc mulţi Abălari, având cu ea 2 copii: pe Marele (Stelian, născut în 1907) şi pe Maria, copiii luând numele mamei lor (Abălaru), întrucât părinţii nu erau căsătoriţi legal. La rându-i, Maica Mare se trăgea din neamul ale Culcea, fiind adoptată şi crescută de tica Vasile Ştirbu, părinţii ei se prăpîdindu-se pe când Maica Mare şi ceilalţi trei copii (două surori şi un frate) erau minori. Probabil tot din neam de vlahi machedoni (deşi ai mei n-au conştientizat niciodată acest lucru şi nici mie nu mi-a trecut prin cap până de curând) se trăgea şi bunicul matern, Tica, așa cum îi ziceau nepoții, poreclit Câţan şi iscălind Grecu, ce provenea din neamul ale Marachiţă cu capul mare, căsătorit cu Muma Stanca, din neam d-ale Ştirbu ale Bâzdroacă (moş Bâzdroacă, tata lu Muma, era frate cu tica Vasile, tatăl adoptiv al lui Maica Mare). Îmi aduc aminte perfect atât de părinţii lui Tica (deci primul rând de străbunici dinspre partea mamei) : Tica Mare, provenind din neamul ale Grecu lu Marachiţă – cum am spus -, şi Muica, aceasta din neamul ale Gogoriţă, cât şi de părinţii lui Muma (al doilea rând de străbunici materni), Moş Bâzdroacă ale Ştirbu şi – iarăşi – Muica, cealaltă, care nu ştiu din ce neam se trăgea, toţi străbunicii decedând la peste 80 de ani (Tica Câţan a avut 93 de ani când a murit, în 2006, însă Muma murise în 1992, după ce zăcuse mult timp la pat, fiind găsită de doctori cu uremie şi ne mai acordându-i-se decât câteva luni de trăit, care s-au transformat în 8 ani de grea suferință). Tica şi cu Muma au avut 5 copii, cum spuneam : pe Unchiu Gene, pe Mămica, pe Tuşa Ioana, pe Tanti Anuţa şi pe Nenea George, iar Marele și cu Maica-Mare au avut 3 copii, pe Mihai – care le-a murit de mic -, pe Tanti Ioana de la Orlea și pe Tăticu.

Date despre rudele apropiate am găsit – vezi bine – şi în dosarul „Cronicarul”, într-o notă de investigaţie din 5 septembrie 1980, deci anterioară naşterii „Apelului către Europa”, iată:

Top-3

Top-4

Top-5

Anunțuri

9 răspunsuri to “Unchiu Gene”

  1. Marginalia non turpia Says:

    Tare frumos povestești despre Neamul tău. S-ar potrivi istoriei o imagine de arbore genealogic, în maniera picturii naive.
    Cand eram foarte mică, îmi plăcea grozav sa-i ascult pe cei mari sporovăind despre întâmplările familiei. Trăiam un fel de vis, vorbele și imaginile mă aromeau.
    Am aceeași senzație când citesc istorisirea asta.

    Dumnezeu să-l odihnească pe ”Unchiu Gene”! Cu acești oameni moare o Lume.
    Spre norocul nostru însă, granițele dintre ”aici” și ”acolo” nu-s așa ferme cum s-ar părea.

  2. AVP Says:

    Multumesc pentru vorbele-ti bune, draga pritena. Domnul sa te auda ! Doamne ajuta!

  3. Nicu Margarit Says:

    Dumnezeu sa-l odihneasca pe unchiul dumneavoastra si memoria sa-i fie respectata si amintita vesnic!

  4. AVP Says:

    Multumesc, crestine, rumâne. Domnul – Creatorul Cerului si-al Pamantului, acesta din urma fiind chiar Fiu-i sau Ou-i preaiubit, pe care Kosmosul intreg l-a plamadit… – e mare, fratioare.

  5. AVP Says:

    Postare noua.

  6. Paulina Says:

    Dumnezeu sa-i odihneasca!

  7. AVP Says:

    Mulțumesc, Paulina ! Domnul să-i odihnească pe toți !

  8. Paulina Says:

    Nasu…

  9. AVP Says:

    Da, fină Paula… Uite că ne-am întâlnit și-n hyperspatz. Vezi ce mică-i lumea viitorului, totuși ? Dar ce frumos ar fi, ce dumnezeește ar fi să ne putem întâlni, măcar tot așa, cu cei dragi ai noștri, cei care nu mai sunt pe pământ, ci doar în gând, pe lumea ailaltă… Doamne ajută !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s