Un nume banal de român excepţional : Mihai Şerban

mihai serban

Când tocmai mă pregăteam să scriu un nou pamflet, efectiv cătrănit de muntele de prostie, de făţărnicie şi de nemernicie de care m-am izbit ieri şi azi doar uitându-mă din odaia mea la puzderia de compatrioţi implicaţi într-un fel sau altul în povestea tragicului accident aviatic de lângă Sibiu, darmite dacă ar fi trebuit să mă intersectez în real cu vreunul din ipochimenii ăştia răi, zavistioşi, suficienţi, ipocriţi, cinici, nătângi, incompetenţi, fuduli sau proşti, iată că una dintre tembeliziunile comerciale, care altfel nici ea nu se dă în lături atunci când e vorba să ne prezinte, cu mândrie patriotică, păi cum drea, astfel de personaje altcândva (fără ca măcar să fie conştientă de asta), mi-a adus în faţa ochilor deodat’, ca şi cum MGâdea ar fi izbit cu-o baghetă magică în podeaua-i de sauron netocrat, un rumân cu totul neobişnuit, un om frumos, sincer, inteligent, curajos şi curat, dar mai ales competent, în mod neaşteptat pentru un român formatat în Lagărul Colectivizat, aloo, un om care parcă chiar atunci ar fi fost decupat dintr-un mit românesc adevărat şi care pur şi simplu m-a încântat🙂 Aşa cum cei câţiva oameni curaţi de care ne povesteşte Biblia au salvat sămânţa omenească din anticele Sodoma şi Gomora, aşa a salvat omul ista Românica ce mi s-a arătat zilele astea, făcându-mă mândru că sunt român, iaca na ! (morala e că până şi un poet postmodern poate să exclame şi să vorbească în limba de lemn sentimental sadea, atunci când îl impresionează ceva sau cineva la care nu se aştepta… oops).

9 Răspunsuri to “Un nume banal de român excepţional : Mihai Şerban”

  1. Marginalia non turpia Says:

    Când normalul lucește din anormal, ni se poate părea…A-normal.
    Eu cred că mai sunt români normali, dar îi sufocă sterilul.

  2. Goldmund Says:

    As dori sa reiau ideea de mai sus(mersi AVP, mersi Marginalia non turpia):
    normalul e peste tot, insa sufocat de buruienile otravitoare ale opulentei de prost gust, intunecat de norii fara morala, inundat de tsunami-ul libertatii personale in detrimentul libertatii altora(un fel de comunism intors! – tot rahat ramane!) si mai ales uitat, dezavuat, alungat si in cele din urma aruncat la o parte de catre cei care controleaza mass media romaneasca…

  3. AVP Says:

    Mass-Media nu pot trai din normal sau banal, ci exclusiv din senzational, criminal, circar, demenţial sau anormal, altfel ratingul lor s-ar prabusi fatal. Singura sansa e ca oamenii sa-si gaseasca in New Media un far si sa-l urmeze ca pe Moise prin pustiul national…

    Asta nu e o poezie, my friend, ci un ideal…💡 Doamne ajuta !

  4. Marginalia non turpia Says:

    Încă mai este 24 Ianuarie.

    Nume de creatori se tot rătăcesc prin istoria politică. Nu știam asta:
    Anul hirotonirii lui Ion CREANGĂ a coincis cu Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859. Cum i-a salvat SCRIITORUL viaţa mitropolitului Moldovei

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/anul-hirotonirii-lui-ion-creanga-a-coincis-cu-unirea-principatelor-de-la-24-ianuarie-1859-1078650.html

  5. AVP Says:

    L-a pus dracu (după cum se vede nu degeaba i se spunea lu ‘popa Smântână’ şi ‘popa Dracu’) sa se amestece : o dată, pentru că era clar că înalta faţă bisericească habar n-avea de mersul vremurilor şi-o durea-n popou de idealul naţional in status crescendi…; a doua oară, fiindcă jmecherosul Presfinţit nici nu s-a sinchisit atunci când Nică al lu Stefan a Petrii a avut şi el nevoie, mai tarziu, sa fie fitirisit de sfintitul nesimtit, care l-a tratat (ca pe un tintarel oarecare…oops)cu flit…

  6. Marginalia non turpia Says:

    Erau și ceva averi la mijloc de mănăstiri.

    Tot Răul spre Bine.

    Mie una, popa Nică nu mi-ar fi zis mare lucru, dar Ion Creangă îmi zice mult!

  7. AVP Says:

    Postare noua.

  8. Mihai Serban Says:

    Multumesc, Viorel Padina, pentru aprecieri, sa fiti siguri ca in Romania mai sunt specialisti, oameni competenti pentru fiecare domeniu. Asa cum ati simtit dumneavoastra, eu nu am mai rabdat, dupa 2 saptamani de ineptii difuzate, am exprimat ceea ce era de spus si timp sa mai fi avut.

  9. Viorel Padina Says:

    Chiar mă bucur că ați găsit, până la urmă, topicul meu despre dvs, dle Mihai Șerban. Mi-a plăcut foarte mult, la vremea respectivă, intervenția dvs de la A3. Vă doresc numai bine !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s