Vă mai amintiți de Angela Nache, optzeciști…?

Am primit de la Angela Mamier Nache, prietenă de pe F-B si colegă de generație optzecistă – dar și cenaclistă de luni, după cum aflu abia acum, plăcut surprins -,  un grupaj de poezii pe care-l public selectiv mai jos însoțit de introducerea autoarei, oferind cititorilor blogului meu – non multa, sed multum – ocazia de a citi o poetă comparabilă valoric cu celebritățile feminine ale poeziei cotidianului, autoare rămasă însă mai puțin cunoscută – ca și excepționala Florentina Borgovan, pe care am prezentat-o de asemenea pe my blog – din pricina faptului că n-a putut intra în grațiile depline ale celor ce-au făcut și-au desfăcut ierarhiile culturale ale iepocii, cu concursul vigilent – păi cum naiba – al tovilor și băieților pitiți în subspațiul culturnic.

Stimate domn, Sunt o fosta colega de liceu a Florentinei Borgovan, o fiinta de exceptie si care va pretuieste. Apelul dvs. anticomunist m-a miscat si va asigur ca si eu, aproape spontan scriam poeme împotriva curentului…Nu eram singura…Persoane ca Romulus Guga, Dan Culcer, Mihai Sin, Cornel Moraru (revista Vatra), chiar si la mine la Brasov (Astra, Brasovul literar si artistic) încurajau în acest sens, eram câtiva ca dvs. care nu eram „dans l’air du temps” Sunt poeme scrise de prin 1978 , unele am reusit (a luat timp) sa le plasez in aceasta presa dizidenta… Imi permit sa va trimit câte ceva, desigur, nu sunt poeme de sertar, ci poeme pentru care am dovada ca au existat în presa si exista in volumele mele …Sunt scrise inainte de 1980 caci am câstigat concursul Daciei pentru anul 1980, volumul fiind depus în 1979 … Pentru publicarea lui definitiva a trebuit sa astept 1982 (nu-l mai vedeam aparut vreodata ! Editorul meu, poetul Vasile Igna a jucat un rol formidabil, nu m-a cenzurat, a riscat ! Nici azi nu stiu unde era editura, nu aveam bani de tren, aveam doi pui pe genunchi, alte prioritati, mai ales barbatii aveau timp de cenacluri si de scris )…Nu abordez subiectul securistilor, am suferit intimidari serioase… mai ales de când am creat la Brasov Cenacul 19 cu Gheorghe Craciun si Alexandru Musina la Casa de cultura din Brasov (animator Adrian Munteanu), ocupându-ne de mai junii Caius Dobrescu, Simona Popescu, Marius Oprea, Andrei Bodiu etc… In 1987 am parasit România, un destin pe care nici azi nu mi-l explic…de atunci, am disparut …Un nou parcurs, pariul exilului, am predat franceza în tara lui Voltaire, timpul trece atât de repede. Incerc sa comunic, încerc sa-mi spun ca suntem putini cei care nu au fost lasi, ca si-au pus pielea în joc, dar multi au pierdut memoria… dau impresia ca scriitorul « écorché vif « disparuse cu desavârsire, ca si cum toti eram „surzi si muti” … Dialogul cu dvs. ma „pune la adapost” cumva, ma pune „pe picioare”, ma simt „verticala”… Scuze daca v-am deranjat …In 2007 am publicat aici o carte consacrata tiganilor români „en errance” în conditii degradante, caci am simtit nevoia sa trag un semnal de alarma, deranjez francezii si deci nu m-am schimbat …Subiectul deranjeaza peste tot, aici, în Europa…am avut sansa de a cadea peste un editor inteligent, rebel… Cu ce v-as putea fi de un oarecare folos? Carti,presa … Nu va cer nimic, decât acest debut de dialog eventual … Am vazut ca Blandiana trece drept poeta « curajoasa » care în 1984 ar fi scris EA primul text contestatar anti–ceausescu …Eu sunt uimita…Nu parea printre autorii defavorizati. De exemplu poeti ca Gheorghe Ene, Ioan Pop Barassovia, Vasile Gogea, nu se poate sa fie dati uitarii…Poetul Paul Grigore ucis de securisti … Bonne continuation combativitatii dvs.

+++++++++++++++++++++

Documentare (din volumul «Femina», Ed. Dacia, 1985)

pe teren realitatea sta cam aşa
când ploua când era soare când staţiona
pe tarabe diverse legume adverse
un ţăran beat însă comerciant
nu mai realiza operaţia cu care dai clientelei
ardei graşi pe trei sortimente
îi răstoarnă marfa în faţă grăbit
şi-i smulge anevoie bancnota din degete,
o bătrână pur si simplu fura
de colo o roşie de colo un măr
de colo ce-o fi
am văzut cum ţăranul o măsura pe sub gene
şi habar n-avea ce să-i facă
era om cu frica lui Dumnezeu
doar se crucea şi se minuna
să nu rămânem în afara sentimentelor
egoismul este la ordinea zilei
gânduri
degete de salariaţi
îşi apropie halbe sălcii, se pune ţara la cale
după arsurile chipului EI muncesc
sunt neraşi, până seara au privirile tulburi
nimeresc anevoie şoseaua ce-i duce spre casă
unde femeia lor grasă aşteaptă banii de coşniţă
socotind în grămezi separate întreţinerea, lumina,
televiziunea, pâinea

cea de toate zilele
nu-l mai trezeşte ca-n alte dăţi
îl descalţă
îşi spune doar pentru sine abia ne-ajunge …

poetul om («Astra», noiembrie, 1981) (Ed. Dacia, 1982),

arterele rămân carnivore
tot primitivă li-e vrerea
cu alte cuvinte sunt şi eu om
poetul este un om
antisentimentală mă vor, să nu stânjenesc
să scormonesc portmonee, tarife
zilnice(le mai spun afişele
tragediei: «înţelege-te singură»)
– iată flerul câtorva insomnii de jăratic
şi de ce nu, suspine?!
când aţipesc întrebările
în javra de trup repetent
mă destind între cine ştie ce drumuri
în fapt mă sacrific
jalnic mânuită de împrejurări
am curajul suprem să calc
pe sufletu-mi incandescent
mă rog sa rămân totuşi cât mai terestră
din dureri şi contraste mă umanizez
mă vindec de orice orgolii
suntem în stare de-o viaţă frumoasă
chiar dacă am murit
astăzi trăiesc mai departe
mă spăl în ape mai limpezi
mai adăpostită, mai puternică-n
ştiinţa de sine…

Visează Astra sept.1982)

Doldora de suflete autobuze poticnite
Tocmindu-se cu gesturile şoferului
Care frânează anapoda, papă seminţe,
Scuipă,
Ne rânduieşte ca pe nişte cartofi
Într-un sac fără fund
Cei ce coboară sunt frenetic aplaudaţi,
Mama şi copilul gânguresc la geam
Cu tot ce are controlorul pătrunde,
Ne vorbeşte la obiect
Tu rămâi, tu cobori, altul la rând,
O rază incoerentă de lumina
Înviorează
Sudoarea frunţii şi-a braţului moleşit.
Prin geamul aburit abia se mai vede
Lumea de-afară
Nici acolo nu e viaţa uşoară – îmi spun,
Atât de intens să gândeşti încât să nu vezi
Îmbulzeala haotică,
Să nu te crezi doamne fereşte în acest autobuz
Să-i deschizi sufletului tot mai
Chemătoare ferestre
Să-l faci fericit, să-l împestriţezi cu vise chagall
Cai, pereţi verzi, peste putinţă!

terapie («Astra», 1981) (Ed. Dacia, 1985),Femina

rupt de podea ca din cuie
cauţi un suflet în jur, într-un vis, într-o carte
pagini proeminente ţi-arată
cum să mai ieşi din nevoi
anemii, astenii de sezon, zbor caligrafic prin foi
realitatea fierbe până te-apasă
să mă simt îmi tot spun ca acasă
las fereastra uscată din mâini
o hrănesc cu iarba albastră
mătura cu coadă a melancoliei
scutură fărâmele negre de gând
steaua mea blândă se-mbracă de sărbatoare
se va lăsa (pesemne) (o vreme)
privită-ndelung
adevărul zgârie strecurând umilinţe
trupul mânuit de fisuri (mi le vor)
caracatiţa melancolică zvârle flori tuturor
asigurându-i de o puzderie de sentimente
(şi aici se poate vorbi de-un succes al mecanicii)
bătăliile strâns câştigate ori primite de trup
defilează-n oglinda tristeţii
cât să-ţi spui la ce bun
măştile voastre mă muşcă de faţă
mai bine vă uit
sufletul îşi caută fără-ncetare
cetate şi scut …

Statut (din volumul «Miraculum», 1982)

pungi de plastic, păsări moi slabe
cu gust de găină,
etichete, coloranţi, aglomerări
leagă la gură borcanul sfidării
cu celofan
emisiuni ciudate-ţi taie
orice surplus de elan orice răzvrătire
nu-ndrăznesc să mai spun ce gândesc
mă grăbesc să observ salturi în statutul
economico-social al femeilor
azi bat şi singure-un cui în perete
mai celibatare, independente
pasiunea arde orice vârstă
bărbatul fatal maxiatractiv le întâmpină
obosit şi grăbit
izbucnirile sângelui sufletul nu mai duc
sub un tren plicticos şi banal (o, karenina!)
astăzi blocul de gheaţă, turnul adevărului
mă ţin paradoxal în picioare

chiar umblu…

Fiat lux (din volumul «Miraculum», 1982)

ţipătul aburii frunţii ruperi în trup
bolborosită tiradă sânge şi suflet icnind
nu ne-ntrerupe
ecouri zig-zaguri neliniştite
curge laptele crud al poemului
ce altceva să mănânc
rănile frunzei mă vor fărâmiţa
mai încolo spre toamnă
sufletul tot atunci
ca o rădăcină cioplită de vânt
va lupta să trăiască ori va muri
prelungiri din instinct
genunchiul din fire uimit
cum asudă pori răzvrătiţi
mintea mea tânără
murmurând vrând-nevrând
geografia ştiut-a tristeţii
cerul intrus câtor stele mai ştiu
şi mai pot să disting
nervii mei răsuciţi într-un câmp
fără rang şi orfan
unde e insula ta iarbă caldă
catifelată putere

Vară 1981 (din volumul «Miraculum», 1982)

 nu ştiu care este bumbacul rege al verii
nici accesoriile modei la soarele anului acesta
nici alimentaţia, nici tiparul fericirii
măcar un sezon
nici gândul super-dens super-colorat
care duce la buna igienă a vieţii
să renasc în măcar vitalitatea imaginaţiei
îmi doresc să trăiesc mai aproape de natură
în sânul şi-n ritmul ei ce să zic
fără griji ori constrângerile civilizaţiei
dacă tot amân pe mâine vacanţele,
soarele, libertatea, ora rochiei
decoltate, subţiri
exersând farmecul şi umorul bucuria
dragostea viitorul-bogate-n arome
din memorii mă susţin şi desprind
tânără activă fierbinte
mi-e foame de cântec şi-mi cânt
aflu de care părţi ale lumii mai sunt
molusca durerii sparge nisipul neliniştii
plâng femeieşte, bâzâi, deci cutreier închipuiri
discurile soarelui mă reţin în destin
sper să trăiesc o mie şi una de vieţi fabuloase
în undele câtorva raiuri albastre
unde luminează poeme cu sau fără cuvinte…

Organizarea (din volumul «Miraculum», 1982)

degetele răsfiră ritmuri
salturi gândite miraculos
pe trambulină crize de timp
urnind roaba vânjoasă-n care
bărbatul, copilul, piureul, rufe-n
clădirea aceloraşi palme subţiri
animă carpeta iluziei: «să trăim, să
plutim, cozonacii vin ei, cum nu vin?!»
înc-un ciorap de îmbrăcat
laptele dă şi el în foc
copilul nu-l trezi prea brutal
să-i pară de zahăr căminul nr. 53
ghetuţele, sacoşa cu cărţi, bluziţa
şifonată, fierul de călcat iar stricat
ce poticnit mi-e destinul
mai ales dimineţile-n clipe de-asalt
mestecându-mă precum caii asudaţi
din mâna stăpânului fânul

Poem lucid (din volumul «Miraculum», 1982)

pastelul se consumă-n azur
strada imaginaţiei numai zvelteţe şi zâmbete
doar realitatea nu mă adăposteşte
trupul treaz devine spongios
îmbibat cu neliniştile lui omeneşti
refuzând cu premeditare
blazarea, prozaicul, abulia, cinismul
numără zilele-nseninate-n frumuseţea
şi bucuria de-a le aşterne pe-o hârtie
tot ce amân e pentru secolul următor
pân-atunci conserv istorii sălcii gânduri
regrete-n undele umede ale reveriei
de suflet trag şi raze zburdalnice
pământul acesta vrea sa mă dăruiască-n
cuibul ferit al nemărginirii
unde, furişaţi pentru iubire
cât pentru eternitate,
vom scrijeli şi muri până la poezie
S.O.S.
în spiţerii sentimentale
unii (isteţii)
scot tarabe stabilind preţuri fixe
poeziei ori gramului de melancolie…

Scara B apartament 3 («Astra», septembrie, 1982)Fémina 1985 Editura Dacia

dacă patru etaje şi-au întins rădăcinile
în filele răvăşite de la primul etaj
unde-apartamentul pare dus la cer,
dus prin aer, condus de-un umăr stingher,
rezultă că poezia e proprietara acestor încăperi
confort unu, gaze la bucătărie,
nivel efemer,
face mâncare, şterge, mătură, calcă florile
viselor pe pereţi,
circulă salariată-n olimp
decupează clişee, colorate speranţe,
se dedă schimbării la faţă-a
pământului,
cere cheia de la uscătoria iluziilor
ca pe o mare favoare,
împrumută de la vecina amabilă
cine ştie ce fleac,
bea cafea de damă, merge des dus-întors
prin pozele călătoriei de nuntă
scutură buchetul miresei mânjit de iluzii
amintirile spală ori încarcă memoria,
frământă miresme, vise spectaculare.
poezia de azi nu face paradă de vorbe,
se dedă schimbării la faţă-a pământului
dintr-un punct fix cenuşiu,
chiriaşă la bloc, instalată …

série noire ou grise («Astra», septembrie, 1983)pas volum

vâră nasul, cumpără mărar
magneticul mire-n salar, un fitecine ogarul
uitând şi de sine-n ritmul cu care
atâtea chenzine se fac a-l susţine
peste sentimente (legende) creşte
mărarul contemporan
alte liniştite verdeţuri fără împotrivire
are şi mireasa salar, famelie
şi-o cuhnie (nevisată, se ştie)
mestecă-n oale, jonglând văsăria,
cepele rumene,
cartea bucatelor pururi zglobie
(câte capitole nu trezesc elanuri naive
la răzvrătire!)
mai urmează, tot în amorţire,
frecatul podelei şi-al adâncului firii
unde sclipesc rar, tot mai rar
catedralele (ce naiba, ridicole?!)
ale melancoliei…

Proasto («Vatra», martie, 1985)

discuţii, ştiri, alimentare, cozi abulice,
vă e foame păpuşilor
cozile culturale cam rare
cei simpli sunt fericiţi
umplu de-a valma cămările iernii posedă
garantate carpete ale fericirii (şăgalnice
răpiri din serai) rufe de chefuială
costumaţia cu care-ţi pot striga-n faţă
nestingheriţi ca nişte
gâşte obraznice solidare:
ce dacă ai carte (cu alte cuvinte
proasto!) cam la fel mi-a zis odată
tanti analfabeta în carne şi oase
când o durea capul de casnică
fiindcă o deranjau glasurile copiilor
zvăpăindu-se-n luminile soarelui
zgârcit răspândite peste trotuare
am plecat instinctiv capu-ntre umeri

acestea fiind spuse a trântit cu-ndemânare
uşa apartamentului
nu am avut şi nici n-am vrut
cu ce sa mai lupt pe culoarele
spaimelor mele
unde-mi pierd răbdarea, încrederea
al echilibrului scut

Allegro (din volumul «Femina», Ed. Dacia, 1985)

zorile încep cu hainele trase în grabă
cu-ntunecimile-n cap
cu două franzele în loc de aripi
rod covrigul tare ca piatra
fierb laptele, citesc jurnalele
zahărul scârţâie frecat cu pudra de cacao
aromitoare
tartine pe masă în ghiozdane
un sandviş oarecare strecurat în geantă
printre acte stilouri creioane chitanţe
distonocalm agrafe parfum franţuzesc scrisori
agende bilete roşii sau verzi de transport
lista pe care scrie mereu ceapă cartofi
morcovi mezeluri mirodenii
de unde rezultă cotidianul abur
zel al mâinilor
tocând mărunţind împărţind prăjind suflecând
mânecile
copiii sunt atenţi cu dulciurile care le fură
privirile
eu mă strecor neobservată şi cenuşăreasă
mai luminoasă mai întunecată
gospodină amatoare greu încercată
fiindcă
nu suport grăsimea vaselor praful corvezile
medievale
păianjenii urmele tălpilor de noroi pe suflet
rufele de-nmuiat sărbătorile false
fiindcă
trupul obosit şi gelatinos
cade-n fotoliul cald şi modest
unde-n dulceaţa cu care deschid o carte din viciu
îmi spun c-o fi timpul victoriei asupra vieţii banale
domestice
fiindcă
sună telefonul aiurea sună vecina după muştar
copilul strigă după minge prietenii lui fluieră
aţâţaţi
eu citesc eu dau totuşi muştarul
dau şi mingea nu-ntorc capul dintre hârţoage
sperii cu mutra asta buimacă oglinda
administratorul
şi pe cei veniţi să strângă bani hotărâţi
de lumină de apă de gaze de viaţă de moarte
sunt agitaţi şi grăbiţi
sunt întreruptă întruna

Regina cratiţelor (Dolor)

Capabilă de a rămâne vie
Plină de viaţă în acest corp stânjenit
Povestea mea e banală, umană.

Un singur poem, el singur
N-ar şti s-o exprime;
Deşi ridicolă, deşi învinsă,
Nu-ngenunchez,
Mângâi pereţii, vazele, boluri de aer –
Martori fideli –,
Arome de plante se ridică
În mica bucătărie.

Respir adânc, îmi dau curaj,
Regină a cratiţelor,
Ochii mei sunt sufletul şi oglinda
În care mă las surprinsă
De mine, de voi;
De câtva timp,
Din cruzime,
Pleoapele voastre veştejite
Decapitează vise şi priviri
Din tristul război…

Mame ţigănci (Dolor 2007)

200 de ani de la Declaraţia Drepturilor Omului

Tinerele mame nasc în noroi
Zorii salută naşterile
Din culcuşurile de urzici
Cu orice preţ acest popor nomad
Bate la porţile de oţel ale secolului,
La încrucişările acestor frontiere –
Traiectorii satanice,
Aceşti copii ţopăie
Pe drumurile încolţite de vânt,
Caută în zadar un acoperiş,
Speranţele lor sfârşesc
Pe un prag mutilant,
Sub ferestrele în foc şi sânge

Miserere, Miserere

Ale aceluiaşi templu de divinităţi,
Oarbe şi indiferente.

 

 

Anunțuri
Publicat în Angela Mamier Nache. Comentarii închise la Vă mai amintiți de Angela Nache, optzeciști…?