Parerea mea despre ultimele evolutii din OM

Acum, după ce președintele Obama – care numai de precipitare și de fudulie războinică, neoconă, n-ar putea fi acuzat, n-așa? – a conchis indubitabil că SUA sunt convinse de faptul că-n spatele terifiantului atac chimic de zilele trecute de la periferia Damascului s-a aflat însuși regimul Assad și după ce un ziar din zonă a lansat știrea că e posibil ca dictatorul sirian să se fi furișat ieri în Iran, împreună cu membrii familiei, probabil pentru a-i pune pe cei apropiați la un cât de cât sigur adăpost, noi fiind  totodată la curent și cu zvoneta că un înalt oficial al armatei siriene a avertizat că dacă SUA și aliații săi vor lovi mortal Siria (citește regimul politic Assad) n-ar fi exclus ca fatala lovitură să se propage, prin ricoșetă, spre Izraelul vecin, cel puțin, suntem astfel obligați a nu exclude din start, doar pe motivul că pare a fi incredibil sau conspiraționist, următorul scenariu.

Putem presupune, așadar, că atacul chimic de la periferia Damascului, soldat cu sute de morți în câteva minute sau ore, a fost premeditat și a avut un rol mai mult demonstrativ-tactic, decât de represalii disperate, prin el regimul Assad intenționând să arate Statelor Unite și aliaților acestora pisica, avertizându-i că deține într-adevăr înfricoșătoarea armă, că aceasta e teribil de funcțională și că n-ar fi exclus să o folosească in extremis, deci în situația că regimul Assad (care se socotește un exponent legitim al poporului sirian și al națiunii islamice) s-ar găsi în pericol letal. Deși arma chimică nu este tot atât de distrugătoare și de eficientă strategic precum arma atomică, rămâne totuși o armă de distrugere în masă, iar sumbra ei eficiență într-o regiune geografică restrânsă și relativ înghesuită e chiar mai mare decât a bombei atomice, întrucât arma chimică distruge dujmanii, n-așa?, nu și suprastructura sau banii, vba aia. Or, Tel-Aviv sau Haifa sunt la doi pași (circa 200 km) de Damasc sau de Înălțimile Golan și pot fi – doamne ferește ! – țintele unor atacuri chimice masive, oricât le-a apăra contrarachetele „Patriot” și-n pofida faptului că arma atomică israeliană ar trece precis, în această infernală ipoteză, la un contraatac nimicitor a tot ce mișcă prin Syria și împrejurimi, da, dar asta ar însemna deja henorma scântee ce-ar aprinde toată lumeea, proh!, apage!, n-așa ? 😯

În fond, Obama este și el om și gândește ca mine sau ca mata, cititorule, voila. De aceea, eu cred că tocmai astfel de gânduri sumbre trec prin capul omului de al cărui ordin depinde soarta omenirii în momente ca ista, el știind – căci s-a dovedit a fi un om cumpătat, pacific și destupat la minte, cu milă de oameni, oricât de neînsemnați sau de neputincioși ar părea a fi ei, și cu frică de Domnul Zeu, oricare ar fi acesta – că n-ar fi exclus ca un tyran care nu știe să piardă și care de altfel nici n-ar mai avea ce pierde, după ce ar fi vânat împreună cu vinovații sau nevinovații săi copii, precum Saddam Hussein sau Gaddafi, să facă un gest disperat înainte de a pieri. Sigur că de la voința sau dorința unui tyran turbat și până la putința acestuia de a aprinde întregul Glob e o distanță ca de la un cocoloș de kkt la Muntele Ararat și că tyranii sunt de regulă abandonați în momentele extreme de garda pretoriană, ei fiind urmați până la moarte de durii „locotenenții fanatici” doar în filmele pentru proști sau ratați, însă când te numești Obama sau Putin n-ai voie să presupui că lumeea duce lipsă de sonați și că la un moment dat n-ar putea să scape baremi un singur proiectil atomic sau chimic de subt gheara unui zombi tyranic speriat de moarte sau abramburitic și să transforme întregul Glob al splendorilor într-un rug apocaliptic.

Altfel spus, un atac pedepsitor precum cel pe care îl așteaptă Conu Leonida al nost, recte cetățeanul isteric sau neurastenic, care crede că se va uita la războiul mai mult sau mai puțin chimico-atomic din OM ca la un filmuleț color pe plasma-i din tihnitu-i dormitor, în timp ce Efimița-i de Dreapta l-ar scarpina galeș în coor, nu va avea loc decât în momentul în care Obama și Staffu-i militar vor fi absolutamente siguri că Assad va plăti crunt pentru cutezanța-i de a fi înfruntat Jamdarmu Mondial, însă fără a avea posiblitatea de a zice – el, de-acuma – nici câr-mâr, măcar, în real, darmite să răspundă Puterilor Globale c-un picior în ‘Ur. Iar atunci lovitura aia nimicitoare s-ar da (totuși, helas) nu pentru că Assad – ca și Saddam sau Gaddafi – ar mai fi vreun pericol pentru cineva, cumva, cândva, ci ca să fie de învățătură de minte altora: de la Teheran pănă la Phenian sau chiar Moscova… Părerea mea.

Anunțuri
Publicat în Tableta din hyperspatz. Comentarii închise la Parerea mea despre ultimele evolutii din OM