Cine n-are boieri ai mintii, sa-si cumpere

Vedeți mey (v. Andrei Pleșu despre Mihai Răzvan Ungureanu) de ce au lucrat băieții deștepți din cultură & mass-media la proiectarea impozantelor figuri publice ale lui Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu și ale altor boieri ai minții aborigene ? Pentru ca la momentul dat (unii ar zice ordonat, dar să nu fie cu păcat) „boierii”să poată recomanda cu toată greutatea pe care le-o conferă tonele de ditirambi imbricate în figurile ursitoare entitățile politice „salvatoare”, așa cum Pleșu l-a recomandat mai întâi pe faimosu’ lup de mare, iar acum pe moștenitorul din dotare. Ce nu înțeleg băieții noștri vădit demodați este că azi tre să te ursească sauronii media netocrați, iar nu boierii minții din Carpați, pe care blogosfera emancipată ori nația statistică de antenele mogulice vârtos manipulată nu-i mai ascultă ca pe niște lari și penați, ci se uită la ei ca la niște bătrânei cam sfumați… oops.

De aici nu tre să se-nțeleagă că dl Crinu ar fi mai nimerit ca dl Neamțu sau ca dl MRU, ci că dacă vrea s-ajungă acolo unde l-au programat pretinii ursitorului Pleșu, next ‘salvator’  nu tre să procedeze ca nen-su TB, dându-se mare sculă pe bascula “care e”, ci musai să apeleze la „soluția imorală”,  iar după aia să n-o mai lase din poală, ducând-o cu preșu’, căci altfel se va trezi din nou în față cu lista aia de cumpărături nasoală și-atunci n-are decât să se-ntoarcă la savanta-i și apolitica-i școală.

Mira-m-aș însă ca aroganții  portokakii să priceapă că ceea ce le spun io acum și aci nu e un pamflet pișcăritor pentru domniile lor – și nici măcar pentru Crinu mogulului netocrat -, ci e observația unui poet care-i privește pe toți și toate relaxat și total obiectivizat.

Anunțuri

6 răspunsuri to “Cine n-are boieri ai mintii, sa-si cumpere”

  1. Dan Culcer Says:

    Pleșu nașul politic al lui Mihai Răzvan Ungureanu. Întrebare : de unde îl știa Pleșu și cine i l-a recomandat?

  2. Nicu Margarit Says:

    @Dan Culcer: un posibil raspuns la intrebarea dumneavoastra ar putea veni de la o persoana cu o foarte buna cunoastere a vietii politice romanesti, eventual din interior:

    http://lilick-auftakt.blogspot.ca/2008/09/faustii-vechi-si-noi-sau-andrei-plesu.html

  3. goldmundmondo Says:

    Hi,
    ca de obicei le nimeresti direct in centrul tintei. Dar in afara de luciditate si poezie, tara asta mai are nevoie de vreo 12 milioane de romani sau ma rog, cetateni romani, bine educati, instruiti, cu bun simt(caz in care domnul Neamtu ar primi la urmatoarele alegeri cca. 12milioane(din 12 milioane posibile) de voturi, iar un copi paste sau al lui cacarau ar primi restul voturilor, adica cateva zeci de mii – sic) si ceea ce eu vad ca pe un mare neajuns, tara asta are nevoie de optimism, de vesti bune, de ‘good news’.
    Comunistii i-au invatat pe oameni sa intinda pe paine dimineaza pana seara doar vesti bune, vesti fantastice, chiar daca 99% erau doar promisiuni desarte exact precum comunismul criminal si talhar. Acum oamenii inghit pilulele amare secunda de secunda, aud si vad doar stiri care bulverseaza si un optimist naiv: accidente, crime, omoruri, uzine aduse in sapa de lemn de fostii securisti care le-au cumparat si nu stiau ce sa faca cu ele, uzine si combinate vandute pe un euro, distruse pentru un banal magazin Lidl, etc.etc.

  4. AVP Says:

    @Dan Culcer – i l-o fi recomandat doamna Catrinel… ? 🙄 Lasand gluma la o parte, e clar ca i l-a recomandat cel care, din locu-i ocultat, l-a format formatat pe d. Plesu ca boier al mintii ro garantat.

    @Nicu Margarit – scuza-ma, dar persoana de care vbesti dta pare o fufa, daca ar fi s-o judec dupa inomabilele birfe colportate la adresa mea acum cativa anisori, dimpreuna cu alti anonimosi ai forumurilor.

    @Goldmund – ai dreptate cu stirile pozitive, chit ca oarecum edulcorate, dar cine sa faca treaba asta placuta si utila, sau cine poate… ? Popimea care ne promite o viata excelenta, insa numai dupa moarte ? Tembeliziunile ahtiate dupa rating si deci dupa stiri senzationale si barfe sexuale din start ratate? Vedetele rasuflate ? Dascalimea care nici macar nu mai sta cu burta pe carte, ci pe negocierile de la sindicate ? Tineretu obosit inainte chiar de a se fi casatorit ? 🙂 Traim in lumi paralele si f.complicate, fratre…

    All si on topic : voi chiar credeti ca MRU mai are vreo sansa, bre ? Sau Neamtu ?

  5. Nicu Margarit Says:

    @AVP: Habar nu am de barfele si istoricul opiniei doamnei respective in ceea ce va priveste.
    Pagina dansei mi-a aparut la o simpla cautare cu unul din motoarele de cautare populare ale zilei.
    Pagina asta am gasit, cu pagina asta defilez.

  6. AVP Says:

    Postare noua.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s