Planeta-Ou – Cântul IX

1.Fiul or Tatăl

Se spune că Newton avu revelaţia gravitaţiei universale atunci când îi căzu un măr în cap, producându-i un frumos cucui ! Or, bomba ce căzu peste mine, umplându-mă cu mărturia de faţă, fu chiar aşa: o pară mălăiaţă !

O văzusem decuplându-se din constelaţia-i crengoasă, lansată într-un picaj burduhănos – tinzând potenţial spre un bang de arome – şi consumându-şi inerţia în clisa moale, de unde îşi înălţă sinapsa codiţei arămii, ca un index clamantis, spre zarea frunzarului de altădat’.

Biet pom şi nefericită poamă ! meditai îndurerat. Vai vouă, seminţelor, rădăcinelor, vaselor capilare, frunzelor şi florilor de păr mălăieţ ! Muncirăţi o vară-ntreagă ca să coaceţi fructul, însă fiul vă părăsi, iar mâine, vai, şi el şi voi veţi putrezi! Ce sens au toate astea?

Eclesiastica-mi interogaţie îşi primi răspunsul estimp, când în locul unde plonjase para d’anţărţ – şi care îmi rămăsese întipărit în memorie, din pricina stress-ului enorm ce-mi inculcase –, remarcai bisericuţa oliv a unui păruţ incipient, aţinându-se gingaş alături de coroana bătrână, da’ încă demnă, a lui tătâne-su. Măi să fie ! îmi zâmbii în barbă. Din ceea ce părea să fie un iremediabil sfârşit – şi care mă umpluse de jale –, o luarăm de la capăt ? În loc ca „alfa” să se „omega “ – chiar aşa ! –, din „omega” se iţi „alfa” ?

Eu sunt Alfa şi Omega,

Cel dintâi şi Cel de pe urmă,

Începutul şi Sfârşitul!

Ei bine, unde întâlnisem alegaţia asta trufaşă ?? În „Carte” ? Dar atunci, spuneţi-mi: acest alfa şi omega e, ca şi para-mi mălăiaţă, un fel de poamă, ce se însămânţează, plesneşte, încolţeşte, creşte, înfloreşte, leagă şi se coace punctual în stadiu-i „omega”, după care ciclu-i se reia ??

Ia să vedem : cine-i alfa („tatăl”), în cazu-mi ? E ADN-ul de păr mălăieţ, imbricat în fructul-sămânţă. Da’ omega, stadiul final („fiul”), cine-i ? E tot ADN-ul de păr mălăieţ, reîncarnat în noul fruct. Prin urmare, „tatăl” perei mălăieţe e totodată şi „fiul” acesteia, şi viţăvercea ?

Cine M-a văzut pe Mine,

A văzut pe Tatăl !

Eu şi Tatăl una suntem !

zice chiar “fiul” sau “tatăl”. Să fie totul atât de simplu, D-zeule ??

2. Atomul Primitiv

Da’ haideţi să nu-i mai zicem tatăl nostru, ca popii, şi nici pară mălăiaţă, ca proştii, ci atomul primitiv, ca savantu’ Lemaître, protopărintele teoriei Big-Bang-ului (sămânţa de păr mălăieţ, de mai sus, să fie deci „atomul primitiv” al rozaceeii noastre, „alfa şi omega” Lumii de Pară).

Lemaître şi ucenicii săi ne învaţă că la momentul dat atomul primitiv a făcutără big-bang ! Ei, şi ?! An de an – în grădina lu’ Ion – au loc big-bang-uri cu duiumul ! Încolţesc – adicătelea ! – seminţele, zambilele, şteviile, ghimpii, cârciumăresele ! De miliarde de ani, tot big-bang-uri prin ghetsimani ! Iar dacă vreţi să ştiţi pe ce bază se petrec toate astea aflaţi că: ”după chipul şi asemanarea Mea

Precum în Cer,

Aşa şi pe Pământ !

chiar așa !

3. Ce a fost “la început” ?

Zice Ioan :

La început a fost Cuvântul

Şi Cuvântul era cu D-zeu

Şi Cuvântul era D-zeu.

Toate au fost făcute prin El

Şi nimic din ce a fost făcut

N-a fost făcut făra El.

Hagiografii spun că moşu’ din Patmos n-avea de unde să cunoască dogma de mai sus, decât de la Cunoştinţa sa din ceruri, da ?

Însă io, carele n-am nici un sfânt în neam, o să-mi permit să fac ceva cu faimosul pasaj şi anume o să-l aplic la fondul chestiei părului mălăieţ (& Atomului).

Voi presupune aşadar că în cosmos nu s-ar găsi absolut decât păru-mi mălăieţ şi voi deduce că ăsta ar fi tot cosmosul, nu ?

Voi încerca acum să aflu care ar fi logosul în cazul de faţă, cuvântul, cum ar veni, ce exprimă adevăru’.

Văzurăm mai înainte că „tatăl” părului mălăieţ e sâmburul, care totodată e şi „fiul” ciclului reproductiv curent – reluare a celui anterior – şi aşa mai departe.

Mutatis mutandis, avem:

La început a fost sâmburu’ de păr mălăieţ,

Şi sâmburu’ era cu păru’ mălăieţ

Şi sâmburu’ era păru’ mălăieţ.

Toate ale părului mălăieţ

Au fost făcute prin el – prin sâmbure

Şi nimic din ce a fost făcut în păru’ mălăieţ

N-a fost făcut fără el – fără sâmbur.

sau, în cestălalt caz:

La început a fost atomu’ primitiv,

Şi atomu’ era cu cosmosu’

Şi atomu’ era cosmosu’.

Toate ale cosmosului au fost făcute prin el – prin atom

Şi nimic din ce a fost făcut

N-a fost făcut fără el.

Ştiu, e greu de crezut că dintr-un simplu atom sau cuvânt – fie el şi primitiv – se născu totul ! Oricât de formidabil ar fi fostără big-bang-ul, parcă totuşi totul ăsta e prea de tot, mult prea im-mensus, bre!… Însă vă-ntreb: v-aţi fi putut închipui (dacă n-aţi fi ştiut de la şcoală!) că din minuscula sămânţă de sequoia explodează ditamai arboru’ ? Sau că din două ouşoare creţe şi-ale mumei ovuleţe irumpseşi însuţi tu, mărite cititor ?

O să-mi spuneţi că enormul sequoia nu rezultă, până la urmă, doar din fâşneaţa-i sămânţă, ci din pământ, apă, aer, foc şi timp. Dar, stimaţilor, dacă inseminăm – e.g. – o boabă de sequoia şi una, şi mai prichindeaţă, de mei, riguros în acelaşi sol, adăpat de aceeaşi pânză freatică etc., dintr-un rod va ieşi, totuşi, sequoia, iar din celălalt, totuşi, mei ! Păi, de ce credeaţi dvs că plopul nu face pere şi răchita micşunele, a ?!

4. Cum se face că am redescoperit Oul !

Tocmai eram pe cale a mă presuriza ca broasca lu’ La Fontaine, cu avatarele ce ar fi decurs de aci, ale faraonului Thla-la-la, când un amic cărturar cârtitor îmi atrase atenţia, după ce parcurse cap-urile-mi anterioare, că am redescoperit Oul !

Amicul îmi puse în faţă – cu un rictus definitiv – un fragment din Mahabharata, explicându-mi că e vorba de ceva mai protocronic şi ca protopopul din Patmos !

Cam aşa:

Pe când Fiinţă nu era, nici Nefiinţă,

Exista totuşi Oul Primordial,

Mahavydia,

Sămânţă a tot ce va fi fost fiind ori fi-va.

În El nu era decât Lumină,

Adica sublimul şi inimaginabilul Brahma,

Cauză a Totului.

La urmă de tot,

Totul se va reaşeza

În supa Oului Dintâi,

Când după ce se va consuma toată Yuga lu’ Brahma,

Totul se va sfârşi.

După care Totul va renaşte,

La începutul următoarei Yuga

şi aşa mai departe…!

După ce îmi reveni graiul – căci chestia mă înlemnise de-a binelea! – îi zisei amicului: şi totuşi, belfere, ai putea să-mi spui care-i trăsura de deosebire dintre Oul lu’ Brahma, al lui Ioan, al lui Lemaître şi Para-mi mălăiaţă ?

Şi văzând că ăla se uită la mine ca la Nr.9, scrisei:

5. Deosebirile

Ca să conceapă – în fundul Asiilor – Oul Primordial, omul indic desfăşură geniu-i mahabharatu’, da ?

Naşterea Cuvântului – a Oului Informatic, cum ar veni – în capul Evanghelistului nr.4 fu, la rându-i, dictatul lu’ însuşi D-zeu, nu ?

Cât despre figura Oului-Cuvântului-Atomului enunţat de Lemaître, aci lucrară, pe lângă sinapsele magice ce îl legau pe Maestru de Maeştrii săi, faptele Ucenicilor întru Ştiinţă, care emanară un nor de vreo 400 formule hipersofisticate, ce abia reuşiră să acopere un sfârc, acolo, din polul Singularităţii ăsteia primitive.

Or, mie ce-mi trebui, în lipsa harurilor de mai sus, spre a-mi lansa prezenta, fratre…? O simplă limbă mălăiaţă şi biata-mi peană cântăreaţă, vai, vai…!

Să fi sosit oare timpu’ – despre care scrie în sulul Cărţii !!– ca pecetluitele taine să fie dezvăluite până şi puicusorilor ?!

Pricepeţi voi, hic et nunc, că Alfa & Omega era disimulat, încă de la Big Bangu-i, subt moaca Softului Primordial şi că story-ul Tainei Tainelor poate fi ştanţat de-acu’ până şi pe hardu’ copilaşilor ?

6. Acordurile

D’acord cu maitre Lemaître cum că în punctul Alfa a existat o singularitate fizic indescriptibilă – „Atomu’ Primitiv” –, în care se înghesuia, amarnic, totu’.

De acord şi cu Sânioan, când zice că „la început a fost Cuvântul”, care „era cu D-zeu”, adicătelea „era D-zeu”.

Da’ Cine sau Ce era Dumnezeu-Cuvântu’ ăsta, bre…?! Era materia Atomului Primitiv, totul, sau ce ?!

– Cine sau ce a fost „la începutul” părului mălăieţ ? – A fost oul or’ cuvântul or’ atomul primitiv al părului mălăieţ, sâmburul de păr mălăieţ !

– Da’ de ce acestui sâmbur i se spune de păr (după orice IRSOP) şi nu, vorba ceea, de plop ?

– Fiindcă plopul nu face pere şi răchita micşunele !

– Şi de ce nu ?! De ce nu zboară porcul şi de ce nu se moscoveşte newyorkul ? Ce deosebire e, la urma urmei, între materia oului părului şi materia oului vărului ?

– „Materia” e totuna ! Doar softul o animă într-un sens sau altul, adicătelea:

Tatăl (softul) Meu este Duh,

Carnea (materia) nu foloseşte la nimic !

Duhul (softul) este Cel care dă Viaţă !

Şi deci a fost aşa ?? :

În im-mensul hard al Atomului Primitiv fu scris softul „Cartea Vieţii”, alias „Cuvântul”, care „era cu Dumnezeu”, adicătelea „era Dumnezeu” ?

Toate au fost făcute prin El,

Şi nimic din ce a fost făcut

N-a fost făcut fără El ?!

Dar, bey, softu’ părului cel mălăieţ e, în ADN-ul & ARN-ul nucleotidelor sale din capătul unghiului, material !… Înseamnă oare că şi talpa cerurilor – Tata cuvântul – e la fel ?! Şi nu cumva ar trebui – D-zeule! – să-l şi vedem, pitulat în spirala Andromedei ori în coama Casiopeeii ?!

Să ne întrebăm totuşi unde e softul părului mălăieţ, după ce sâmburu-i a încolţit, explodat, bigbangat, da’ fiul încă n-a ajuns să facă rod şi să se coacă ! Dacă săpăm în punctul alfa (la rădăcină), nu-l găsim, pe crengi încă nu-l aflăm! Până părul nu-şi consumă tot ciclul şi nu se omega, ne vom pune pofta-n cui…? Pe altă parte, observăm minunându-ne cum gingaşul păruţ se dezvoltă pe zi ce trece, creşte, devine păr în toată regula, se deplasează spre roşu – asemenea fratelui său mai mare, universul expansiv, chiar aşa ! –, fără a se abate nici un pic de la scrisa-i de „păr”, – al părului ăl bătrân, al părului părului ăl bătrân, al părului părului părului ăl bătrân…! Fiul nu deviază nici măcar cu o frunză din calea-i, ştie prea bine ce are de făcut, el este cel-trimis-de-tatăl, dar tatăl – ăl bătrân ! – unde e ??

Şi fiindcă nu putem crede că cel-ce-este a datără, Doamne iartă-mă, ortu’ popii, nu ne rămâne decât să-l citim secvenţial: la germene, la rădăcină, în tulpină, în flori, în fruct, în fine…

Chestia e: unde / când îl vom revedea in integrum ? În oul (”fiul”) omului, ori în oul omega, în Atomul ce se va reculege la sfârşitu’ lumii ?

Om muri şi om…ega ?

7. Addenda la falsul savant

I. Tatăl Meu lucrează până acum şi Eu de asemenea lucrez (Ioan, 5, 17).

II. Adevărat vă spun că Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, ci numai ce vede pe Tatăl făcând (Ioan, 5,19).

III. Eu nu pot să fac nimic de la Mine Însumi ; fiindcă nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis (Ioan, 5, 30).

IV. M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis (Ioan, 6, 38).

V. De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe ? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl (Ioan, 14, 9).

VI. Nu crezi că sunt în Tatăl şi că Tatăl este în Mine şi că El face aceste Lucrări ? (Ioan, 14, 10).

VII. V-am spus toate acestea în parabole. Vine însă ceasul când vă voi vorbi pe faţă despre Tatăl (Ioan, 16, 25).

3 Răspunsuri to “Planeta-Ou – Cântul IX”

  1. Stely Says:

    Hristos a Inviat !
    Paste fericit alaturi de cei dragi !

  2. Nicu Margarit Says:

    Cu adevarat a Inviat!
    Paste fericit alaturi de cei Dragi!

  3. AVP Says:

    Adevarat a Inviat ! Sarbatori fericite !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s