Planeta-Ou – Cântul VIII

Deşi percepţia mea interioară – care cu trecerea vremii s-a mai tocit, vezi bine… – este că anii copilariei au durat infinit ***, totuşi din noianul de amintiri & simţiri ale acelui spaţiu-timp fabulos rememorez cu precizie – iacătă – tangaju unduios al bărcii Shaica, atunci când mă duceam cu taika, tăticutzu meu drag, la tăiat de trestie & răchită în luncă şi când ne sculam încă de la ora două-trei din noapte, căci era cale lungă sa ne-ajungă de mers, iar măicutza ne sfătuia, ne pregătea de plecare, ne didilea şi ne punea în traistuţ ce găsea prin casă şi ea : o felie de slănină, un ou, o ceapă, un codru de brânză, o azimă şi, evident, peşte fript sau prăjit în untură, bucăţi mari de crap rumânesc, d-ăla auriu, băgat mai întâi la saramură, iar pe urma uscat în podul casei la a streaşinei căldură, pe care când îl mâncai ţi se topea-n gură, plus şi ceva udătură pentru dragu-i soţior, adicătelea un clondir de zaibăr roşior, ca să-şi aminteasca tot timpul de ea cu dor…, după care coboram malul Bălţii, destul de năltişor, orbecăiam pâna la barca priponită c-un lanţ la al său locuşor şi plecam spre împărăţia trestiilor, nuferilor, pescilor, raţelor şi gâştelor sălbatice, stârcilor, ţestoaselor, vidrelor şi pelicanilor… Io stăteam pe başul de la pupa bărcii, înfofolit în vreo pătură sau ceva, în timp ce tăticu tragea la băbăici sau la opăcini, aşezat pe scaunul principal al shăicii şi nu mai prididea să-mi răspunză la întrebari, voila ce stea e aia ? dar aia ? dar cealaltă ? unde mergem ? cât mergem? cum mergem? cum de mergem în timp ce stam? de ce la barcă îi zice dubă? apa de ce e apă, de ce nu e pământ ? ce e pasărea aia care ţipă ? şi de ce zboară ? io de ce nu zbor ? dar tu, tăticuţule, de ce nu zbori ? dar mămica, dacă ar vrea, ar putea, n-aşa ? dar marele ? dar maica-mare ? si de ce fâşâie apa aşa când trece duba prin ea ? etcaetera, etcaetera, pâna când taticuţu se enerva şi-mi zicea că dacă nu-ncetez cu întrebarile & mirărirle şi nu mă culc, măcar pâna or miji zorile, ne-ntoarcem acas’… ! Niciodată – şi au fost nenumărate drumurile mele cu tăticu, la tăiat de trestie – el nu m-a ameninţat (ca să termin naiba cu-ntrebările) cu aruncatu-n apa, cu-o bătaie sau cu alte pedepse de-astea direct înspaimântătoare, ci doar atâta îmi zicea, după o oră-două de răbdare : “Dacă nu taci, ne-ntoarceam acas’ şi n-o să mai pupi niciodată la Balta Mare, drag copilaş !” Or – nu ştiu de ce –, perspectiva asta mă-ntrista mai rau decât orice altceva ! Cum adică, să nu mai văz io soarele răsărind, parcă dintre trestii ţâşnind şi ca un ou roşu de Paşti, tocmai atunci scos din vopselele sângerii, şiroind ?? Să nu mai văz aburii dimineţii preste apa viorie plutind, iar crapul vesel şi dolofan pe neaşteptate sărind la doi paşi de mine, căzând apoi ‘napoi şi plescăind, ba chiar stropindu-mă cu picături de argint ?? Să n-aud răţoiul pictat cu verde, cu negru strălucitor şi oranj trecând vâjâind preste capu-mi şi aterizând la zece metri mai încolo, în fugos picaj ?? Să nu mai tresar înfiorat când taticu zicea deodat’ : uite-l !, apoi se apleca şi lua cu grijă de pe plumună (apa cu nuferi) unde plutea, depunându-l chiar în faţa mea, un cuib uriaş plin cu sute de ouă, mari cam cât ale dumneavoastră două , verzulii ca geana vip-eriţei a mai shouă şi-mpestriţate ca obrazele bucălate ale fecioarelor pistruiate, ouşoare pe care io abia aşteptam s-ajung acas şi, după ce mama le făcea omletă, amestecându-le cu pătrunjel pe săturate, să le mănânc cu azimă caldă, unsă cu suc proaspăt de tomate, pe nerăsuflate…?? Să nu mă mai uit io în plumuna adâncă de zece metri, însă limpede (în locul acela, la stuh, un fel de rezervaţie secretă a Maminei) ca apa diamantului, cercetând înfrigurat mişcările boului bălţii de pe fundu’ lacului şi vânzoleala de cârjance (plătici gigantice) şi vărgaţi bibani, aşteptând tremurând ca vreo ştiuca ori vreun somn uriaş să iasă din bătrânu-i, negurosu-i sălaş din stufăriş şi s-atace-n pieziş…?? Să n-ajung să m-afund prin trestiiş, c-un ochi la şerpii de apă şi la vidrele bursuce ce mă priveau cam cruciş, asigurându-mă că taika nu e prea departe, urmărindu-l după sunetu’ secerei în finu-i ascuţiş şi-nchipuindu-mi că din sălciile plângatoare ce mă-mbrăţişau cu-a lor galbină şi mumos mirositoare floare îmi zâmbeşte Zâna Istrului binevoitoare, nu de alta, dar pentru a-mi garanta că mă va apăra în caz ca vreun balaur din adânc ori ielele pădurii, ce-n juru-mi păreau că galeş şi provocator fug, vor vrea să-l apuce pe poesel de căpşoru-i tuns chilug şi să-l înfulece făr’ să-i mai lase măcar un fulg, a…??🙂

*** Abia mult mai târziu, după ce Taica, Maica şi Balta Mamina au intrat în mit, am înţeles de ce timpul copilăriei mi se păruse infinit, şi nu mint : fiindcă în copilărie io trăisem după un orologiu pe măsura finţiucicii mele de ghemârdic, aşa cum e de presupus că într-o entitate şi mai pitică, de exemplu într-o furnică sau într-un electron covalent, ceasul existenţei curge încă şi mai lent, pe când limbile orologiului dintr-un lucru gigantic, de exemplu cel al galaxiei din constelaţia Câinele Mic sau al unui quasar apocaliptic, ca să nu mai vorbim de orologiul Kosmosului integral, se grăbesc infernal… Iar asta nu e doar o metaforă de poezel ştrengar, ci e real şi se poate intui plenar, dacă ai suficient coraj mental să încaleci pe săgeata timpului din vârful unui secundar ce-aleargă pe cadranele unor orologii imaginare, montate pe nişte entităţi materiale înşirate de la mai mic la mai mare, iar apoi s-o porneşti călare pe vârful săgeţii tale – tale quale – fix un minut, măsurat cu cronometre riguros egale, dacă le priveşti de la o anumită depărtare ; diferenţa va fi că-n timp ce pe ceasul cel mai mic (pe care în montajul celor 7 imagini de mai sus nu-l zăreşti niciun pic, chit că-n softul html al topicului ocupă acelaşi spaţiu grafic cu al oricărui alt cerc sau ceas rotitor, fie el şi titanic) te vei mişca precum un melc microscopic şi deci vei fiinţa un minut quasistatic, estimp, pe secundarul orologiului incastrat pe-o hypersferă kosmică va trebui să tinzi spre „c”-ul luminii împătrit ca să prinzi minutul ăla înainte ca-n alte părţi cronometrul să se fi oprit…

Astfel, Kosmosu‘ poate fi asemuit c-un zbârnăitor fus având în ”nadir dedus” un orologiu redus la un punct chimeric, unde nu există nimic, deşi există Totul teoretic (sau există Softul Temeinic, altfel spus), apoi, odată cu Big-Bang-ul generic, încolţeşte din neant primul timp cu primul limb, urmat de un vârtej de ceasuri cu limbi din ce în ce mai lungi şi mai ameţitoare, în care ticăie alte şi alte ceasornice locale, până-n zenitul orologiilor cosmice actuale : un maelestrom de ceasuri montate pe black-holele din centrele galaxiilor şi aglomerărilor nebulare, dar şi-n oricare dintre entităţile particulare, structurând realitatea spaţiu-timpului relativist, – însă n-aş vrea să insist, căci io nu sunt scientist.

11 Răspunsuri to “Planeta-Ou – Cântul VIII”

  1. AVP Says:

    As fi vrut sa discut cu careva dintre voi ideile mele din acest Cânt, dar văd că n-am cu cine…🙂 Faptul că sunteţi nevoiţi să cetiţi commentul meu atât de descentrat faţă de titlul topicului se explică prin aceea că eu am mai introdus un ‘ceas’, alături de celelalte 7 ‘ceasuri’ din montajul de imagini din headerul iniţial, un ‘ceas’ care are o ‘limbă’ cu-o lungime egală cu sigma progresiei geometrice a 14 numere, începând cu 1. Ei bine, aşa cum voi nu puteţi zări ‘ceasul’ cu limba de rază 1, fiindcă practic el este o singularitate fără timp şi spaţ real (deşi html-ul său e egal cu al celorlalte ‘ceasuri’, cum vă spuneam), tot astfel nu puteţi zări limba ceasului nr.8, fiindcă ‘săgeata’ sa se deplasează, hic et nunc, cu-o viteză tangenţială mai mare decât puterea de percepţie minimală a ochiului vostru. Acum, sper, vă puteţi imagina ce s-ar întâmpla dacă aş scrie în templatele acestui topic html-ul unui ‘ceas’ a cărui săgeată s-ar deplasa tangenţial cu viteza luminii, situaţie în care nu doar că n-aţi mai putea percepe vârful limbii istui orologiu nici dacă aţi privi de pe Lună, însă nici comentariul meu nu l-aţi mai zări, fiindcă ar trebui să vă deplasţi la marginea hypercercului (‘hiperceasului’) ce s-ar crea aci…😯 Şi cu toate astea, cele 8 ceasuri ar descrie o mişcare circulară riguros egală, în timpul absolut : un minut, o oră, o zi, o lună, un an, un miliard de ani, un infinit, în sfârşit…

    Da, sunt nevoit să vă atrag atenţia că aceasta e concepţia sau poezia mea exclusivă (nu a vreunei somnităţi de aiurea). A nu se ignora… © oops

    +++++++++++++++++++++++++++++++++

    avp update : Si totusi, introducand in softul celei de-a 8-a bile rotitoare marimea de care va vorbeam aci (respectiv numaru 1267650600228229401496703205376), in loc sa obtin o bila rotitoare cu raza practic infinita, cum am presupus, am obtinut imaginea de mai sus, in care cea de 8-a bila rotitoare este ingemanata cu textul topicului meu intr-o contopire sui-generis, la care nu ma asteptam...oops. Se vede treaba ca daca marimea razei sferei rotitoare depaseste o anumita valoare numerica, platforma se resteaza automat la o valoare limita (destul de mare ; de exemplu cu valoarea 2 la puterea 25 30 platforma functioneaza, asa cum ati putea vedea, daca ati incerca...).

  2. AVP Says:

    @Goe (de la spam), daca tii neaparat sa spui ceva pana se-nchid commenturile acilea, revino c-un comentar cum te duce mintea, dar nu mai pomeni de CMM, da ? Daca n-ai inteles pana acum, CMM a devenit tot atat de straina de mine si de acest blog ca si alti pretini si pretine care au fost si nu mai e. Hai, grabeste-te.

  3. AVP Says:

    Pt goe al lu mboe strigoe, care freaca mangalu pe la spam si striga ca ceea ce va spusei io in Cantul VIII e la mintea cocosului, pai cum drea : mha, securistule talamb, tu ai auzit de Oul lu Columb ?🙄 Sau macar l-ai vazut ?🙂

    avp update : ‘oul lu Columb’ din fotografia de mai sus (momentan voi puteti zari un loc gol acolo…), – cand apare, cand dispare, functie de dispozitia or discretia ‘baiatului’ aflat la butoanele pricipale, alea independente de vointa unui blogger oarecare, tale quale. De unde se vede ca nimic nu le scapa baietilor de pe-ale noastre ponoare, chiar daca ne-au lasat o libertate mai mult or mai putin amagitoare…💡

  4. AVP Says:

    Ti-am spus sa nu mai pomenesti nimic de CMM, infractorule. Aceasta doamna are un nume un prenume si-un renume, pe cand tu esti un las abscons intr-un sconcs, care insulti non-stop o femeie (asa cum ai facut cu Stely altadata). Doar scarba de a nu ma izbi de tine de 10 ori pe zi la spam ma opreste sa nu te banez iar.

  5. AVP Says:

    Mdea, văd că zmecherosu baiat de la Mr Google e pa faza si mi-a sters Oul lu Columb inainte chiar de a-l face sa stea-n bumb… oops. Bine, atunci o sa bag un ou din dotarea casei🙂

    Cat despre tine, goe, uite, las deschise comentariile inca o zi ca sa-mi demonstrezi ca a mai spus si altcineva fix ce-am spus io p-acilea. Punctum. Acum am trea.

  6. AVP Says:

    Opaaa… Mr Google mi-a dat Ou’ inapoi… oops. Thank you !

  7. AVP Says:

    Ma pregateam sa-l pun pe ista, doar nu va gandeati la altceva, fugiti drea…🙂

  8. AVP Says:

    Scremutu intelectzel goe, ce-a cetit si el un sfârc din bibliografia oierilor mintii ro, a ălora ce se cred boieri ai stintii si credintii angro, cand de fapt ei nu sunt decat pricăjiţii doctus cum libro, de care se ride in creatia mare inca din vremuri culturale imemoriale, ştie că orice idee violacee ca o scântee tre să fie complicată ca o femeie hiisterizată, care ba e blândă şi ruşinoasă ca o fecioară îmbujorată, ba devine fiară turbată, după naz, caz şi praz ; aşa si cu goe al lu mboe strigoe, care nu doar ca n-are atata ocaz incat să aibă şi el măcar o dată o idee genuină la mas, însă belferelu lu pesce habar n-are, fireşte, că adevaratul creator e Marele Macaz, ce deturnează sensurile Ideilor ce-au mai ramas spre formele lor cele mai simple (dar nu alea stass, predictibile sau didactico-petagogice, pe care le tot vantura beleferimea prin cursurile si conferintele ei frecatoare-n gaoaz, hăăt dupa ce creatia a pierdut din extaz), sensuri ce devin astfel intuibile chiar şi pentru fiintele emotive or liubibile, care altfel ar trece pe lângă corola de minuni a lumii precum monadele intangibile… Nicio idee cu adevărat originala, procreiată de vreunul dintre cele 60 de ingenii ce-au muncit pana acum pe Planeta Vietii nu e complicată or intunecata ca mastile dementilor or savonarolilor lumii, ci e limpidă ca apa diamantului Jubilee, mey, copii.

  9. AVP Says:

    Update topic : intrucat topicul propriu-zis era mult prea departat fata de headerul său, am redus turatia bilei rotitoare de la o sageata a timpului reprezentand progresia geometrica a 14 numere la una de 12 numere, astfel incat si bila rotitoare sa devina vizibila pt privitori, dar si topicul, fara a mai fi nevoiti sa invartiti rotita mouselui la infinit spre a-l ceti… oops. Celelalte observatii de aici raman valabile.

    Repet, totodata, rugamintea de a avea intelegere pentru ca nu pot lasa comentariile deschise tot timpul, din pricina faptului ca trolul ‘Dl Goe’ – probabil un securist d’ala cu naravuri vechi, avand misia de a ma discredita si tracasa – ar patrunde aici si ar imputi locul cu duhoarea-i. Comentariile vor fi deschise temporar si aleatoriu (si numai atata vreme cat sunt langa PC), spre a-l deruta pe ipochimen, dand astfel posibilitatea eventualilor comentatori onesti sa-si spuna parerea, la rigoare, daca vor dori. Multumesc.

  10. Cine sunt castigatorii in Funky Age & New Media ? | Viorel Padina Says:

    […] e concepţia si poezia mea exclusivă (nu a vreunei somnităţi de aiurea). A nu se ignora… (https://viorelpadina.wordpress.com/2013/03/27/planeta-ou-cantul-viii/#comment-31985) (March 28 at […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s