La anul si la multi ani (3)

Până am crescut mai măricel, deci până la vreo 6-7 anişori, ne-am petrecut Sărbătorile de Iarnă, respectiv primele două zile de Anul Nou, la Moaşa mea, care îmi tăiase buricul la naştere, Moaşa Ana ale Gheletu, ce locuia vis-a-vis de noi, peste drum. Aici ne întâlneam cu ceilalţi Nepoţi ai lu Moaşa Ana, copiii fraţilor săi, Mitrică şi Stelică ale Polu, cu copiii lui Unchiu Manu, fratele lui Moşoiu Ilie, ce stătea în aceeaşi curte cu el, dar şi cu alţii de care nu-mi mai amintesc acum. Primeniţi şi împopoţaţi care cu ce aveam, ne prezentam pe rând în faţa Moaşei, care ne întâmpina, cu toată mărturia părinţilor de faţă, şi, după ce ne aşeza cu picioruşele pe un topor sau cuţit culcat pe prag, ne apuca de subsuori zicându-ne: „Hai să te dea Moaşa la grindă!„, apoi ne ridica chiuind, cu ajutorul părinţilor, până la tavan, cu-o turtă sau c-un colăcel pe cap şi cu un pahar de vin roşu preste el, ţinut de altcineva, desigur, urându-ne să creştem „tââââta mare„, în ovaţiile celor de faţă (ridicarea la grindă repetându-se de 3 ori), după care, îmbujoraţi de atâta succes, noi primeam darurile Moaşei (un costumaş de copil, vreun fulărel sau vreo căciuliţă) şi-i înmânam la rândul nostru, prin mâna Mămicilor, darurile  – o broboadă, un zăbun, un sul de stofă ori alte asemenea daruri – sau o oarecare sumă de bani, după caz şi praz, în timp ce părinţii prezentau plocoanele, frumos legate în ştergarele olteneşti de baz : câteva pite sau azime proaspete, cârnaţi, carne de porc preparată sau crudă, străchini cu piftii, vreo gâscă, raţă sau găină vie (sau mai multe), alte ingrediente alimentere şi, evident, damigenele de vin şi sticlele de ţuică, toate acestea fiind menite a compensa eforturile gazdei în asigurarea bunei desfăşurări a Petrecerilor de Anul Nou. Fiind vorba de rânduri bune de Nepoţi, petrecăreţii abia încăpeau în două camere cu uşile larg deschise, cu sobele duduind şi cu paturile scoase, spre a face loc meselor şi băncilor de lemn lipite una de alta. Muzica era asigurată live, de Nepoţi şi Nepoate, sau de vreun clarinetist tocmit de regulă pe băutură şi pe bucate ori pe peşte uscat, din care exista pe săturate, căci doar Nepoţii erau pescari de 14 carate, iar Balta se afla subt malul din fundul curţii moşoilor, pe unde noi, nepoţeii, scoboram vadul chiar în timpul Sărbătorilor, spre a ne trage cu patinele pe gheaţa ce se întindea cât vedeai cu ochii, pierzându-se în pâcla albastră dinspre Bulgaria… (Dunărea era mult prea departe pentru noi, pe vremea aia, când eram nişte prichindei, iar distanţa de 4-5 km până la Istrul de dincolo de Baltă ni se părea infinită… )

(va urma)

Reclame