La anul si la multi ani (2)

Trebuie neapărat să precizez că existau două mari colinduri, în Sărbătorile de Iarnă de la Gura Padinii: mai întâi, colindul din Ajunul Crăciunului, când ceata de colindători cânta Bună Dimineaţa la Moş Ajun (nu atât de sofisticat ca Madrigal, vezi bine:)), iar răsplata pentru colidătorii voinici nu putea fi decât în colaci sau în covrigi, apoi colindul din Noaptea de Revelion, când cântam La Cana ce s-a-ntâmplat (însă noi pronunţam Gana, iar cânticelul era improvizat după o tradiţie religioasă locală destul de subţiată, la acea dată, religia fiind scoasă din şcoli, fără însă a exista alte oprelişti), precedat de o intrare cu goarna lu Împăratu, sau, alteori, eu cântam solo colindul din goarnă, urmat de finalul în cor: „Ne daţi sau nu ne daţi, sau la goană ne luaţi?„, plata colindătorilor constând de data asta în câţiva bănuţi (de 5 bani, de 10 bani, de 15 bani, de 25 de bani sau de 50 de bani) sau chiar în bancnote marunte (de unul până la 10 lei), de la neamurile apropiate şi mai înstărite. Când terminam colindatul devreme, ne strângeam câţiva inşi, pentru o oră-două, într-o odăiţă din casele mai încăpătoare sau mai primitoare şi jucam copcica, pe banii strânşi de la colindat, fiecare sperând că astfel ne vom înmulţi câştigul (io rămânând mai totdeauna mofluz, probabil pentru că eram relativ mai corect… 😳 ). Spre ziuă, plecam la casele noastre, unde dormeam câteva ore, băgaţi la căldurică, după care ne pregăteam să mergem la Moaşă, înainte de prânz, pe când încă eram arici pogonici, ori, când ne făcusem mai voinici, iar Moaşele nu ne mai puteau sălta tââââta mare până la grindă, fiindcă abia mai puteau să ne cuprindă, primeam Nepoţii moşiţi de ai noştri…

Cât despre Pluguşor, care se desfăşura în prima zi de Anul Nou şi la care eu personal am participat doar după ce m-am făcut băiat mare, de 9-10 anişori, capabil să ţin un bici pe picioare, iar nu doar o biciuşcă oarecare, presupunea mai întâi frenezia pregătirilor pentru impozantul eveniment, pregătire ce începea cu-o lună înainte şi consta în confecţionarea biciului, ce trebuia să fie cât mai puternic, mai bogat ornamentat şi mai bine reglat, spre a asigura o pocnitură de pomină, iar asta însemna să te rogi de părinţi, de bunici sau de unchi să-ţi împletească o coardă de bici ageră şi să-ţi asigure un vârf şfichiuitor din sfoară de manilă sau din alte aţe finissime şi rezistente, apoi să te rogi de mămici şi mămăici să-ţi împodobească fastuosul bici cu mătăsuri şi lânici colorate ca nişte papagali feerici, plus că mai trebuia să găseşti şi un costum naţional ca pentru nişte voinici mai mici, însă afurisici, aloo, altfel te făceai de râs când ieşeai pe uliţă alături de cetele de plugărici, iar biciul tău, în loc să pocnească precum un obuz sau măcar ca o palmă zdravănă de bâz’, nu făcea nici fâs, vai, şi-n loc ca biciu ori tu însuţi s-arăţi ca un prinţişor hindus, să te vadă lumeea ca un paparuz… oops. (În imaginea de mai sus aveţi un bici de plugărici, însă fără înfoieturile de multicolore mătăsuri şi lânici).

(va urma)

Anunțuri