Ieri ne-am incercat – iar…oops – norocu la pesce

…însă n-am prins decât nişte poze pentru bloguleţu’ ista, fireşte, şi alea de doamne miluieşte, nici măcar la fel de clare, ca să vbim mai pe rumâneşte, ca ale pozăriţei ce ne-a imortalizat data trecută, cu finuţele-i aparate & deşte. Poza de mai sus reprezintă puntea de trecut Dunărea-Mică spre Istru Mare, adică, dunăre carele aici şi acum e f.pitică, dar care primăvara, când Dunărea Mare se umflă şi se revarsă preste albia obişnuită, inundându-şi lunca de plopi, sălcii, ierburi rugoase & răchită, e destul de măricică şi poţi să pescuieşti în ea puişori de roşioară, ba chiar şi câte-o plătică mai chioară. De câte ori trecem preste puntea asta aflată la o juma de metru de apa sălcioară, îl întreb pe tovarăşul meu de pescărie – dom Petre, cel binecunoscut pe for – , dacă ar avea coraj să treacă pe punte tot atât de nepăsător şi cu spor, în situaţia când puntea ar fi suspandată deasupra unui hău ameţitor, în fundul căruia ar curge un râu fumegător, iar un crocodil înfiorător s-ar leenge pe bot în aşteptarea guguştiucilor…oops. N-aşa c-atunci puntea ţi s-ar părea tot atât de îngustă ca şansele Ardezilor de a mai bate vreodată oştile Uslaşilor, dacă ar avea ca „strateg” acelaşi amator din Ţeara Proştilor ?

În poza a doua se vede locul în care ne-am aşezat la undit, dacă mă uitam spre stânga, respectiv spre răsărit, observîndu-se cum rădăcinile unei sălcii ies din malul aproape prăbuşit de Istru ce loveşte-n el liniştit-liniştit, însă afurisit, astfel că dacă fenomenul s-ar repeta la infinit, Istru ne-ar ronţăi încet-încet ca pe un biscuit şi-am rămune dreq fără dodoloaţa ţărişoară, shiiit, chiar înainte de a ne-o răpi viitura regionalo-globală… oops.

În poza următoară, cum ar veni (ca să respectăm iambii şi troheii rimii, iar nu neapărat regulile gramaticii, care fac cât o ceapă degerată pentru ingeniile limbii ro, ru, bu sau de unde vrei tu, dragă cetitoriule de-aici şi de-acu), se vede şi mai bine cum Istru roade malu patriei române cu arbori cu tot, arbori care acum câţiva anişori se înălţau spre cer fuduli ca Savaot, iar de-acum au rămas cât un ciot…oops.

Noroc că – aşa cum se poate vedea din pozele de mai jos, în direcţia spre care arată vărgoiu-mi vânjos –  tot Istru nostrum, care-n fond şi la urma urmelor e un fluviu milos şi cu folos pentru rumânul copilăros, a ridicat din bătrânu-i mâl puturos un ostrov nou şi misterios, care e socotit a fi tot la noi în România, chit că guleamătă Bulgaria, ce se întinde dincolo de Dunărea ce trece la sud de insula ceea, ar cam vrea să fie a lor, precum Crimeea a ruşilor… Precizez totodată că portokakiu’ ce-apare în peisajul d-aciia nu e vreun dom colonel mascat din Ardezia, ci însuşi dom Petrică fără frică, abscons la a glugii căldurică şi care-aşteptă să prinză măcar un oclei pofticios de mămăligă, dacă nu o ştiucă mică, o cigă sau o ditamai plătică (aşteptare f. zadarnică, după cum am văzut, adică… oops).

În poza următoare se  vede o ciupercă de copac uimitoare, pe care am descoperit-o în timp ce-am ieşit şi io, ca tot omu’ prin pădure, la răcoare… oops. Ia să vedem, care dintre cetitori şi cetitoare, mai experte şi ca celebrul auctor al Dicţionarului vegetal numberone de la Google din răzoare, ghiceşte cum îi zice la ciuperca aia, per latineşte, fireşte, iar nu doar băbeşte or rumâneşte.

Pădurea de plopi şi ierbarele ruginii din Lunca Dunării pot fi admirate în pozele următoare, doar o palidă sugestie a impresiei copleşitoare pe care mi-a procurat-o natura înconjurătoare în timp ce şedeam cu-o mâna la falcă şi cu aparatul de pozat în soare (dar nu la o treabă mare, fugiţi dreq, ci la o una mai mică, respective la pipică… 🙂 )

În ultima fotografie rămasă de la partida-mi de pescuit faimoasă e ceea ce se vede după ce treci Dunărea Mică spre casă şi te uiţi în zarea ceţoasă, în toamna asta totuşi cam friguroasă, în stânga fiind pădurea din luncă, iar în dreapta malul unde bătrânele-mi picioare ar cam vrea cât mai repede s-ajungă, spre ţuica fiartă cu artă şi ce-o mai fi pe lângă ea, în lipsă de altceva.

În fine – ultimu’, cu voia dvs… oops -, iată şi povestitoru’, chiar în clipa când vă scrie cum era să prindă peştişoru’, în timp ce scumpa de nevastă-sa bate covoru’… oops Hai pa, poate o să vă mai povestesc şi altădată cum mă dixtrez pe-acilişa, pe lângă Dunărea mea.

Anunțuri

31 răspunsuri to “Ieri ne-am incercat – iar…oops – norocu la pesce”

  1. Dl.Goe Says:

    In ciuda calitatii fotografice precare sau poate chiar in concubinaj cu aceasta, iata un topic de nota 10. Deci se poate. Sctiunea etnografie si folclor post-modern.

    iasca, denumire latineasca: Boletus igniarius

  2. AVP Says:

    Bine, elev goe al lu mboe, stai jos. In curând, de voie, de nevoie, mai precis spre sfantu sisoe, o să fii nevoit să ai habar nu doar despre toate ciupercile ce-apar pe scoarţa de stejar şi despre stelele din planetar, dar şi despre Atomu Primar, ca şi despre Cel Final, doar-doar îi vei mai găsi lu AVP vreo scamă prin buzunar, nici baremi pe pieptar… Astfel îţi vei phootea încasa leafa de bagatelizator secular, biet mărar… Hai, la bulivar, birjar.

  3. Dl.Goe Says:

    @AVP – Felicitari si tie. Pe asta cu „stii jos” ai invatat-o, pe multe altele de la dl.Goe. Te-ai gandit ca… Dar nu te-ai gandit ca… invers. In ceea ce priveste amenintarile despre ce anume va sa urmeze spre invatare aci la Corabia nu cred ca le-ar mai putea lua cineva in serios.

    Bagatelizator? Cat optimism! Stii cum ii poti face unui „militzian” (dupa vorba, dupa port) crierul cat o nuca? Simplu: i-l umfli cu pompa. AVP numai bagatelele si mangafalele pot fi bagatelizate. Ce naiba, nu stiai de treaba asta pana acuma? In sfarsit, pentru ca te vad in con-fuzie, re-vin si-ti zic: Aprecierea mea la adresa topicului in sine era, a fost si ramane sincera. E un topic dragut, mult peste media celor cu care ne-ai si te-ai obisnuit. Ti-a iesti asa tocmai pentru ca l-ai facut la misto, la plesneala, din talent, din lipsa de altceva. Raportandu-l la nivelul provincialului universal de la noi si de aiurea este intr-adevar maret. Daca ar fi tradus in germana, usor cizelat pe ici pe colea, ar putea fi un fragment integrabil intr-o mica monografie rurala de succes. In librarii. Dar vorba ‘ceea: „Putin de-i mai putin si cate lumi se pierd.”.

  4. AVP Says:

    Du-te, bey, maimuţoiule, d-aciia. Oi vrea să intru şi la ţăcăneală cu tine, cretine, a ?

  5. Dl.Goe Says:

    @AVP – Stimate domn de la tara, nu eu ci domnia voastra ati dori sa intrati la tzacaneala cu dl.Goe ori cu oricine s-ar nimeri, pentru ca simtiti tzipenia ca fiind insuportabila. Eu dimpotriva, n-am nicio dorinta anume de a intretine vreo conversatie cu interlocutorul AVP (din cale afara de plictisitor si previzibil). As prefera dimpotriva sa nu comentati in niciun fel mesajele prin care ma refer, on topic, la articolele publicate aci in provincia universalis si care nu va sunt adresate. Desigur ca nu vad de ce-ar trebui sa ignor replicile care-mi sunt adresate, atunci cand acestea exista. Din respect pentru tzåcånitul gazda, tzacanesc cu d-voastra cand tzåcånitzi. Incolo nu. Nu inteleg insa de ce trebuie sa va enervati in acest fel? Doar pentru ca doamnele care obisnuiau sa frecventeze aceasta sub-urbie au acum alte optiuni primare? Sau aveti si alte motivatii mai profunde. Sa nu va cauzeze.

  6. Dl.Goe Says:

    @CMM – Pare-mi-se ca „a se enerva” este reflexiv per se. Dar chiar sa nu aveti niciun cuvant on topic despre capodopera de azi a bloggerului? Sa sariti asa, tam-nisam direct in cancan? Ma uimeste atata lipsa de delicatete din partea cuiva care a sustinut sus si tare ca tine la aparente. Macar. Tare mi-e teama ca se va demonstra exact ceea ce ziceati pe alt fir ca s-ar infirma intr-un oarecatre viitor, anticipat prin premeditare de catre chiar domnia voastra.

  7. Dl.Goe Says:

    @CMM – Ascultati-l si pe Osho. Si scuzati-ma pentru sub-reactivitate. Ma aflu intr-o dezbatere tematica de idei cu conul Dorin, la dansul in cetatea cu tebei si vepei. Se lasa greu. Degeaba i-am dat exemplul ex-tiranului AVP care i-a ridicat suspendarea d-lui Goe. Dansul cica nu si nu ca cei din cetatea (cu) tebei ar practica dubla masura certand falsul plagiat al lui Ponta si iertand palgiatul lui Nae Ionescu. Cred cu toata sincritatea ca fostul admirator politic al lui VP, adica VP, si va rog sa nu-i incurcam pre vepei, i-ar putea da o replica usturatoare lui DT pe aceasta tema. Pacat ca aVP nu-si trece peste orgoliu si nu face o vizita inopinata de lucru in bojdeuca de la Washingron.

  8. CMM Says:

    Acest text il scrisesem pentru topicul celalalt, dar acolo nu mai avu loc.

  9. Carmen-Maria Mecu Says:

    Proba. Verific daca wordpress ma lasa sa postez de la acest laptop.

  10. CMM Says:

    Nu inteleg cui foloseste asta. Eu ma adresez tie, AVP, ca administrator.

  11. CMM Says:

    Daca atât au vrut, să mă vadă, iată, m-au văzut. Si CE au văzut?

  12. CMM Says:

    Un om, doar un om, 25%.

  13. Carmen-Maria Mecu Says:

    Rabdare, AVP, rabdare, experienta in derulare.

  14. AVP Says:

    Adevaru e, bre CMM, că-ţi cam place să te sfădeşti şi să te mocirleşti, ca un hartist de arnotenii bucuresci or ca o penă corcoduşă (ce-n realitate nu eşti) şi de aceea pari a fi mai mult o poezuţă cu „doruri vii si patimi multe” în fringilida-ţi guşă decât un savant temeinic ca o găinuşă ciuşă, care tot strâânge-n cur cenuşă, în speranţa că odată şi o dată va construi din ea, mai mult dintr-o întâmplare pragmatică, păi cum drea, vreun ouţ mai gigea sau baremi o mărgea, ca galina lu Păcală cel Vesel or ca – exempli gratia – pambuccianu lu nen-su basel şi-al mânăstirii pipirig de pe lângă iel, unde galinele cică secretoase încă se mai frig… De frig, de frică, adică, fatălică.

    Cât priveşte replica-ţi cu „duşmanii”, hai că face toţi banii, ca guţii & avaramii, zău… Insă io, aloou, nu ţi-am cerut chiar deloc să-mi urăşti dujmanii, priatelo, ci doar să boicotezi infractorii şi golanii, trolli ce se cred supermanii, dar care n-au coraj să spună cum îi cheama nici dacă-i tai de la laptele de mamă, faţă de care nefelixiţii ăştia nu se vor înţărca nici până la adânci bătrâneţi, de bunaseamă, şi chit că matahalele pot atârna în real cât o morsă babană. Deci io nu ţi-am cerut, bre, să-i boicotezi pe cei ce-mi fac mie descântece ori îmi maimuţăresc cântecele, ci strict pe călcătorii or dispreţuitorii de demnitate umană şi de lege, aşa cum tu ceri altora să-i boicoteze cu votu pe cei ce şi-au plagiat teza de doctorat ca v.v.pontu şi şi-au făcut loc în faţă cu cotu…

    Dar eu nu mă mir de faptu că tu nu înţelegi chestiuţele astea elementare ca un fir de calomfir într-un banal clistir, ci mă mir ca emiru cantemir când şi-a imaginat pentru prima dată (gândind de altfel în rumâneasca-i de vatră, nici măcar în turceasca un pic mai elaborată, la acea dată) cam cum ar arăta un struţocămil – ca un pămpălău sau ca un mbou…? 🙄 – că tu te sumeţeşti, deşi e clar că mai mult simţeşti & buchiseşti, decât gândeşti, să translezi într-un limbaj limpede ca un tutulău ditamai Planeta-Ou… oops. Zău 😦

    Însă n-aş vrea să transform sfada cu tine într-un alt show, aloou… Tot ce te rog e să te retragi definitiv de pe blogu meu şi să te muţi la goe cel fulău în soiosu-i făgădău or în mocirlosu gâldău, cunoscut fiind deja că acolo tânjeşte să egziste, probabil dintotdeauna, sufleţelu tău purrissim ca un dalb furou… oops.

  15. Carmen-Maria Mecu Says:

    Si asta a vru,t probabil. Putin. Cu efort mare.

    Nu te grabi sa-i faci jocul. Mai bine vezi, ca administrator,CE nu ma lasa sa postez din WordPress si vom intelege mai mult.

  16. AVP Says:

    Putin n-are niciun amestec. E vba de securistu nea goe pambuccistoe, care a demonstrat in ochii unora – cu concursu tau generos, de altfel oops – ca tu esti o hiistericuta cam tra-la-la, cum ar venea, daca nu dusa cu pluta pe Dambovita, apa rea, si deci si io, si Planeta mea, pe care tu ne admirai pana mai alaltarea, asijderea, pai cum drea… 😳 Asa i-au alungat d-aciia pe toti admiratorii, sustinatorii si sponsorii lu mandea, ca sa raman singur cuc pe feisbuc si necunoscut, asa cum au primit ordin sa faca haat demult, iar iei – tovii si baietii zmecherei – sa va aiba mereu la pascut si la futut, mey… Asta e situatia si natia de gugustiuci, vitei, purcei & znobitei.

  17. Carmen-Maria Mecu Says:

    Ei, Lumea nu se reduce la el, DACA E ASA.. Vor pleca doar cei mai slabuței.

    Iar experienta mea chiar va fi folositoare. Nimeni nu o va mai repeta. E tare mult. A meritat, zau asa.

  18. Carmen-Maria Mecu Says:

    Am mai trecut prin incercari ca asta. Cei care au ochi sa vada, nu ma vor blama.
    Voi reusi sa public textul despre Planeta-Ou. Vei vedea.
    Am prieteni, ei nu ma vor trada.

  19. Tina B Says:

    Prostia ( cea de care face „vorbire „, FLAUBERT)bovarismul si veleitarismul , resentimentul si alte hibe care decurg , decurg, decurg, si nu se mai opresc , fac prapad.
    De aceea , NOAPTE BUNA !

  20. CMM Says:

    @Tina B.
    Aveti perfecta dreptate.

  21. AVP Says:

    Treaba ta, dragă pretină. Oricum pe goe al lu mboe pambuccistrigoe l-am blocat iar şi cred c-o să mă uit la evoluţia ta din cloaca aia din ce în ce mai rar… Doamne ajută.

  22. AVP Says:

    Hmm… Ne-am gândit toţi trei, aşa deodată, să postăm laolaltă, fără să ştim unul de altă… oops. Noapte bună vă zic şi eu, dragi prietene.

  23. CMM Says:

    @AVP
    E OK ce ai facut, daca te deranja…
    Probabil e mai bine asa.

  24. CMM Says:

    Noapte buna.

  25. AVP Says:

    CMM, când scrie cineva pe-acilea, tre să-i zici şi tu ceva, dreaa, aşa cere net-eticheta… Însă cum crezi c-aş fi putut flecări cu gargaragiu ista ? Eu nu pot să vbesc c-un om prefăcut, mascat ori scremut, decât să schimb câteva politeţuri cu el, la început… Or, dacă aş fi tăcut, în timp ce ipochimenu ar fi turuit în stilu-i deja binecunoscut, mulţi ar fi crezut că purceluşu mi-a închis gura, fiindcă altfel ar fi trebuit să revin iar şi iar spre a-i rupe dantura ori a-l da naiba de-a dura… Iar asta mi-ar fi mâncat nu doar timpu, dar şi nervii, vai, ca atunci când m-am certat c-un samurai… oops. Or, inimicu ista măcar avea un nume şi-un oarecare renume, nu era un nimenea pe lume, n-aşa… ? Pe când anonimoşu ista, care pe tine te-a dat gata, mie mi se pare o farfara, un fulău demn mai degrabă de un vorbitor de bulău, decât de obrazu tău sau de blogu meu… ps. Zău că nu ţi-aş mai fi zis nemica dacă n-ai fi scris „dacă te deranja…”, cu punctele alea de suspensie care parcă vroiau să-mi sugereze ceva, a…? Hai pa, treaba ta.

  26. CMM Says:

    I-am scris ca tot ce va mai posta de aici inainte imi va trezi SCARBA. Asa e.
    Intre75% si 100%, eu personal nu mai vad ceva de trait referitor la el decat SCARBA.
    Acum, faca ce o vrea, se demasca. Il las sa se demaste.
    NOAPTE BUNA!
    Tina B. m-a convins. Multumesc!

  27. AVP Says:

    CMM, pista cu pambuc nu mi se pare de neglijat, desi homu ista mi se pare mult prea ocupat ca sa stea toata ziulica bagat in blogurile altora, ba chiar sa le studieze cu lupa. Vezi de asemenea ca goe al lu mboe strigoe pambuccianiscoe a spus el insusi cu guritza sa c-ar fi un anume Emil Barna (sau Bârnă?), profesor de fizica la U. Buc., iar „polichinelle” ar fi Dan Haulica (in caz c-o mai trai, n-am verificat). Pe urma tipu a revenit in stilu-i nisfirit si-a zis c-a glumit, ca de 1 aprilie, de, insa merita sa cercetezi si pista asta, suflete. Si inca ceva: tipu a mai spus ca la un moment dat semna „stef” pe siteul „Jurnalul National”, prin 2006, pare-mi-se ; or, pe Barna ista il cheama si Stefan: Stefan Emil Barna… Hai, so pe el, dobermanco… 🙂

    Sa ne tii la curent cu cercetarile-ti.

  28. AVP Says:

    Daca ar fi s-alerg dupa tine, care ai apucat-o scheunand pe urmele unui mbow sau a unui drakusor de dudau, confundandu-l cu omu nou, probabil, s-ar alege puradicu nu doar de Planeta-Ou, ci si de caminu meu. Asa ca io zic sa ne vedem fiecare de treburile sale, dear surioare : tu, alergand dupa fantasmele-ti experimentale, io, p-aciia, dupa cevasilea de mancare.

    Hai pa, om mai vbea…

  29. AVP Says:

    MUltumesc pentru linkuri, CMM. Noapte buna tuturor. Mai vbim.

  30. AVP Says:

    Goe a fost dintotdeauna prezent pe Certocraţia, la gaura din gard, bineînţeles, dar şi pe Dilema Veche, pe blogu lu Adrian Năstase şi pe multe alte siteuri unde a crezut că sunt întrunite toate condiţiile spre a se afirma pe deplin… Un ierou şi un troll tipic, dintre ai noştri ca brazii, cu mucii pe chept.

    Postare nouă.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s