De ce are Buddha Sakia Muni o mie de fetze ?

Apropo de mirările, consternările, zâmbetele ori strâmbetele unora cum că AVP nu e băgat în zeamă nici de urbea sa, darmite de elita de Dâmboviţa, păi cum drea.

Păi, mhă, dacă nici măcar cei câţiva rumâni dezgheţaţi ce vin p-aciia încă nu percep cine-i AVP şi ce vrea, deşi au acces practic nelimitat la opera şi la biografia sa, ce pretenţii să ai de la concetăţenii între care vieţuiesc, dintre care nu cred ca sunt 10 cititori ai unor cărţi cu adevarat rare or cardinale sau baremi ai unor românii literare, care deci să aibă un iq un piculeţ mai tare decât le trebuie spre a-şi apropia chestiile vital-minimale şi care să nu confunde fiinţa fizică trăitoare pe străduţa ori în bojdeuca sa cu fiinţa creatoare din hyperspa’, făcând  deci distincţiile necesare între ce este – indiferent de orice schimbare – şi ce pare ?

Dacă le spui bunilor cetățenilor turmentați că eşti ca Buddha cu o mie de feţe, ei se gândesc la buda de după şură şi pricep ce vrei să le spui ca cucu-n gură.

De ce credeţi că s-a zis : “Nimeni nu e profet în patria sa”, a ?🙄

Ultimii cetăţeni ce-ar fi crezut că suavul Christ e chiar Mântuitorul erau contimporanii din preajma-i cea mai apropiată, iată… :oops: Si-n niciun caz n-au crezut asta, niciodată, cărturarii şi fariseii, şefii Sinedrinului de altcândva, ce-ar ricana şi-acuma : “Cine, mhă, ăsta, fiul de teslar şi de neam prost, a ?

Sau de ce credeţi că preoţii egipteni nu lăsau pe nimeni să intre-n altarul unde-şi îmbrăcau odăjdiile şi de unde ieşeau spre a-şi oficia mistherele (cu pompă, cu cântări, patrafire cu fir de aur, icoane strălucitoare, iluminări, smirnă, tămâie et alea alea) ? Pentru că depărtarea, morga, masca şi taina măresc prestigiul şi întreţin autoritatea formală, de aceea.

Când însă eşti un poet pur, te doare de jur împrejur de toate solemnităţile & salamalekurile şi dai la fete cu bonjur cu pantalonii rupţi în cur🙂

49 Răspunsuri to “De ce are Buddha Sakia Muni o mie de fetze ?”

  1. Dl.Goe Says:

    Gasesc emotii pozitive in premisele favorabile care pot determina iluminarea poetului (d)in adormire spre a realiza din doua una… Asadar daca esti in stare sa constati si sa admiti ca traiesti intr-o zona plina de grobieni inculti si (chiar) agramati irecuperabili (cu care nu te-ai asorta nici mort), in contextul intelepciunii populare care afirma ca da, orice s-ar zice si orice s-ar spune, nimeni nu poate fi profet in tzeara lui, de aici mult nu mai e pana cand AVP va intelege ca ORI trebuie sa emigreze afara (si sa devina profet, sau macar sa incerce) ORI ca trebuie sa imigreze inauntru (si sa admita ca nu e profet ci vecin egal in functie si grad cu concetatenii sai. Onorabili). Ceea ce se va si intampla daca nu cumva domnia sa nu va decide cu ne/intelepciune sa continuie traiul in Limbo.

  2. CMM Says:

    @AVP

    În opinia mea, ai multă dreptate cand spui: „[…] depărtarea, morga, masca şi taina măresc prestigiul şi întreţin autoritatea formală”. FORMALĂ, doar formală.
    Eu am văzut preoți respinși de enoriații lor dezmeticiți. În niște biete sate, cu oameni onești.

    Ei au pierdut ceva bunuri.

    „Poetul pur”, ce să piardă? „Pantalonii rupţi în cur”?
    El se are pe sine cu sine, la liber, în libertate, for ever.

    BUNĂ DIMINEAȚA, AVP!
    BUNĂ ZIUA, AVP!

  3. AVP Says:

    Buna ziua, CMM.

    Recentu tau pretin, goe al lu mboe securistrigoe, tocmai misia asta o are p-acilisa : de a pazi ca nu cumva Dorin Tudoran, Andrei Plesu, AVP et aliis ejusdem farinae sa capete vreo autoritate fie si formala, dar nasoala, si sa dea dreaq tovii si baietii comandanti in boala, riscand sa ramana cu salvatoru urmator – asa cum l-au crescut & programat ei haat demultisor – in poala si facandu-se de ris la onor alegator, in pericol de a prefera un independent autentic si nesantajabil, din civilu bobor… oops. De aceea, goe si alti baietzei de la Manastirea Strigoe au primit sarcina nu doar de a-i decredibiliza pe toti disidentii or rezistentii de altcandva cu prezente in hyperspa, ci si de a le toca nervii toata ziulica, spre a nu mai putea face astia si altceva decat sa se holbeze la ce-au mai zis goe, humor si altii asemenea, tavalindu-i non-stop prin troaca in care te scalzi actualmente si domnia ta, precum si prin prezente diurne la gaura din spa… oops. In troaca lu goe strigoe au existat pana mai alaltarea nu mai putin de 15 topicuri dedicate lu mandea, cu insulte, calomnii, ironii ca pentru mortii vii si alte texte d-astea, cica cilibii & candrii, care te-au nebunit pe tine, ca si pe alti copii, de-ai dat in mintea olimoxii. Dixtractie placuta, mey, in raiu pt purcei🙂

    Postare noua.

  4. CMM Says:

    HA, HA, Ha…nu te repezi, nu te pierde cu firea, si vei intelege munca mea.

    Si mai ales, nu uita, nu sunt ce par a fi, pentru nimenea.

  5. CMM Says:

    Paradoxal, ca si mata, n-am a pierde ceva… Exersez, exersez supravietuirea.

  6. CMM Says:

    Si mai ales, respecta-mi Patria si Drapelul ei!

  7. CMM Says:

    Patria mea si Drapelul ei, nu sunt de pe bloguri adunate, descarcate, contaminate.

    Marile mistere, cum ziceam in banalitatea mea, se petrec la lumina zilei, și se deschid pentru cine are ochi sa le vada.

  8. AVP Says:

    Bine, bre, mai vbim spre sear’. Acu tre sa ma retrag in realu gradinar, caci din pacate nu sunt nici macar pensionar, in patria asta a lu Vadim & Ghita Funar (si-a lu goe strigoe, in special…😉 )

  9. Nicu.Margarit Says:

    Asta lipsea aici, un alt comentator eliptic dar infatuat, specialist in parabole precum e CMM

  10. AVP Says:

    CMM – un comentator infatuat ?? Gresesti profund, dle. Singuru infatuat, mai precis gonflat cu pompa de halalfabet securizat, e goe al lu mboe de pe nat. Si nici macar el nu e adevarat, din moment ce e un biet baiat mascat in hartist zbuciumat.

  11. CMM Says:

    Corect: Eliptic și infatuat.
    De, lupta intelectualului cu conectorii, pe campia limbii române.

  12. Dl.Goe Says:

    @AVP – Ca ma tot intrebam de ce si-o imagina bunul AVP ca dl.Goe ar avea probleme cu imaginara politzie hyperspatiala. Aaaa, asadar de aceea. Asa da. Acuma mai vii de acasa. Infractiunea de a mentine ani si ani de zile (de la tinerete pana la batranete) un independent autentic si nesantajabil la statiul de larva politica este una foarte grava, cu implicatii sociale majore. Ar fi normal ca dl. Goe sa mearga la cremenal pentru asta. Sau d.AVP. Pentru ca are ambitz si onoare. La care consimtz si pe care le aprob pozitiv. De unde si emotia pozitiva. Traiasca hazul oltenesc. Prazul, nazul, cazul etc, etc, etc, In fine, vivat.

  13. Dl.Goe Says:

    @CMM – Vai ce de vorbitori in numele limbii romane s-au strans la Corabia! Ceva de speriat.

  14. CMM Says:

    E loc și pentru învățăcei, eu așa cred. Se pare că ați trecut proba.

    Au inaugurat o linie nouă.
    ……………………………………………………

    Poftiți în vagoane, vă rugăm!

    TA TA TA TA TA TA TA………

  15. Nicu.Margarit Says:

    Poate am gresit! Dar nu sunt decat un comentator de blog. Nu vreau sa circul cu trenuri imaginare si nici sa lupt pe baricade ridicate din mersul trenului!

  16. CMM Says:

    O, oricum au un numar de locuri limitate. Dupa cate stiu eu, Dl. Goe, o persoana extrem de respectabila, l-a retinut pe ultimul.

    Comentați, comentați, dar limba n-o poluați…

  17. Dl.Goe Says:

    Fantastic, vom merge cu trenul la Corabia si chiar prin Corabia. De 10 Mai va fi 1 Aprilie in fiecare zi. Controlorul de bilete ne va verifica vocabularul, tocmai el/ea care vorbeste o limba romana extrem de aproximativa, uneori la concurenta cu mecanicul-care-carbuni-mananca, jar-se-ca-cå.

    @CMM – Vedeti ca ati incalcat o meta-regula de lui AVP si n-o sa scapati neamendata. Ma rog pe moment contextul nu-i ingaduie sa scoata chitantierul, dar la apropont o sa va inconjoare. E posibil chiar sa va inchida pe dinafara. Si-o sa raciti. La la ringe si la lu eta, caci laringita afecteaza si omuletul si ingroasa vocea. Indiferent de limbile vorbite mai mult sau mai putin aproximativ. Ca totul e aproximativ pe lumea asta. Nu?🙂

  18. Dl.Goe Says:

    Mecanicul, Controlorul si Pasagerul. Iata un tren complet. Gata pentru o calatorie de placere. Vivat CFR-ul. De data asta cel care va trage semnalul va fi dl.Nicu. Dar cine sa scrie schita? Stie cineva sa scrie?

  19. CMM Says:

    D-le Goe, de-ar fi să vă prezint acu’ acu’ cuiva, aș
    zice[a]:”Frizer, frizer, da’ nu ştii ce băiat galant e”.

  20. CMM Says:

    Erasă zic o vorbă proastă: Cine moare de grija altuia?

  21. CMM Says:

    Ei, povestea oricum SE SCRIE…

  22. CMM Says:

    Moreno vine și el, ca se pricepe la roluri.
    Urcati in vagoane!
    ………………………………………………………………………………………………………………………
    TA TA TA TA TA TA

  23. Dl.Goe Says:

    Va cam place sa TA TA TA TA TA TA. TA-re mult. Nu vedeti ca toata lumea este deja in vagoane? Sau ne tineti de vorba luuuunga ca sa nu bagam de seama ca locomotiva n-are carbuni si ca Corabia nu-i electificata? Macar fiti atat de buna si luati comenzile la vagonul restaurant. Plata in avans. Banii obtinuti astfel, ca si pe cei din amenzi ii puteti dona mecanicului. Poate da Dumnezeu si de data asta nu-i mai bea si cumpara naiba niste carbuni sa ne miscam odata din gara asta imputzita.

    P.S. Nu va faceti griji. Inainte de a intra in Bucuresti trec prin compartimentul d-voastra de serviciu si va prestez o tunsoare. A la carte. Gratis. Asa ca de la galant la galanta.

  24. CMM Says:

    Merci,am rezolvat altfel. Cu tunsoarea.

    Cu restaurantul: Iar ati uitat ca ati mancat? Si că n-ati plătit? Ați și băut tot ce era de baut, ca se vede după cum vorbiti. Feresca-mă Dumnezeu, cu mitocanii ăștia!

    Eu va las , ca am și alte treburi, zau așa.
    Descurcati-vă fără mine de acu’!

    …………………………………………………………………………………………………..
    BUM BUM BUM BUM BUM BUM BUM

  25. Dl.Goe Says:

    Daca nici mitocanii nu se mai inteleg intre ei atunci cine? In sfarsit bine ca iar aveti treburi mari de rezolvat si ma lasati. Parca m-ati mai lasat de vreo cateva ori. Ca vorba-i vorbå. Nu? Fiti fara grija o sa ma descurc. Aveti grija la meta-regula coborâtului din mers care nu denota bravura ci viceversa. Eu unul va inteleg. Ati decis sa va duceti la Bucuresti pe jos ca sa aiba pårul timp (intre timp) sa va creasca la loc, pårul in care, din onoare, ati bagat foarfeca, ca sa nu va indatorati la dl.Goe. Cand am zis gratis, era chiar gratis, gratis-gratis, nici macar cu datorii de onoare n-ati fi ramas in portofoliu. Asa ca aria calomniei aruncata peste umar, cum ca dl.Goe nu si-ar plati consumatia, ramane la capitolul glumitze salvatoare in orice imprejurare. Dar cum o sa va descurcati cu minciunile insirate, promisiuni fara sir facute d-lui AVP si neonorate. Cine vi le repereaza? Intuitia-mi spune ca tot la dl.Goe veti apela.

  26. CMM Says:

    Timpul lucrează pentru mine, onorabile. De nimeni nu depand.

    Și tot ce am promis, voi împlini. Căci mie mi-am promis. Eu îmi respect Patria, Imnul și Drapelul ei.

    „The rest is silence”.

    NOAPTE BUNĂ, TUTUROR.

  27. Dl.Goe Says:

    „Timpul lucrează pentru mine” ??? O fi vreun miner, altfel nu vad cum. Pai ati promis si ati incalcat promisiunea. Apoi iarasi. Nu mult dar cam des. Si Garda Nationala s-a desfiintat. „Patria, Imnul și Drapelul ei” – TA TA TA TA TA TA.

    The rest is balance!

    Fie-va noapte un sfesnic intelept. Aveti grija sa nu se aprinda drapelul ca maine n-o sa mai aveti in ce sa va drapati. Si derapati. Nu. Da.

  28. CMM Says:

    PROSTII! Asa e vad eu zisele astea ale dvs.: PROSTII!

    Vreti sa-l manipulati pe AVP. Ei bine, nu e o papusa, nici dvs. papusar.

    Stiu mai mult decat mi-ar fi placut vreodata sa stiu.

    Tac, din respect pentru Patria mea, Imnul si Drapelul ei.

    „The rest is silence”, si e bine pentru noi toti sa fie asa.

  29. CMM Says:

    ERATA: Asa vad eu zisele astea ale dvs.: PROSTII!

  30. AVP Says:

    Noapte buna, CMM. Sper ca stii ce faci🙂

  31. CMM Says:

    AVP, stii ca sunt un om liber si matur.

    Mai stii ca pe planeta noastra ne place mult sa ne jucam. Giocare serioso, cum ar zice Culianu, un vizitator drag noua. A ramas si Hesse cu noi.

    Noapte buna.

  32. Dl.Goe Says:

    @AVP – Desigur ca stie ce face. Atat cat o duce mintea. Grav este ca tu nu stii ce face. Cand o sa afli o sa fie prea tarziu. Alt sacrificiu inutil. Noapte buna,

    @CMM – Asa vedeti, asa este. Alta solutie nu vaz. Alta solutie nu e.

    Sa-l manipulez pe AVP??? Am banuit eu ca asta ati crezut intoteauna. Pai AVP este gata auto-manipulat. Chiar ca este de neinteles cum de nu realizati un lucru atat de simplu si banal (ca profesionist in real, ah, ha). Fie si numai citindu-i mesajul despre misia lu goe al lu mboe securistrigoe, ati putea ghici, abandonandu-va pentru o clipa ego-ismul a/stringent si mercantil, care-i anvergura auto-manipularii avepiene. Dar, sa va spun ceva. Presupun ca vedeti foarte bine care-i situatia, dar nu va pasa. Va faceti mendrele fara niciun scrupul, fara nicio re/muscare. Eu zic sa mai muscati o data. Cu mai multa atentie.

  33. CMM Says:

    Frica dvs. vorbeste acum. Furia dvs. Nu sunt frumoase, nu va șade bine cu ele.

    Proiectați asupra mea Anima Vrajitoare Rea a dvs. Priviti in oglinjoara de mai sus: așa aratați pe dinauntru, acum.

    Pacat. Acesta e sensul pur al cuvantului PACAT. Pacat de cel cazut in pacat.
    Pacat de cel care vrea sa des-lege și să izoleze oameni. Mare PACAT.

    Aveți compasiunea și iertarea mea. Sa va ierte si Dumnezeu, daca se intampla sa credeti in el.

  34. CMM Says:

    Puteam realiza cu totii, impreună, un lucru bun daca ati fi avut un discurs clar si coerent si uman.
    PACAT. Compasiunea și iertarea mea.

  35. Impreună-negândirea. Da daca nu, nu. « (b)Arca lui goE Says:

    […] AVP Says: 8 noiembrie 2012 la 12:26 […]

  36. Dl.Goe Says:

    @CMM – Va multumesc pentru sentimentul (bine) ales. Chiar fac colectie de asa ceva. Sunteti o persoana curajoasa, capabila de orice, atunci cand va ameninta disperarea. Il puteti baga oricand pe Dumnezeu la inaintare, fara sa va tremure geana. Doar spranceana. Dar cum ramane cu faptul ca dl.Goe este inofensiv in fata acelora care nu se afla in conflict deschis cu ei insisi? Puteti studia problema pe cazuri: cazul (a) si cazul (b). Daca descoperiti si cazul (c), va pot oferi un premiu. Daca, nu, nu.

    P.S. Riscurile teatru-n-teatrului. Specatorii inclusi pirandelliceste in spectacol (unii dintre ei) iau de buna frica, furia, si alte sentimente, si-l urasc sincer pe bietul Gheorghe Dinica.

  37. CMM Says:

    Vai de ei, vai de el, vai de noi si vai de vai…vai de cazu și necazu dvs.
    M a c u p r i n d e s o m n u l d e e m o t i e

  38. Dl.Goe Says:

    @CMM – Lasati somnul sa va cuprinda. Dar fara trucuri si fara mesaje nocturne sau extrem de matinale. Trebuie sa va opuneti ispitei din rasputeri. Altminteri n-ati facut nimica.

  39. CMM Says:

    Am supra-vietuit. Imi merit odihna la aer curat.

    Un traditional „weekend placut” tuturor celor care trec pe aici..

    Heeei…ce bine e sa fii vie / viu (ca sa nu discriminam vreun sex)!

  40. Nicu Margarit Says:

    un weekend placut si tie!

  41. AVP Says:

    Un WE pe cat se poate de relaxat va doresc si eu, my friends.

  42. Nicu Margarit Says:

    Ca unul ce a stat cuminte acasa ?@_@? ai astept pe cei ce au mers in excursie. Unii au plecat cu trenul altii cu pluta. Important e sa fie ei fericiti!

  43. Nicu Margarit Says:

    *ai astept pe cei care au mers in excursie.

  44. CMM Says:

    @AVP.
    Ce vrea să spună musafirul acesta? Ar trebui ca tu să știi cel mai bine!
    Cine, ce, unde, când…etc?

  45. CMM Says:

    PS. Fara supărare, la începutul cuvântului, î din i.
    Acu, ne place, nu ne place, respectam regula asta ciudată a lui îșiâ. Că o dădu Academia, săraca.

  46. Nicu Margarit Says:

    Ce sa fac CMM, nu am alfabetul romanesc pe calculator si se citeste cam greu un ai scris „ii”!

  47. AVP Says:

    CMM, fiindca vad ca N.Margarit e pe faza, poate ar trebui sa-l intrebi direct pe el ce-a vrut sa spuna prin vba aia sibilinica… Dar daca omu n-o fi vrut decat sa se afle in treaba, ce facem ?

  48. CMM Says:

    Ei, mai nimic.

  49. AVP Says:

    Asa zic si io… Postare noua.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s