În septembrie 89 dl Crin avea 30 de anişori, nu era chiar un copilaş din flori

Eu n-aş face un capăt de ţară din înlocuirea lui Vladimir Tismăneanu de la conducerea Consiliului Ştiinţific al IICCMER, şi nu pentru că aş fi convins că există la ora actuală în România vreo altă personalitate care să acorde acestui institut totuşi strict specializat o mai mare credibilitate ştiinţifică decât i-a acordat profesorul V.Tismăneanu (probabil cel mai competent politolog pe felia cercetării comunismului est-european, hic et nunc), ci fiindcă asta e regula jocului pentru postu’ cu pricina : un premier l-a creat şi l-a revocat / numit pe cel pe care l-a dezagreat / agreat acolo, iar un alt premier a procedat fix viţăvercea, care-i problema ? 🙄 O să ne-apucăm şi noi acuma să ne punem poalele-n cap precum Sorin & Dorin mai an, strigând că aici e vorba de un odios complot cripto-comunisto-securisto-dâmboviţan şi că, din aiastă pricină, ne va lovi precis un potop baban, aşa că mai bine să găsim dreaq un protopop barosan care să ne-arunce un prosop şi-un ban de trecut Akeronu’ cel lat, precum Oltu’ turbat pe calu’ bălan de furat, căci dacă vânătoru’ de securişti nu mai e, nimic nu mai e, o-le-le, şi deci cine ne mai vânează noo alergând prin roo nu căprioare şi alte zburătoare, plus puicuţele istorice de rigoare, ci pe securiştii de dinainte de 89, bey, frăţioare, mai precis pe cei din anno domini 1950 fix, asta-n timp ce primprejur lupta anticorupţie tocmai face fâs & chix, oamenii incoruptibilului procoror Ponta ştergându-l pe nepotul Mătuşii Tamara cu tix, la tur, după care  îl vor pune-n capu’ messei pontificale – de la „Ponta”, nu de la „Papa” – ca invitat de onoare pur, şi gata, uite-aşa se joacă fata, când la stânga, cu Sanda, când la stânga-dreapta, cu Mătuşa Tamara, milionara… 😳

Şi deci dacă dl Ponta a vrut să-i ia pâinea de la gură politologului şi să-i dea iar numai o pâinică – cică – Bombonelului, treaba lui şi-a draqului. Nu asta e acum grija mea, şi nici a lui Volo, am impresia, căci nu cred că my friend trăia din leafa institutului ăluia, ci e treaba lui Ponta, al cărei rod îl va culege la toamnă sau preste maxim 4 anişori, păi cum naiba. Aşa cum i-am zis Piratului cândva că ar fi mai înţelept s-o retragă naiba pe Udrea aia din avangarda sa, fiindcă la un moment dat ţipătoarea damă va deveni o maşină de diabolizat ca drea, care până la urmă va acoperi tot guvul şi partidu cu smoală sau cel puţin îl va băga în grea boală comunicaţională (până şi singura-i Frunzăverde simţind nevoia să se facă galbenă ca macu’ şi fratre, iacătă, cu dracu’, numai ca să treacă lacu’), aşa i-am zis şi-o să-i mai zic şi premierului Viorel-Victor : şi anume, că nu-i văd niciun viitor, aloo, atâta timp cât nu renunţă urgent la cel puţin 3 pietre de moară d-horror : la Ivan Ilici, priculiciu’ moscovici, la Bombonel, marele  murdărel,  şi la Chucky cel hiistericel.

Apropo, tocmai aflai că „liderul liberal i-a criticat pe Traian Băsescu, Emil Boc, Andrei Pleşu, Vladimir Tismăneau, dar şi pe Monica Macovei, pentru faptul că duc acum, după douăzeci de ani, o luptă pe care ar fi trebuit să o ducă în 1990 (…) În momentul în care aceşti oameni îşi arogă misiunea pe care trebuia să o aibă acum douăzeci de ani, e timpul să le spunem aceste lucruri (…) Nu eu am fost coleg de partid şi subordonat al lui Ion Iliescu în 1990, ci Traian Băsescu, Emil Boc, Vasile Blaga, Ioan Oltean şi alţii ca ei„, a declarat Antonescu.

Ok, să admitem că cei enumeraţi de dl Antonescu or fi fost „subordonați” în 1990 lui Ion Iliescu ; însă dl Antonescu pare să fie subordonat chiar AZI, aloo, lui Ivan Ilici, cu care se înţelege ca vulpea c-un arici pogonici (în care ariciul nu e tov Ilici, ci ghici… ? :roll:)  Şi apropo, cine l-o fi împiedicat pe Crin Antonescu să fugă şi dumnealui din ţară şi să critice comunismul din afară nu în 1981, precum Vladimir Tismăneanu (şi când dl Crin avea 22 de anişori), ci măcar în septembrie 1989, să zicem, când el avea anii lui Vladimir Tismăneanu din 81, iar comumizmu’ din RSR era şi mai putrefact decât fusese… E ?

Anunțuri

26 răspunsuri to “În septembrie 89 dl Crin avea 30 de anişori, nu era chiar un copilaş din flori”

  1. filadel Says:

    Cel mai bun pentru scaunul, încă călduț scuzați căcophonia, de la iicmer, ar fi după umila mea părere domnul acela (nu-mi amintesc acum numele) care tot cerea demisia președintelui. Ar fi o dreptate și-n același timp un tratament binevenit pentru hemoroizii dînsului. Și da Udrea e de vină. Again. 😆

  2. AVP Says:

    Filadele, ascultă la mine, neică… Grav e nu că ale Ponta şi Antonescu fac ce fac şi-o să facă şi mai ca draq, ci mult mai grav e că nici măcar voi, agitatorii portokakii mai de soi, nu prea pricepeţi nici acum ce s-a întâmplat şi că aţi pierdut nu bătălia cu-o Criză infernală, ci o bătaie de imagine banală, chiar ordinară… Asta e situaţia şi next generatia 🙂

  3. filadel Says:

    Maestro

    dacă aș fi dus o bătălie de imagine eram probabil cîștigător. Pe termen scurt. That’s not the point. Nu prostirea simțurilor este scopul. Bibilica. Probabil că ka orice elev care nu-și învață lecția boboru va trebui s-o ia de la capăt. Aceasta ieste. Azi a luat patru, mîine va lua cetîre, and so on and so long. 😆

  4. AVP Says:

    Hai că fu tare chestia cu cetîre… lol De dragu ei, te iert fiindca esti subordonatu – ca sa zic asa – de imagine al unui ageamiu, nu spui ţine, persoana neinsemnata

  5. stely Says:

    Nici eu nu fac un capat de tara din schimbarea lui Vladimir Tismaneanu de la IICCMER,daca nici tu n-o faci .. Din ce se vede insa avem alte probleme cu mult mai grave. Adica a venit mai repede decit ne-am fi inchipuit Restauratia . Si nu oricum . Cu abuzuri mari : interventii in actul de justitie si numiri de persoane in posturi cheie ,care sa ascunda probe din dosare de coruptie sau sa fie dispuse sa -si retraga acuzatiile in aceleasi dosare in care sunt implicati poilticieni de la putere .
    p.s. Crezi ca mai este de actualitate problema imaginii PD-L.si a lui Traian Basescu ? Eu cred ca altele sunt problemele noastre . Ca guvernul Ponta ,care a venit la putere prin santaj si cumparare de parlamentar,i nu are de gind sa faca nimic bun ,ci numai sa -i scape de puscarie pe Nastase si pe toti cei care au dosare pe rol .

  6. AVP Says:

    Pai cum dracului sa nu fie de actualitatea „problema” aia, din moment ce fix din cauza ei s-a ajuns aci ? 🙄 Hai ca-i buna… oops.

  7. filadel Says:

    Nu sînt subordonatul (ca să zic așa) nimănui. N-am fost niciodată. Sînt și am fost mereu total insubordonat și necunoscut fără așteptări pentru răsplată. Orice am făcut și-am dres a fost pur și simplu voința mea proprie în exclusivitate dar, desigur, știi asta deja. În spatele meu este neantul. That’s final. 🙂

    Întrebarea este, fără îndoială, ce facem mai departe? Băgăm capul la nisip sau îl ridicăm să ni-l taie?

  8. AVP Says:

    Pe bune, ma bucura sa stiu ca esti tanar, dar linistit, chiar daca – alaturi de alti comunicatori portokakii – ati cam gresit 🙂 Dar in sfarsit, bine ca n-am mierlit ca goe al lu mboe, ci ne pregatim de Rasarit 🙂

    oops

    Ce-i pasa lu nen-tu Base, care va avea oricum casa si masa, oricat ar fi marea de furtunoasa, precum si-o giupaneasa mumoasa in fotografia la care Doamna Maria se va uita cam ciudoasa… oops. Estimp, originalu pozei, imbracat in galben ca lamuia, iar nu ca Oranjeria, ca dreaq, se va se va uita cu okeanu la el din urmatoru-i prepeleac… oops.

  9. carletonuniv Says:

    Eu fac un capat de tara din schimbarea lui Tismaneanu si Stanomir. Aici nu mai e vorba ca esti idiot si prost in acelasi timp sa schimbi un specialist ce este „probabil cel mai competent politolog pe felia cercetării comunismului est-european, la ora actuală” asa cum spuneti si nici de o simpla pleaca-ai-vostri-vin-ai-nostri, ci e vorba de stoparea cu orice pret a activitatii acestui institut referitoare la perioada de cand Iliescu devine activ in PCR si pana la lovilutia din ’89. Acesta este scopul acestei demiteri si ar trebui sa va ingrijoreze; cum acelasi scop l-a avut si trecerea Inspectoratului de Stat in Constructii de la Ministerul Dezvoltarii si Turismului in subordinea Guvernului care doar a retras acuzatia impotriva lui Bombonel printr-o declaratie ce reflecta nivelul de moralitate si verticalitate a societatii romanesti. Inalta ordine de idei, Tismaneanu nu primea nici un salariu de la Institut.
    Si da, de data aceasta este pe bune vorba „de un odios complot cripto-comunisto-securisto-dâmboviţan” si precis ne va lovi „un potop baban.”

  10. AVP Says:

    Da? Si ce se phootea face spre a preintampina potopu ista, dupa parerea lu domnia ta ? Crezi ca io sunt cel mai vinovat, bunaoara, pentru situatia catastrofala din dodoloata tarisoara ? 🙄 Ai gasit, in sfarsit, vinovatu ? 🙄

    Sau poate ai vrea sa merg pe blogu lu madam Udrea si sa combat de acolosa contra complotistilor de Dambovita ? Spune drept, asa-i ca ai cam vrea sa las dreaq si Planete-Ou si sa ma comport ca orice mbow now ? 🙂

  11. AVP Says:

    Hai ca ne-ntelegem ca cucu-n gura 🙂

  12. filadel Says:

    E precum apa rîului care rotunjește pietrele cele mai dure. Ca puterea vîntului care transformă pietrele de pe fruncea bucegilor, ca puterea evoluției care îmblînzește colțurile colțoșilor. 😆

    Să te consider vinovat? Doamne ferește!! Să te vindec de political corectness?? Da. 😆 Aș fi vrut să fii lancea care. Limba care. Pumnul care. Capul care. Cuvinte.

    PS. Udrea era doar un exemplu banal.

  13. stely Says:

    Adica sunt de vina ca PD-L si Traian Basescu ca Victor Ponta s-a lasat prins in capcana puterii de catre Voiculescu si Nastase pentru a-i face scapati de puscarie ?
    Cind spun ca „problema ” imaginii lor nu mai e de actualitate ,nu am in vedere ce se va intimpla cu ei ,ci ceea ce incearca sa faca „cel mai cinstit guvern din istoria Romaniei .” Guvernul Ponta nu a venit la putere prin alegeri democratice ,ci prin jocuri politice murdare . Un fel de „alba-neagra „in parlament.
    Si te intreb ,ce legatura are asta cu „ageamiu’ ” acela ? Poti sa spui orice despre mine ,dar eu vad altceva aici. Uite ,de exemplu, la MBadea nici vorba de dosarul Nastase si nici la Gidea iar Stan laptop-man nici n-a existat azi pe post.

  14. stely Says:

    Uf, ai ca am scris anapoda ,dar va descurcati voi …

  15. AVP Says:

    Sunt nevoit s-o spun iara: ne-ntelegem ca cucu-n gura, fratilor & surioara.

    Pe maine, daca om mai avea paine… oops. Daca nu, nu mancam cozonac, c-acu il fac ? 🙂

    ps. Nevasta-mea, care ma asista in timp ce io framant cozonacu de Inaltare, imi spune printre alte vbe cica incurajatoare : „Stii ca s-ar putea ca asta sa fie Opera ta cea mai importanta : faptu ca faci cozonacu mai bun ca painea calda? 🙂 ”

    😳

  16. skorpion Says:

    inteleg ca, in sfirsit, netocratia lui AVP a preluat puterea!
    🙂

    Tismaneanu nu primea bani de la Institut, ci lucra pro bono.

    oricum mi se pare ca ai coborit putin prea la vale cu aceasta afirmatie
    Ce-i pasa lu nen-tu Base, care va avea oricum casa si masa, oricat ar fi marea de furtunoasa, precum si-o giupaneasa mumoasa in fotografia la care Doamna Maria se va uita cam ciudoasa ..

    asta conteaza in toata aceasta poveste?
    daca are ce minca? si tu – presupun – ca ai unde locui (ai si gradina frumoasa), ai ce minca.

    Nasol ca sintem martorii unei restauratii de o abjectie mai crasa ca guvernul lui nastase.
    acum avem un guvern condus de nastase si voiculescu, iar ponta este instrumentul care executa!

    pina cind?

    deci ponta va cadea de sus!

  17. filadel Says:

    Ai încredere în soție. 😆 Are dreptate.

  18. carletonuniv Says:

    Cum, nu functioneaza netocratia? N-a zis inca nimic frizerul genial Badea? Nu-mi vine sa cred. Trebuie sa zica ei ceva…adica s-o scoata basma curata. Oricum imbecilu’ ala a declarat c-a fost unealta DNA-ului cand l-a acuzat pe Madonel; DNA-ul, acest scaraotchi, produs al tiranului inca ne-demis.

  19. carmenmecu Says:

    AVP, poetii, savantii si alte increngaturi care framanta cozonac mau au sanse de Salvare.

  20. carmenmecu Says:

    Cat despre politicieni…

    […] numai bine!

  21. AVP Says:

    Despre ce Salvare vbesti, dear surioare ? 🙄 Singura Salvare e doar Fapta, cat mai mare si mai tare, care sa foloseasca Planetei-Ou de subt Soarele-Clocitoare, aflata in dumezeeasca-i eclozare… Restu – e papare & kkre… oops.

  22. Stefan Pop Says:

    Din pacate pentru liberali, presedintele a dovedit ca este departe, mult prea departe de idealurile liberalismului european si al celui romanesc in special.
    Romanii „de acasa” s-au cam lamurit in ceea ce il priveste pe dl. Crin Antonescu.
    Romanii „de afara” sunt insa dezavantajati prin lipsa de informatii in timp real. Acestia sunt mai usor de dezinformat si mai lesne de manipulat.
    Alegerile care bat la usa vor decide viitorul politic pentru urmatorii patru ani. Daca urmarim sondajele vom observa ca PNL nu se „simte tocmai bine”. In acelasi timp PSD se felicita pentru politica inteleapta de corupere a adversarilor. Cea mai importanta „achizitie’ o gasim chiar in persoana lui Crin Antonescu.

  23. carmenmecu Says:

    Despre fapta aia vorbeam eu…dar o țâră mai simbolic vorbeam eu!

  24. AVP Says:

    Postare noua.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s