Primul drum

Îmi amintesc perfect de primul drum pe care l-am făcut în viaţa mea, la vârsta de 9-10 luni, cred, în orice caz înainte de a împlini un an, când ai mei m-au dus la Spital într-o căruţă, după cum am aflat mai târziu, având o amigdalită severă, cu complicaţii ORL, ale cărei urmări le resimt până azi. Stăteam cu faţa-n sus în căruţă, înfofolit în hăinuţe şi cerguțe, desigur, fără însă ca eu să fi perceput atunci chestiuţele astea, iar undeva deasupra mea, la o înălţime ce mi se părea ameţitoare, vedeam cum vârfurile copacilor ce străjuaiu şoseaua se perindau unul după altul fugind în urmă, fără ca eu să-nţeleg ce-nseamnă asta, evident, fiindcă marginile lumicichii mele de atunci se opreau imediat acolo, în preajma mea sau cel mult până spre orizontul crengilor, dincolo fiind Misterul sau Virtualitatea absolută, eu neamintindu-mi nici măcar de ai mei de fapt, care mă însoţeau atunci, necum de conducătorul caretei or de calul care ne tracta etcetera. După un timp care mi s-a părut infinit – şi nu exagerez – am ajuns la Spital, recte într-un spaţiu pentru mine fabulos, de unde nu-mi amintesc decât de pătuţul de fier în care am fost „repartizat”, cu tăbliile lui albe şi scorojite, cu gărduţul înalt, de care mă agăţam şi mă uitam cam speriat la colega mea de salon, cum ar veni, un didiloi de fetiţă care mă privea la rându-i din pătuţul alăturat, cu nişte ochişori aburoşi şi urduroşi, aninată şi ea cu mânuşiţele de marginea pătuţului, în timp ce mămica mea şi cu o tanti în alb – infirmiera – ne urmăreau râzând. Reţin cămăşuţa de pânză albă cu care eram îmbrăcat, precum şi imaginea mânuţelor mele încleştate pe tăblia de fier, dar nu şi clipele – pentru alţii coşmareşti – în care mi se făceau injecţii (dacă mi s-or fi făcut!), pe care le-am suportat dintotdeauna c-un stoicism uimitor, de altfel, fiindcă în mod obişnuit io sunt hipersensibil, aproape total vulnerabil la agresiunile non-fizice, mai ales, cu deosebire la acelea pe care eu le percep nedrepte. Am mai spus undeva că ori de câte ori mă certa mama mă-ntunecam, efectiv, chiar din cea mai fragedă pruncie, astfel că aproape de fiecare dată Mămica exclama înciudată : „Uăăă, ia uite ce nor vine de la Cornu Caprii! Descreţeşte naiba sprincenele alea, că sperii oamenii, Clone ce eşti !” „Clone” era un moşneag de pe Linia Mare – uliţa noastră – , cu sprâncene lungi şi dese, vestit prin faptul că era mereu încruntat şi ciufut… oops.

Altceva nu-mi mai amintesc din primul Spital, reţin însă clipele infernale de apoi, de multe ori repetate în copilăria mea, când mă trezeam noaptea sufocat, abia respirând din cauza inflamaţiei amigadalelor, iar părinţii înnebuniţi să nu le mor în braţe fugeau cu mine în cârcă prin zloată sau prin zăpadă spre Baba Cârna, experta satului, care-mi vâra degetul ei lung şi descărnat în gât şi-mi ungea amigdalele cu piele de guşter uscată, după care într-adevăr inflamaţia îmi trecea şi puteam măcar să respir mai uşor. Cu timpul, infecţia de la gât a trecut la urechi, producându-mi o otită medie supurată care a persistat până am devenit flăcăiandru (fără însă a-mi afecta auzul, la început), în pofida unor tratamente cam în dorul lelii, totuşi, vai, şi nu pentru că părinţii ar fi neglijat insidioasa boală (cred că tăticu le-a cărat doctorilor tone de peşte, ca plocon), ci pentru că medicii,  medicamentele şi tratamentele erau cum erau pe atunci, abia spre sfârşitul adolescenţei, când mi-au fost extirpate şi amigdalele, făcându-mi-se primul tratament mai serios cu antibiotice forte, la Spitalul Colţea. Nu mai pomenesc acum de faptul că atunci când eram la scaldă, în Balta Mamina, io adoram să stau mai mult de-a scufundelea, deşi trebuia să mă feresc de apă ca de diavol… oops

Durerile cumplite de urechi, care nu pot fi comparate cu nicio altă durere, după cum ştiu cei păţiţi, le tratam la început c-un „înger îngeraş al meu„, spus din toată inimuţa mea de copil speriat, îndemnat fiind de maica mare sau de mămuţa, care nu mai ştia şi ea ce să facă, sărăcuţa, şi culmea e că de cele mai multe ori ruga îmi era ascultată, iar durerea era alinată.

Asta e.

12 Răspunsuri to “Primul drum”

  1. skorpion Says:

    salut, AVP,
    ce amintiri indepartate, la 9-10 luni?
    incredibil, stiam ca primele amintiri se fixeaza pentru virsta de 3 ani,
    dar, te cred…sincer.

    legat de durerile de urechi, am avut un prieten din copilarie, care la fel ca tine avea probleme si mama lui ii punea in dreptul urechilor ……o lampa puternica. Intelesesem de la prietenul meu, ca acel bec fierbinte ii facea bine. Intr-o dimineata ma dusei la el si-mi striga fericit: azi am auzit cum ticaie ceasul. Era atit de fericit! Mi-a ramas adinc intiparita aceasta puternica emotie a prietenului meu.

    p.s.
    tot este in mare voga litera N, imi permit sa-ti spun ca eu stiu ca se scrie corect innebuniti cu 2 n.
    poti sa stergi ps-ul, please!🙂

  2. AVP Says:

    Totul este real, verificat cu amintirile parintilor. Noi puneam la urechea inflamata cenusa incinsa, bagata intr-o mica traistuta de panza, insa cel mai eficient era „Inger ingeras”, asta din momentul in care l-am invatat pe dinafara, la doi-trei ani, evident… Cat despre „inebuniti” c-un singur n, e doar o simpla eroare de redactare, aloo… Poti verifica in celelalte texte ale mele🙂

    Mai vbim.

  3. skorpion Says:

    si parca il mai gaseam pe Petre si cu cite un saculet cu sare fierbinte pus pe urechile dureroase….

    noapte buna

  4. AVP Says:

    Da, si sare, uitasem… NB

  5. stely Says:

    AVP,
    Tu chiar ai vorbit serios cind ai spus asta ?

    „Multumesc pt aprecieri. Inteleg ca sunt incurajat sa continui pe aceeasi mumoasa linie si sa las naiba pt posteritatea eventual mai intelegatoare cosmogonia lu avp, povestea lu ave, amintirile despre Nichita sau hanalizele politice ale lu pesce… oops.”

    Eu tocmai ce ma pregateam sa spun cam cum vad eu chestiunea . As vrea, bunaoara, sa le vad terminate rind pe rind pe toate .Cred ca cel mai bine ar fi sa le alternezi .Dar ,desigur, ca tu faci cum crezi ca este mai bine . Oricum ar fi ,pentru mine toate ” liniile ” sunt „mumoase” .Daca ar fi sa aleg nu as sti pe care din ele le-as alege . Bineinteles ca printre ele se afla si acest gen de povestiri din copilaria ta ,care sunt „mumosele ” si ele.
    Si cea de ieri ,despre mirifica „Balta Mare” ,dar si cea de azi cu „Inger ingerasul meu „.
    Hmm! Aceleasi boli ,aceleasi rugaciuni … Bietii de noi , am fost niste eroi supravietuitori ! .De cite ori om fi trecut pe linga moarte … De amigdalita m-am lecuit abia in anul I de facultate ,cind am si fost internata la Spitalul studentesc . Imi amintesc de faptul ca nici macar un sunet nu puteam sa scot ,iar eu guraliva cum eram ,iti dai seama ce chin ? 🙂 Si totusi nu m-am lasat,asa aproape muta cum eram , pina nu le-am povestit ultima carte pe care o citisem ..
    P.S Nu-mi vine sa cred ca iti amintesti de cind aveai 10 luni . Pai cum !!? Eu am crezut ca sunt performanta cu una din amintirile mele de la virsta de doi ani . Ai mei au ramas uluiti cind le-am relatat episodul .Maica -mea (tot mamica ii ziceam ) a si zis saracuta :”Fugi Steluto d’aci ,ca n-aveai cum sa stii mama , aveai doar doi ani !..” Dar dupa ce le-am relat momentul m-au crezut . A fost o amintire puternica (traumatizanta) la vremea aceea ,incit mi s-a infipt bine in minte. Era vorba despre o stire pe care i-a adus-o mamei mele o vecina ,al carui sot era coleg de armata cu tatal meu . I-a spus mamei ca pe tata l-au dus la Canal sa-si faca stagiul militar . In momentul ala ,imi amintesc ,mama a scos un tipat care m-a speriat atit de tare incit am inceput sa tip si eu.. Asa ar fi facut orice copil ,binenteles. Dar n-am patit nimic .Cit despre amigdalita ,din momentul acela , nu am mai facut niciodata . Doar ce aparuse tetraciclina.

  6. onebyone Says:

    1.continua „povestea lu ave”, „nichita”, alte amintiri
    2.restu’ sunt fandoseli
    3.”analiza politica”, alta pierdere de vreme. Numai rateuri.
    4.daca vrei sa fii credibil si sa nu fi catalogat iesit-din-minti renunta la „ingenuu” si altele asemenea

  7. AVP Says:

    Stely, şi un copil de 10 luni are memorie, ba încă are o memorie ce reţine, conştient sau inconştient, 15 miliarde de ani…😯 Hai să zicem totuşi, spre a nu-i şoca pe homuleţii statistici, că mă aflam, atunci, în jurul vârstei de un anişor… oops. În rest, e vorba de afinităţile elective, iar nu de sufletu pereche, păi cum dreaq… ups.

    @onebyone, faptul că tu te uiţi pe-aci ca pisica-n călindar, deci fără să pricepi mai nemic – dar chestia asta nu se întâmplă din pricina mea, păi cum drea -, îl dovedeşte întâmplarea semnificativă că-n loc de „ingeniu”, tu ai cetit „ingenuu” (care e o altă mâncare de pesce, fireşte). În aiastă situaţie, un om ca mine ţi se va părea totdeauna, indiferent ce-ar face şi ce-ar zice, „ieşit-din-minţi”, normal, sau mai bine zis halal, mey pretine…😦 Io zic să-ţi vezi de treaba şi de lumea ta, aia care ţi se potriveşte sadea, lângă macaronarii alitalia. „Ştie oare vrabia cum i-ar veni berzei ?” (întrebare retorică, nu doar goetheeană, vezi bine).

  8. carmenmecu Says:

    Exista si o memorie a evenimentelor din viata intrauterina.
    Se transmit genetic si date provenind din relatia parintilor cu mediul de toate felurile.
    Unii, nu-mi amintesc acum cine, spun despre Dali ca a pictat lumea vazuta prin placenta. Iacata!

  9. AVP Says:

    CMM, ce înseamnă „evenimentele din viaţa intrauterină” de 9 lunişoare faţă de evenimentele din ceilalţi 15 miliarde de ani, dear surioare… ?😯 Sau ai crezut poate c-am glumit sau că am făcut doar o metaforă când am vorbit de memoria trecutului practic infinit ?🙄

  10. carmenmecu Says:

    Nu cred, s t i u ca n-ai glumit…

  11. carmenmecu Says:

    Stii, mie mi-a placut fizica, am luat in liceu si un premiulet…Printre carti era si una a prietenului Asimov.
    Am mai citit si alte chestii… De aia voiam sa-ti cunosc bibliografia.

  12. AVP Says:

    CMM, bibiliografia mea e simplicissimă, zău că mi-e şi ruşine s-o arăt aci… oops (de fapt, am indicat-o undeva, dacă nu mă-nşel) Cele mai multe „titluri” sunt din manuscrisele mele din prima tinereţe (pînă în 30 de anişori). Eu sunt efectiv un gânditor şi-un poet genuin, cu o concepţie şi expresie izvorâte din Pâmânt, din iarbă verde, pe bune…

    Postare noua, dar văd că mi-a luat-o înainte skorpion şi s-a băgat deja pe fir c-un bravoo apăsat🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s