Reţeaua Felix (1)

Motto: „Niciodată o televiziune nu va ajunge să impună un preşedinte, un prim-ministru sau chiar şi un simplu ministru

(Un preşedinte de ţară din iepoca anterioară – citat aproximat)

Până la urmă, că ne place sau nu, cred că va trebui să-i recunoaştem un soi de ingeniu acestui domn Dan Voiculescu, poreclit de rivalu-i domn Băsescu Felix Motanu, care uite că nu doar c-a ştiut cum se face banu, după ce cuplul dictatorial a plecat spre viitoru’ luminos cu aeroplanu’, însă a ştiut, mai ales, cum să-l chivernisească şi unde să-l investească, pentru ca nu doar ochiu’ dracului să-l înmulţească după legea negustorească ori cămătărească, dar, prin el, prin Marele Ban (cum ar veni) s-ajungă să cucerească puterea lumească într-o zi, accesând astfel locul unde nu se face doar plinu’ de avere & phootere, ci se făureşte chiar destinu‘, aşa cum cică ar fi zis Bună-Parte pe patu-i de moarte… Nu cunosc, de asemenea, dacă Dan Voiculescu o fi fost chiar „mareşal” sau „gereralissim de Securitate”, aşa cum îl bârfea la un moment dat „vânătorul de securişti” (care între timp l-a iertat pe dl Mareşal, altfel nu s-ar fi aliat cu el contra odiosului şi sinistrului Marinal, pe care „vânătoru de securişti” îl înjură chiar la tembeliziunile Mareşalului, dimpreună cu oştirile dumnealui, alea date dreaqului), însă sunt sigur că el n-a fost doar un becisnic turnător – cum ar vrea să-l ştie reţeaua portocaliilor – prins de „revoluţia” tovilor şi băieţilor mai iuţi de picior şi mai deştepţi dormind încă în hainele statului în poziţie de drepţi, ci poate i-o fi fost doar mai loial săracului cizmar iepocal (despre care M.Oprea ne-a spus că l-a făcut personal mareşal or general, nu mai reţin bine), însă după ce Felix s-a dezmeticit şi-a început să lucreze nesmintit cu ingeniu-i financiar & organizaţional care-i rămăsese, evident, Intact, chit că fostul regim îşi jucase – cică – ultissimul act, pornindu-se să-şi plaseze capitalu’ de lei paralei pe care-l agonisise cum ştiu ei (tovii, domnii şi băieţii grei, căci doar n-o să vă spună cum se face banu’ tocmai cel mai pauper dintre domnii liberi & poesei, bey… oops), ridicându-şi nu palate de aur şi argint ca oieru’ ce se joacă de-a boieru’ şi nici benzinării, megamercerii, biserci pictate ca nişte jucării ori feneiste inginerii, aşadar chestii direct şi rapid aducătoare de parale, de moaşte milionare sau care să te umfle-n foale, aşa cum şi-au aranjat rumânii sau rromanii ce vor să se simtă ca neşte paşale, după ce toată copilăria se jucaseră doar cu păpuşi de câlţi, şi nici nu şi-a fundat făbricuţă de bomboane, de cartoane, de chibrituri sau de pantofi cu scârţi, ci a început să ţeasă la o reţea dintr-o pânză mai degrabă insidioasă decât alesă, care chiar dacă nu e atât de deasă ca un baibarac de giupâneasă, se va dovedi cu timpul muult mai rezistentă şi mai eficentă decât averea oricărui altu’ de pe tot natu’, plasându-l pe Felix nu doar în postura de a concura cu nu ştiu care miliardar de cârnaţi, ci chiar cu Statu’ „vechilor structuri” reînnoite din Carpaţi, ce vruseseră să-l facă pierdut pe tov Mareşal în postdecembristu’ areal ca pe tovii blestemaţi, halal…

(va urma când se va putea)

Anunțuri

15 răspunsuri to “Reţeaua Felix (1)”

  1. skorpion Says:

    of, cit il detest pe acest individ varanul voiculescu,
    un tip diabolic de-a dreptul

  2. stely Says:

    AVP,
    Am un vag sentiment ca incepi sa fii de neinteles .Acum cind toata lumea fierbe de mânie, impotriva „varanului”Felix ,”tu vrei sa ni-l bagi pe gît ca exemplu bun de cum si-a investit banii furati de la Ceausescu ? Nu ti se pare ca esti cinic ?
    Nu te certa te rooog ,cu toti cei care aproape te-au adorat din cauza unui om asemenea individ demn de dispret. Mi-e teama de el si de acest guvern clocit de mintea hidoasa a acestui om :

    http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-12147735-seara-varanului-vesel.htm

  3. stely Says:

    este corect „un asemenea individ „…

  4. skorpion Says:

    stely,
    eu nu cred, refuz sa cred ca AVP il lauda pe varan ca om,
    de fapt nu este om, felix este o canalie ceausista,

    ci AVP a vrut sa ne arate ca acest ticalos, aceasta canalie buboasa
    este diabolica,
    ca a investit banii in viitor,
    manipulind milioane de creiere (cu sau fara facultate), care, iata, ca au dat roade,
    milioane de oameni il injura, il detesta pe TBasescu,
    milioane de oameni aveau acelasi sentiment pentru Boc and guvern,
    care milioane de oameni sint azi f. fericiti ca l-au dat jos pe MRU,
    ca urmeaza si TB……

    am simtit pe pielea mea aceasta ura pentru TB din partea unor excelenti prieteni ai mei…
    care au fost spalati zi de zi,
    s-au lasat spalati zi de zi, ani de zile de latrinele voiculesciene…

    si, iata ca rezultatul a fost pozitiv!

    scopul scuza mijloacele,
    iar varanul cu limba scoasa ca un tic, pe buune,
    si- a atins scopul

    si poate cu ajutorul creierelor spalate vom scapa si de TB

  5. AVP Says:

    Skorpi, dupa cum ai vazut, v-am raspuns pe Feisbuc. Si, Stely, in masura in care Base a dovedit ca n-a stiut sa-si prezerve imaginea si deci puterea, compromitand astfel total batalia-i – reala sau doar presupusa de noi, fanii sai pana la un punct – pentru modernizarea Romaniei si demantelarea „sistemului ticalosit”, exact in aceeasi masura el a devenit un rau mai putin mic, iar a-l mentine la putere cu orice pret ar fi chiar un rau mult mai mare decat celelalte rele politice ce ne pot paste, dear surioare. Oricum, nu noi vom decide soarta politicianului de moda veche Base ista, ci Inalta Poarta postmoderna.

    Mai vbim.

  6. carmenmecu Says:

    AVP, pentru luminarea mea, aș vrea să-mi numești un „politician de modă nouă”, activ la noi în acest moment.
    Mulțumesc pentru înțelegere. Cap de femeie, cum mai zisei!

  7. AVP Says:

    Sorry, nu cunosc. Dar tot nu-nţeleg ce e cu tonu ista cam arţăgos… oops. Apropo de acuza de „trufie” pe care mi-ai insinuat-o zilele astea, mai mult or mai puţin evaziv (vba lu Stely), iată ce i-am zis altei doamne mult mai rezervate, de fapt, în comparţie cu tine, faţă de felu meu de a mă imposta în raport cu partenerii de dialog :

    Stii prin ce se deosebeste un ingeniu de un om cica “sanatos”… ? Geniul, desi in sinea sa e f.sfios, nu vbeste NICIODATA mumos (dar nici nu e vulgar-injurios), aloo… Footil-politicos nu e decat un amant zmecheros, care la-nceput te ia cu floricele de rosmarin rugos, dar in final iti rupe chiloteii vijelios, sau un politician modest-tromboniticos, pana ii bagi votu-n urna, dupa care te ignora odios, sau un negustor veros, care te gadila pe burtica, invaluidu-te advertisinguos, ca sa te jupoaie apoi pan’ la os (cum fac de-o pilda aia ce si-au declarat cetitorii mai dastepti si ca alumnii din gradinile Akademos, in timp ce-si rid in barba copios de „elita” forumistilor cu iq cica mult mai musculos decat creierasu lor de molii ros, n-asa?) etcetera.

    O zi excelenta pt munca intelectuala ! Io – in schimb – tre sa merg la sapa, pe bune ! 🙂 Mai vbim.

  8. stely Says:

    Buna ziua,
    In primul rind vreau sa refac comentariul meu de aseara, care, desi l-am verificat are citeva dezacorduri -cauzate (banuiesc)de starea de oboseala si de efectul emotional al topicului – venit intr-un moment nu tocmai bun ,dar si de o mahnire provocata de alte discutii de pe facebook… Intr-un cuvint eram cam buimacita 😦

    Asadar:

    AVP,
    Am un vag sentiment ca incepi sa fii de neinteles . Acum, cind toata lumea fierbe de mânie ,tu vrei sa ni-l bagi pe gît tocmai pe „varanul Felix ,ca un exemplu (bun) de cum si-a investit banii furati de la Ceausescu ? Nu ti se pare ca esti cinic ?
    Nu te certa, te rooog ,cu toti cei care aproape te-au adorat ,din cauza unor asemenea indivizi demni de dispret. Mi-e teama de ei si de acest guvern, clocit de mintea lor hidoasa .

    p.s. Rectificarea mea mai are un scop . Dar nu-l spun ,intrucit nu vreau sa tulburi linistea ,care as vrea totusi sa nu fie lugubra ,ci meditativa .
    p.s. carmenmecu , cred ca tu ai si zimbit ,nu-i asa ? Eu mai mult decit atit.:)))

  9. carmenmecu Says:

    Eu azi m-am distrat cu fiscul, cu casa de sanatate, a fost fumos. AVP, domnia ta, orice ai face, esti pentru mine un ingerel in comparatie cu aceste institutii, care isi pastreaza stilul indiferent de ciumpalacii care ne conduc.
    Nu ma luati in serios prea tare, ma mai joc si eu de-a comunicarea…

  10. carmenmecu Says:

    Mai direct: experimentez, mai arunc o cugetare sa vad ce zice unul, altul. Viata ar fi tare plicticoasa fara spiritul ludic…

  11. stely Says:

    carmen,
    Stiam (eu) ca vei da un raspuns pe placul meu !! Din ce vad ,”distractia „cu acele institutii ti-a priit 🙂
    p.s. Sper ca si lui AVP sa-i fi priit sapatul si rasaditul tomatelor etc… He ,he .AVP, ai ramas in urma … Sotul meu le-a si rinduit …

  12. AVP Says:

    Da ? Bravo lui. Io sunt frant, iar Mony si cu Mitache ai PDL-ului au infrant si de aceea sunt cei mai fuduli portokakii de pe Pamant.

    Mai vbim.

  13. stely Says:

    Am vazut ca Mony si-a gasit combatanti pe masura si pe aceiasi lungime de unda . Nu ma pot integra,intrucit nu sunt atit de spontana in expresii haioase si bataioase …
    Dar ei nu sunt cei mai furiosi dintre „portokakii ” .Am gasit aici una/ul din ei pe blogul senatoarei Sorinei Placinta ,banuita ca a facut „fite „PD-L ului si ca merita pedepsita cu orice pret .Iata :

    02/05/2012 la 15:57
    theo

    si dumneata si fiul dumitale ar trebui sa aveti parte de aventura vietii la ocna sau la temnita grea.

    sa iti fie rusina politiciana de doi bani mama de si mai putin.

    pentru progenituri precum fiul dumitale s-a inventat contraceptia

    Am fost oripilata .Sper sa nu fie @Theo a noastra .Ma si mir cum a putut sa indure biata femeie (Sorina Placinta) atitea torente de ura din partea ambelor parti . Ce i-o fi venit sa-si faca blog ?
    Dar ,zau ,nu ar trebui sa fii atit de intransigent cu ei. Manifestarile lor sunt replici pe masura mizeriei la care am asistat neputinciosi cu totii ,si careia voiam sa le faca fata PD-L si Traian Basescu . Si tu a spus ca nu au avut grija de imaginea lor si s-au lasat „tavaliti” in ultimul hal . Acum ,macar sa fie hartuiti la fel. Dar nu isi au locul pe facebook ,intrucit „adrisantii” sunt in alt cerc de prieteni si nu -i afecteaza …

  14. AVP Says:

    Postare noua.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s