Planeta Ou – Cântul VI

Pe când eram doar o fistichie celulă vie în burtica mamei dinainte de copilărie, celulă croită după tiparu genitorilor mei (moştenit de la şirul de arhei dinapoi, cu capătul unghiului în Tatăl primordial din noi), simţeam lumeea precum un atom cu protoni şi electroni moi sau ca cel mai simplu didiloi… oops. Pe urmă, în secunda doi, când m-am transformat în microscopic zgâmboc, mormoloc, peştişor-şerpişor, păsăruică fără zbor, căţeluş gânguritor, maimuţel dobitoc, nainte de a mă preface-n pipăruş zâmboc şi-a zbughi din burta mamei la soroc (fără a mai pune la socoteală alte avataruri de care nu-mi amintesc deloc, deşi pielea lor zace acoloşa, imbricată în schelăria encefalului precum sedimentele jurassicului sau ca cercurile copacului), percepeam lumeea cu simţurile speciilor or vârstelor kosmice prin care mărşăluia fiţiuţica mea, păi cum drea… Iacătă cum în timp ce ai mei din Gura Padinei mă credeau mai plăpând ca mârtacii mititei dintr-un bordeiaş bordei, aşteptând s-apar în casa lor atârnând de ciocul berzei ca ocleiu’ bălţilor, te pomeneşti, io hălăduiam pe valurile erelor cosmico-biologhiceşti, preschimbându-mi înfăşişarea odată cu era or specia şi metamorfozându-mă mereu şi mereu în altceva, cu alte simţiri şi cu altfel de a fi în tiparele fiinţei, imitând avatarele Seminţei dintâi în borta spaţiu-timpului…

Şi deci cine era didiloiu’ care s-a născut ieri-alaltăier’ şi-a fost botezat „viorel” : eram io – tu, ea ori alt prichindel – , sau era El…?💡 Iar burtica în care m-am plămădit, de la stadiul de atom şi până la cel de om sau hai să zicem de homuleţ, era doar pântecele unei ţărăncuţe dintr-un neam de teslari or de pescari un piculeţ mai isteţ sau mai pizdeţ decât neamu-i nătăfleţ, ăla de la balta Mamina-Galileea, sau era chiar Mama Geea, fiica binecuvântată a Kosmosului Măreţ… ?💡

Cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine„…, aşa grăit-a filosofu’ Kant, da’ ce-ar fi să ne-ntrebăm, mey : zis-a bine…?😯

Ce „cer” este deasupra mea, ce „înălţime” ?, când aci e vorba de adâncime, de Groapa HyperMarianelor Lumii, ei bine : 15 miliarde de ani-lumină în „jos„, in bulboana spaţiu-timpului, măsurând de-aci, din creştetu capului meu sau al tău, şi pâna la talpa cerurilor sau a iadului, deci pâna la Big-Bangu’ din hău…

Dacă închid ochii şi mă uit înlăutru meu, adică in memoria ce-am căpătat de când în lume am intrat, ce pot vedea, mey…? Văd clipa cea repede ce ni s-a dat, pe cea de adineaurea, pe cea de mai încoloşa, pe cea de ieri, de alaltăieri, pe cea a primului sărut, a primei zile de şcoală, a primilor paşi cătinel pe plai, a mămicii şi-a tăticului din al copilăriei rai, iar pe urma firu’ vederii mi se voalează şi parcă nimic nu mai pâlpăie pe-acoloşa, vai, nicio imagine  or ceva, nicio amintire în memoria mea… Dar uite că nu-i aşa, mey, căci prin ceea ce-am învăţat în cei şapte ani de-acasă sau cu dascălii la şcoala-mi buclucaşă, adicatelea prin ceea ce se cheamă tradţia or cartea, pot vedea – cu ochii minţii, păi cum naiba – trecute vieţi de prinţi, de doamne şi domniţe şi chiar şi Omu‘ cu-ale sale de ghimpi coroniţe sau pe motanu-ncălţat, zmei înflăcăraţi, imperii stelare şi alieni înfricoşaţi, feţi frumoşi şi ilene consânzene ca soarele de senini şi de auraţi, şi-n genere pot vedea – însă nu aievea, normal – tot ce mi-a plăcut din cărţi, din filme, de la vodevilu de carnaval sau din basmele copilăriei s-aleg şi să gust ca dintr-un eteric însă delicios caşcaval…

Bine-bine, veţi ricana, dar când şi introspecţia, istoria, tradiţia, biblioteca sau cartea cărţilor s-ar termina, adicătelea s-ar epuiza memoria întâmplărilor pe care noi înşine le-am trăit sau a tablourilor/ viziunilor reieşite din spusele/ poveştile/ teoriile sau din viaţa altora, din realitate sau din mit, întâmplări/ povestiri pe care le-am auzit la şcoala din cartierul natal sau din satul unde maika ne-a drăgălit, atunci ce-am mai putea vedea în orizonu’ însorit/ înstelat, precum şi-n lăuntru’ nostrum mai mult sau mai puţin luminat – cu lumina ochilor sau cu lumina cărţii -, decât nefiinţa or împărăţia morţii… ? veţi intreba… Or, nu e nicidecum aşa, aloo, căci n-aveti, e.g., decât să vă uitaţi subt picioarele voastre, mai precis între picioare (oops), bărbaţi, sau voi, femalelor, în mythrele din burtica ce o dată la nouă luni umflaţi, căci acolo purtaţi sămânţa totului sau a kozmosului pe care aiurea îl cercetaţi, sau, altfel dacă vreţi să vă spun şi dacă chiar vreţi să vă uitaţi spre stelele înaltului (precum Kant sau Genoveva din Brabant, lângă amantu-i princiar & culant…) (şi de fapt tot în „jos„, aloo, iar nu în „sus„, o să vă uitaţi…🙂 ), veţi vedea rădăcina planetei albastre, fârtaţi, înfiptă-n spaţiu-timp ca un fus (dar, repet, ceru’ nu e-n „sus„, ci-n „nadir dedus” ) şi-alcătuită din miriade şi miriade de galaxii gingaş-albăstrii, nebuloase ce se pierd în pustii de pustii şi care cu-atât mai mult se-nroşesc, fug şi se-adâncesc în trecut, scoborând ameţitor în hăuri de hău, învârtejindu-se prin spiralele lu’ Gamow, prin găuri de viermi, prin quassari şi-n black-hole inele, cu cât acestea sunt mai depărtate de tine, privitorule în logostele, astfel că dac-am avea un okean Hubble uriaş, capabel să răzbată prin ele, l-am putea zări în capătu’ unghiului, la-nceputu-nceputului, chiar pe el, Marele Alfa incredibil de mititel (faţă de cât cuprinde-n el ! ), aşadar pe-Atomu cel Prim & divin vibrând lin şi pulsând genuin, opintindu-se borţos şi-umflăţel ca un purcel de lăpticel să plesnească şi el precum un ou de femel cu mitoza-n iel (deci cu sămânţa de bărbăţel, să ne-nţelegem !🙂 ) sau ca un ouţ de porumbel, de zambilă sau de păducel, şi-apoi deodată – baaaaaaaaaaaag…!, ţi se va părea c-ai auzi şi vei vedea fulgerător apoi cum toate cerurile o vor lua la goană nebună către tine, observatorule, spre „viitor” înapoi😯 , iar după nici o clipită hypertrăită te şi pomeneşti cu cerurile astea toate, globulare, eliptice ori spiralate ca un gigantic crotal năvălind fix subt picerele tale desculţe sau în papuci de pâslă-ncălţate, halal…! oops, şi-atunci deschide-ţi fereastra, fratre (window…!, căci doar eşti la marele bal virtual, n-aşa…?) şi-o vei vedea în pragu-ţi chiar pre Maica Preacurată, deodată, zâmbindu-ţi nesfârşit de blând şi părând a ţine la ţâţa-i radiind înstelată pe Fiul or’ – cum ar veni – pe Fiica-i adevărată, adică Planeta Albastră, asta a noastră, sugând galeş din dumnezeeasca-i colastră…

++++++++++++++++++++++++++++++

Fotografiile de mai jos sunt făcute de copii, azi, 14.04.12, cu imagini din grădiniţa de vară şi de pe masa noastră pascală. Hristos a Înviat !

16 Răspunsuri to “Planeta Ou – Cântul VI”

  1. Sorin ILIESIU Says:

    PAŞTE FERICIT!

    Cu cele mai bune gânduri,
    Sorin Ilieşiu

  2. AVP Says:

    Paste Fericit va doresc si eu, my friend !

  3. skorpion Says:

    Sarbatori Pascale linistite, AVP!

  4. skorpion Says:

    postarea este splendida, dar nu trebuie sa-ti spun…🙂

  5. monyf Says:

    ”Văd clipa cea repede ce ni s-a dat, pe cea de adineaurea, pe cea de mai încoloşa, pe cea de ieri, de alaltăieri, pe cea a primului sărut, a primei zile de şcoală, a primilor paşi cătinel pe plai, a mămicii şi-a tăticului din al copilăriei rai, iar pe urma firu’ vederii mi se voalează şi parcă nimic nu mai pâlpăie pe-acoloşa, vai, nicio imagine or ceva, nicio amintire în memoria mea…”

    de-aici am inceput calatoria pe Planeta Ou . Si memoria mea va pastra pana la sfarsit aceasta experienta minunata !

    Paste Fericit !

  6. AVP Says:

    Conform unei traditii pe care am gasit-o in casa socrilor mei, la ora 4 ne sculam si mergem cu toti ai casei sa luam Pasti, dupa care urmeaza masa pascala, la ora 6. Desi vremurile s-au schimbat, iar next generations, care se culca la ora doua (dimineata), iar nu la noua (seara) sunt frante la ora 4 si-ar cam vrea sa schimbam traditia, uite ca nu se poate… oops.

    Hristos a inviat, adevarat a inviat !🙂

  7. stely Says:

    AVP,
    Hristos a inviat !
    Sunt minunate toate ! Ca un creator desavirsit ai redat in cuvinte si imaginI toata frumusetea si minunatia Planetei Ou. Sa fii fericit, impreuna cu familia ta ! Sa fii fericit ca Dumnezeu ti-a daruit harul de a transmite in cuvinte bucuria si fericirea de a fi …
    Paste fericit ! La Multi Ani !

  8. AVP Says:

    Adevarat a inviat, draga prietena ! Domnului Vietii i se cuvin toate multumirile ! Doamne Ajuta !

  9. luminita Says:

    Hristos a inviat!
    Sarbatori fericite alaturi de cei dragi!

  10. tismaneanu Says:

    Draga Viorel,

    Pentru tine si familie, calde urari de noroc si fericire!

    Volo

  11. AVP Says:

    Draga Luminita si draga Volo, – multumesc mult, prieteni ! Aceleasi calde urari vi le intorc, pentru voi si scumpii vostri, cu toata dragostea !

  12. AVP Says:

    Postare noua.

  13. stely Says:

    Buna seara ,
    Hai ca am scapat teafara si de data asta 🙂 Teafara si multumita …
    Voi sunteti bine ?

  14. AVP Says:

    Buna dimineata.

    Noi inca n-am scapat, insa deocamdata suntem destul de teferi🙂 Acum tre sa mergem la cimitir, dupa datina. Şontic, şontic, tre s-o face şi pe asta, iar pe urma mai sunt si altele, azi, a doua zi de Pasti.

    Cred de altfel ca articolu de la ora 21 va fi amanat sine die… oops.

    Mai vbim.

  15. Tina B Says:

    Investirea limbajului, poem imparatesc, continuum poetic , un sir nesfarsit de pamant si de apa , de aer de foc (si de lumina ….oops ! )care te duce , te duce , te duce , „si vei vedea fulgerator cum toate cerurile o vor lua la goana nebuna catre tine…..iar dupa nici o clipita hypertraita,navalind fix sub picerele tale…..si atunci deschide-ti fereastra …………”
    Un poem redutabil., superb cu asupra masura .
    In pofida a toti si a toate , Hristos a inviat !

  16. AVP Says:

    Tina, as vrea sa am linistea si – mai ales – sanatatea necesare spre a termina acest poem, cu cele 51 de canturi proiectate. Abia atunci se va vedea, poate, despre ce-i vba.

    Si da, asa se raspunde : Adevarat a inviat !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s