Prototipu’ nesimţirii sau puterii post-comuniste de Dâmboviţa

Cât de cinic trebuie să fii ca să vii să ne spui că vei candida din nou pentru Parlament, amoral ca sauronul Nero or ca prinţul de Benevent,  în timp ce DNA-ul te-aşteaptă cu mandat de aducere la uşă ca pe o penă corcoduşă prinsă nu doar c-o ia în deboşata-i guşă, dar cu gingiile înfipte-n fuduliile amurezului ca un bot de hulpavă katiuşă ? Mai urât decât atât : să ai tupeul a ne deversa lecţii de morală politică din coruptu-ţi gât ori să te afişezi la prezidiul partidului ce are neinspiraţia de a te include în rândurile sale în continuare, şi asta doar pentru că şeful acestui partid nu prea are ouşoare-n stare să le înlocuiască pe-ale tale de Cornu Mare şi nici măcar un bombeu suficient de vânjos n-are, ca să-ţi tragă un picior zdravăn spate-gios, în loc să te pună în vitrina-i de vir novus & judex – cică – pân’ la oss. Chiar nu se găseşte nimerea în partidu’ ista ce se dovedeşte a fi iar şi iar cam mincinos, sursurând boborului credul că el e următoru’ Făt-Frumos şi că atunci când o să-i vină apa la moară şi-o să-l dea pe omu’ cu flota furată jos, o să-l judece ca pe tâlharul cel mai fioros  şi-o să-l bage în bulăul cel mai întunecos, şi asta fix în timp ce se pupă-n bvot c-un greţos şi c-un condamnat penal fîţos ? Se mai îndoieşte cineva că justițiara USL e doar o jalnică farfara, care una zice lunea, marţea, miercurea, joia, şi alta face sâmbăta sau duminica, atunci când crede că mboii ce-o ascultau fix până vinerea dorm ca o valiză-n gară sau umblă creanga ca proasta prin bâlciu’ de la ţară, crezând că USL-ul îi păzeşte de hoţi, escroci sau porci precum potera din Târgul de Floci, când de fapt îi prosteşte în faţă ca pe ultimissimii dobitoci ?

Da, şi Talleyrand sau prinţul de Benevent – care am senzaţia că e modelu’ de succes al acestui opulent – a fost o lichea cu ghivent, dar baremi despre năravurile ăstuia nu ştia, la vremea sa, decât cancelaria împărătească sau hai să zicem protipenda franţuzească, iar nu toată suflarea rumânească, ca-n cestălalt caz. Şi cu toate astea, cinicii merg înainte, arătându-ne câte parale dau ei pe boborul sărac, cinstit şi „cuminte”, căruia îi terfelesc toată ziulica actualul preşedinte fix pe motivul că ista cică minte când spune că n-a furat flota aia moştenită de le preşu’ dinainte. Ca şi cum lor – care vor să fure nu flota, ci ţara – le pasă de chestiuţa asta mai mult decât îi pasă cucului vara că nu-l mai primeşte în cuibu ei de astă iarnă cioara…

Anunțuri
Publicat în AVP comment. 5 Comments »

5 răspunsuri to “Prototipu’ nesimţirii sau puterii post-comuniste de Dâmboviţa”

  1. stely Says:

    Da,e revoltator … Nesimtirea lui Adrian Nastase (caci despre el este vorba )este dublata de USL ,care nu se indura sa-l lase din brate;triplata de ICCJ ,care da solutia la dosar de luare de mita , in prima instanta de „nevinovat si de 3 ani cu suspedare in alta cauza ,cit sa le dea speranta ca va fi anulata la recurs ,care recurs este programat in asa fel incit sa fie cit mai tirziu ,apoi in ultima faza , Nesimtirea lor ,va fi multiplicata de Prostia votantilor USL care vor merge ca turma la vot si vor mai pune si stampila „votat” pe candidatul condamnat Nastase Adrian. Aceasta se intimpla numai in Romania .
    In ce priveste povestea cu flota „furata „de Traian Basescu ,ca si bordurile lui Videanu , sunt uluita cum oameni normali la cap au convingerea ca faptele lor au existat si ca sunt protejati de justitie ,desi Traian Basescu a primit NUP pe vremea guvernarii Nastase ,iar Videanu a fost si el verificat si gasit in regula pe vremea guvernarii Tariceanu.

  2. AVP Says:

    Asta e situatia si natia, draga Stely. Iar din ea facem parte si noi… oops. N-ai cu cine ; intelectualii sunt niste pizmasi lycantropi, meschini ori mediocri cu ifose, ca ale goe (cand nu sunt niste guristi sfertodocti, ortofoxi si obsedati sexual ca ale humor), politicienii sunt niste hahalere corupte pana si-n ceru gurii, iar la classe operaia va in paradiso, pai cum dreaq….

    La multi ani cu sanatate si sperante intacte pentru baiatul tau !

    Mai vbim, din cand in cand.

  3. stely Says:

    Multumesc ,AVP . La fel iti urez si eu tie , si tuturor celor dragi tie .
    P.S.Noi mai vorbim desigur ,dar acum ma grabesc sa-i intorc urarea de „Paste Fericit „,doamnei Carmen Mecu ,intrucit am inteles ca pleaca din Bucuresti si acolo unde se va duce sa petreaca Pastele nu are internet .
    Asadar „LaMulti Ani ” cu pace in suflet ,bucurii si sarbatori cu bine .
    Cu mult drag .

  4. AVP Says:

    Sărbători Fericite Pascale îi urez şi eu dragei noastre CMM, oriunde s-ar afla.

  5. AVP Says:

    Postare reînnoita.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s