Povestea interviului meu cu Nichita (2)

A doua zi după ce am făcut corectura interviului în şpaltul din tipografie (era spre sfârşitul lui martie 1978), am luat de la redacţia „Viaţa Studenţească” şi „Amfiteatru” trei exemplare proaspete din gazeta în care apăruse „Dialogul cu Nichita Stănescu” şi, împreună cu bunul meu prieten din vremea aceea, Marin Gheorghe (1), am pornit-o pe jos, pe lângă Cişmigiu, pe bulevardul Gheorghe Gheorghiu-Dej, spre locuinţa poetului din Piaţa Amzei nr-7-9 (urmând deci să parcurgem traseul cu punctele de reper: Liceul Lazăr – Cişmigiu – Casa Centrală a Armatei – Palatul Regal – Athenee Palace- Hotel Bucureşti- Biserica Albă şi apoi pe străduţa spre Piaţa Amzei… Abia am făcut doi paşi pe lângă Cişmigiu, după ce am ieşit din bulevardul Schitu Măgureanu şi am trecut pe lângă Liceul Lazăr, când hop înaintea noastră – aproape să ne izbim de el! –  Nichita, însoţit de un tip pe care nu l-am recunoscut, mergând în aceeaşi direcţie cu noi… oops. Imediat ne-am oprit, lăsând ca între noi şi poet să se aştearnă o distanţă apreciabilă, socotind că nu se face să-l abordăm pe maestru pe drum, iar în afară de asta riscăm ca acesta, după ce-i voi fi înmânat gazeta cu interviul, să observe ce era de observat, după care ar fi urmat momente mai mult or mai puţin jenante (amicul Marin era la curent, vezi bine, cu povestea falsului interviu). Nichita, după cum îi era obiceiul, vorbea non-stop şi gesticula histrionic, în timp ce insul c-un cap mai scund ca el îl asculta cu-o mutră impenetrabilă, pe care ochelarii negri de soare o făceau şi mai impasibilă. Când cei doi au ajuns la CCA şi au cotit-o la stânga pe Calea Victoriei am crezut că vor intra tot la restaurantul „Capitol”, aşa cum se întâmpase atunci când l-am cunoscut prima data face-to-face pe Nichita (dacă vă mai amintiţi), însă după ce am făcut şi noi colţul i-am văzut mergând mai departe pe Calea Victoriei, apoi pe lângă Palatul Regal şi, după ce noi am crezut mai întâi că-şi vor continua drumul pe lângă Hotel Bucureşti spre Biserica Albă, apoi spre Piaţa Amzei, unde locuia poetul, ei au traversat neaşteptat spre rastaurantul Athenee Palace (Hotel Hilton de azi), intrând acolo (Nichita, bineînţeles, al doilea, după salamalecurile de rigoare în faţa companionului său – cine ştie ce ipochimen dintre bosuleţii iepocali, naintea cărora Nichita se ploconea cu bizantinismu-i celebru).

Gândind că Nichita şi tovarăşul său sunt puşi pe taină, la un sfert de votcă demagogică, cu vba magnanimului poet, am traversat şi noi, relaxaţi, spre intrarea Athenee Palace-ului, însă nu spre a pătrunde la rându-ne acolo (ceea ce n-ar fi fost ceva ieşit din comun, totuşi,  fiindcă eu, cel puţin, fusesem de nenumărate ori acolo cu pretinii mei din vremea studenţiei, la o bere sau la nişte spaghetti, destul de ieftine pe vremea aia, şi ţinând cont de asemenea că-mi făcusem şi oarece relaţii printre chelnerii localului, cărora le vindeam, o dată sau de două ori pe an, câte un borcan de 800 de grame de icre negre, cu care mă întorceam de la ai mei de la Balta Mamina, pe bănuţii astfel obţinuţi trăind câte o lună-două prin Bucurescii Mateiului, vba aia…), ci spre tutungeria alăturată, ca să-mi cumpăr un pachet de „Carpaţi” fără filtru, iar apoi s-aşteptăm, aşezaţi pe o bancă de lângă statuia lui Emin, ca poetul să iasă şi s-o apuce spre casă. Însă când am ajuns în faţa intrării în restaurant, hop că Nichita, care nu întârziase nicio doo minute în incinta hotelului, ne-a ieşit practic în faţă, împreună cu tovarăşul său de drum, şi-atunci evident că nu l-am mai putut evita, ci, cu inima bătându-mi puternic în piept, l-am salutat cu efuziune, el răspunzându-mi la fel de entuziast. După ce ne-am pupat nichitian pe amândoi obrajii, am făcut prezăntările tovarăşilor noştri, apoi Nichita a zis: „Ce faci, bre, de ce n-ai mai trecut şi pe la mine?” (într-adevăr, erau aproape 3 săptămâni de când nu-l mai vizitasem, de unde pînă atunci aproape că nu lipsea zi în care să nu fiu în casa lui, singur sau împreună cu gaşca de boemi). „Păi, am nişte examene plictisitoare” (evident că nu asta era grija mea, carele nici n-am ştiu cum am înotat prin facultatea aia, pe la ale cărei cursuri nu treceam cu anii…oops), am îngăimat. „Şi nici acum nu le-am terminat – m-am precipitat să-i explic -, însă am ţinut neapărat să vin ca să-ţi aduc gazeta cu interviul nostru… 😳 ) „Da? A şi apărut ??” a părut să se minuneze Nichita, tocmai el, care până atunci văzuse apărându-i sute de interviuri, probabil… „Mă bucur foarte mult, dragule! Îmi dai şi mie un exemplar, ca să mă laud şi eu un pic faţă de prietenul ăsta al meu ?” s-a alintat Nichita, spunându-ne încă o dată numele importantissimului său companion, pe care însă nu-l reţin nici de-al dreq (deşi pe-atunci îl ştiam). „Păi – i-am zis, roşu ca sfecla – am două exemplare, aşa că poţi să-i dăruieşti şi dumnealui unul„. „E perfect”, a exclamat Nichita, iar pe urmă ne-a invitat pe toţi la el acas, ca să sărbătorim evenimentu.  „Din păcate eu nu pot să merg„, am zis, iar Nichita a părut foarte surprins, aproape supărat. „Cum aşa? Ce vorbă-i asta?” m-a interogat, privindu-mă sincer mirat. „Am nişte examene de pregătit de pe o zi pe alta, îmi pare foarte rău!” i-am explicat, iar el nu părea să înţeleagă deloc. „Hai că mai vbim!” i-am ricanat, înmânându-i  doo exemplare din „Amfiteatru” şi stabilind să ne revedem într-una din zilele următoare, după care am tulit-o efectiv, împreună cu pretinul Marin Gheorghe, înainte ca Nichita să apuce să se uite pe „interviul” nostru (2) 😳

(va urma)

+++++++++++++++++++++++++++

Note şi documente:

(1) Marin Gheorghe era un foarte bun prieten din perioada aceea, eminent student la Chimie şi excelent partener de şah, în acelaşi timp un tip foarte interesat de viaţa scriitorilor şi a cenaclurilor. Un om de o discreţie şi punctualitate excepţionale, care când apuca să-ţi promită ceva aia era. După revoluţie n-am mai ştiut nimic despre el, până mai încoace, când am aflat că s-ar fi naturalizat pe undeva prin insulele Marii Britanii, ca cercetător la un institut chimist de prestigiu. Mi s-a părut cam ciudat că el n-a încercat să stabilească o legătură mai strânsă cu mine, după ce ne-am regăsit (cam în felul în care s-a comportat şi Romulus Brâncoveanu…oops). O fi având ceva pe conştiinţă, te pomeneşti ?? 🙄

(2) Reproduc mai jos 3 scanuri din ceea ce am mai păstrat din Amfiteatrul în care a fost publicat interviul meu cu Nichita, tăieturile lipsă fiind folosite ca lipituri în samizdatul „NU!” pe care l-am croit în 1981, într-un exemplar unic, evident, doc aflat actualmente în beciurile mănăstirii Secu (nu l-am regăsit nici măcar la CNSAS). Observaţi că-n pagina a 2-a a numărului din „Amfiteatru” în care s-a tipărit interviul cu Nichita apăruse şi-o cronică literară a lui M.N.Rusu la una dintre multiplele cărţi iepocale ale lui Dorin Tudoran (despre care nu ştiam mare lucru pe vremea aia). Fotografiile ce gardează dialogul meu cu Nichita sunt ambele ale poetului, însă M.N.Rusu a fost multă vreme convins  că fotografia din stânga este a mea, atât de mult i s-a părut că seamănă cu look-mi din vremea aceea.

Vezi şi :

+++++++++++++++++++++

P.S. : Până la urmă, neavând decât un musafir de Florii, recte pe bunul şi credinciosul meu pretin Petre Dincă, care s-a retras după o oră-doo, am putut să-mi ţin şi promisiunea de a vă oferi episodu 2 din povestea interviului cu Nichita. Aşa-i că vă place ? 🙂 Pentru duminica viitoare o să-ncerc să scriu următoru episod mai din timp, deşi am atâtea pe cap, încât chiar că nu ştiu dacă de data asta o să pot să mă ţiu de cuvât… oops. Eventual, o să mai sacrific nişte comment-uri cotidiene.

Anunțuri

6 răspunsuri to “Povestea interviului meu cu Nichita (2)”

  1. stely Says:

    Ehee !Ce surpriza ! Sigur ca mi-a placut . O poveste incintatoare . Iar interviul este extraordinar . Un interviu inedit ,intrucit asa cum l-ai conceput pare sa iasa din tiparele unui interviu obisnuit ,cu intrebari incitante , deosebit de profunde si raspunsuri pe masura .
    Astept „la momentul potrivit ” 😉 urmarea si desigur cele doua interviuri .
    p.s. Multumesc pentru surpriza placuta . 🙂

  2. stely Says:

    Ma refer la primul interviu si la ce a mai ramas (destul de mult din cite vad ) din cel de-al doilea .

  3. carmenmecu Says:

    Aștept cu nerăbdare să pot compara cele două interviuri.
    Vreau să văd cum l-ai „tradus” pe Nichita Stănescu.
    Desigur, să aflu și cum a reacționat el.

    Mulțumesc pentru ocazia de a-mi reaminti de acest poet…

  4. AVP Says:

    Primul interviu – cel original – nu-l mai am ; dacă aţi fi citit cu atenţie primul episod aţi fi ştiut deja că i l-am vândut, ab ovo, lui Ion Bogdan Lefter (pe atunci şi el student şi coleg lunedist), contra 100 lei (pe care evident că i-am băut împreună cu gaşca, chiar în seara aia… oops). Din primul interviu nu mai păstrez decât întrebările mele (patru din 5) şi o parte din răspunsurile originale ale lu Nichita (o să vi le indic la timpul potrivit, însă voi aţi putea deja să le ghiciţi, până atunci 💡 ).

    Din interviul al doilea aţi văzut deja o parte, în scanul reprodus mai sus, şi-o să vă arăt şi partea a doua, însă tot ciumpăvită. Oricum, o parte din tipăritura interviului ista s-a transferat într-un doc mult mai valoros : samizdatul „NU!”, nu ? 🙄

    Cât despre celelalte doleanţe, aveţi puţintică răbdare… Până Duminica viitoare 🙂

  5. stely Says:

    Da ,asa e … Dar ,avind in vedere ca in perioada aceasta sunt foarte ocupata cu pregatirile de Paste si cu alte chestiuni gospodaresti ,am uitat . 😳 In acelasi timp am vrut sa te intreb la momenntul respectiv , daca n-ai putea sa ti le reamintesti macar . Acum insa ma multumesc cu atit cit ai . Asa ca le voi astepta pe toate cu …rabdare . 🙂

  6. AVP Says:

    Postare noua.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s