Ce a fost înainte de ora zero absolut ?

La începutu timpului şi spaţiului” nu exista decât direcţia înainte, nu şi înapoi, aşa cum primul pas pe care-l facem fix de la polul sud nu poate fi decât fix spre nord, n-aşa ? :roll: Timpul şi spaţiul s-au născut odată cu Creatorul lor, cine-o fi fiind şi Ista… oops. In afara spaţiu-timpului nu mai există alt timp şi spaţ, normal :)

Abatele Lemaitre şi ucenicii săi spun că Entitatea iniţială era o Singularitate, despre care legitățile fizicii şi raţiunii actuale nu ne pot spune mai nemic. Ceea ce ştim aproape sigur, totuşi, este că de acolo a început totu’ : “Toate au fost făcute prin El şi nimic nu s-a făcut fără El”, apud Ioan. Io însă am mers un pic mai departe şi-am avut curajul să presupun că El seamănă, pe undeva, cumva, cu-o Sămânţă (de zambilă, de sulfină, de ghiocei, de mei, de ce vrei tu, mey), iar drept urmare noi nu ne putem exprima decât henorma mirare în legătură cu sforţa acestei Seminţe Universale, din moment ce rămânem muţi de-ncântare până şi-n faţa unei seminţe de ghiocel germinatoare, care când plezneşte e-n stare să ridice-n spinare o greutate de muulte ori mai mare decât tulpiniţa-i unduitoare, așa că vă dați seama ce germene, ce genom, ce codoi genetic o mai fi fiind şi ăla, capabel să spargă coaja Black-Holei primordiale, care înghesuia-n Sinea-i hyperînfricoşătoare toată energia Virtuală, dear surioare… ? :shock:

In rest, îţi mai zic doar atâta: Biblia (o carte scrisă cu milenii în urmă, pentru oamenii de atunci) e doar una din cărţile importantissime de care am ţinut seama la elaborarea hypotezei mele. Ipoteză pe care o poţi îmbogăţi şi tu, aloo, şi el, şi noi, şi voi, şi toţi pretinii cu minte, inimă şi destin mai de soi, dear girls & boys.

Anunțuri

9 răspunsuri to “Ce a fost înainte de ora zero absolut ?”

  1. stely Says:

    AVP ,
    Am o singura intrebare : Cine este „dear surioare „? 🙄 Nu de alta ,dar vreau sa stiu si eu, cine este aceea care ti-a prilejuit un raspuns de o asemenea complexitate si atit de frumos. 🙂

  2. stely Says:

    Sper ca n-ai sa-mi spui ( si acum )ca am exagerat cu vorbele ,intrucit iata ce am gasit aici :
    „Stiinta complexitatii produce un cadru conceptual, un nou mod de a gandi, un nou mod de a privi lumea.”
    E. Mitleton-Kelly

  3. AVP Says:

    Păi chiar ţie ţi l-am dat prima dată, dacă nu mă-nşel… oops. Până la urmă, aşa cum lansasem odată „Epistolele către Adrian Merfu” (care a dat bir cu fugiţii din pricina căpcăunului Hantzy, precum feciorii de împărat ce s-au speriat de pielea ursului de subt pod, atunci când au vrut s-ajungă în ţeara Unchiului Verde…), cred că voi lansa categoria „Comentarii pentru Stely”, în caz că n-ai nemic împotrivă. Te bag în istoria mare, surioare 🙂

  4. stely Says:

    Pai credeam ca sunt deja . 😳

  5. AVP Says:

    Asta cam aşa e… oops. Atunci o lăsăm aşa.

  6. stely Says:

    Am cautat si am gasit comentariul cu pricina (februarie 2010) . Sunt multe comentarii (106) . Cea mai mare partea din ele sunt ale mele si desigur raspunsurile” tele „. Am adus aici un altfel de raspuns (al tau ) prilejuit insa de un alt comentariu, tot al meu..

    Iata :
    „O sa-nchei cu poesia unui confrate poate mai explicit decat mine, care si el s-a ocupat cu chestiutze filosofice, si tot ca un profan, vezi bine…:

    Elegia intai, de Nichita Stanescu

    I. El începe cu sine şi sfârşeşte / cu sine./ Nu-l vesteşte nici o aură, nu-l / urmează nici o coadă de cometă.

    Din el nu străbate-n afară / nimic; de aceea nu are chip / şi nici formă. Ar semăna întrucâtva / cu sfera,/ care are cel mai mult trup / învelit cu cea mai strâmtă piele / cu putinţă. Dar el nu are nici măcar / atâta piele cât sfera.

    El este înlăuntrul – desăvârşit,/ şi,/ deşi fără margini, e profund / limitat.// Dar de văzut nu se vede.

    Nu-l urmează istoria / propriilor lui mişcări, aşa / cum semnul potcoavei urmează / cu credinţă / caii…

    II. Nu are nici măcar prezent,/ deşi e greu de închipuit / cum anume nu-l are.

    El este înlăuntrul desăvârşit,/ interiorul punctului, mai înghesuit / în sine decât însuşi punctul.

    III. El nu se loveşte de nimeni / şi de nimic, pentru că / n-are nimic dăruit în afară / prin care s-ar putea lovi.

    IV. Aici dorm eu, înconjurat de el.// Totul este inversul totului./ Dar nu i se opune, şi / cu atât mai puţin îl neagă:

    Spune Nu doar acela / care-l ştie pe Da./ Însă el, care ştie totul,/ la Nu şi la Da are foile rupte.

    Şi nu dorm numai eu aici,/ ci şi întregul şir de bărbaţi / al căror nume-l port.

    Şirul de bărbaţi îmi populează / un umăr. Şirul de femei / alt umăr.

    Şi nici n-au loc. Ei sunt / penele care nu se văd.

    Bat din aripi şi dorm – / aici,/ înlăuntrul desăvârşit,/ care începe cu sine / şi se sfârşeşte cu sine,/ nevestit de nici o aură,/ neurmat de nici o coadă / de cometă.”

    Dar hai sa pun si comentariul meu ,care a prilejuit raspunsul tau din topicul de azi :

    Stely Says:
    1 februarie 2010 la 17:19
    “La inceput D-zeua creat cerurile si pamintul “(Geneza1:1)Atentia este indreptata catre Creator ,Dzeu,care transcende universul material ,intrucit el l-a facut ,deci exista dinainte de aparitia acestuia.Deasemenea mai spune ca “Dzeu este Spirit”ceea ce inseamna ca este invizibil ochilor nostri. Se poate explica prin faptul ca poate fi o entitate pe care si oamenii de stiinta au descris-o ca fiind gaurile negre din spatiu ,care sunt invizibile.
    Biblia ofera urmatooarele informatii :”Exista corpuri ceresti si corpuri pamintesti ,dar gloria corpurilor ceresti este de un fel,iar gloria corpurilor pamintesti de un fel diferit”.Prin “corpuri ceresti”nu se intelege materia cosmica invizibila studiata de astronomi ,ci corpuri spirituale inteligente..
    Biblia consemneaza ca materia(corpurile vizibile)nu au fost primul lucru creat ,ci a fost creata o alta existenta ,cea spirituala si anume “Fiul Intii- nascut “sau “Inceputul Creatiei lui Dzeu”.(Apocalipsa 3:14)
    “Prin El au fost create toate lucrurile ,cele care sunt in ceruri
    si pe pamint,cele vazute si cele nevazute”(Ioan 1:1)
    P.S.Cred ca aici am putea gasi unul din argumentele lui AVP care descrie in alt mod Inceputul (ALFA)si care constituie o chestiune de noutate ..Eu cred ca el completeaza si interpreteaza diferit si nicidecum nu modifica sensul Bibliei .

    p.s. Am vazut acolo (in unele comentarii ) niste greselute de scriere si de interpretare, care citite acum m-au facut sa-mi fie putintica rusine 😳

  7. AVP Says:

    Mda… Hai că mai vbim.

    Următoarea postare la ora 21:

    „Probele penale” ale lu MO

  8. stely Says:

    AVP ,
    Astept topicul tau cu mare interes .Sunt convinsa ca „probele penale” ale lui MO vor fi suscita interesul tuturor celor implicati in dezbaterile anterioare .
    Dar am aici un link pe care ma grabesc sa-l prezint ,intrucit este tareee! Am avut totdeauna in gind ca Traian Basescu va fi in stare de gesturi magistrale ,in conformitate cu interesul national si cu vointa poporului.
    Iata-l :

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11934033-presedintele-traian-basescu-este-dispus-demisioneze-din-functie.htm?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+hotnews%2Fyvoq+%28Hotnews.ro%29

  9. AVP Says:

    Stely, sunt din ce în ce mai puţin atent la ce spune dl Băsescu şi cred că ale Ponta, Antonescu şi Voiculescu sunt şi mai puţin atenţi. Ce să mai vbim de boboru nost, care cică nu mai poate el dacă sunt doo camere de bandiţi mici, sau numai una de tâlhari mari. De altfel, nimeni nu mai crede – în afara talibanilor oranj – că Băse a jucat vreodată onest. Am impresia că nici MRU nu mai crede…oops.

    Postare nouă.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s