Povestea interviului meu cu Nichita (1)

Prin februarie 1978, după o cunoştinţă de aproape doi ani cu Nichita, ce avusese destul timp să se transforme într-o prietenie sinceră şi afectuoasă, m-am gândit să-i iau un mare interviu poetului, compunând în acest nobil scop nişte întrebări pompoase (poate vi le-arăt altădată, după ce voi încerca să le regăsesc în muntele de manuscrise, sau poate le va scoate din servieta-i de conţopist Ion Bogdan Lefter, care a intrat în posesia originalului interviului încă din timpul studenţiei noastre), întrebări la care Nichita a răspuns şi mai solemn-încifrat, dictându-i secretarei Loretta – aşezaţi fiind toţi trei în jurul faimoasei mese rotunde din sufrageria apartamentului din Piaţa Amzei nr.7-9 – vreo patru pagini de răspunsuri, pe care-n final le-a şi supervizat propria manu : „Nichita Stănescu – vorbe de răspuns lui Viorel Padina„. Tot în ziua aia, poetul, mirându-se că deşi îl frecventam asiduu de doi ani şi avusesem puternice semne de amiciţie din parte-i, totuşi nu mă-nghesuisem să-i cer măcar un autograf, ca toată lumeea, m-a gratulat în consecinţă cu singura-i carte pe care o mai avea prin casă, „Belgradul în cinci prieteni„, cu dedicaţia: „Lui Viorel Padina, al şaselea dinspre cei cinci, inima lui Nichita Stănescu”. Cu aceste comori m-am deplasat parcă zburând spre căminul meu studenţesc din „6 Martie” (lângă Facultatea de Drept şi Filozofie), însă în drum nu m-am putut abţine să-l  sun pe criticul M.N.Rusu, ce stătea vis-a-vis de Telefoane, ca să mă laud cu trofeele de la Nichita, căci până atunci – vorba lui MNR, care mă tachina glumeţ & pizdeţ – avusesem parte numai de daruri verbale, ca să zicem aşa, de la pretinul nostru comun. Criticul M.N.Rusu – pe vremea aia membru al redacţiilor „Viaţa Studenţească” şi „Amfiteatru”, alături de S.Moţiu, I. Cristoiu, M.Tatulici, C-ţa Buzea, C.Nistorescu, S.R.Stănescu, D.Flămând, M.F.Şandru şi alţii de care nu-mi mai amintesc – mi-a zis să urc la el la o bere, iar până la urmă a făcut în aşa fel încât m-a „jefuit” de op-ul cu dedicaţie (ricanând că şi aşa eu l-aş fi pierdut prin căminele mele zălude), smulgându-mi şi promisiunea că, după ce voi încerca să public interviul (şi nu voi reuşi, mi-a profeţit el, aloo…), să-i remit tot lui, istoriografului, preţiosul manuscris, spre sigură păstrare…

În fine, a doua zi m-am prezentat la redacţia „Amfiteatru” de pe Schitu Măgureanu, de lângă Cişmigiu, având asupra mea inenarabilul text şi, de unde la început Stelian Moţiu, redactorul şef, s-a arătat încântat să publice în gazeta sa un ditai interviu cu Nichita Stănescu, pe urmă, după ce l-a citit, s-a dezumflat total, arătând, cu amenităţi prevenitoare faţă de mine, amicul poetului şi mai vechiul colaborator al revistelor studenţeşti, că el, săracul, nu pricepe nimic din ce-a fost scris şi transcris de noi, dar, mai ales, şi-a arătat îngrijorarea că nici tânăra generaţie estudiantină, căreia i se adresa „Amfiteatru”, n-ar avea nemic de învăţat din acest ermetic – sub aspect profund filozofic, n-aşa? – interviu… oops. Crunt jicnit şi dezamăgit, shiiit, m-am dus seara la Cenaclul de luni şi i-am arătat interviul lui Nicolae Manolescu, sugerându-i să-l publice în „România literară”, vezi bine, însă după şedinţă – în timpul căreia l-am urmărit cum citea interviul, mustăcind – dl Manolescu m-a abordat cu-o stupoare neprefăcută: „Eu cred că Nichita Stănescu a nebunit!”, ţinând să se explice imediat : „Prin 69-70, fiind redactor şef-adjunct la România literară, mă certam cu Ivaşcu la cuţite, ca să pot să-i public lui Nichita o rubrică săptămânală de aşa-zise microeseuri, şi pănă la urmă, tăind ici, mai adăugând colo, reuşeam să-l menţin în pagină aproape de fiecare dată, căci încă mai puteam să-l înţeleg şi, mai important, să-l explic pe Nichita. Acum însă, apropo de textul ăsta, crede-mă, n-aş mai şti ce să-i spun lui Ivaşcu, fiindcă nu înţeleg nici eu nimic ! Îmi pare rău !” Furios la culme, subsemnatul – care-l înţelesesem perfect pe Maestru, dar nu ştiam că nu tot ce e de înţeles se şi putea publica, pe vremea aia – m-am dus acasă şi, peste noapte, închis în uscătoria palierului de la căminul nostru studenţesc şi consumând două pachete de „Carpaţi-fără” (cafea nu serveam, pe vremea aia), am fabricat un nou „Dialog cu Nichita Stănescu„, în care n-am mai păstrat decât circa un sfert din replicile naturale ale maestrului, restul – întrebări şi răspunsuri – aparţinându-mi în exclusivitate, ca să zic aşa… oops. Cu acest proaspăt „interviu” m-am repezit dimineaţa la acelaşi „Amfiteatru”, unde, strânşi în jurul mesei din holul de la etajul IV, i-am găsit pe toţi ştabii: Moţiu, Cristoiu, Tatulici, MNRusu, plus Dinu Flămând etc. Strigându-le de departe că deţin un nou interviu cu Nichita, ei l-au parcurs la început mai reţinuţi, însă apoi, plăcându-le, şi-l smulgeau unul altuia din mână. Moţiu a decis ad-hoc: „Băgaţi-l în ultima pagină, cu poze !” La obiecţia lui D.Flămând cum că revista e gata să apară peste numai 3 zile şi că ultima pagină e ocupată cu interviul său cu Mopete, S.Moţiu a replicat: „Nu face nimic, intră Nichita acum, iar Mopete data viitoare„. Între timp, MNRusu m-a atras într-un gang redacţional cu vorbele: „Ia ascultă, bă, ce banc e ăsta? Când dracu aţi refăcut totul?!” „Ce te priveşte?” i-am replicat înţepat şi l-am părăsit. „Eu nu ştiu nimic!” mi-a strigat din urmă MNR, roşu ca sfecla. Imediat a fost chemat un curier şi trimis urgent cu textul la „Informaţia„, unde se tipărea revista, Grigore Arbore, responsabilul numărului (3/1978), fiind avertizat printr-un telefon. A treia zi, trecând pe la redacţie, MNRusu m-a întâmpinat cu ştirea că trebuie să mă duc în tipografie, să-mi corectez şpaltul. „Aşa repede?” l-am şicanat. „Vezi tu pe dracu!” a râs el cam speriat. În tipografie, m-am pus zelos pe treabă, tăind ici, adăugând colo şi provocând astfel mirarea responsabilului Arbore. „Sunt ultimele indicaţii ale Maestrului„, l-am liniştit. „Bine. Vino mâine să iei un exemplar, să i-l duci Maestrului, sper că nu ţi-a scăpat că împlineşte zilele acestea 45 de ani„, m-a atenţionat dom Grigore.

(urmarea săptămâna viitoare)

Anunțuri

9 răspunsuri to “Povestea interviului meu cu Nichita (1)”

  1. stely Says:

    AVP,
    Mi-a pierit tot entuziasmul …

  2. AVP Says:

    Pot să ştiu de ce ?

  3. stely Says:

    AVP ,
    Am schimbat e-mailul ,intrucit nu -mi mai recunoaste platforma pe cel vechi. Sa vad acum ,daca reusesc.

  4. stely Says:

    Pai pentru ca ai spus ca s-ar putea sa nu mai poti continua „Povestea lui AVE „si nici ”
    Planeta Ou „.Am crezut ,zau ,ca tu nu vei abandona niciodata ce ai inceput. 😦

  5. AVP Says:

    Stely, asta e situaţia… Nu văd cum aş putea continua o lucrare atât de grea, iar în acelaşi timp să mă lupt şi pentru supravieţuire. Mă tem de altfel că chiar şi a trăi pt mine va deveni din ce în ce mai greu…

    Hai că mai vbim.

    Pe mâine.

  6. carmenmecu Says:

    Cred că ești îndreptățit să spui că viața ta e acum un lucru greu de dus…
    Iartă-mă pentru că, fără voia mea, te-am supărat, gândindu-mă doar la ceea ce eu simțeam.

    Mai cred că unii vor scoate „Planeta Ou” și „Povestea lui Ave” din șantierul în care spui că e posibil să le lași și se vor minuna ca în fața unei specii de „Opere imperfecte”, a propos de Nichita Stănescu. Ceea ce ai făcut, nimeni și nimic nu mai poate desface.

    MULȚUMESC, și îți doresc din tot sufletul să ieși la lumină din noaptea pe care o străbați!

  7. carmenmecu Says:

    Desigur, acest mesaj e pentru domnia ta, AVP.

  8. stely Says:

    carmenmecu .
    As vrea sa fiu si eu ca tine :sa accept abandonarea „santierului”de catre AVP .Asta,intrucit am vazut in AVP un luptator si nu unul care abandoneaza lupta atit de usor .Cred ,desigur ,ca trece prin momente dificile ,dar ele nu sunt de nedepasit . Nu-ti trebuie chiar atit de multi bani ca sa supravietuiesti, mai ales intr-o familie unde exista intelegere . Gradinaritul este pentru un intelectual o sursa de relaxare si de incarcare cu energii pozitive ,dar altfel este o pierdere de vreme ,intrucit nu -ti asigura decit o supravietuirea (infima) si asta citeva luni pe ani . Stiu din experiente proprii, din familia mea ,cita munca si cit timp necesita gradinaritul . Stiu, deasemenea ca ,atunci cind sunt si alte proiecte ,exista optiunea sa le alegi pe cele care sunt prioritare ; pe cele pe care ti le-ai stabilit ca tinta (cu bataie lunga) si la care te pricepi cel mai bine . AVP are menirea lui, si nu trebuie sa se abata de la ea .Eu refuz ideea speciilor „opere imperfecte” la poetul Viorel Padina . In conditiile acestea simt ca, asteptarile mele au fost inselate ,intrucit am sperat tot timpul ca vor fi onorate. Refuz sa cred ca numai acesta este motivul abandonarii :supravietuirea .
    P.S. CMM , ti-am trimis un mesaj prin e-mail.

  9. AVP Says:

    Postare noua.

    Urmatoarea postare la ora 21:

    „Reply altui titirca inima-rea, de data asta of America… „


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s