A nebunit mielu, în caz că n-o fi devenit lycantrop, dreak…? :shock:

Pretinul care acum mă face trabant, după ce mă decretase tanc nuclear aeropurtat, musai să fie pus pe doo coloane, ca să-i vadă lumeea chipul adevărat şi să afle unde-ar fi locu’ – la o adică – de scuipat : în tanc, ca-n faimosu’ banc, sau în portretistu’ dedublat or multiplicat de ieri pe az, după caz, naz şi praz ? 🙄

Coloana întâi o voi reproduce aici, iar coloana a doua o puteţi citi – dacă vreţi – ghici ?  💡

POETUL TEFLON ŞI CĂRUŢA CLIPEI

Depistat pozitiv de Nicolae Manolescu ca fiind unul din cei doi poeţi loviţi de geniu ai leatului său literar, Viorel Padina a fost decartat, cu viteza luminii, atât de autorităţile culturale româneşti, cât şi de plutonul său liric. Dacă cei dintâi au făcut-o din motive de securitate naţională (se ştie că un poet extraordinar e mai periculos decât o rachetă cu încărcătură nucleară) ceilalţi, colegii, au făcut-o, cum altfel?, spre binele literaturii române, care, în acel moment ca şi de-a lungul întregii ei istorii, fierbea de genii, genialoizi şi alte specii intermediare ca supa de peşte lăsată la nesfârşit să clocotească pe malul Deltei, la Portiţa.

De fiecare dată când este readus în pagina publică, Poemul de oţel dă dreptate celor ce l-au îngropat de viu pe Viorel Padina: tensiunea gândului este insuportabilă, tăişul versului mai parşiv ca sărutul unei săbii de Damasc, construcţia poemului – impenetrabilă. Este ca şi cum peste poemul lui Padina au trecut câteva sute de ani – fiecare veac cu optzeciştii, nouăzeciştii, milenariştii, deconstructiviştii, navetiştii ori paraşutiştii lui – iar diamantul se ridică de sub maldărele de moloz şi spune amuzat ”Ce drea’?”

Ce  nu i se va ierta niciodată acestui poet extraordinar este totala inaderenţă la mediocritate. Pe orice parte întorci lava, ea rămâne incandescentă, strălucitoare, şi asta înnebuneşte scrumul, praful şi gloriile de hârtie creponată.

Epistolarul iepocal constituie Cearta Neînţeleptului cu Lumea Prea-Din-Cale-Afară-De-Înţeleaptă. Este cea mai vulnerabilă din toate poziţiile de foc de unde Viorel Padina trage rafale încrucişate asupra realităţii. Rareori s-a aflat un răzvrătit într-o minoritate atât de absolută. Bunul simţ nu-i şopteşte nimic. Îndreptarele de dans în distinsa societate şi ghidurile de parşivenie în budoarele gloriei îi sunt indiferente. Pachetul de minimă prudenţă cu care ne naştem fiecare Padina l-a dăruit congenerilor săi interesaţi să câştige la loteriile timpului oricît i-ar costa biletul.

Sunt multe paginile memorabile ale acestui Epistolar halucinant, necuviincios şi insuportabil de vindicativ, dar sunt puţine cele care exprimă mai limpede natura fracturii dintre Viorel Padina şi generaţia sa de literaţi decât scrisoarea pe care i-o trimite lui Ion Bogdan Lefter din Corabia, la 8 februarie 1990. Acel ”aţi alergat din răsputeri (unii chiar cu bălăngăniri caraghioase) pentru a nu pierde căruţa clipei” ar putea fi un excelent început pentru reevaluri dintre cele mai necesare, dar Viorel Padina ştie că lumea va fi din ce în ce mai grăbită şi recursurile sugerate de el sunt sortite deriziunii. Gesturile lui există fiindcă trebuie făcute, nu pentru că au vreo şansă de izbândă.

Împins şi împingîndu-se de unul singur într-o solitudine soră cu nebunia, Viorel Padina este unul din moşierii spaţiului cibernetic românesc. De fapt, este unul din întemeitorii acestui limbaj. Enervante, sărind mai tot timpul la beregata mediocrităţii, uneori revoltător de nedrepte, deseori incovenabil de drepte, scrise cu o ironie ucigătoare, cibertextele lui Padina sunt o literatură extraordinară.

Scăpat de chingile impuse de convenţiile oricărui format  ”pe hârtie”, acest neliniştit de geniu ”şi-a dat foc la valiză”, s-a autopropulsat în spaţiu, sătul să tot audă de la duşmanii săi reali şi imaginari ”Eşti în aer!”

NOTA BENE : Dacă nu recunoaşteţi autorul, n-are nicio importanţă ; contează numai dacă are dreptate, în ce-a scris mai sus. Sau cum dreaq să vă spun, ca să nu-mi ghiciţi temerea că bietul hom – portretistul shogun – e aproape nebun de pizmă, ca şi-n cazu fostului său pretin încă şi mai bun – Volo Tismăneanu – , pe care-l mârâie şi-l muşcă de ani de zile în spum ? 😦

Anunțuri

5 răspunsuri to “A nebunit mielu, în caz că n-o fi devenit lycantrop, dreak…? :shock:”

  1. Sorin ILIESIU Says:

    Dragă Domnule Padina, Nimeni nu a mai scris atât de frumos despre dvs pecum Dorin Tudoran. Numnai un suflet mare putea scrie asemenea cuvinte. Trebuie să vă împăcaţi cu el. Dacă nu vă împăcaţi cu el pierdeţi un mare prieten potenţial. Infinite lucruri vă apropie şi mai nimic nu vă desparte. Sunteţi prea puţini ca să nu fiţi de acceaşi parte a baricadei. Nu vedeţi pădurea din cauza copacilor.
    Care va fi cel mai deştept va ceda în acest joc destructiv. Deocamdată câştigaţi amândoi în satisfacerea orgoliului, dar cine pierde sigur e România. De 22 de ani pierde România pentru că aţi cam abandonat-o după ce – în anii 80 – aţi sedus-o.

  2. AVP Says:

    Domnule Sorin Ilieşiu, ştiţi cum a zis Horaţiu despre poeţi : genus irritabile vatum. Eu baremi i-am răspuns confratelui de care vbiţi cu aceeaşi monedă (el fiind întotdeauna agresorul, aloo, pur şi simplu din pizmă rumânească şi poeticească), însă Volo Tismăneanu, de care îl lega o prietenie mai veche şi mai consistentă decât cea dintre mine şi ipochimenu pizmos, nu i-a replicat absolut niciodată la tonele de rahat pe care i le tot aruncă-n cap (agresorul pretinzând, culmea, că are şi argumente pentru nedemna-i procedare), şi cu toate astea omu negru-n ceru gurii nu se opreşte, părând a fi un vulcan de fiere nesfârşit. Io n-am găsit, de-un paregzamplu, în toate replicile pe care mi le-a dat în ultima rundă imprecativă dintre noi nici urmă de raţiune, sincer o spun, ci numai o magmă resentimentară subconştientă, care-i deturnează ca pe o frunză-n vânt dreapta judecată, de care orice intelectual cât de cât demn de acest nume e capabil atunci când poate să-şi învingă strămoşeasca lycantropie. Aceeaşi constatare e valabilă şi pentru celălalt ipochimen împricinat, vezi bine, iar toată mărturia hyperspatziului a fost de faţă, vorba ceea, spre a se convinge că adevărul e chiar acesta, din păcate. Acum m-aştept ca răutăciosul adolescent – vba vine – să scoată la lumină pe blogul său, mai devreme or mai târziu, otrepele cele mai josnice ale întregului hyperspatz, @goe şi @humorache, care să mă muşte în locul său (ticăloşii ăştia o fac deja, de ani de zile şi zi de zi, efectiv, însă din poziţii lipsite de vizibilitate sau rău famate, care nu le pot conferi nicio credibilitate, de ex din bătătura unuia dus cu ploota pe bistriţa apocalipselor, antisemitismului şi besericilor de credinţe incerte sau pur şi simplu din „troaca lu goe”), el pozând în continuare pentru cine are timp şi chef să-l mai crediteze (ori e atât de imbecil sau nesimţit să-l creadă) într-un mare intelectual imparţial, generos, pacific şi politicos pân la os, păi cum dreaq.

    O Duminică sănătoasă vă doresc, domnule Sorin Ilieşiu, aşa cum de altfel îi urez şi împricinatului, dorindu-i sincer să-şi poată învinge bestiuţa din el (cum îmi doresc şi mie, de altfel, aloo). Omul – orice om – nu este înger deplin, ci jumătate de lup călare pe un îngeraş şchiop, şi trebuie să fii homo Dei, cum ar veni, ca să poţi zice hop, într-o bună ori sfântă zi şi să poţi sări preste creasta timpului tău c-un Op din care să se înfrupte şi următorii copii ai Planetei (pe care tristeţea mea, vba bietului Nichita, îi aude deja cum sunt lătraţi de lycantropii predestinaţi din viitor, la vremea şi la rându lor d’horror…)

    O Duminică liniştită şi Stelianei, rugând-o să nu fie supalată că i-am tăiat cam nedistilatele mesaje…oops. Chit că ipochimenii ar merita „o înjurătură straşnică”, precum a zis chiar cineva din bârlogu cu pricina, totuşi nu se face chiar aşa, fiindcă ne-am pune la mintea trolilor, dreaa…

    Hai că poate mai vbim. Diseară o să-ncerc să scriu ceva despre Nichita, pe care n-am avut nici timpul şi nici sufletul de a-l pomeni ieri, de ziua lui, sărmanu’… 😦

  3. Sorin ILIESIU Says:

    Genialissim:

    „Omul – orice om – nu este înger deplin, ci jumătate de lup călare pe un îngeraş şchiop, şi trebuie să fii homo Dei, cum ar veni, ca să poţi zice hop, într-o bună ori sfântă zi şi să poţi sări preste creasta timpului tău c-un Op din care să se înfrupte şi următorii copii ai Planetei (pe care tristeţea mea, vba bietului Nichita, îi aude deja cum sunt lătraţi de lycantropii predestinaţi din viitor, la vremea şi la rându lor d’horror…)”.

    , …şi totodată baza împăcării între voi, cred.

    Doamne ajută!

  4. AVP Says:

    Nu cred că împăcarea mai e posibilă, şi ştiţi de ce ? Păi dacă DT a apucat deja să recunoască – fără să-l oblige nimerea – că io sunt poeselu genial din vremea sa (iar doi de unde să luăm, cel puţin secolu ista, a…? 🙄 ), el nu va recunoaşte nikagda că io sunt şi auctorul „singurului text vădit anticomunist scris de vreun intelectual român în anii 80„, căci ar însemna să se recunoască singur al enşpelea, drea… oops.

    Oricum, mulţumiri pt mediere 🙂

    Şi, da, nebănuite sunt căile Domnului !… 💡

    Mai vbim.

  5. AVP Says:

    Postare noua.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s