Nu mi s-a dat, ci mi s-a furat…

Eu îi dovedesc că Sorin Cucerai minte cu cinism şi neruşinare când vorbeşte doar de “cârligul retoric” al afirmaţiei sale din 2006, aia cu  “singurul text vădit anticomunist scris de vreun intelectual român în anii 80″, din moment ce retorul şi-a reîntărit afirmaţia cu pricina şi-n 2010, în plină “querelle”, cum ar zice celebrul @lucid, dar el – pretinul generos, cică – mă face, pentru a nu ştiu câta oară, grandoman pân’ la oss… oops. Eu îi spun una, iar el răspunde nu cu două, ci cu nouă, apoi cu 99, şi niciuna, niciodată, aloo, doar în legătură cu ce-i spun eu, păi cum dreaq, ci şi cu multe altele. Plus de asta, nici n-a văzut – atât era de pornit contra mea – că-l felicitasem şi eu pe Foarţă pentru ceea ce mi-a plăcut, iar pentru ceea ce nu mi-a plăcut, am fost sincer şi atât.

Sunt atacat la baionetă pe acel blog (şi nu de ieri, de alaltăieri, aloo), dar cică sunt ajutat de nu mai pot. Plus de asta, cică mi s-a scris cândva un ditiramb pe care nu-l meritam (şi cu toate astea auctorul m-a gonflat atunci pe blat, ca şi magnanimul celălalt, eu stându-le cu pistolul la tâmplă, păi cum draq) şi care de altfel a fost retras înainte de a fi cunoscut publicului larg, ca şi laudatio primit de la Cucerai, vai. Cu alte cuvinte, precum în cazul poetului Evtuşenko din bancul de la Radio Erevan: da, e-adevărat ce mi s-a întâmplat, însă nu mi s-a dat, ci mi s-a furat… oops.

Mare e grădina auctorilor, frăticilor :(

Anunțuri

14 răspunsuri to “Nu mi s-a dat, ci mi s-a furat…”

  1. stely Says:

    AVP,
    Nu-ti ascund ca am fost naucita cind am citit linsajul la care ai fost supus pe blogul acelui-asa zis confrate . Un linsaj ,pe cit de gratuit ,pe atit de virulent. Si pentru ce ? Ca nu i-ai inchinat imnuri de slava lui Serban Foarta ,cind el insusi nu a fost in stare decit sa-i puna pe blog discursul de la o premiere ?Discurs ca de altfel frumos si deosebit , dar inainte de a te pune pe tine la zid pentru asta,ar fi trebuit sa dea el insusi un exemplu de pretuire a valorii lui Serban Foarta ,si nu numai a lui . Faptul ca a facut-o @lucid nu i-a picat prea bine,motiv pentru care a pus viguros lucrurile la punct. 👿
    Imi pare rau ca ceea ai incercat -o impacare cu el – a fost un esec . Imi pare rau ca ,desi ai vazut ca el mimeaza impacarea ,ai continuat sa speri . Nu stiu ce rau i-ai facut ,incit sa meriti sa fii pus la zid ,numai pentru ca esti nevoit sa te aperi cu disperare , pentru tot felul de acuze fara sens , neadevarate si lipsite de discernamint .

  2. stely Says:

    lucid
    March 30, 2012 at 10:56

    Dincolo de maruntele noastre querelles “orientale”, la lista truditorilor intru daruirea Cartzii in romaneste trebuie adaugatzi Ioan Alexandru si incomod-enervantul pentru multzi Viorel Padina, care au dat fiecare cate o versiune de deosebita inspiratzie a Cantarii Cantarilor. Ca avp inca nu a ajuns la Ecleziast este desigur pentru ca inca nu
    este “timpul”. Daca va ajunge, ar putea renaste intrecerile in spirit antic eladesc ale poetzilor pe tema data. Personal, din ce a postat Marcela – pentru al carui “fanatism” clasicist, chapeau! – nu mi se pare ca traducerea (nu inspirarea!) din Carte e punctul forte al lui Serban Foartza, poate si pentru ca-i mai greu sa te “joci” cu cuvintele pe astfel de texte. Eu unul il prefer in artezienele fantezist-lingvistice decat in “adancimile” categorisit spirituale. Dar de gustibus…

    AVP,
    Sper sa nu te superi pentru ca am adus aici postarea lui @lucid de pe blogul acela . Am adus-o pentru ca mi-a placut ceea ce a scris despre „Shir Hashirim „,in versiunea ta ,dar si pentru ca este singurul care indrazneste sa-l atentioneze pe DT pentru nedreptatea care ti se face iata , in vazul atitor literati cu nume si renume,care la rindul lor trec indiferenti peste rautatile si lipsa lui de colegialitate.
    A, si am mai adus-o special pentru @monyf ,care bravo ei ,nu merge pe blogul acela pentru ca nu este masochista, ca mine ,cica . : oops :

  3. stely Says:

    Am si eu o mica intrebare :A folosit cineva alifia „Scirtar „? Marturisesc ca pina acum nu am stiut de existenta ei . Vad insa ca are un spectru larg de folosinta .Este buna la vindecarea multor bube ,rani , a hemoroizilor – cauzati de o constipatie indelungata -cit si pentru tratarea imbatrinirii pielii ..obrazului. Cred ca-l subtiaza ,nu ?
    Interesnta si ideea denumirii acestei alifii :Scartar . Inca nu-mi dau seama ce au vrut sa sugereze producatorii . Oricum ,cred ca este o alifie buna avind in vedere nr.mare de ingrediente naturale folosit pentru fabricarea ei .
    P.S. Banuiesc ca s-a vrut a fi un indemn :Hai ,nu fiti scartari ,merita sa incercati !

  4. carmenmecu Says:

    AVP, urmarindu-vă cu mult interes și într-o respectuasă tăcere de ceva vreme pe domnia ta și pe alții pe mai multe bloguri „high” am început să mă întreb:
    Cine are un câștig atunci când oameni demni de tot respectul nostru: inteligenți, curajoși, imaginativi etc. etc. se ciondănesc risipindu-și energiile și darurile / harurile / talanții?
    Cum s-ar putea transfera disponibilitatea dvs. războinică asupra altor cauze?

    O, dar acestea sunt doar întrebările unei femei oarecare din Est…

  5. stely Says:

    @carmenmecu ,
    Stiu ca esti mâhnita (ca si mine) de acest razboi al orgoliilor si al risipirii energilor … Ar fi frumos ca toti acesti „oameni demni de tot respectul nostru „sa incerce a-si uni energiile pentru cauze mai nobile.

    Aduc aici , cred, un indemn la regasire sau o modalitate de vindecare a ranilor si a orgoliilor .

    Scrisoare deschisă către generaţia mea

    aşa
    gândeam fiecare pe – atunci
    lupi tineri vânam mai mult în haită
    pe la colţurile gurii cu urechile ciulite
    în nopţile albe fără frontiere
    prin sate şi oraşe somnambulice aşteptam cutremuraţi zorile

    departe
    în duminica orbilor
    trecea G L O R I A pe bulevardul victoriei mass-
    turbându-şi fesele (două felinare de aur potcovite
    în noaptea adâncă de ceară)

    nOi
    o priveam cu ciudă
    libidinos din spate (faţa
    o avea mai mereu în reparaţie capitală)
    trecută în revistele de gală eczema unei cicatrici vulgare pe
    ochii minţii noastre-nfierbântate

    N U
    pentru vOi
    ziceau bătrânii lupi copţi în chesoanele marilor naufragii
    a a Ă Ă e e I I o o U U
    e această splendidă arătare b e l i ţ i l o r
    şi-şi înfigeau lacomi ochii lor putrezi adânc între
    ţâţele ei mari grele rotunde

    uuuRaaa
    trecea G L O R I A pe b u l e v a r d u l v i c t o r i a
    mireasa morţii în sărbătoare
    nurlie zăludă şi cheală
    cu surle şi tobe
    mirosind a lingoare
    a lăptucă tânără şi-a busuioc deocheat Ne
    venea rău
    ameţeala
    d o a m n e Ne
    venea să ne-aruncăm cu T O Ţ I I
    (k a m i k a z e) la
    picioarele ei rotitoare crescute direct din cerul înalt

    aveam frisoane în fiecare anotimp Ne
    zvârcoleam spasmodic cu fiecare generaţie
    umpleam sufletul noduros cu năduf
    ca-pe-un hârdău lepros

    AH
    (ne ziceam)
    mândrii şi liberi în bantustanele fericirii va
    veni EA z i u a a c e e a în care o
    să-L întoarcem pe dos
    cu J O S U L în S U S (să urle
    steaua lui mică umedă lucitoare) şi-o să-L bem
    pân la O S

    dar ziua a c e e A
    venea prea târziu obosită stoarsă
    cră-că-na-tă
    ca o mârţoagă leşinată
    puturoasă
    muncită şi grea
    nOi rămâneam pironiţi mai departe în
    poarta norocului cu ochii holbaţi pe U L I Ţ Ă

    trecea G L O R I A pe bulevardul oricărei victorii
    muncindu-şi în scârbă
    fesele
    iepele
    două
    felinare de ceară în noaptea adâncă

    h a u u u
    H a u – H a u u u vuia pădurea tânără
    turme de glasuri trăgând după ea
    ecouri lichide răstălmăcind alese geometrii!…

    Petruţ Pârvescu

  6. stely Says:

    Au ,acum am vazut ca s-a copiat dublu. Asta pentru ca am vrut sa reactualizez inainte de a pune comentariul si ,desi am dat inserare ,a ramas casuta goala. Crezind ca am dat un click anapoda ,am incercat din nou. Te-as ruga AVP ,daca esti pe faza sa suprimi dublura. Multumesc !

  7. AVP Says:

    CMM – mi se pare cel putin indecent sa ma faci tot pe mine rasboinic agresor, cand tocmai ma musca – vazuti si nevazuti – haiticu lycantropilor. Iar asta nu se-ntampla de ieri, de azi.

  8. Goldmund Says:

    Radu Banciu despre Vadim Tudor:

  9. AVP Says:

    Postare noua.

  10. carmenmecu Says:

    AVP, îmi cer iertare. Ție și oricui s-ar mai simți supărat de vorbele mele.
    Mă ierți ori nu, eu tot îți voi prețui scrierile și postările înțelepte pe care ți le-am apreciat și atunci cand le-ai produs. Și tot mă va durea sufletul că nu duci acolo energiile domniei tale.
    A propos, am citit și Povestea lui Ave. Regret ca nu sunt cineast. Merită un film,
    într-adevar. Ai deconstruit Securitatea, ai creat o altă „realitate” a ei.

    Mă mai accepți au ba pe aici, eu rămân aceeași. Și când voi avea vreme, voi analiza cu uneltele mele lucrurile memorabile pe care le-ai produs.
    Am scris aceste rânduri cu prietenie. Și nu mă supăr, oricum le-ai primi.

    Mulțumesc, Stely, pentru înțelegere. Hâdă mai e Gloria aia…

  11. carmenmecu Says:

    PS. AVP, în felul meu, sunt de partea ta. Am și rabdarea cu mine, pentru toți prietenii mei.

  12. carmenmecu Says:

    PPS. Îmi tot umbla gândul prin minte dar abia acum mi-au venit vorbele: oare nu te-ai putea apăra cu opera ta, AVP? Scriind-o pe EA?

  13. AVP Says:

    Să nu ne facem iluzii, CMM… Dacă pe blândul Fiu al Omului nu l-au putut apăra de furia lycantropilor minunile sale extraordinare, pe care oricine le putea vedea şi pipăi, cum ar veni, oare cum crezi că m-ar putea apăra pe mine o cărticică, oricât de mare ar fi ? De fapt, opera mea există deja şi e accesibilă oricui, dar – la cei care au ochi, dar nu văd, au urechi, dar nu aud – e ca şi cum n-ar fi.

  14. stely Says:

    @carmenmecu,
    Stii ,desigur ,ca te pretuiesc f.mult inca de cind ai intrat pe acest blog. Stii,deasemenea ,ca m-am bucurat cind am vazut cuvintele frumoase pe care le-ai spus , dupa citirea poemului de suflet al lui AVP- Planeta Ou. Atunci am avut o pornire sincera sa te imbratisez .De fapt chiar am reactionat -cam imprudent -dupa parerea lui AVP ,care a crezut ca vreau sa -ti irosesc timpul ,invitindu-te la „palavre” alaturi de mine . Nu-ti ascund ca ma bucur ori de cite vad nickul tau la „recent comments” si ma grabesc sa -ti „hapai” comentariul stiind ca gasesc in el sinceritate si intelepciune . Prin urmare ,pentru toate acestea te consider o doamna minunata.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s