O singură şi necontenită cântare

Io cred  că toate creaţiile – şi indiferent în ce limbă ar fi scrise, cântate, pictate, sculptate ori socotite / calculate… – fac parte din patrimoniul unic şi indivizibil al aceluiaşi Act Creator, al aceleiaşi Creaţii, după cum vieţile noastre, ale tutulor, începând de la planula şi până la regnul omenesc şi aşa mai departe, fac parte din concertul de figuri ale aceleiaşi Entităţi din Hypernor ce-şi regăseşte sămânţa în cele ce sunt, chit că parte cu parte, şi care-şi trăieşte chiar prin noi, prin tot felu’ de ştiinţe, cuvinte, fapte şi arte, clipele fiinţării sale alcătuită din pământ sfânt, n-aşa? şi mereu şi mereu suitoare, păi cum drea’, mai precis lansată prin săgeata timpului de la Alfa spre Omega, voila, iar dacă io, avp, un cluster oarecare pe hyperfaţa entităţii ăsteia suitoare-creatoare vin şi-adaug câteva sonuri / litere / cuvinte speciale la o anumită cântare, compusă cândva de alt cluster al sforţei creatoare unice, indestructibile şi universale, într-o limbă indiferent de la care popoare ale Figurii / Entităţii creatoare-germinatoare, păi cine mă poate opri pe mine şi de fapt pe El, n-aşa?, surioare, să semnez aiastă nouă versiune a cântării din corul simţirilor cică din cer cu numele unui poesel temporar zis – rumâneşte, în speţă – viorel ? Şi chiar dacă ist creator voinikel s-ar dovedi tot atât de etern, în final, ca numitu’ Omer, păi care-i dilema, ma chere, din moment ce interfaţa-i ale cărei oase ori şuruburi din carne, tendoane şi ceva sare & piper oricum pier, alături de toate câte sunt din Pământ şi-n orice trupesc capister, unde se plămădeşte temporaru’ suport al sămânţei izvorâte cândva din primordial mister şi transgresată în viitor din neam în neam, din generaţie în generaţie, din leat în leat, din soi în soi şi din ovul şi coi în ovul şi coi, până la alte next generations ca şi noi, iar apoi la alte şi alte neamuri ori seminţe / seminţii şi mai de soi, ce vor putea să-şi egzecute propriile cântări din ce în ce mai complicate, mai sofisticate ori mai hartistice decât cele deja cântate / fumate / răsuflate în alte etape ale Fiinţei ce le cuprinde / presupune / naşte prin duhu-i / softu-i primordial pe toate ?

+++++++++++++++

SEMNAL : Diana Corcan, „poemul singur”, ed. „BrumaR”, Timişoara, 2011

Mulţumesc Dianei Corcan pentru placheta „poemul singur”, pe care a avut gentileţea sa mi-o trimeată. E cartea unei sensibile genitoare de cuvinte, pe care le stăpâneşte – după ce le rosteşte – ca o dresoare plină de isteţime, dar şi de candoare, în dreapta c-un bici pleznitor iar în stânga cu zăhărelu ispititor, în final cuvântul transformându-se din tigrul potenţial mârâitor, într-un pudel când subţirel-lătrător, când uşor schelălăitor, dar una preste alta simpatic şi nu o dată încântător // avp

2 Răspunsuri to “O singură şi necontenită cântare”

  1. dianacorcan Says:

    Domnule Viorel Padina, va multumesc mult pentru frumoasele si originalele cuvinte pe care le-ati scris despre „poemul singur”. Ma bucura cu atat mai mult cu cat nu obisnuiti (asa e!) sa scrieti despre alti poeti.

  2. AVP Says:

    Hai să ne bucurăm pt ce avem🙂

    Your friend,
    avp


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s