Fără Sorin Ilieşiu n-am fi avut nici măcar condamarea de ochii lumii a comunizmului

Vreți naiba să fim, măcar în al 12-lea ceas, oneşti şi responsabili ? Aveţi – voi, cei care pretindeţi că sunteţi intelighenkia ţărişoarei dodoloaţe – curajul de a recunoaşte că, dacă nu era zărghitul ista de Sorin Ilieşiu, cum îl consideraţi mai nou, n-ar fi existat nici condamnarea comunismului, nici IICCR, nici Comisia Tismăneanu, nici „vânătorul de securişti” preistorici, marca M.Oprea, măcar… ?

Voi, care probabil nu sunteţi în stare să mobilizaţi 3-4 vecini de scară spre a-l determina pe administratorul de bloc să nu vă mai umfle întreţinerea iar şi iară, angajându-şi încă o nepoată pe post de expertă financiară la socotelile-i de pierde-vară, aveţi idee cam ce energie trebuie să risipeşti sau ce charismă eşti nevoit să dovedeşti – ne mai vorbind de ghionturile lumeşti pe care musai să le primeşti ori de pizmaşii / cârcotaşii pe care te sileşti să-i cocoloşeşti cu salamalekuri ori plocoane irumpte din străvechi năravuri turceşti / muscăleşti / fanarioticeşti / ţigăneşti / rumâneşti – ca să mobilizezi la luptă anticomunistă baremi, să zicem, 22-ul, şi evident că numai după ce s-a terminat războiul anticomunist şi nimeni nu mai riscă să-şi piarză, ca la Băicoi, coiu’ utemist, aşadar să-l pui în mişcare pe intelighentu’ criptobrucanian al lu’ pesce, mai puturos şi ca ursu’ carpatin în prelungită hibernare, fireşte, care consideră că chiar şi dacă catadicseşte să-şi mişte doo deşte spre a-şi pune buricul arătătorului pe-o hârtie ce nici măcar s-o citească nu binevoieşte, se cheamă că te-a favorizat – deja – magnanimiceşte, darmite s-ajungă a lua el însuşi iniţiativa în indiferent ce direcţie ar vrea şi să dea naţiei ăsteia (pe care boieru’ minţii  nu dă nicio para, doamne fereşte, căci asta ar însemna să-şi pună pielea cel puţin la saramură de friptură pentru ea, păi cum drea) o folositoare lecţie, în loc de fumata-i şi cică super-estetica-i ori imparţiala-i  frecţie…?

Eu chiar nu pricep de ce Sorin Ilieşiu zice că dl Andrei Pleşu a intrat în conştiinţa compatrioţilor noştri drept „un Havel al României„. Ca ce chestie, bre ??🙄 „Eraţi singurul fost disident din guvernul provizoriu ; vă consideram garantul unic şi cert al libertăţii de exprimare, al alegerilor libere, al despărţirii definitive de comunism„, aşa i se adresează Sorin Ilieşiu lui Andrei Pleşu, iar eu unul nu doar că nu pricep ce naiba de dizident a fost dl Pleşu – din moment ce nu cunosc niciun text or fapt cu adevărat disident al respectivului domn, vreau să spun un fapt sau un text din veritabila Iepocă roşie, iar nu „din preajma revoluţuiei„, perioadă în care chiar şi un copil ştie c-am avut de a face cu-ale Secu-lui mistere, iar nu cu fapte disidente veritabile, d-alea very vere, vba aia. Chiar lăsând la o parte dezvăluirile recente despre d-na Catrinel Pleşu, ale cărei fapte, oricare ar fi ele, nu-i pot fi imputate distinsului soţ, evident, oare nu se înţelege nici acum că Andrei Pleşu şi aproape toţi cei socotiţi grei, din timpul Iepocei, au fost, de fapt, colaboratorii ei ?

La fel de naive mi se par mirările dlui Sorin Ilieşiu apropo de Rodica Palade şi de alţi corifei ghedesişti, prietenul nostru părând să ignore, pur şi simplu, cine a înfiinţat GDS-ul, în anul I al „revoluţiei”, şi de ce. Pe mine, de pildă, nu m-a mirat deloc să aflu de la Sorin Cucerai că Rodica Palade a refuzat în 2006 (darmite dacă ar fi fost în anii 90, ai regimului Iliescu plin, cum ar veni) să-i publice „Interviu cu un destin” – adică Povestea lui Ave, una dintre puţinele poveşti vădit anticomuniste, cum s-a exprimat Cucerai textual -, după cum nu m-am mirat nici când d-na Carmen Muşat l-a refuzat, imediat apoi, la Observatoru-i doar discret, cică, asociat cu tovi şi băieţi de altădat (aşa cum şi GDS-ul însuşi a fost şi e, mai mult or mai puţin mascat).

Şi atunci ? Ce tot îi dăm zor cu „disidentul” Pleşu sau cu matadorii democraţiei şi libertăţii, cică, de la GDS ? Sincer să fiu, eu mă îndoiesc chiar şi de autenticitatea prea-cuminţelului Filipescu (care la un moment dat vorbea despre Iliescu şi Năstase cu-o sfială şi c-un respect ce nu mi-au mai lăsat aproape nicio îndoială), darmite de veridicitatea „anticomunistă” a nu ştiu cărui ghedesist fost mic sau mare activist comunist, utecist or securist la baz (după caz, naz şi praz).

Asta apropo de ultima scrisoare a d-lui Sorin Ilieşiu către dl Andrei Pleşu pe care o puteţi citi şi comenta, dacă vreţi, la acest link: Sorin Iliesiu catre Andrei Plesu – ultima scrisoare

16 Răspunsuri to “Fără Sorin Ilieşiu n-am fi avut nici măcar condamarea de ochii lumii a comunizmului”

  1. Sorin ILIESIU Says:

    Stimate Domnule Viorel Padina, nu găsesc cuvintele pentru a vă mulţumi.
    Aş apela doar la Dvs – Maestrul neîntrecut al Cuvintelor şi al Ideilor – ca să le găsesc.
    Îmi asum naivităţile. Dar cred că dacă n-aş fi fost naiv, n-aş fi reuşit chiar nimic.

  2. AVP Says:

    Evident, asa cum spuneti chiar dvs pe celalalt fir, numai cine nu munceste sau nu faptuieste, nu greseste. Si numai cine nu gandeste nu intelege ca apeliada dvs, care-i enerveaza pe cei ce erau obisnuiti a fi doar ei vioara intai, pai cum naiba, era aproape singurul mod de a avea o initiativa civica independenta, in conditiile in care mass-media si-n genere orice canal de comunicare publica, inclusiv gds-urile de toate soiurile, erau controlate strict de diverse retele oculte (azi li se spune retele netocratice…).

  3. stely Says:

    „Bietul adevar gaseste in cele din urma un mod de a se afirma, daca el chiar este autentic.”

    Am dat acest citat , intrucit prea multe nu mai am de spus ,desi idei ,vorbe ,ginduri sunt destule pentru a umple pagini intregi,dar si pentru ca, ce scrie CMM acolo ,in acel citat , este esential pentru restabilirea adevarului. Aproape ca ma simt obligata sa nu las sa dispara , adevarul „autentic” ,asa cum reiese din „ultima scrisoare”a lui Sorin Iliesiu catre Andrei Plesu .

    Dar ,desigur ca si AVP „a luat taurul de coarne „, punind punctul pe „I” pentru restabilirea adevarului despre Sorin Iliesiu si despre perseverenta lui de a-si duce la bun sfirsit obiective planificate intr-un for (GDS) constituit de/din intelectuali veritabili care au avut menirea sa vegheze la infaptuirea lor cu orice pret. Din ce se vede insa ,doar unul dintre ei a ramas pe pozitii si s-a incrincenat sa le duca la bun sfirsit ,cu riscul de a parea „zârghit „, de a fi repudiat si in final sa fie scos afara ca pe o masea stricata.
    Nu neg ca am fost si poate inca mai sunt suparata pe domnul Sorin Iliesiu ,pentru imprudentele sale ,dar asta nu ma impiedica sa nu-i vad meritele pe care, de altfel, i le-am vazut de mult ,motiv pentru care l-am sustinut ori de cite ori am crezut ca merita .
    Acum ,da, nu voi inceta sa-l sustin ,dar nu stiu daca voi putea sa trec peste faptul ca nu a putut sa scoata la iveala in alt context si in alt loc nemultumirile dinsului referitoare la faptul ca a fost nevoit sa initieze si sa finalizeze de unul singur proiecte ce se cereau facute impreuna cu tovarasii lui din GDS. Nu stiu ce se intimpla acum la GDS ,daca sunt alte prioritati pe ordinea de zi ,dar m-as bucura ca domnii si doamnele de acolo sa treaca peste orgolii si sa-l readuca pe Sorin Iliesiu ,acolo unde ii este locul ,la GDS. Iar daca domnul Andrei Plesu crede ca nu mai este nevoie de proiectele lui Sorin Iliesiu pentru ca are dumnealui altele (criza ,alegerile ,coruptia etc ) care sunt prioritare ,sa iasa din hibernare si sa le aduca in prim plan. Doar se stie ca exista atita nevoie de o Societate Civila puternica ,sanatoasa ,curajoasa care sa fie gata sa opreasca derapajele din societate ,care iata sunt din ce mai multe si mai mari.

  4. Adrian Merfu Says:

    Nu imi aduc aminte ca Plesu sa fi spus vreodata ca a fost dizident. Este destul de evident ca in primele interventii ale domnului Iliesiu pe aceasta tema resentimentul domina textul. Insa, asa cum am mai spus, Iliesiu pune intrebarile corect si puncteaza asijderea cu observatia ca o putea face mai demult si nu dupa ce a fost dat afara de la GDS. Consider totusi ca Plesu a fost un student mai docil al lui Noica si i-a urmat exmplul relatiei cu sistemul. Mai trebuie luat in considerare si felul cum Liiceanu l-a caracterizat, fapt ce explica multe derapaje politice ale prietenului sau. In orice caz, mult mai important decat ce-a zis sau cu cine s-a adunat raman textele, interviurile si scoala pe care a creat-o. Toate acestea nu ne arata sub nici o forma vreo urma de simpatie fata de sistem.

  5. AVP Says:

    Evident că oameni ca dl Pleşu, care deşi n-au colaborat în mod strident cu puterea comunistă sau fascistă – cum fusese cazul cu Noica, mai nainte -, totuşi nu s-au remarcat nici prin fapte vădit contestatare ale acestor experimente social-culturale mutante (fie din cauză că nici ei nu prea înţelegeau ce se-ntâmplă subt ochii lor – iar asta le ciobeşte în mod serios imaginea de intelighenţi sau de înţelepţi -, fie din conformism sau din fripturism balcanic, ceea ce le aneantizează orice pretenţie de instanţe morale), nu pot rezista, preste moda şi timpul vremii lor stricte, decât dacă au o operă estetică sau filosofică, în speţă, absolut considerabilă. Întrebarea e : au ? Sincer, eu nu le-am cetit decât câteva articole, pe ici-colo, găsindu-le agreabile ca stil mai ales pe cele ale dlui Pleşu, aşa că mă feresc să mă pronunţ prea tranşant. Poate ne ajuţi dta, Adrian Merfu ? i-ai cetit mai amărunţit pe cei doi ? Sau poate ne spune altcineva ?

  6. Adrian Merfu Says:

    Nu am spus decat ca ce a scris Plesu nu arata in nici un fel simpatia fata de sistem. Din Plesu am citit doar fragmente si cam toate articolele insa am citit ceva Liiceanu (Jurnalul de la Paltinis, Scrisori catre fiul meu si Apel catre Lichele). Este adevarat ca nu am citit decat fragmente din cartile lui de filozofie si impresia este ca nu sare departe de Heidegger, in special cel de mai tarziu. Nu sunt nici pe departe in masura sa fac o recenzie a operei filozofice ci doar sa emit apartenenta lui la Heidegger ce mi s-a parut evidenta. Repet, ceea ce am citit, faptele de dupa ’89 (caci ac estea le cunosc) si editura Humanitas reprezinta chestiuni ce nu arata in nici un fel simpatie fata de comunismul iliescian. Asta in ceea ce-l priveste pe Liiceanu. In cazul Plesu raman discutabile faptele lui politice de la inceputul anilor ’90 pe care le mentioneaza si domnul Iliesiu. Oposibila explicatie am dat-o si se refera la faptul ca Noica a crezut ca fiind in sistem poti converti cate un individ o data si astfel poti reusi sa prabusesti sistemul. Desigur revolta si manifestarea sunt mult mai vizibile si cateodata cu efecte rapide si de succes. Sa faci insa un ins sa priveasca in directia buna prin educatie si cultura este un drum lung, anevoios si plin de esecuri intr-un regim tiranic puternic ideologizat. Cazul Alcibiade este graitor, desi nu s-a petrecut in regim tiranic ba dimpotriva,

  7. AVP Says:

    Problema acestor domni, nu de tot ticalosi, precum majoritatea telectualilor kkciosi, si nici prea de tot mediocri, precum telectualitatea colaborationista, care era felixita doar pt simplul fapt ca subzista precum orice vita si ca e la Cantarea Romaniei pe lista potrivita, fara alte ambitii de elita sclifosita, macar, e ca daca ei ar fi rezistat baremi minimal ar fi ajuns ca Soljenitin, Havel sau Bukovski pe val si nici n-ar fi riscat sa dispara in zadar, precum cei arsi in cuptoarele Holocaustului infernal, or, ei nici macar o minimala rezistentza prin cultura n-au schitat, ci doar s-au rezumat sa manance cat mai putin kkt.

    Vba lui CVT : ce deosebire e intre cei ce-au manacat rahat cu lingurita si cei ce-au hapait cu polonicul ?

  8. Adrian Merfu Says:

    Este exact aceeasi deosebire intre un Nicolski si un simplu membru de partid; adica una colosala. Iar CVT nu numai c-a mancat cu polonicul dar are ADN-ul din rahat spiralat.

  9. Adrian Merfu Says:

    Dublu spiralat, ca sa fiu mai precis stiintific.

  10. AVP Says:

    Importanta precizare🙂

    Postare noua.

  11. AVP Says:

    Ce opera poti realiza intr-o lume din care lipseste libertatea ?🙄

  12. Tina B Says:

    e o intrebare retorica .🙂

  13. Tina B Says:

    Cuvantul „fraier” vine din germ . FREI HERR ! Adica „domn liber „.
    Sa se bucure fraierii si naivii !
    Pentru ca adevarul gaseste in cele din urma un mod de a se afirma
    @CMM. Bietul adevar !

  14. Sorin ILIESIU Says:

    Citat din CTP:

    ” dl Andrei Pleşu, care, în legătură cu atitudinile şi acţiunile sale dinainte de `89, spune aşa: „Voiam să realizez o operă, nu să fiu doar un disident anticomunist”. „

  15. AVP Says:

    Iar eu vă mai întreb şi pe dvs, încă o dată, iată: cât de viabilă poate fi o operă, mai ales artistică, filosofică sau ideologică, umanistă în genere, creată într-o lume din care libertatea – ingredientul fundamental al unei opere umaniste durabile – lipseşte cu desăvârşire ? O să mi se replice, aşa cum a făcut-o un sfertodoct la spam, că în Iepocă s-au fost creat şi publicat asemenea opere, dar eu vă spun că astea sunt himere şi că nimic nu va rămânea din operele artistice sau filosofice publicate în Iepoca Cea, ci numai şi exclusiv acelea care nu s-au putut – normal – publica. Practic, câteva, dar nu alea pe care le cuonoaşte toată lumeea… Părerea mea, pe care de altfel i-am spus-o şi lui Nicolae Manolescu încă din 1981, voila…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s