Eleva „Românica” la catalogu democraţiei

Când, după observarea catalogului democraţiei mondiale, se poate constata că premianta clasei, “Norvegia”, are nota 9,80, în condiţiile în care a fost crescută de părinţi democratici din moşi-strămoşi, iar tu – Românica – eşti un elev de nota 6,54, se cheamă totuşi că nu stai rău deloc, chiar dacă elevul “Columbia” (de care unii or fi auzit doar din “Toamna patriarhului”, te pomeneşti) stă un pic mai binişor ca tine. Şi dacă ţinem cont şi de faptul că eleva “Românica” a fost crescută din frageda-i şi roşia-i pruncie doar de mămica SSMD şi de tăticul PCR, iar după ce a rămas orfană de părinţii iepocali a fost “salvată” – cică – de bunul FSN şi educată de tov Ivan Ilici, “părintele revoluţiei române”, de “minerii eliberatori”, de “titanu’ din Butimanu”, de “Oieru’ Minţii”, de „seniorul” Bălaceanu-Stolnici, de preşedintele „de onoare” al liberalilor, Ionescu-Quintus, de preşedinta „de onoare” a Asociaţiei Magistraţilor, madam Costiniu, de marele „nepot” al Mătuşii Tamara, de ieuroideologu’ Adrian Severin et aliis ejusdem farinae, ei bine, putem spune că suntem un elev chiar foarte silitor şi-n orice caz dotat… oops. Din păcate, eleva “Românica” s-a trezit să devină expertă în democraţie tocmai când democraţia burgheză, cu capitalizmu-i târziu cu tot, a cam început s-o ia la vale, împinsă fiind din spate de reţelele netocratice, recte chiar de cei care, între alţii şi altele, îl păpuşează seară de seară pe preferitul lu’ no name  (de pe-acilea) ca la teatrul “Ţăndărică” şi care, în bătălia lor pentru dominaţie în noua eră a informaţionalismului (ce pare să fi atins şi ţerişoara dodoloaţă, ce-a trăit până acum în era naţionalizmului de secol 19, cum ricana un europarlamentar critic, citat chiar de poreclitele Antene, care altfel nu se feresc să-l  exibă la prepeleac pe naţionalistu’ Radu Tudor, păi cum dreaq) şi-au găsit un ultim opozant într-un brav, însă desuet Marinar, haios paznic de far într-o lume în care Netocraţia se pregăteşte să-şi ia în primire destinu-i ce se vrea milenar: acela de cioclu al Democraţiei pentru care lumea liberă s-a bătut cu barbarii de tirani în al doilea WWar (din păcate – se vede de-acum treaba – în zadar…oops)

P.S.: Am postat textul de mai sus ca reply dat unui no name (efectiv aşa îl cheamă) de pe blogul lui my friend DT, însă acolo încurcasem un pic borcanele – fiindcă nick no name însuşi le cam îmbârligase în scop propagandistic, păi cum dreaq -, iniţial io reţinând că România are nota 7,03, când de fapt aceasta era nota din 2008, de pe vremea d-lui Tăriceanu, n-aşa?, între timp Românica fiind declasată cu câteva sutimi de democraţie, de la 7,03 la 6,54, ajungând să fie  întrecută până şi de Columbia cartelului de la Medellin, cum ar veni. Culmea e că România a fost declasată chiar în perioada în care DNA se străduia din răsputeri să-l condamne pe numberone al cartelului Bombo de pe meleagurile nostre, cu care guv-ul Tăriceanu a colaborat frăţeşte şi pe care parlamentul ce-l suspandase pe „tyranul” Băsescu l-a ţinut sub aripa-i ocrtotitoare până când Europa şi America ne-au transmis că aşa nu se mai poate, nepoate.

Anunțuri

16 răspunsuri to “Eleva „Românica” la catalogu democraţiei”

  1. No Name Says:

    @AVP

    Buna ziua!

    Se pare ca sunt cel dintaiu cetitoriu al acestui blog nou-nascut caruia ii urez sa navigheze, hiperspatial, cu toata viteza inainte!

    Ma bucur si ca o postare de-a mea de pe blogul d-lui Dorin Tudoran a fost punctul (de sprijn), prin care d-l Padina, in stilu-i personal, rastoarna, ei nu, nu chiar Pamantul, ci paradigma democratiei, asa cum e ea masurata „stiintific”, cu plusurile si cu minusurile care uneori ne scot din tatani.

    Felicitari si urari de spor autorului!

  2. AVP Says:

    Daca am fi avut curiozitatea sa aruncam o privire la fatada blogului, macar, am fi vazut ca nu suntem prima, nici pe departe 🙂 Cat despre rasturnarea Pamanutui nu e mare lucru, aloo, daca-mi veti da, ca si lu Arhimede, un punct in spatiu, unde sa sprijin o banala parghie… oops. Hai ca mai vbim, aici sau la Dorin.

    Si multumesc pt urari, desigur.

  3. stely Says:

    Sunt de acord ca”notele din catalog „sunt pe merit ,dar nu vad motivul depunctarii Romaniei fata de 2008 si nici meritele Columbiei pentru notele ei mai bune . Am citit articolul domnului Dorin Tudoran (f.documentat si f.bine redat) de unde am citit ce s-a petrecut in Columbia, privind arestari de ziaristi si incalcari ale drepturilor democratice ,dar in „Românica”nu le vad. 🙄 As ruga pe cineva (poate chiar pe prima comentatoare a acestui topic )care a studiat clasamentul ,sa dea linkul cu pricina de unde sa putem afla criteriile de notare, precum si „greselile „pe care le-a facut Ro ,motiv pentru care a fost depunctata.Nu ma impac cu gindul ca cineva ar fi putut lua in calcul perceptiile unora(dupa ureche) si nu adevarul „stiintific ,ca la carte .

  4. AVP Says:

    Ar fi interesant de vazut aceasta statistica, intr-adevar. Parca ne mai daduse Sorin Cucerai astfel de cifre si chiar linkuri, pe celalat blog. Din pacate, eu n-am timp acum sa le caut acolo.

  5. stely Says:

    Le-am cautat si le-am gasit eu ,iata :
    sorin cucerai Says:
    1 februarie 2012 la 16:43
    Performantele Romaniei (2008-2011/2012)

    Democracy Index: 2008: locul 50 (scor 7,06); 2010: locul 56 (scor 6,60); 2011: locul 59 (scor 6,54)

    Global Competitiveness Index: 2008-2009: locul 68 (scor 4,1); 2009-2010: locul 64 (scor 4,1); 2010-2011: locul 67 (scor 4,2); 2011-2012: locul 77 (scor 4,1)

    Index of Economic Freedom: 2008: locul 68 (scor 61,5); 2010: locul 63 (scor 64,2); 2011: locul 63 (scor 64,7); 2012: locul 62 (scor 64,4)

    International Property Rights Index: 2008: locul 62 (scor 5,0); 2009: locul 62 (scor 4,8); 2010: locul 55 (scor 5,4); 2011: locul 60 (scor 5,5)

    Corruption Perception Index: 2008: locul 70 (scor 3,8); 2010: locul 69 (scor 3,7); 2011: locul 75 (scor 3,6)

    Press Freedom Index: 2008: locul 47 (scor 9); 2010: locul 52 (scor 16); 2011-2012: locul 47 (scor 14)

    Gender Gap Index: 2008: locul 70 (scor 0, 676); 2010: locul 67 (scor 0,683); 2011: locul 68 (scor 0,681)

    Acum merg pe primul link si voi aduce clasamentul si notele ,dar si criteriile .
    P.S. Dar unde este @Sorin Cucerai ? Promisese ,hat de mult, un topic pregatit de el in sensul asta. M-as bucura daca ar veni acum aici.

  6. stely Says:

    Iata Metodologia :

    „După cum este descris în raport, indicele de democraţia este un fel de medie ponderată pe baza răspunsurilor de 60 de întrebări, fiecare cu una, fie două sau trei răspunsuri alternative permise. Cele mai multe răspunsuri sunt facute de „experti” pe baza de evaluări. Raportul nu indică ce fel de experţi, nici numărul lor, şi nici dacă experţii sunt angajaţi ai Economist Intelligence Unit sau cercetători independenţi, nici naţionalităţile experţilor. Unele răspunsuri sunt furnizate de către autorităţile publice sau sondaje de opinie din ţările respective. În cazul ţărilor pentru care rezultatele anchetelor lipsesc, se iau in considerare rezultatele sondajului pentru ţări similare, precum şi evaluări ale experţilorcare sunt utilizate în scopul de a umple golurile.
    Întrebările sunt distribuite în cinci categorii enumerate mai sus. Fiecare raspuns este marcat cu note fie 0 sau 1, sau pentru întrebări de trei răspunsuri alternative, 0,5. ”

    Aici sunt o parte ?din intrebarile puse .

    „Daca alegerile nationale (generale) sunt libere şi corecte „;
    „Securitate alegătorilor”;
    „Influenţa puterilor străine cu privire la Guvern”;
    „Capacitatea funcţionarilor publici pentru punerea în aplicare a politicilor „.
    Sunt notati apoi cei cinci indicit enumerati în raport, apoi se face o medie pentru a găsi indicele democraţiei pentru o anumită ţară. În cele din urmă, indicele de democraţie, rotunjit cu o zecimală , decide clasificarea a ţării, aşa cum este citat:

    – democraţii puternice -scoruri între 8 şi 10.
    -.democraţii moderate – scoruri intre 6 şi 7.9.
    – regimuri hibride ( nici macar moderate -zic eu) scorurile de la 4 la 5.9.
    – regimuri autoritare cu scoruri de la 0 la 3.9

    Raportul discută si alti indici ai democraţiei, de exemplu, astfel cum sunt definite de către Freedom House , şi pledează pentru cele făcute de echipa de la Economist Intelligence Unit . În această comparaţie, un accent mai mare a fost pus pe opinia publică şi atitudini, masurata prin sondaje publice , dar pe de altă parte, standard de viaţă economică nu a fost ponderate ca un criteriu al democraţiei (aşa cum aparent au fost facute de alti anchetatori)
    Nu există nici un indiciu că acest raport a fost prezentat sau este planificat pentru a fi prezentate, în vreun context academic, sau ca fost verificat .

    p.s. Am luat de pe wiki ,dar mi-am permis sa intervin in asa fel incit sa fac ca textul sa fie cursiv . Ex. : in loc de democratie „eronata”,unde se incadreaza majoritatea tarilor (53) ,fiind pe locul 2 ,acolo unde este incadrata si Ro,dar si Columbia ,am dedus ca merge mai degraba democratie „moderata „,iar pe locul trei „hibride” (nepotrivite? ) etc.
    Exista si un tabel colorat cu clasamentul respectiv. Il gasiti pe WIKI .Prin urmare ,dupa parerea mea, studiile sunt destul de subiective ,motiv pentru care nu prea sunt luate in seama ,decit de cei care vor sa manipuleze in sens propagandistic datele.

  7. AVP Says:

    Excelentă concluzie, dragă Stely :

    Prin urmare ,dupa parerea mea, studiile sunt destul de subiective ,motiv pentru care nu prea sunt luate in seama ,decit de cei care vor sa manipuleze in sens propagandistic datele.

    Felicitari !

  8. stely Says:

    Indicele mediu Democraţie în funcţie de regiune

    Tabelul de mai jos constituie medie a indicelui din fiecare regiune. [ 4 ] [ 5 ] [ 6 ]
    Locul Regiune 2006 2008 2010 2011
    1 America de Nord 8.64 8.64 8.63 8.59
    2 Europa de Vest 8.60 8.61 8.45 8.40
    3 America Latină şi Caraibe 6.37 6.43 6.37 6.35
    4 Asia si Australasia 5.44 5.58 5.53 5.51
    5 Europa Centrală şi de Est 5.76 5.67 5.55 5.50
    6 Africa Sub-Sahariană 4.24 4.28 4.23 4.32
    7 Orientul Mijlociu şi Africa de Nord 3.53 3.54 3.43 3.62
    Total 5.52 5.55 5.46 5.49

    P.S. Dupa cum se vede nota Ro este peste media din Europa Centrala si de Est (6,54)

    Aici linkul cu clasamentul pe 2011.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Democracy_Index

    Sunt studiate 167 de tari si nestudiate inca 100 si putin . Romania este pe locul 59 ,si cred ca nu-i rau . Dupa cum ati vazut ,notele , sunt destul de relative si nu f.riguros acordate.
    p.s. In 2008 era o alta situatie .Cred ca s-au luat in calcul alegerile din 2006 .Apoi sa ne uitam cine a facut ancheta : Freedom House care nu prea este luat in seama ,mai ales acum.

  9. stely Says:

    Multumesc ! „Olelie lie , „am ajuns la aceeasi concluzie 🙂

    „Am postat textul de mai sus ca reply dat unui no name (efectiv aşa îl cheamă) de pe blogul lui my friend DT, însă acolo încurcasem un pic borcanele – fiindcă nick no name însuşi le cam îmbârligase în scop propagandistic, păi cum dreaq -, iniţial io reţinând că România are nota 7,03, când de fapt aceasta era nota din 2008, de pe vremea incoruptibilului Tăriceanu, n-aşa?…”

  10. stely Says:

    Apropo ,@No name este „o” nu „un”.. adica ,”efectiv asa „o” cheama „?!

  11. AVP Says:

    Nu ştiu, vom vedea, iar dacă_nu_nu, vba aia. Ştii bine ce impresie am io despre „vitejii” ăştia mascaţi.

  12. Dorin Tudoran Says:

    @AVP

    Meshtere,

    Ma someaza – dar rau, rau de tot – a lu’ Goe sa-i dau adresa matale. Unde sa-l trimit? Adicatelea, la ce adresa sa se prezinte in plic cu, scuze, Recomandarea lu’ nen-su Iancu?
    Ar mai fi o solutie: roaga pe cineva sa-i faca si lui un blog, da’ unu’ in care nimeni sa nu poa’ sa/l baneze. E posibil? Multzam. dt
    E

  13. AVP Says:

    DT, uite ce propun io: hai să-i strângem odată toate spamurile lu goe – tu pe ale tele, io pe ale mele – şi să i le publicăm pe Harca lu Goe, dacă tot zice că acolo e banat, săracu. Ipochimenu ista vădit sociopat, aş zice, dacă n-ar fi atât de laş (ceea ce înseamnă că dacă nu-i pasă de răul pe care-l face altora, îi pasă măcar de chelea sa de lichea, păi cum drea), crede că io d-aia nu-i public spamurile, fiindcă nu-mi plac, cică, criticile lui, iar nu fiindcă nu dau doi bani pe prezenţa lui, din pricină că e rău-voitor, penal şi plictisitor, pur şi simplu. Un troll.

  14. stely Says:

    AVP,
    „Nu ştiu, vom vedea.. ” Uite :

    No NameMarch 5, 2012 at 16:18

    @Ovidiu,
    Imi pare rau daca nu m-am facut inteleasa si de dumneavoastra. Reiau si incerc sa fiu ,mai explicita:

    P.S Am un motiv serios 😉 sa n-o judec pe „no name”. Dupa parerea mea , fetele – bloggerite, nu trebuie criticate atunci cind isi pun cite o masca .Au ele motivele lor ,dar ei (bloggerii ) nu pot fi scuzati .Nu sunt barbati adevarati ,cei care se ascund sub o masca .Sunt fricosi ca muierile. 🙂

  15. AVP Says:

    Da, dar atunci de ce nu-şi vede de crătiţele dumneaei, vba d-nei Cornea…? Şi apropo, d-na Cornea de ce n-o fi semnat anonim, când a semnat ?

    Dar fiindcă mă rogi tu, o iert pe dşoara blogheriţă fără nume şi-i dau voie s-o facă pe viteaza de după dealu lu my friend DT 🙂

  16. Dorin Tudoran Says:

    @AVP

    Pai Pluta (aia a) lui Goe nu e blogul/site-ul ipochimenului in cauza? Ce e povestea asta cu banarea lui acolo, cand continua sa-i fie „afisate” tot felul de scuipaturi spre toate punctele cardinale?

    Cred ca @Goe nu e un singur individ; s-ar putea sa fie un „conglomerat” de socio-lezatzi…

    Si-apoi, sa mai pierdem vremea cu publicarea crizelor permanente de socio-porcarele?!?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s