Noua paradigma a puterii: netocratia

Reproduc mai jos ca lectură de duminică – special pentru dreptacii şi democraţii de rit vechi, admiratori, între altele, ai mediocrului gargaragiu Olavo de Carvalho – câteva fragmente din „Netocraţia”, cartea unor suedezi despre care nu poţi să spui dacă sunt extraordinari doar pentru că sunt ei înşişi geniali, ca indivizi, ori sunt aşa graţie întâmplării că sunt cetăţeni ai unei societăţi postnaţionale extraordinare, aflate cu mult înainte, din punct de vedere social, faţă de restul lumii. Oamenii ăştia ne vorbesc practic din viitor… 😯 Un viitor care, cel puţin în ceea ce priveşte netocraţia in status nascendi, a început să ne atingă şi pe noi cu aripa-i nu luminoasă – căci niciun viitor nu e luminos pentru cele ce vor fi fost, evident  -, ci reală.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++

(…) Înainte de dezvoltarea mediilor de comunicare interactivă din anii ’90, mass.media erau caracterizate printr-o structură industrială de capitalism târziu. Mijloacele principale de comunicare ale acestei perioade – radioul şi, mai presus de orice, televiziunea – erau instrumente perfecte pentru instituţiile burgheziei de a-şi transmite nestingherite mesajul către mase: în SUA, sub forma unui oligopol în care cele mai mari companii industriale deţineau posturi de televiziune, iar în Europa în special sub forma unor monopoluri de televiziune controlate de stat. Dar, odată cu pluralizarea mass-media – în primul rând ca rezultat al cererilor din partea industriei de publicitate pentru un număr mai mare de pieţe de publicitate mai specializate -, acestea au fost treptat degrevate de cererea de a cânta în strună propagandei ideologice a etatismului. Mass-media a început să îşi trăiască propria viaţă, formând baza pentru o nouă structură a puterii şi căpătând în schimb câteva dintre trăsăturile noii clase dominante a paradigmei informaţionaliste: netocraţia.

(…) Pe măsură ce medializarea societăţii s-a accelerat, reprezentanţii industriei media şi de entertainment, care este în creştere rapidă, au devenit mai dispuşi să atace grupurile de interese pe care le percep ca blocând drumul către propria independenţă şi putere crescândă. De vreme ce mass-media reuşeşte din ce în ce mai mult să existe independent de politicienii aleşi, nu e deloc surprinzător că politicienii au devenit ţintele principale pentru jurnaliştii vigilenţi şi acizi. Strategiile mass-media în bătălia lor cu statul sunt construite în jurul unei ficţiuni: mitul dispreţului electoratului faţă de politicieni. Miezul acestui mit este reprezentat de ideea că populaţia din societatea capitalistă târzie priveşte politicienii aleşi ca pe un grup de ticăloşi corupţi care au grijă de propriul ciolan pe socoteala votanţilor contribuabili şi care, în mod conştient, nu duc la îndeplinire îndatoririle pentru a căror realizare au fost aleşi. (…) Tot ceea ce are legătură cu politica se petrece în condiţiile stabilite de mass-media. Apărătorii standardelor democraţiei reprezentative sunt, din acest punct de vedere, complet lipsiţi de putere şi nu pot face altceva decât să se adapteze la ordinele noilor stăpâni. Un eveniment politic care nu atrage atenţia mass-media este, prin definiţie, un non-eveniment. Iar asta înseamnă, fireşte, că ultimele rămăşiţe de politică serioasă sunt ostracizate în culisele unui spectacol regizat de mass-media, o instituţie ca cărei atracţie principală este dispreţul faţă de politicieni. Faptul că acest lucru nu este niciodată pus sub semnul întrebării nu înseamnă că există cu adevărat, ci doar că este un „adevăr” răspândit în cercurile ale căror interese le serveşte: mediile netocratice care au pus stăpânire pe spaţiul public.

Să presupunem că dispreţul faţă de politicieni în forma sa acceptată există cu adevărat. În acest caz ar trebui să dispară sau, cel puţin, să scadă considerabil de fiecare dată când un politician presupus corupt este demascat şi înlocuit. Ar trebui să fie o problemă simplă: de a alege persoana potrivită la locul potrivit. Dar lucrurile nu stau aşa. Nu e mare diferenţă în procentajul de alegători care se prezintă la vot, indiferent dacă sunt candidaţi noi şi nepătaţi de scandaluri sau aceleaşi mutre obosite. Prin urmare, acest presupus dispreţ nu este îndreptat contra unui politician anume şi deci cauza dispreţului faţă de politicieni trebuie căutată în altă parte. Putem trage concluzia că dispreţul faţă de politicieni este un mit şi că, probabil, cei care au creat acest mit au interesul să îl vadă supravieţuind şi părând „natural” (…) Cum a apărut acest mit şi interesele cui sunt servite de răspândirea lui ? E vorba de o problemă de putere (…) E vorba de protestul tăcut al unui număr tot mai mare de indivizi leneşi, dar care nu este îndreptat împotriva abuzului de putere din partea politicienilor, ci împotriva faptului că aceştia şi-au pierdut puterea.

Din păcate, acest fenomen nu e neapărat „sexy” şi nu îşi găseşte locul în spectacolul media ; nu oferă titluri captivante pe prima pagină şi nu oferă muniţie pentru o terfelire în noroi populistă. Şi, mai presus de orice, nu serveşte interesele mass-mediei. Aşadar, ni se propune în schimb un flux constant de propagandă, care ne vorbeşte despre dispreţul justificat pe care îl simt oamenii faţă de clasa politică, ceea ce nu face decât să slăbească şi mai mult poziţia politicienilor, iar asta conduce, mai departe, la o nouă rundă de răfuieli în mass-media. Procesul continuă într-un cerc vicios, al cărui apogeu inevitabil este moartea democraţiei reprezentative, neputinţa totală a politicienilor şi dictatura mass-mediei hiperreale. Procesul este întărit prin feedback. Prin sondajele de opinie, ale căror întrebări sunt evident formulate de către mass-media pentru a servi propriilor scopuri, populaţiei i se spune ce să gândească şi ce e „natural” să gândească. Apoi, mass-media încep să arate cum politicienii adaptabili reuşesc să se adapteze la această normă – sau se prefac că se adaptează – şi astfel procesul merge mai departe, la infinit. Investigaţiile făcute de mass-media sunt, la nivelul cel mai profund, investigaţii făcute chiar în interiorul acesteia. Statisticile care pretind că reprezintă opinia publică sunt, de fapt, instrumentele utilizate de mass-media pentru a produce opinie.

Absurditatea totală a acestui spectacol devine evidentă atunci când mass-media încep să judece candidaţii pentru toate funcţiile politice în funcţie de criterii pur mediatice. Capacităţile şi competenţa candidaţilor de a ocupa funcţiile cu pricina sunt lăsate pe un plan secund ; principala grijă este dacă aceşti candidaţi „dau bine” în mass-media. Criteriul de bază este dacă ei par sau nu să fie utili din punctul de vedere al spectacolului sau, cu alte cuvinte, dacă pot fi exploataţi de mass-media în căutare lor perpetuă de noi miei care să fie sacrificaţi, de noi senzaţii şi scandaluri care să alimenteze titlurile zilei. Faptul că se acordă mare atenţie acestui lucru – deci măsurii în care politicienii sunt „buni pentru mass-media” – în timpul procesului iniţial de selecţie demonstrează faptul că mass-media nu se mulţumesc cu simpla relatare a procesului politic, ci îl regizează activ şi îi scriu scenariul.

Graniţa dintre politică şi bârfă este din ce în ce mai ştearsă. Jurnaliştilor politici nu le pasă de politică în sine, ci de spectacolul mediatic. Chestiunile politice sunt adesea mult prea complicate pentru a fi reflectate bine în mass-media şi tocmai de aceea orice pare complicat e împins la o parte pentru a face loc unor confruntări artificiile, unor întrebări simbolice şi vieţilor private ale politicienilor. De bunăvoie, politicienii acceptă să aibă o relaţie de intimitate cu consumatorii de mass-media – căci ce altceva ar putea să facă ? Dacă ar refuza, ar însemna să se excludă singuri din scenariul telenovelei politice. Graniţa dintre politică şi bârfă e din ce în ce mai ştearsă. Politicienii din noua eră sunt ca nişte artişti de cabaret a căror specialitate este ceea ce sociologul american Richard Sennet a denumit „striptease psihic”. Cu alte cuvinte, îşi creează capital politic pe baza vieţii lor private. Intimitatea atrage titluri de prima pagină, care cuceresc atenţia. (…) Capacitatea de a stăpâni arta dificilă a expunerii personale a devenit una dintre cheile cele mai importante pentru succesul politic. Prin urmare, întregul proces este creat, controlat, reflectat şi „examinat” de unul şi acelaşi grup – mass-media – iar acest sistem nu acceptă niciun fel de supraveghere, analiză sau critică din afară.

(…) Internetul diferă de mass-media capitalismului târziu într-un punct esenţial. Presa zilnică, radioul şi televiziunea sunt toate exemple de comunicare unilaterală. Consumatorul consuma, în timp ce transmiţătorul emitea un mesaj, fără bătaie de cap: un sistem ermetic, fără dialog, fără un forum pentru critici sau întrebări, şi asta pe lângă conţinutul strict controlat al paginii tipărite. Netul, pe de altă parte, se ocupă de comunicarea cel puţin bilaterală. Înainte, agentul era mesajul, dar acum este utilizatorul. Fiind activ pe net, utilizatorul creează conţinut: graniţa între producţie şi consum se dizolvă. Asta înseamnă că cei aflaţi la putere în capitalism, posesorii mult-lăudatei hegemonii asupra spaţiului public – politicieni, propagandişti, predicatori – nu mai sunt nişte jucători de temut în arena media. Acum, ei sunt concediaţi de consumatorii versaţi de internet, care construiesc bucle de feedback informaţional tot mai sofisticate. Acestea sunt apoi aruncate din nou în sistem şi trec prin mâinile a nenumăraţi participanţi, suferind schimbări. Este o chestiune ce ţine de nişte procese incredibil de complicate, cu un număr infinit de variabile şi deseori rezultate uluitoare.

(…) Balanţa dislocată a puterii, care este rezultatul acestei evoluţii, se reflectă în tot mai intensa medializare a politicii. Politica este forţată să se adapteze butaforiei media, să devină television-friendly şi distractivă pentru a câştiga cât de puţină atenţie. Pe termen lung, acest lucru va duce la pierderea completă a puterii reale de către politicieni ; ei vor deveni o nouă categorie de oameni de divertisment televizat prost plătiţi, nişte actori inofensivi care interpretează scenariile altora, verificaţi tot timpul, fără milă şi batjocoriţi de supraveghetorii lor din presă. Nu există alternativă. Oricine încearcă să se opună trendului de dezvoltare şi să persiste în agitaţia politică de tip vechi nu va supravieţui în societatea condusă de netocraţie. El ar arăta ca un tiran mârşav al informaţiei.

+++++++++++++++++++++++++

Titlul original al primei ediţii suedeze: „Nätokraterna : boken om det elektroniska klassamhället„, de Alexander Bard şi Jan Söderqvist, 2000 ;

Titlul ediţiei în engleză: „Netocracy — The New Power Elite and Life After Capitalism”,  published  by Reuters/Pearsall UK in 2002;

Titlul ediţiei în română :  „Netocraţia„, ed. „Publica”, 2010, trad. Roman Paşca.

Anunțuri

19 răspunsuri to “Noua paradigma a puterii: netocratia”

  1. luminita Says:

    Te salut, AVP!
    vin cu o rugaminte, stii cumva daca Stely e din Slobozia? si daca da, roag-o sa citeasca la Copac ce a scris Arizonianul.
    Multumesc!

    ++++++++++++++++++
    avp reply : Salut Luminita. O sa-i transmit lui Stely, pe Facebook (caci vad ca nici ea nu mai vine pe aici, din cauza ca trolii au infectat locu ista intr-un hal fara de hal si nu tre sa suport decat io putoarea lor, normal, asa cum patesc inca de la Apelu-mi iepocal, timp in care restu compatriotilor o duc aproape numai intr-un bal…) rugamintea Arizonianului.

  2. Goldmund Says:

    Ideea de ‘Stat social’ s-a cristalizat in secolul al XIX-lea in Germania in urma unor legi sociale sub Bismarck(printre care asigurarile de pensie si sanatate pentru toti cetatenii ‘imperiului’…) si nu ar fi un ‘model suedez’. Dar prima incercare sociala de trasformare a lumii a avut loc mult mai devreme si anume in Augsburg(Germania-Bayern), inceputul secolului XVI, in urma constructiei unui cartier social(primul de acest fel din lume!)si anume ‘Fuggerei'(http://de.wikipedia.org/wiki/Fuggerei) construit pe locul unui cartier al saracilor….Ce ne-a ramas noua de la suedezi(si modelul scandinav)au fost anii 30, sec.20, cand acolo s-au construit o serie de ‘cartiere ale oamenilor muncii’, fapt care Krupp le-a construit inca de la sfarsitul sec. al XIX-lea(http://www.essen-margarethenhoehe.de/),in regiunea Ruhr, unde practic au aparut orase intregi doar pentriu cei – si familiile lor – care lucrau la Uzinele Krupp…
    Iar acum ceva nostim pentru AVP si prietenii lui, ceva ce nu explica daca netocratia este mai buna decat democratia, dar pentru cei care au trait timpurile descrise de „84”(Orwell)este o adevarata eliberare:

  3. AVP Says:

    Gold, vorbim despre pardigme diferite : cea veche – capitalismul, de orice nuanta ar fi el, cu burghezia-i mare sau mica – si noua paradigma, despre care vbesc ganditorii suedezi, recte informationalismul, cu netocratia sa. Si nimeni n-a spus ca-n noua paradigma se va trai ca-n sanul lui Avraam (sau macar ca-n Suedia sociala a zilelor noastre). E o realitate, pe care eu o consider perfect credibila, si atat.

    Omul ca specie nu s-a simtit cu adevarat bine decat in paradisul comunei primitive, asadar in Rai, asa cum individul uman nu se simte cu adevarat fericit decat in copilarie si mai mult decat atat: in cele 9 luni din burtica Mamei, care in sistemul sau de referinta sunt egale cu-o vesnicie.

    Doamne Ajuta !

  4. AVP Says:

    Mai precis, netocratia nu se opune – in gandirea lui Alexander Bard – democratiei, ci burgheziei („netocratia” fiind noua clasa sociala dominanta in paradigma informationalismului), dupa cum consumatariatului din informationalism ii corespunde proletariatul din capitalism. Cat despre democratia burgheza, se va alege puradicu de ea, in conceptia lui Bard… oops.

  5. Goldmund Says:

    Doamne Ajuta!
    draga prietene,
    sa auzim numai de bine!

  6. AVP Says:

    @Luminita – iata raspunsul lui Stely : „referitor la rugamintea Arizonianului ,transmisa prin Luminita :acum nu sunt in Slobozia ,dar cind voi ajunge (spre sfirsitul saptaminii ) voi face poza aceea”.

    Pe maine.

  7. CMM Says:

    Adica netocratia „traieste pe spinarea” consumatoriatului, impartindu-si ei partile mai putin placute si mai placute ale muncii informationale dupa competentele si capitalul informatic cu care fiecare porneste la drum?
    Scuze pentru banalitatea intelectuala a intrebarii, dar am vrut sa ma lamuresc macar un pic.

  8. AVP Says:

    Netocratia traieste – deja – pe seama consumatariatului exact in aceeasi masura in care burghezia traieste pe seama proletariatului, iar seniorii medievali traiau pe seama taranilor de pe mosiile lor.

  9. CMM Says:

    Ok, ceva mai simplu pentru mine.
    Si cum va arata / ori ar trebui sa arate ”agitatia politica” de tip nou?

  10. CMM Says:

    Comunicare nemediatizata de presa?

    Facilitata de netocrati? Cine sunt astia?
    Te consideri un netocrat?

    Eu ce sunt, venind pe blogul gestionat de tine?

    SAMD:?????????????????????????????

  11. AVP Says:

    Un netocrat are putere, si nu el ca individ are, ci Reteaua Netocratica din care face parte.

    Or, io sunt un homulet singuratic, ba chiar s-ar putea spune ca sunt unic si deci ce dreak de netocrat pot fi ? Pantalonii rupti in tur, dau la fete cu bonjur…oops.

    Cat priveste modul cum se face agitatie politica in iepoca netocratiei (care la noi e in status nascendi, a nu se uita), e suficient sa te uiti cum alde mbadea, mgadea, ciuvica, stan-laptoman, teodorescu-marketaru, ciutacu, ctp et aliis ejusdem farinae o joaca pe papusica „chucky” pe degete si poti intelege deja cine conduce (si de fapt: papuseaza) PNL-ul, sa zicem. Iar intr-o mai mica masura, treaba e perfect valabila si cu celelalte partide (care fac totu sa intre in gratiile diversilor netocrati – porecliti la noi „moguli de presa”-, altfel n-ar mai auzi nici naiba de ele, si deci n-ar mai exista). Puterea reala in PNL o detine mbadea, vedeta netocratilor de la A3, e.g., nu sarmana papusa poreclita „chucky”.

    Insa cel mai bine ar fi sa-l citesti pe ingeniossu Alexander Bard (al doilea din poza).

  12. mariusmioc Says:

    O veste pentru Sorin Ilieşiu: George Costin, unul din cei care tot îi semna apelurile, reprezentantul aripii „anticomuniste” din cadrul Blocului Naţional al Revoluţionarilor după cum se exprima domnul Ilieşiu, a fost reţinut azi de procurorii DNA: http://mariusmioc.wordpress.com/2012/02/27/secretarul-de-stat-pentru-revolutionari-george-costin-a-fost-arestat/
    Emil Boc, care l-a numit pe Costin în funcţia de secretar de stat, n-are o răspundere politică pentru oamenii pe care i-a numit cu mînuţa lui?

  13. Goldmund Says:

    AVP scrie:
    „Netocratia traieste – deja – pe seama consumatariatului exact in aceeasi masura in care burghezia traieste pe seama proletariatului, iar seniorii medievali traiau pe seama taranilor de pe mosiile lor.” dixit (cu alte cuvinte)suedezul marxist!
    Ca adevarul economic este mult mai complex, poate fi si vina simplificarii radicale al limbajului ….pe internet.
    Economia de piatza a invins economia planificata in momentul in care aproape toti angajatii fabricilor VW din Germania Federala erau la un moment dat ‘proletari’ si actionari ai firmei respective! – adica PROPRIETARI.(la un moment dat erau cca. 230mii de actionari la VW din angajatii firmei respective – najoritatea absoluta!) In Germania exista milioane de actionari si alte milioane de proprietari de firme mici. ‘Proletariatul’ precum cel din secolul 19 practic nu mai exista, precum nici ‘burghezul’ din secolul 19 nu mai exista, din moment ce ‘Serviciile’ si nu ‘Productia’ fac PIB-ul natiunilor dezvoltate(doar un ex. USA: serviciile fac cca. 78% din PIB, Agricultura 1%, restul – adica cca. 20%! – productia de bunuri. – anul 2007.*
    Asta inseamna ca proletariatul e pe cale de disparitie, iar ‘burghezia’ nu mai exista de mult….Ce exista si va exista mereu, indiferent unde ne vom afla pe calea dezvoltarii este elita bogata si elita educata…

    * „Die amerikanische Wirtschaft basiert überwiegend auf Dienstleistungen: Im Jahr 2007 waren 78 Prozent der Erwerbstätigen im tertiären Sektor beschäftigt (Erwerbstätige nach Wirtschaftssektoren in den USA) und erwirtschafteten 77 Prozent des Bruttoinlandsprodukts (Anteile der Wirtschaftssektoren am Bruttoinlandsprodukt der USA). Den übrigen Beitrag leistete die Industrie. Die Landwirtschaft spielt mit einem Anteil von etwa 1 Prozent an den Erwerbstätigen und der Wirtschaftsleistung volkswirtschaftlich keine Rolle. Nähere Informationen zum Agrarsektor im Artikel Landwirtschaft in den USA.”http://de.statista.com/statistik/faktenbuch/331/a/laender/usa–vereinigte-staaten-von-amerika/wirtschaft-der-usa/

  14. CMM Says:

    Voi citi, m-ai convins.
    Cand timpurile si timpul mi-o vor permite.

    Multam ca ti-ai pus mintea cu mine sa-mi explici.
    Nu mai intreb, gata, la carte cu mine!

  15. AVP Says:

    @Goldmund, iti spun si tie ca si lui CMM: citeste cartulia cu teoria (nu e prea groasa), pe urma mai vbim. Bard nu e nicidecum marxist, din contra spune clar ca societatea profetita de Marx si pusa in practica de Lenin a fost un experiment oribil, fiindca n-avea nicio legatura cu realitatea umanitatii actuale (ba chiar a umanitatii in genere).

    „Netocratia” a fost scrisa in 2000, iar unele dintre previziunile bardiene de atunci pot fi verificatea chiar si-n practica sociala de Romanica.

    Bard e pentru multi prototipul personalitatii postmoderne tipice, de altfel, iar daca mergi pe Youtube, e.g., si tastezi „Alexander Bard” la search, te vei convinge.

    Ok, @CMM, mai vbim.

  16. Tina B Says:

    M-ai trimis , mai demult la cartea asta . Am cumparat-o imediat ! Dar , vai, vai , vai ! N-am citit-o inca ! Asta e motivul pentru care nu-mi ingadui sa comentez. Nu-mi place sa bat campii !

  17. AVP Says:

    E onest ceea ce spui, Tina.

    Pe maine.

  18. skorpion Says:

    ora 22,16

    http://www.nasul.tv/

    Este dl. T.Maries, poate te poti uita!

  19. AVP Says:

    Mulrumesc, Skorpi. Am adaugat linku la bookmarksurile mele de Antene (5 pana acum).

    Pe maine.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s