Codul Băsescu

De azi intră în vigoare noul Cod Civil al României, primul cu adevărat nou de la Codul Cuza încoace. Că e o întâmplare sau ba, e totuşi o realitate : iată că lucrarea pe care n-au reuşit s-o reiniţializeze puterile legiuitoare din vremea lui Carol, Ferdinand, Carol al II-lea, Ion Antonescu, Mihai I, Dej, Ceauşescu, Iliescu şi Constantinescu – recte să edicteze un nou Cod Civil, după cel de la 1864 -, au reuşit să o facă legiuitorii din iepoca lui Băsescu. Sigur, Codul Civil de pe vremea lui Cuza a suportat multe modificări de-a lungul celor aproape 150 de ani de când este în vigoare, totuşi el îşi păstrase majoritatea articolelor de lege iniţiale şi nu doar în spiritul, dar şi în litera lor, ceea ce l-a făcut greoi şi anacronic hăt demult. Şi cu toate astea, iată că niciun alt regim politic – nici măcar regimul comunist, căruia codul civil îi stătea ca un os în gât, evident – nu a dispus de voinţa, de energia şi, de ce nu, de ştiinţa, cât şi de bafta, aloo, de a da României un nou cod civil (chiar dacă – aşa cum spuneam – modificări, completări sau multiple abrogări ale articolelor sau chiar a unor titluri întregi din vechiul cod se vor mai fi făcut şi până azi).

Nu ne mai rămâne – nouă, naţiunii române – decât s-avem şi bafta ca regimul Băsescu să vină şi cu alte reforme  tot atât de radicale pe cât a făcut Cuza şi să nu-l lovească ghinionul de a atrage contra sa o altă monstruoasă coaliţie, păi cum drea… În ce mă priveşte, de unde la un moment dat am crezut că Băse ista – cum îi zice boboru contimporan – chiar ar fi gata să moară de gât cu sistemu ticăloşit şi să intre-n istoria loco sub scut ori pe scut, însă numai după ce pre sistemu ticăloşit îl va fi pus la pământ, de-acuma am impresia că zmecherosu Pirat ne cam de duce cu zăhărelu şi că-n fond el nu e decât urmaşu’ lu Nea Nelu Cotrocelu, neinteresându-l  atât să modernizeze ţărişoara dodoloaţă, cât să salveze clasa-i oaţă care l-a făcut să stea călare – acum, ca şi altădată – pe „Biruinţa”-i măreaţă, aşadar clasa de tovi şi băieţi sadea, pe care Băse şi partida sa (ca şi a celor din „opoziţie”, de altfel, n-aşa?) are misia nu doar s-o mântuiască pentru vina de a fi ruinat România pe vremea RPR-RSR şi-o va fi transformat în Românica mai încoa’, dar pe care ar cam vrea s-o facă şi biruitoarea din timpurile ce vor urma, deci practic s-o facă câştigătoare şi-n antilumea lumii lor, a tovilor şi băieţilor, ceea ce mi se pare a fi o faptă nu chiar demnă de epopeea heroică a unui nobil popor, ci, poate, doar de internaţionala cinicilor,  aloo…

Una preste alta şi ţinând cont că – aşa cum am spus cândva aici – noi, rumânii, n-am avut noroc să scoatem la înaintare nobilii ăia voinici care să se lupte cu fiara de arici priculicio-moscovici, dovedindu-ne din păcate un bobor de coni leonizi hiisterici şi de nataliţe cam putulici, plăcându-ne mai mult să facem haz de necaz ca nişte bufoni păcălici, ca nişte târgoveţi calici ori ca nişte cinici mitici, decât să ne batem cu barbarii de tirani ca naţiile de cetăţeni heroici, în aiastă tristă situaţie nu ne rămâne decât s-aşteptăm ca tovii şi băieţii transformaţi peste noapte în revoluţionari anticomunişti brici & birlici, păi cum naiba, să-şi ducă mai departe opera lor realmente grea de a apărea în ochii Occidentului drept altceva decât sunt ori au fost până mai alaltărea, ajungând astfel chiar ei să dea cu mătura prin grajdurile lagărului de altcândva şi să hiigenizeze astfel sistemu ticăloşit, făcându-l cât de cât respirabil măcar pt generaţiile ce vor ieşi, într-un felixit sfârşit, din iepocalu shit… Asta, până când UE (o struţo-cămilă deocamdată cam şue) se va transforma în fine în SUE şi ne va sui şi pe noi irevocabil în căruţa sa, căci abia atuncea, pierzând comanda pe care au avut-o tot timpul de 70 de anişori şi ceva, tovii şi băieţii vor pierde în fine şi puterea, chit că vor rămâne cu averile agonisite ca-n vreme de război şi ciumă grea…  Asta e situaţia şi naţia.

Anunțuri

25 răspunsuri to “Codul Băsescu”

  1. stely Says:

    Asa ,da: un optimism moderat , dar venind de la „nenea ” AVP 🙂 (asa a zis Dragos ) inseamna mult mai mult daca l-as fi exprimat eu . Doamne Ajuta !

  2. stely Says:

    o miica ajustare : mult mai mult decit daca l-as fi exprimat eu . Parca suna mai bine ? 🙄

  3. skorpion Says:

    articol contradictoriu
    zaharel,
    urmasu lui nelu cotrocelu,
    să salveze clasa-i oaţă,
    neinteresându-l atât să modernizeze ţărişoara,

    un articol care se vrea neutru….

    basescu si nelu…..

    oricum – oricit de talentati si inteligenti ar fi romanii – au mai degraba arta de a distruge decit de a construi.
    de a circoti in loc de a fi optimisti

    nu exista in Ro educatia inoculata a victoriosului, ci a vesnic infrintului, nemultumitului, complexatului, suspiciosului….

    nimic nu bine, mereu pute ceva

    asta-i natzia & tratatzia

  4. Adrian Merfu Says:

    Rescriu comentariul meu referitor la ceea ce domnul Neamtu numeste „istoria luminoasa a natiunii romane”. Presupuneam ca domnul Neamtu foloseste adjectivul „luminoasa” in sensul teologic avand in vedere pregatirea de exceptie a dansului in acest domeniu. In sens teologic lumina (ea este creata de Dumnezeu in prima zi a genezei) inseamna datator de viata, calauzitor, hrana divina pentru suflet, s.a.m.d. Acum, cum poate fi istoria unei natiuni luminoasa? Orice popor de pe acest pamant are in istoria sa perioade ce nu sunt in nici un caz luminoase. Spre exemplu perioada regimului comunist, sa zicem din 1946 pana la intrarea noastra in NATO si UE, Iin ce masura poate fi considerata aceasta recenta istorie luminoasa? Daca argumentam ca toate aceste nenorociri sunt in scop purificator si incercari cu care Dumnezeu ne verifica credinta atunci aparent afirmatia ar avea sens. Numai ca acest lucru implica logic ca toate popoarele au istorii luminoase pentru ca absolut toate au trecut sau trec prin situatii oarecum similare. Devine nu nunmai redundant, in acest caz, folosirea atributului luminos atasat istoriei dar oarecum tendentios sau mai bine zis propagandistic. In aceeasi nota se desfasurau discursurile extremelor drepte si stangi in secolul trecut (vezi fascismul in Italia, national-socialismul in Germania sau fratia legionara in Romania precum si comunismul). Dupa parerea mea exista doua posibilitati referitor la aceasta formulare. Prima este ca avem un neadevar ce consta in imposibilitatea ca istoria unei natiuni sa fie luminoasa intrutotul. A doua posibilitate este folosirea termenului in scop propagandistic adica acela de a atrage electorat folosind cuvinte si formulari pompoase ce nu au nici un fundament real. Acest lucru intra in conflict cu cel putin una di legile decalogului publicat pe aceeasi pagina de domnul Neamtu care spune ca „Adera la principii si atunci cand ele te dor”. Istoria natiunii romane „doare” in mai multe perioade ale existentei noastre ca popor, din pacate, Aceasta nu este o critica adresata domnului Neamtu sau miscarii politice ce o sustine ci un exercitiu de analiza de text. Am sa continui.

  5. Adrian Merfu Says:

    Comentariul initial a fost mai bun din cauza inspiratiei de moment probabil.

  6. AVP Says:

    Stely – salutari lui Dragos, next generatia, cum ar venea.

    Skorpioane – mi-e rusine de rusinea ta.

    Adrian Merfu – nu ma intereseaza ce vrea sa ne spuna M.Neamtu ori papusarii din spatele sau, atata timp cat io am dovada de cum s-a purtat fata de mine. Sa-si gaseasca alti fraieri.

  7. stely Says:

    AVP,
    Pai da ,asta ii spun si eu aici ,cind iata vrea sa-mi ia ochelarii sa se joace cu ei, ca eu sa nu vad sa scriu…
    @ skorpion ,dar ce-ti veni de nu esti multumit de „articolul „lui AVP ? Chiar crezi ca este totul OK si ca, vorba lui Adrian Merfu , sunt numai lumini si umbre, nu? Exista perceptii si perceptii,pretentii si pretentii. Acolo unde tu vezi ca-i bine ,altcineva,in cazul acesta,AVP, vede c-ar fi loc si de mai bine. Daca ar fi fost totul asa cum vezi tu-,ca Base si echipa au facut tot ceea ce au promis -ai vreo explicatie fata de aducerea la rampa a conceptului „Alba ca Zapada?”

  8. skorpion Says:

    stely,

    nu gindesc si nu am spus ca totul este ok.
    nici pe departe….

  9. AVP Says:

    Vadim e taare supălat fiindcă tovarasii de idealuri l-au aruncat din carutza, si-a-nceput sa scape din gusha.

    http://www.antena3.ro/live.php

    Intre tonele de minciuni pe care le spune omu ista de-o viata, mai poti afla – daca esti impartial – si multe adevaruri ciurprizatoare. Intre altele, aflu ca papusaru – care e… – il vizeaza totusi pe MRU pt presedentia viitoare. Intre atatea vesti rele care au tot venit dinspre actuala putere, asta e o stire relativ buna…

  10. AVP Says:

    Toată gargara din media asta de gonflată audienţă (rating creat de altfel în mod artificial, cel puţin la început, după care naivii sau ale gură-cască vin de la sine spre luminiţa fashionabilă, precum fluturii de lampă) e manipulare curată, de-o parte sau de alta a baricadei politice. Pe mincinosu ista profesionist, vct, nu poţi să-l crezi nici când spune adevărul, desigur. N-ar fi exclus ca el să joace de fapt tot în căruţa păpuşarului care l-a manipulat până acum – căci prea se bucură de imunitate, orice ar face şi ar spune -, dar să se prefacă duşman de moarte al unuia or altuia. O foşgăială de nebuni, criminali, mincinoşi, sociopaţi şi hulpavi – aceasta e clica politicienilor care ne conduc de 60-70 de ani 👿

  11. Goldmund Says:

    Bun gasit dragi prieteni!
    Toamna asta, lumina de septembrie si inceput de octombrie, soarele tot mai aproape de orizont, ceata de dimineata, primele frunze galbene si rosii, natura pare fericita, impacata cu sine. Natura e de o frumusete de nedescris. Ma bucur de fiecare moment alaturi de cei dragi – o alta lectie invatata de curand.
    AVP,
    eu sunt ceva mai sceptic in privinta SUE. E adevarat, cu cat aceasta criza din zona Euro se va adanci, cu atat va fi mai necesar o uniune…financiara, dar politica?! Nu stiu, nu cred ca statul unitar si national va dispare asa de repede din UE. Nu cred.
    skorpion,
    AVP expune o parere cu care poti fi de acord sau nu(cu argumentele de rigoare)
    Si in fond realitatea este mai nuantata:
    domnul Basescu a fost Comandant de Vas, un reprezentat al statului roman la Anvers, deci nu putem vorbi de un dizident, sau de un aparator al drepturilor omului din acea perioada, nu putem vorbi nici macar de o opozitie pasiva din partea sa, de ex. prin cultura(de care vorbea domnul Liiceanu) dar putem vorbi de un om apropiat puterii de atunci, chiar daca altii precum Iliescu sau Voiculescu, Brucan si multi altii(majoritatea de la PSD/PC si multi din PDL si PNL) au fost chiar implicati in actul politic sub dictatura rosie. Asadar, putem ‘traduce’ si nuantza chiar orice ce declara Presedintele Romaniei, iar AVP ramane consecvent, un lucid observator.
    La toti numai de bine!

    PS
    Am urmarit ieri un reportaj pe TVRi din Moscova : Putin va fi vechiul/noul Presedinte al Federatiei Ruse…nimic critic, practic ‘varianta’ rusa(oficiala!)Aceeasi stire pe ARD(programul 1 al TVgermana)cu observatiile de rigoare fata de o ‘democratie originala’, care are din ce in ce mai multe asemanari cu politica URSS….Am crezut ca TVR e si …libera, dupa 20 de ani

  12. agaX Says:

    @goldmund
    Fiti serios, domnule, cum nu s-a opus Basescu prin cultura comunismului? Eu as zice tocmai contrariul, anume ca Basescu s-a opus prin cultura tuturor regimurilor de pina acum.

  13. Hantzy Says:

    AgaX, 05:14
    Observatia este magistrala. Felicitari! 🙂

  14. Stely Says:

    Buna dimineata ,
    Sunt acasa ,in fata calculatorului meu ,dar din pacate nu ma pot angaja in nici o combatere de idei ,intrucit nu am prea multe informatii la indemina cit sa aduc argumente in sustinerea lor,si , deocamdata, nu am nici parteneri de discutie .
    Hantzy are oarece mici obsesii pe care nu ma pricep sa i le spulber ; AVP lipseste din nu stiu ce motive si fara el nu ma pot integra in grupul ( re)venit 🙂 din motive de „non consonante „?;Adrian Merfu la ora asta doarme ? ,iar ceilalti banuiesc ca sunt la slujbele lor . In concluzie voi proceda in felul urmator :
    voi incerca sa ma informez cu evenimentele la zi ,mai ales cu mica „poveste” a Albei ca Zapada ,voi incerca sa-l lamuresc pe Hantzy ca Adrian Merfu este un bun partener bun de discutie ,fapt ce iata o dovedeste iar pe AVP am sa-l rog sa-si faca timp si chef cit sa participe la dezbateri cu toata lumea ,”sine ira et studio „… : oops :
    p.s. Uite ca a aparut @Hantzy pe „firul celalalt ” … Sa vedem deci … Hmm ! Nu sunt de acord ca Traian Basescu ar fi un fel de tatuc precum a fost Ion Iliescu …

  15. Stely Says:

    P.S. Cit despre @Goldmund nici nu stiu ce sa spun ?!. Este acelasi pe care il stiu de cind l-am cunoscut – intelept si bun -dar aparitiile lui sunt destul de imprevizibile iar comentariile,desi „on topic ” par a nu astepta raspunsul … Iata cum, spre exemplu, nu a raspuns nici micilor ironii ale lui @AgaX ,dar nici el (AgaX) nu a bagat in seama felicitarile pline de satisfactie ale lui Hantzy . Marturisesc ca as fi vrut o replica de la @Goldmund . Adica ,ce au vrut ei sa spuna ,privind modul cum a „cultivat” comunismul Traian Basescu si ,desigur, „toate regimurile de pina acum” ?!

  16. Hantzy Says:

    Stely: „voi incerca sa-l lamuresc pe Hantzy ca Adrian Merfu este un bun partener bun de discutie”
    Multumesc pentru buna ta initiativa, dar daca AM nu vrea el insusi sa arate ca e un partener bun de discutie, nu cred sa reusesti.

    Basescu un fel de Tatuc cum a fost Ion iliescu?! Desigur ca nu! Circumstantele, in primul rand, nu sunt comparabile. Iata de ce propuneam, nu de mult, jocul Basescu in locul lui Iliescu. Ce-ar fi facut Basescu, ca sef de stat, intre 1990-1996, perioada din care i se imputa cele mai multe? Ar fi facut reforme? Ar fi taiat posturi de bugetari? Ar fi informatizat adminsitratia? Ar fi grabit legile proprietatii si retrocedarile sau despagubirile? N-ar fi marit salarii? N-ar fi liberalizat preturi? N-ar fi facut o noua Constitutie? N-ar fi trimis romani in pensie? N-ar fi vandut tara?
    Asa cum spune iuli, varianta pacalirii electoratului in vederea obtinerii votului si deci a continuitatii la guvernare, e vazuta ca un vapor al caror pasageri isi incredinteaza pe deplin soarta capitanului, care are el un plan sa-i scoata la liman. Sa zicem ca reuseste, dar atunci se schimba capitanul care are alta viziune despre ce-ar vrea electoratul. Crezi ca acceptul asta, al incredintarii totale, va fi reversibil?

  17. Stely Says:

    Hantzy ,
    Da, eu pe tine vreau sa te „lamuresc”,intrucit tu ai fost acela care ti-ai exprimat o oarece atitudine de respingere ,inca de la inceput . Ori eu vad ca Adrian Merfu a fost atit fata de tine cit si fata de Sorin Cucerai destul de retinut . Nu el v-a atacat primul si nici nu si-a manifestat oarece arogante . El a pus in permanenta intrebari ,nu spre a face vreun interogatoriu arogant ,ci pentru a cere lamuriri ,intrucit este plecat din tara si nu are cum sa urmareasca pas cu pas nici viata politica si nici discutiile la zi pe acest blog. Eu am observat ca primul care a fost „luat la intrebari ” a fos AVP si nu s-a suparat,ba chiar i-a raspuns personal , punctual si cu multe argumente .
    In ce priveste experimentul ,marturisesc ca ma pui intr-o mica incurcatura. Chiar nu stiu ce sa-ti raspund ,insa incerc.Pleci de la premisa ca,atunci in 1990 cel care a preluat puterea ,Ion Iliescu ,a fost dupa cum el o spune un „emanat” ,ca el era inca din primele zile ale revolutii pe baricade , printre revolutionarii din Piata Universitatii. Noi stim insa ca nu a fost asa si ca aceea nici „revolutie” nu se poate numi ,intrucit nu avea un program si nici ca obiectiv schimbarea de sistem. In concluzie nu putea fi Traian Basescu acela ,intrucit asa cum de altfel a recunoscut a vazut „revolutia” de la televizor. Dar chiar daca ar fi fost el „emanatu”,luat pe sus de valul „revolutionarilor” ,cred ca ar fi facut ceva mai mult si mai democratic decit Ion Iliescu. Asta intrucit el avea alta ocupatie si vocatie Era comandant de nava (capitan) ,si nci nu era indoctrinat cu „idealuri comuniste” ca Ion Iliescu. El a circulat liber in lumea occidentala si avea oarece cunostinte despre democratie, economie de piata ,capitalism etc..
    Sunt de acord cu ceea ce spune @Iuli ca ,de dragul continuarii reformei de catre Traian Basescu, cu o echipa buna ,poate ceva mai buna ca cea de acum ,este nevoie nu de „pacaliri ” sau manipulari grosolane ,ci de mici nuantari de nationalism , religioase sau chiar populiste , ca un mijloc de a se atinge scopul dorit de noi toti :continuarea reformarii si modernizarii Romaniei.Pe mine nu ma sperie Mihail Neamtu ,daca metodele ar fi ale lui ,venite dintr-o vocatie (destin) ,ci ma sperie „tovarasii” pe care se bizuie si metodele lor ridicole , lipsite de seriozitate si maturitate.

  18. Hantzy Says:

    Stely, hai sa-l lasam pe merfu cel circumspect! Eu n-am refuzat niciodata un dialog, daca e purtat pe argumente si nu pe presupuneri.
    Stiu foarte bine calitatea de „emanat” al lui Iliescu si declaratia lui Basescu cu televizorul. Basescu era la acea vreme nomenklaturist, Iliescu era director la Editura Tehnica, asa ca interesele lor in acele zile nu prea puteau fi aceleasi. Eu am propus comparatia ca pe un exercitiu ipotetic, in care Iliescu si Basescu sa fi inversat rolurile de dinainte de decembrie 1989. Nu ma intereseaza insa o comparatie dintre Basescul de azi si iliescul de atunci. Tocmai pentru a identifica potentialul de credibilitate al fiecaruia din aceeasi perspecctiva.
    Pentru ca tu admiti „prostirea” electoratului din parte echpei lui basescu, dar refuzi „sansa” unei strategii similare contraopnientilor lor. De unde stii ca populismele USL nu sunt, de exemplu, aceeasi manevra pentru a veni la putere si a asana mediul romanesc?! Crezi ca daca ar spune ca vor sa ia puterea ca sa mai taie salarii obtin voturi? Si atunci, crezi ca dupa ce romanii ar fi inteles tarasenia, s-ar mai putea impotrivi? Ai siguranta ca dupa echipa lui basescu vin altii la fel de reformatori?! Vom lungi doar pelteaua promisiunilor si a populismelor de duzina.
    Sorry dar tre’ sa plec!

  19. agaX Says:

    hantzi, mersi pentru laude.

    hai c-am prins curaj si vreau s-o ajut si eu pe stely in dialogul despre valentele basesciene, ca vad ca mai nou se cam sfieste, e mai rusinoasa la subiect, sa zic asa. pe vremuri te pleznea cu microscopu pe nerasuflate si daca doar respirai nitelus mai apasat pe animalul politic ideal, daca-mi e permisa reiterarea acestei metafore patrasconicesti – aproape ca-mi scapa un patrascornicesti aici (de la a scorni – partea cu animalul, iar a scornicesti ramine doar cu aspecul cultural … cum zisei).

    in paranteza fie spus, exceptind subiectul „basescu”, stely este de fapt unul dintre nu prea multii contribuitori pe blogurile pe care le-am parcurs de-a lungul timpului care, de bine de rau, incearca sa-si motiveze parerile.

    deci, reluind, basescu ar fi facut ce trebuie. punct si punctum. cum ar veni, e raul cel mai mic, ma-ntelegi? si daca nici argumentele astea nu te conving, inseamna ca esti rau voitor si ca esti vindut raului si comunistilor. vezi? e chiar asa de greu de inteles? haide, domnule, macar pe mine crede-ma, ca eu nu ma uit la televizor din 2009, deci stiu.

    revenind totusi la modul serios, hai sa recunostem ca basescu a fost, totusi, cel care a incercat sa „shake-up” sistemul mafiot romanesc. e adevarat ca nu a reusit mare lucru … din pacate … si tot din pacate, cred ca nu a reusit in primul rind din cauza actiunilor lui. unul dintre lucrurile pe care eu i le impun lui basescu este relatia cu pnl-ul (stiu argumentele contra, ca nu el etc … nu le consider valide si am suficiente surse personale, directe si credibile in directia asta). nu atit de mult intentia lui de a supune pnl-ul (era dreptul lui, poate, sa incerce), ci faptul ca a jucat atunci cartea „intransigentului” … , carte in care, asa cum s-a dovedit in anii ce-au urmat, de fapt nu crede deloc.

  20. Stely Says:

    AgaX,
    Ma simt nevoita sa-ti dau dreptate cind spui ca am devenit nitel mai retinuta („rusinoasa” ,hai ) in ce priveste „animalul politic ideal ” (Base) . Am devenit mai” retinuta” ,adica nu mai sar cu „plezneala ” ( asa ai resimtit-o ? 🙄 ) ca pe vremuri ,in ajutorul „idolului politic”,din cauza careia voi (tu si @nt)mi–ati pus tot felul de stampile : talibana portocalie ,maidaneza , pupinbasista si muuulte altele , care mai de care … 👿
    Da,am devenit mai circumspecta si chiar mai nemultumita ,fapt ce m-a determinat sa vad unde si cum a gresit Traian Basescu ,greseli ce l-au facut in a nu-si respecta promisiunile in baza carora l-am ales .Ma bucur ca ai observat ca sunt printre putinii ? de pe blogurile vizitate de tine care-mi „motivez parerile ” .Eu cred ca toate ,fara „exceptii” ,intrucit am spus si eu de multe ori ca ii reprosez lui TB acea prea grabita „intransigenta ” fata de penelisti ,intransigenta ce i-a facut sa creada ca vrea sa si-i subordoneze. Am spus ca a gresit implicind-o pe Elena Udrea ,fapt ce l-a vulnerabilizat ,decredibilizindu-i aproape toate actiunile .Trebuia ,am spus eu ,sa faca tot posibilul sa salveze Alianta DA ,chiar cu mici compromisuri spre a atinge in primul mandat , scopul propus ,alegerile anticipate. Din ce imi amintesc se oferise peneleului paritate in ce priveste numarul de mandate ,ba chiar si rocada functiilor in alegerile ce ar fi urmat . Dar „ghinionul ” cu arestarea lui Dinu Patriciu a spulberat totul . Si macar daca s-ar fi vazut o schimbare in bunul mers al justitiei. Din cauza acestei „intransigente” , justitia prin corpul judecatorilor , s-a intors impotriva lui si a facut corp comun cu infractorii ,dovada ca au trecut iata 7 ani si nici macar dosarul lui Patriciu ,de unde a pornit razboiul nu s-a rezolvat.Acum iata se chinuie si el ,dar si Patriciu , sa -l faca pe Crin Antonescu sa iasa din subordinea clara a lui Ion Iliescu . Multi viseaza la reinvierea Aliantei DA . Si eu visez . Inca mai sper ca Traian Basescu va face „ceva”, un compromis sau un sacrificiu , ca sa-si poata duce la indeplinirea promisiunea cea mai cea :reforma constitutionala
    Nu vad cu ochi buni toate „miscarile ” astea ,menite sa atraga cu orice mijloace ,iata, alegatori neinstruiti ,manipulabili cit sa-si poata continua reformele ,in loc sa gaseasca o cale de scoatere a liberalilor de sub influienta PSD -ului . Pe fond ,conceptul „Alba ca Zapada” este bun ,dar inca nu se intrevede nici un lider care sa corespunda .Ma gindesc la un lider din partidele existente ,doritoare de continuare a reformei ,intrucit ceea ce inceraca sa faca Mihail Neamtu &compania nu cred ca va conta la viitoarele alegeri.

    In concluzie ,da ,sunt de acord cu tine ca acea „carte a intransigentului ” nu s-a dovedit cistigatoare. Sper insa ca va gasi tot el o cale spre a-si infringe temperamentul de”scorpion jucator” de dragul interesului national . Doamne Ajuta !

  21. Hantzy Says:

    agaX: revenind totusi la modul serios, hai sa recunostem ca basescu a fost, totusi, cel care a incercat sa “shake-up” sistemul mafiot romanesc.
    Se pare ca sunt sortit sa fiu rauvoitor! Faptul ca hegemonia pesedista a fost intrerupta in 2004 e un lucru de remarcat. Ca a fost si contributia lui Base, iarasi nu e de contestat. De asemenea, nu voi niciun moment sa minimalizez spargerea acelui sistem mafiot. Ce ma deranjeaza e ca nu a fost spart pentru a fi eradicat, ci pentru a fi inlocuit. Cu unul propriu, santajabil.
    Iar tot acest demers s-a bazat pe dezechilibrarea masiva a puterilor in stat. Daca va fi si oficializat printr-o noua constitutie, asta va fi cel mai mare rau, pe care nu-l poate contrabalansa, dupa parerea mea, nici “reforma”, nici scutul, nici DNA-ul, chiar luate impreuna.

  22. agaX Says:

    stely, cred ca simplul fapt ca ai depasit momentul „chipului cioplit” in politica inseamna progres real. sper sa nu i se mai repete nimanui.

    cistigarea presedintiei de catre basescu in 2004 a creat posibilitatea unor schimbari importante, dar bineinteles ca nu toata lumea avea aceleasi asteptari. cred ca rolul presedintelui ar fi fost sa gaseasca o cale de comunicare prin care sa se reuseasca maximul posibil. insa basescu nu a actionat in directia asta, ci a incurajat segregarea celor care, cel putin teoretic, aveau interese congruente.

    de ce? poate din lipsa de cultura politica elementara (a fi placut de mase nu inseamna a fi bun politician, ci bun candidat), sau poate din inclinarea lui nativa inspre scandal, poate din dorinta (ce pare vesnica la el) de razbunare pe tot si toate … sau, poate dintr-un calcul politic rece, planificat, generat de spiritul gregar pedelist (varianta agreata de hantzy?) , sau poate datorita geniul lui politic (pe care numai patrasconiu si inca citiva intelectuali autodeclarati de marca – unii dintre ei chiar sint remarcabili din acest punct de vedere, ceea ce insa nu-i scuteste de posibilitatea de a fi „naivi”, sau poate … fripturisti ? – l-a(u) inteles vreodata) …

    eu stiu doar ca azi ma uit inapoi si vad o romanie asa cum o prezinta hantzy. si, tot asa cum spune hantzy, eu vad rezultatele „lucrarii” lui basescu (e un fel de a spune, asa cum spunem regimul iliescu, ceausescu etc … este evident ca nu el poarta toata responsabilitatea si este subinteles ca a incercat prin aducerea de oameni noi – multi promitatori, initial – sa actioneze in numele principiilor pe care le-a enuntat in destule situatii) ingemanind un sistem probabil la fel de mafiot ca cel dinainte.

    in orice caz, pentru cine vede rezultate pozitive si consistente in urma perioadei basescu, am tot respectul si toata simpatia.

  23. AVP Says:

    Postare noua.

    Insa io fug repede la gradina, unde graurii – aflati in lumea libertatii, cand pisica nu-i acasa – mi-au napadit cele cateva vitze pe care le am si io p-acolosa…

    Hai ca vbim diseara.

  24. Stely Says:

    agaX,
    „Simplu fapt ” ca apreciezi acest „progres real” ,ma bucura si in acelasi timp ma determina sa constat( la rindul meu ) ca s-a „depasit momentul ” neintelegerilor . Prin urmare sunt de acord cu toate explicatiile date de tine privitoare la „valentele basesciane „,cele care l-au impiedicat sa fie presedintele dorit de tine ,de Hantzy de neamtu tziganu ,de Sorin Cucerai si de ultimul pe lista , AVP ,intrucit si el iata are destule lucruri pe care i le reproseaza,reprosuri si nemultumiri pe care le-am acceptat si eu ca fiind reale.
    Dar ,odata depasite aceste momente , va trebui sa nu ne multumim doar cu constatarile ,ci sa gasim „valente” noi ,la alti politicieni ,deoarece Traian Basescu nu mai candideaza -ba se aude ca ar fi gata sa renunte la un an de mandat -pe care sa le vedem ca fiind mai aproape de ceea ce noi ne dorim . Trebuie sa-ti spun ca eu nu vad la cei ce se afla acum „in carti” dorinta si putinta de face ceea ce n-a putut ,n-a vrut ,n-a stiut Traian Basescu .Asta este cauza pentru care am momente cind ma intorc la sintagma „raul cel mic „.
    p.s. Voi ce spuneti despre aceasta „Noua Republica „? Vi se pare ceva real sau este un fel de retea de socializare precum „facebookul”,intrucit vad ca se fac adeziuni on line.
    pps …si „diseara ” a venit ,dar AVP n-a sosit . L-or fi papat graurii ? 🙂

  25. agaX Says:

    nu stiu cu noua romanie. e miscarea gen tea party a oamenilor lui lazaroiu? pina acum am auzit doar niste vorbe.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s