Inimă de rromancă

 

Văzând teribila ştire de ultissimă oră & horă de aici, mi-am adus aminte de profeţia mea de aiciGlasu’ celui care strigă în pustiie… :

***

De ce rromancele fac câte 3-4 copii, în medie, iar nemţoaicele, sau franţuzoaicele, sau americancele, dar şi italiancele, sau unguroaicele, sau rumâncele, doar câte 1-2…? Sunt pirandele ca iepuroaicele, iar rumâncile sau bozgoroaicele ca ursoaicele ? Aiurea-n tramvai, cu etaj şi tras de cai

N-au trecut nici două sute de anişori de când budoş olahii din Ardeal turnau câte 4-5 ciobănaşi în şarje, ca la furnal, iar ungurii tot 1-2, cum fac olahii boieroi în timpuri noi. Asta înseamnă că ungurii au avut tot timpul un singur coi, sau că între timp toţi rumânii au trecut prin luptele de la Băicoi ?

Explicaţia e simplă: dacă altădată ai noştri din Ardeal (ciobani din străbunic în tată, o meserie tradiţionalo-minunată, de la dacii liberi lăsată, însă pentru nişte grofi, târgoveţi or meşteşugari, asta era o îndeletnicire destul de ciudată, ca să nu zicem înapoiată, n-aşa?) credeau că 3-4 viitori ciobănaşi şi-o soră băciţă predestinată, deci cam câţi încăpeau în a bordeiului covată, pot creşte foarte bine şi-aşa, direct pe strămoşeasca vatră, din moment ce şi mieii din saivan or purceii din poiată trăiesc toţi laolaltă (şi nici măcar pe pământ uscat ori pe piatră, ci fix în noroi or în mocirlo-baltă, ba chiar se-ngraşă ceva de speriat până spre ignat, iată); or, în vremurile de apoi, după ce s-au mai civilizat şi-ai noştri ciobănoi un pic şi-au văzut că una e să creşti un copil ca şi cum ar fi un ied, un pui de bic, un miel sau un grăsun mic, şi cu totul alta e să-l faci mândru birlik, spălat, educat, învăţat şi-nzestrat, d-ăla în stare nu doar să stea, fără să miroase ca drea’ ori chiar să puţească sadea, lângă o domnişoară curată şi parfumată ca o viorea, ci chiar să spere că groful de Oradia sau baremi starostele cismarilor saşi din Biharia va catadicsi să-i dea mâna lu fiică-sa, iar prevăzătoru’ grofuletz or târgovetz să fie destul de sigur, cum ar venea, că fie-sa nu va fi pusă să driguie chiar din prima lună de fiere chirpici la poarta cu căruţă şi purcea (în caz că şi poarta asta ar exista, n-aşa ?) ori să scormonească prin gheenele din Roma sau Vieana (cu 5-6 puradei după ea, d-ăia vioi, cu creacii goi şi cu mucii pân’ la brâu, învăţaţi de când se ştiu că lebedele din al parcului pârâu se mănâncă şi ele într-un târziu, mai precis când lebădoiu nu mai e răţoi pirpiriu, ci gras şi jumulit de viu), ci va şedea ca o giupâneasă tihnită or ca o ciocoaică pleectisită la cahfea, după cum va fi moda & iepoca.

Asta e situaţia, mey. În caz că perşii fundamentalişti sau rusnacii tare trişti din pricina foştilor aliaţi din Tratatul de la Varşovia, azi nord-atlantici cam fitilişti, ai drea’, n-aşa?, ne-ar nimeri mai mult sau mai Putin din greşeală cu vreo boambă cu electroni futurişti, şi când nici ciocârlia Lia de Rromania n-ar mai călca, necum cânta, pe calcinatele mirişti, ai putea vedea totuşi (în caz c-ai avea curaj să insişti a mai găsi vreo urmă de viaţă cât de cât ioropeană pe-aicişa, prin ruinurile economiei de piaţă, de obor, de cumetrie şi de muica muicilor lor de penelisto-pesedisto-peremisto-udemeristo-puristo-pedisto hoţie din fosta mănoasă glie dintre Dunăre şi Carpaţi) nişte extratereştri suspect de coloraţi, părând să se simtă ca la ei acasă printre puişorii de cârtiţe avortaţi, printre maidanezii ambuscaţi, printre puricii de radiaţii pătaţi, printre munţii de kkţi şi printre eternii şobolani fraţi, dând toate semnele că pentru o astfel de viaţă fără utilităţi, fără slană şi fără cârnaţi, ce să mai vorbim de luxul în care cică trăiseră urmaşii lu Bulăbista, Attila, Ţepeş şi Radu de la Afumaţi, sunt f. dotaţi şi deja suficient de experimentaţi, n-aşa?, căci doar nu degeaba coloraţii ăştia (dar nu verzi, fugiţi drea’) provin tocmai din galaxiile alea pe care nici măcar cu okeanu’ Hubble nu le vezi, şi-atunci cum naiba ca ţeara pustiită de-o ipotetică bombă Haş sau, în mod pipăibil deja (şi rog a nu se supăla careva din staffu’ domnilor Ilici, Geonelu, Moliceanu, Butimanu, Felix, Bela or Băse, cumva, reşpektiv unii activişti or securişti de bază cândva) de cei 50 de ani de glorii muncitoreşti şi de dor chior, cu-o tranziţie cică spre marele viitor capitalist în zbor, să nu fie de-acuma aproape a lor, şi numai a lor ?

Mai mult: din câte pot întrezări în Hypernor, după ce extratereştrii ăştia se vor fi înmulţit şi-n alte ţări ca cucuruzu codrilor, iar pământenii de-acolo se vor fi săturat de bronzu’ lor cu miros de fum înţepător, nimeni – totodată – neavând chef ori spor să integreze un asemenea bobor, să-l ridice la acel nivel civilizator în care bulibaşele & femalele lor să priceapă că a intra aproape anual în gestaţie, fără să ai resursele necesare pentru scutece, ţoale, mâncare, spălare, cărţi sau rechizite şcolare şi nici măcar pentru minimala lactaţie, înseamnă să rămâi pururi o extraterestră populaţie, şi niciodată o pământească cognaţie, cu consecinţa că la un moment dat, după ce-ai căzut în totală dizgraţie sau la o mai extremistă bifurcaţie, să ţi se ridice şi dreptul la liberă circulaţie (ca unui vulpoi bătrân şi tarat din cuşca de la zoo scăpat , iar în plus şi cam turbat), şi-atunci găzdoii de moment ai neînţărcatului ciopor vor hotărî să-i înghesuie pre toţi în Regiunea lor, în ţinutu’ deja pustiit de ciuma roşie a hoţilor hoţilor, de unde le vine şi numele, n-aşa, bey, fraţilor ?😯, respektiv în Rroma…, dar nu aia din Italia, şi nici din India, Eghypet, Andromeda or Abissinia, pricepi, bey, nea Cioroianule, mata ?😦

 

11 Răspunsuri to “Inimă de rromancă”

  1. Stely Says:

    „Stirea „,mai precis propunerea oficialului slovac ,de sterilizare a femeilor rrome , mi-a dat frisoane … dar si comentariile pe care le-am citit . Aproape toti au salutat propunerea ca fiind batuta’n cuie si au jinduit dupa ea ,ca sa se intimple si la noi. Desigur ca problema rromilor care fac copii cu nemiluita ,fara responsabilitatea zilei de maine ,este una destul de greu de rezolvat ,nu numai pentru Slovacia ,ci iata si pentru Romania. Dar sa gasesti o rezolvare cu asemenea conotatii si cu solutii de constringere ,chit ca ei spun „de buna voie „,este grotesc.
    Rromii din Romania ,si aici incerc sa dau un raspuns la intrebarea de aici ….
    „De ce rromancele fac câte 3-4 copii, în medie, iar nemţoaicele, sau franţuzoaicele, sau „…
    sunt in situatia de a „turna ” copii pe banda , din doua motive : unul ca au in gena instinctul de procreere ,devenit un fel de religie ,intrucit ei (nu toti ,dar cei mai multi)nu pun pret pe viata lor , traind de pe o zi pe alta ,iar in al doilea rind din cauza inculturii si mizeriei in care traiesc.
    Da, sunt de acord cu preocuparea guvernelor privitoare la nr mare de copii de etnie rroma ,dar nu prin mijloace dirijate si impuse ,ci print-o politica de informare ,educare si responsabilizare. Poate ca odata cu propunerea acestui ministru se va declansa o dezbatere mai ampla,la nivelul intregii Europe ,intrucit problema este acum una europeana ,devreme ce iata au fost primii care au beneficiat din plin de „libera circulatie”.Romilor ,fie ca au emigrat din Romania ,fie ca sunt autohtoni ,trebuie sa li se aplice acelasi tratament . In primul rind sa fie integrati in sistemul de invatamint in tarile unde se afla cu acte in regula ,in al doilea rind sa se aplice legea ca pentru orice cetatean traitor in tara respectiva. Or asta inca nu se intimpla. Sunt lasati sa zburde in libertate ,fara sa li se impuna a respecta legea. Cred ca asta trebuie facut . Cind vor invata sa respecte legea (cu forta daca trebuie) atunci se vor responsabiliza si cu privire la copii lor. Cum se fac copiii, si cum sa se opreasca atunci cind nu au mijloace de intretinere pentru un trai civilizat.
    Cred ca tot cu mici momeli ,de genul „cornul si laptele ” ,o stimulare a lor ,si nu o constringere.Asta in Romania , unde exista nescolarizarea in rindul rromilor ,iar pentru nerespectarea legilor ,trebuie sa fie o politica de exigenta nationala .

  2. AVP Says:

    Da, Stely, asta e singura soluţie rezonabilă, cel puţin pe termen scurt : toleranţa zero faţă de încălcarea legii. Doar o lege aspră – frica – îi poate civiliza cât de cât pe aceşti oameni, pe călcătorii de lege, oricine ar fi ei. Dura lex sed lex. Problema e că numai un stat puternic poate asigura aplicarea legii cu maximă stricteţe, iar nu statul în care poliţiştii, procurorii, judecătorii şi vameşii, deci chiar cei chemaţi să aplice legea, sunt ei înşişi primii călcători de lege. Dacă legea s-ar aplica strict faţă de oricine, n-ar mai avea nicio importanţă faptul că unii fac 10 copii, iar alţii – precum sunt obligaţi chinezii, mai nou – doar unul ; îi priveşte, atâta timp cât respectă legea, iar statul nu are nicio obligaţie specială faţă de ei ; dacă au făcut copii cu duiumul, să şi-i crească, însă respectând legile unei societăţi civilizate, aloo… Pe termen lung, se pune problema integrării sociale a acestor oameni şi ridicării nivelului lor de cultură ; dar asta e o chestie la care marii noştri bărbaţi de stat – pe care nu prea i-am avut – trebuia să se gândească de zeci ori sute de ani… Acum, Dzeu cu mila.

    Orice altă soluţie va conduce în mod inexorabil la un nou genocid de tip nazist, căruia i-ar putea cădea victimă orice naţiune sau orice minoritate, într-o conjuctură nenorocită. Ferească sfântul !

  3. Stely Says:

    Ce ciudatenie ! Secretul zilei . Desi a trecut o ora si ceva ,de la terminarea votarii, in Maramures si Neamt ,pentru alegerile de parlamentari in camera deputatilor ,nimeni nu stie nici acum cine sunt cistigatorii. La Neamt ,desi la exit -poll ,candidata PD-L este in frunte , Gheorghe Stefan , pare destul de plouat . La Maramures ,desi la exit-poll candidatul USL este in frunte ,el,candidatul ,pare naucit ,incurcat ,bulversat . Ma uit amuzata la IRTV ,cum o droaie de indivizi din studio ,nu reusesc sa afle ceva de la ei. Voi ce stiti ?

  4. Stely Says:

    Ma uit acum la Antena 3 ,unde este invitat Crin Anonescu. Dupa modul cum vorbeste si la cum sunt moderatorii de retinuti ,denota ca au pierdut „marea batalie politica „in ambele judete.

  5. AVP Says:

    Parcă ziceai că nu te mai interesează cine câştigă şi că n-o să te mai duci la vot, dar văd că ţi-ai păstrat instinctele de pedalistă înfocată🙂

    Pe mâine.

  6. skorpion Says:

    interesanta tema,
    problema – se pare – greu de rezolvat, doar eventual ca in China.
    si in India se practica sterilizarea si nimeni nu este revoltat….

    pdl-psd-usl-pnl,
    mi-au placut stely & avp
    h. 22.25 și h. 00.14🙂

  7. skorpion Says:

    AVP,
    chiar daca ai scris cu 2 r, tot se poate face confuzie intre rromancele si rumincele

    daca nu esti atent, poti sa citesti romance…apoi sa-ti dai seama ca tu , de fapt, vorbesti despre tiganci sau femei rrome.

    de ce nu preferi termenul corect?
    adica: tigan, tiganca,
    noi asa am crescut cu tigani si tiganci linga noi si nu rromi, rromici etc..
    o gaselnita absurda si neplacuta pentru români si România

  8. Stely Says:

    Neata,
    Ce faci skorpi ? Ai stat pina la ora 4 dimineata sa afli rezultatul alegerilor ? Esti nultumit de alegeri?

    p.s ” greu de rezolvat, doar eventual ca in China.
    si in India se practica sterilizarea si nimeni nu este revoltat….”
    Da ?!! Sunt si in China rromi ? Sau te referi la popolatia feminina majoritara ? Aici din cite iti dai seama nu exista discriminare . Ce-ai zice ,daca masura s-ar extinde si asupra familiilor sarace de tineri ,de toate etniile din Romania ?

  9. AVP Says:

    Mă tem că după ce au furat tot ce au putut fura – şi nu doar cu găina, purcelu şi portofelu, ca rromanii, ci cu ramuri întregi ale economiei naţionale… – zmecheroşii majoritari din top 3000 şi ceva or să vrea să ne sterilizeze mai întâi pe mine şi pe dta, dear Skorpi, iar nu pe minoritaru cu vilă cât China de lângă grădina mea, cu o avere capabilă să întreţină toată corabia, iar nu doar liota sa, şi care de altfel se înţelege perfect în „afaceri” cu rumânii zmecheroşi sadea…

    Sau nu stiai ca cele mai multe genii ale umanitatii s-au nascut in familii sarace ?🙄 Mantuitorul Lumii insusi a fost un „fiu de teslar si de neam prost”, care s-a nascut intr-un staul, nu intr-un palat cu 7 turle, si care a scapat ca prin minune – n-asa? – de uciderea pruncilor comandata de bogatul si puternicul Irod…

    Iti repet: legea – corect facuta si drept aplicata, indiferent cat de dura ar parea – e suficienta ca sa disciplineze chiar si o haita de tigri, darmite un ciopor de oameni. Cu o lege aspru aplicata – asadar cu Frica – poti sa tii in vigoare chiar si o societate neviabila, de exemplul Lagarul Socialist, in care nimeni nu sufla, n-asa ? Sau ai uitat ?🙄

  10. skorpion Says:

    stely,
    neata,
    nu am stat sa vad rezultatele alegerilor din NT si MM.
    oricum ideea unui candidat cu un istoric infractional si penal ma oripileaza. culmea ca a si cistigat, asta spunind multe despre substanta umana a votantilor…

    avp,
    neata,
    da, ai dreptate: singura modalitate: aplicarea ferma a legilor, ceea ce in Ro nu se face !
    de unde si derapajele.
    fiind vorba despre tigani, pun o intrebare retorica: cum i-a taxat fiscul pe tiganii posesorii de ” castele ” oribile, de masini luxoase, etc.. le este frica pur si simplu sa-i taxeze, aici este problema,
    tiganii luind o nisa din piata caracatizata.

  11. AVP Says:

    Într-o lume nelegiferată sau necivilizată, bogaţii nu pot fi decât animale prădalnice, fără scrupule, necioplite, egoiste şi meschine. Şi deci a încuraja prăsirea doar a acestui tip de om înseamnă a ne întoarce mai devreme sau mai târziu direct în junglă, nici măcar în comuna primitivă. E vba de capitalismul sălbatic vs capitalismul postmodern. Marii proprietari dintr-o astfel de lume nu sunt nobili, ci lorari transformaţi în apropritari de ocazie. Exceptis excipiendis.

    De fapt, niciuna dintre calităţile care îţi permit să ajungi să fii la un moment dat un sfânt, un geniu creator, un om nobil sau un erou nu-ţi pot oferi şansa să te îmbogăţeşti, şi invers. Nici măcar harnic nu tre să fii, ca să ajungi bogat într-o lume sălbaticită, ci doar lup, urs, porc sălbatic sau râs, după caz, naz şi praz. O astfel de lume vrei tu să selectezi spre a supravieţui ?🙄


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s