Alte chestii & chestiuţe din „Glasul adevărului”…

Când am început să public „Povestea lui Ave” (sub titlul provincial: „Însemnările unui fost suspect„) în ziarul regional „Glasul adevărului”, la un moment dat  redacţia a cerut de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie (care potrivit unui decret-lege postdecembrist preluase arhiva fostei Securităţi judeţene) copia „Apelului către Europa”, ca s-o folosim ca ilustraţie la foiletoanele noastre, însă după câteva săptămâni tovii-domnii de la IJP ne-au răspuns că-n arhiva fostei Securităţi n-a existat, vezi nene, niciun dosar pe numele meu… Mai târziu, după ce-am aflat că s-a schimbat legea şi că arhivele fostei Secu au trecut la Procuratură (de fapt, mutările de colo-colo, atât ale arhivelor, cât şi ale cadrelor, n-au avut decât rostul de a li se pierde urma, desigur), i-am adresat fostului meu coleg de facultate, VB, care între timp ajunsese şeful Procuraturii judeţne, o cerere similară celei pe care o făcusem la IJP, însă bineînţeles că fostul meu coleg, de altfel şi get-beget corăbian, s-a făcut că n-aude, n-a vede… În acelaşi număr de ziar în care m-adresam public fostului coleg de facultate cu rugămintea să m-ajute să obţin o copie de pe „Apelul către Europa”, m-a pus naiba de a-l ciupi un pic şi pe un important redactor al ziarului la care colaboram, regretatul poet George Enache, care-mi ricanase într-un articol precedent cum că şi el a avut dosar la Secu, ba chiar îşi cunoaşte şi turnătorii, dar nu mai face atâta tapaj ca mine, n-aşa? (el n-a zis chiar aşa, dar asta lăsa să se înţeleagă…), eu replicându-i că spre deosebire de el, care doar presupune c-ar avea dosar la Secu, îmi cunosc şi anchetatorii, aloo (şi deci sunt sigur că am avut un DUI, pe când el nu  ; din linku de  aci puteţi afla că nu oricine se afla în vizorul Securităţii avea şi D.U.I.). George Enache, pe care nu-l cunoşteam personal decât destul de vag, de altfel, dar care participase alături de mine la concursul de debut al „Cărţii Româneşti”, în 1981, când el luase o menţiune (alături de Romulus Brâncoveanu, Bogdan Ghiu şi alţii), s-a supărat definitiv pe mine din cauza nevinovatei replici, mânia lui apucând-o apoi crescendo, alimentată pur şi simplu ex nihilo, aşa cum se va întâmpla mai târziu şi cu alţi foşti amici care vor ajunge să mă duşmănească, de unde până atunci îmi dăduseră semne de mare admiraţie (aşa cum  se întâmplase  şi cu regretatul George Enache, care scrisese în două rânduri, foarte elogios, despre mine, după cum se poate vedea din tăieturile de ziar de mai jos, ba chiar scrisese şi-o cronică literară fulminantă la apariţia „Poemului de oţel”, în 1991, cronică pe care din păcate n-am mai putut-o găsi în arhiva mea…). O Duminică plăcută vă urez.


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s