Alte răspunsuri pentru @Adrian

Sper că nu te-ai simţit constrâns, dragă prietene, să abandonezi principiul clasic primum vivere doar spre a-mi flata poeticeasca vanitate ; fii sigur că io, care ştiu din propria-mi experienţă ce-nseamnă să faci poesie or filosofie mai fistichie – iar nu cum scrie la cartea agreată de popa, papa, de akademie sau de împărăţie – apăsat fiind de grija zilei de mâine, fatalmente kknie, te-aş fi înţeles chiar şi dacă n-ai mai fi trecut pe aici cu săptămânile sau cu lunile. Aşa fiind, de-acum se naşte riscul  ca la un moment dat (când vei fi simţind că prezenţa ta aci într-un ritm impus, iar nu pur şi simplu pentru c-ai fi fost sedus de my blog, impietează asupra bunului mers al treburilor tale sine qua non, din real) s-ajungi a dezagrea cumva nu doar persoana ce-ţi pricinuieşte acest blocaj enervant, dar şi concepţia-i însăşi, helas… oops

Aş fi vrut, totodată, să formulez răspunsurile la grelele-ţi întrebări într-un mod mai elaborat, prin deja anunţatele  “Epistole către Adrian Merfu“, însă din nefericire nici io n-am timp să le detaliez & finisez aşa cum ar merita, nici dta să le citeşti aşa cum ai vrea, probabil, şi să le replici, eventual, asemenea. De aceea, până când voi găsi – dacă voi găsi – timpul şi liniştea spre a didili răspunsurile ca pentru un filosofic five o’clook, o să le formulez – mai jos – ad hoc  (dar să sperăm că nu chiar hodoronc-tronc :) ) :

I.

 Adrian wrote: „Problema transcendenței este mai complicată decât am crezut și pentru asta consider că trebuie lămurite alte câteva chestiuni. Una dintre ele este legată de divinitate. Spuneți așa: “Primu’ ce-ar big-banga, îndepărtându-se de sinea-i originară odată cu timpu ce s-ar umfla spre shiru hashirimu infinit, ar fi chiar fiu-ţi preaiubit, deci omega, care pe măsură ce s-ar înălţa spre cerurile sau hypostazele ce vor urma, va semăna în trena-i germinativă virtualitatea a tot ceea ce se va actualiza din el cândva, când vor sosi orele alea astrale, n-aşa?, fiul întrupându-se biensur în entităţi succesivo-suitoare de la inferior la superioru mai tare şi de la mai mic la mai mare, hypostaze ce s-ar încăleca una preste alta şi s-ar stratifica pe Hypersferă ca foile de ceapă sau ca cercurile unui trunchi de coniferă, ca undele provocate de-o piatră aruncată-n apă, care se contopesc cu contraundele ce se-adapă din marginea mării sau din malu’ ce valu-l sapă, sapă, dar nu-l crapă, n-aşa…?” // Ce înțeleg eu de aici este că Fiul lui Dumnezeu metamorfozează în varii ipostaze până la punctul omega trasând astfel de la început tot ceea ce noi percepem în timp profan.”

Da, chiar asta vreau  să spun acolo: că Tatăl – „Eu Sunt”, cum este numit în Vechiul Testament, aceasta fiind după părerea mea definiţia cea mai intuitivă, din câte cunosc, a Fiinţei – nu poate exista spaţio-temporal şi deci în real, unde să ne fie accesibil şi nouă, celor din actualitatea care este, cum ar veni, decât prin Filius or, cu acribie canonică spus, prin et Filius, prin Logosul care se naşte din El în secunda hyperlină a exploziei primare, iar apoi se umflă şi se metamorfozează prin calităţi or salturi dialectice succesive, din ce în ce mai complexe – pornind de la supa neutronică primordială a momentului zero şi până la Biosfera „Planetei Ou”, din cea mai strictă actualitate a kosmosului germinativ, spre a-şi continua evoluţia ascendentă – într-un viitor pe care nu putem, deocamdată, decât să-l predictăm în linii foarte vagi – până la Omega, stadiul final al germinaţiei universale şi totodată al spaţiu-timpului, adică al realităţii aşa cum o înţelegem actualmente, stadiu în care după toate probabilităţile kosmosul întreg, şi nu doar Planeta Ou cu fenomenul său uman – ce se va fi stratificat între timp, hăt demult, ca un vestigiu al trecutului Creaţiei –, va redeveni un singur Tot, o singură Fiinţă, reculegându-se într-o Singularitate Germinativă şi pregătindu-se pentru big-bangul Vieţii următoare. Când spun „după toate probabilităţile” mă bazez pe un binecunoscut postulat evanghelic, pe care mi-am permis să-l întorc pe dos ca pe o mănuşă – în asta constând chiar noutatea concepţiei mele, atenţie -, şi anume: „Precum pe Pământ, aşa şi-n Cer!” (inversul lui: „Precum în Cer, aşa şi pe Pământ!”, n-aşa?) După umila mea părere, n-avem nicio dovadă, aloo, că Viaţa şi Metamorfozele Kosmosului în ansamblu (şi cer scuze pentru folosirea majusculelor cam redundante, însă vreau să fiu cât mai intuitiv) s-ar desfăşura în alt mod, chip sau asemănare decât se desfăşoară viaţa pe Planeta Ou, care Planetă – tot după umila mea părere – e vârful săgeţii timpului întregii deveniri universale, reprezentând un stadiu evolutiv deja suficient de avansat, de complex şi de determinat încât să ne putem da seama atât despre ceea ce a fost până acuma, despre ce este vorba – în definitiv – în propoziţia cea mai elementară a Fiinţei (“Eu Sunt!”), cu verbul Logosului gestând – iacătă-L! – în Pântecu-i kosmic destul de umflăţel şi de aceea vizibil cât de cât chiar pentru minţile şi inimile “puicusorilor poeţi”, voila, dar şi despre ce va fi să fie, n-aşa…?

II.

 Adrian wrote: „Problema ce se naște de aici constă în faptul că avem o divinitate ce metamorfozează. Intrebarea este: Rămâne Tatăl etern și același? Bineînțeles, că există o altă întrebare care complică și mai mult lucrurile: De ce neapărat o divinitate care este aceeași, care nu se schimbă? Stim de ce anticii au văzut lucrurile în felul acesta. Pentru ei tot ce se schimbă, adică urmărește un ciclu (naștere, creștere, moarte) reprezintă lumea imperfectă. Divinitatea trebuie să fie perfectă altminteri nu ar fi creat lumea. Perfecțiunea constă în eternitate și neschimbare. // Ca sa concluzionez, propun să discutăm problemele acestea și să vă aflu părerea pentru că nu pot să găsesc încă o explicație la problema transcendenței.”

Sincer să fiu, sunt eu însumi departe de a-mi fi clarificat această chestiune, dragă prietene. La prima vedere, plecând de la observaţia reală că sămânţa unei forme individuale biosferice, e.g. – biosferă ce mi-a prilejuit postulatul “Precum pe Pământ, aşa şi-n Cer!“, a nu se uita – este identică, la sfârşitul unui ciclu germinativ, cu aceea din care a pornit ciclul, am fi tentaţi să credem că Tatăl ceresc este riguros egal şi identic cu Fiul, aşa cum de altfel ne spune chiar Cartea într-o proporziţie celebră: “Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul!“. Însă tot din realitatea Planetei Ou putem extrage şi o altă concluzie, observând, de exemplu, că Alfa cu care începe o Specie nu este totuna, şi nu doar formal, ci şi calitativ, cu Omega prin care specia sfârşete, aşa cum de altfel nici Cartea – la care facem mereu referinţă, fiind o Carte de căpătâi a Bibliotecii, n-aşa ? – nu stabileşte egalitate şi cu atât mai puţin identitate între Întâiul Adam al Legământului lui Moise şi Al Doilea Adam sau Fiul Omului al Noului Testament, acesta din urmă fiind primul addam (“primul om”) care a îndrăznit să-şi zică Fiul lui Dzeu, într-un mod cu muult mai propriu decât regii sau caesarii ce nu cutezaseră să se considere decât unşii Domnului pre pământ ori semizei, la rigoare (El a zis chiar mai apăsat decât atât: “Eu şi Tatăl una suntem!“). Iată deci că e posibil ca Atomul ce se va recoagula în Final (Lemaître şi ucenicii matematicieni au cutezat să schiţeze chiar şi dimensiunile în metrică actuală, ca să zicem aşa, ale Atomului lor Primar : o Singularitate cu diametrul cât distanţa de la pământ la soare, în care se înghesuia toată materia din întregul univers, aşa cum o socotim astăzi, şi împrejurul căreia nu exista nici spaţiu şi nici timp, care nu sunt decât atributele intrinseci ale Singularităţii ăleia, evident) să fie cu totul şi cu totul Altceva, calitativ vorbind, decât Atomul Primitiv din care va fi pornit Totul, cândva, iar Softul “Cartea Vieţii” or Duhul Sfânt la comanda căruia presupunem că va exploda şi se va desfăşura următoarea viaţă – cum ar veni, căci în fapt spaţiul se va reînnoi total, ca şi cum nici n-ar fi fost, iar din arcul big-bang-ului va zbughi o nouă săgeată a timpului, fără ca cineva din lumeea or Viaţa aia să poată spune că mai înainte ar fi fost ceva, n-aşa…? :shock: – să se fi îmbogăţit, de ce nu, cu valenţele dobândite prin metamorfozele din Viaţa-i precedentă (despre care nimeni, nici măcar El însuşi, nu va putea spune decât că a fost odată ca niciodată, iată… :oops: ), dar asta e altă mâncare de pesce, fireşte.

Adrian wrote: „O altă problemă se ivește în momentul în care spuneți că noul născut își creaza propria memorie excluzand orice posibilitate de anamneză în sensul Platonic. Considerați că noul născut vine pe lume “gol”, tabula rasa? Nu “moșteneste” din trecut nimic? Textul referitor la ce am spus este: “…individul nu e decât o hypostază temporară şi strict locală din specia sa, având o ‘memorie’ specială, păi cum drea’, compusă mai întâi din instinctele ce-l fac să funcţioneze riguros ca o navetă spaţială, apoi din scoarţa cerebrală, ce-i umflă fruntea ca o gingaşă piatră tombală, din ce în ce mai densă şi mai circumvoluţională, aşezată preste veriga dispre specia înrudită anterioară, însă individu human mai e alcătuit şi dintr-o memorie strict personală, tradusă prin impresiile din prima secunda de trezie şi până la moartea pe care fiecare o doreşte cât mai târzie, a amintirilor şi-a celorlalte senzaţii de fundamentală bucurie, care fac din infinita copilărie, e.g., o divină feerie, iar din viaţa omului o nemaipomenit de gustoasă felie, n-aşa…?” Si aici “În primul rând, noul-născut nu e deloc nou-făcut, nu-i apărut din spuma mării sau din natalu aşternut, ci e tot atât de bătrân ca şi lumea, din care fu plămădit pe baza genomului meşteşugit în ere cozmice de cioplit, ciobit, reglat şi făurit, pruncul irumpând în lumea d-acilea nu din nemica sau doar din mămica-i cu burtica plină (unde de altfel i se poate urmări live filogeneza deplină), el urcând voiniceşte hăt din secunda hyperlină, de fapt, a big-bangului d’anta’, fiind teleportat în locul şi-n timpul de la naşterea sa prin gaura de vierme deschisă brusc în maika sa, după care-şi începe secvenţa actuală, încărcându-şi memoria cu viaţa-i strict personală, iar înainte ca secvenţa asta să se fi finit, omul nostru fie că s-a şi înmulţit, croindu-şi “carne din carnea sa”, asigurându-se astfel pentru posteritatea ce va urma, fie va crea altceva care va augmenta specia or cultura umană cumva, dar asta e deja altă poveste, voila…

Din contra, chiar din ceea ce citezi domnia ta rezultă că eu consider că omul moşteneşte la naştere Totul:shock: Noul născut – care de fapt e bătrân de când lumea, zic – are imbricat în 99% din creierul său întreg trecutul kosmic din care emerge în locul-timpul propriu, strict personal-individual, iar acest lucru poate fi vizualizat în mod direct, de altfel, aloo, prin observarea filogenezei, în care vedem cum zigotul rezultat prin contopirea a două coduri genetice transmise din păriţi în părinţi se metamorfozează succesiv pănă la bebeluşul human ce isbucneşte deodată prin “gaura de vierme” a mamei sale direct în braţele noastre înfiorate de aşteptare, astfel că putem spune că orice homuleţ poartă în cârca-i strămoşească atât maimuţica, bestia, pasărea, şarpele, peştele sau planula din el, precum şi toate elementele chimice provenite din starea minerală a kosmosului-părinte (hypostazele ancestrale ale omului fiind regăsibile în principal în zona instinctelor, a reflexelor,  simţurilor or simţămintelor înnăscute), iar preste toate acestea apare ceva cu adevărat nou, la homuleţul nost, şi anume zona materiei cenuşii, ultima achiziţie pe linie evolutivă, care este într-adevăr o tabula rasa la început, dar pe care vor putea fi apoi inscripţionate toate datele personale care fac din orice om o entitate unică, strict locală şi strict temporală – dar şi temporară, din păcate… -, date pe care omuleţul le va încărca în memoria sa fie din experienţa-i de viaţă directă, limitată la arealul şi la timpul relativ redus, totuşi, al vieţişoarei sale, fie le va descărca, pe măsură ce societatea omenească va fi avansând prin istorie, dintr-o instituţie specială, şcoala, unde într-o perioadă nu chiar neglijabilă de timp – raportată la viaţa sa – copilului şi apoi adolescentului i se transmite experienţa anterioară a Umanităţii, prin ceea ce numim învăţământ. Omul devine astfel prima fiinţă care poate asimila ori transcende trecutul din care emerge nu doar prin instinctele direct încastrate în corpul său fizic, aşa cum se întâmplă cu toate fiinţele ce-i sunt inferioare, ci şi descărcând în memoria sa acel trecut, dintr-un recipient exterior, ca să zicem aşa, care  premerge individului uman şi care îi va urma, iar acest recipient sui-generis este Biblioteca Lumii sau Cultura, unde sunt prezervate toate achiziţiile, descoperirile sau creaţiile mai importante ale speciei umane în ansamblul său, deci ale umanităţii, fenomenologie pe care io o mai numesc şi Al Treilea Testament (după cum probabil ştii). Cât priveşte transcendenţa individuală propriu-zisă ori supravieţuirea pe care o râvneşte tot omu’ de când lumea, recte învierea morţilor (oops), io cred că chestiuţa asta va fi perfect posibilă în momentul în care corpul uman individual, dimpreună cu zona instinctelor înnăscute şi cu cortexul (faimoasa tabula rasa), se va putea clona (iar asta s-a realizat deja, aloo…) şi i se va putea descărca clonei, precum unui banal computer, nu doar informaţia din Al Treilea Testament, ca la şcoală, dar şi memoria sa personal-emoţională, creată pe durata vieţişoarei sale naturale, strict locale şi temporare, însă te asigur că nu asta va fi problema cea mai mare a generaţiilor următoare, frăţioare, ci pe cine anume să înviezi la rigoare, tale quale… oops. De-un paregzamplu, crezi matale că next generations vor mai fi interesate să-l învieze pe ipochimenul @”radu humor”, o simplă putoare şi-o obrăznicătură din născare… ? :roll: Ca ce chestie, bre…? :roll: Io cred că nu vor putea spera a învia decât cei de la care umanitatea va fi beneficiat cu ceva, undeva-cândva, a mon avis, şi care astfel vor benemerita să guste din nou din al Planetei Ou paradis.

Aşa cum am scris :

„Păi dacă dintr-un om nu rămâne în urma sa, spre a da mărturie c-a existat cândva, după ce şi veşnica pomenire a mea sau a ta despre homu’ cu pricina va dispărea, n-aşa?, decât numai ceea ce defunctu’ va fi înfăptuit cândva sub speciae aeternitatis, şi nimic altceva, aloo, înseamnă că omu’ nost’, fie el regele-soare ori burghezul cutare, papa de la Roma sau popa din Trivale, e totuna cu faptele sale cardinale, n-aşa?, aşa cum scrie şi-n cărţile imortale, unde se vbeste despre judecata de apoi a faptelor oricărui didiloi… Viaţa ta nefiind, de fapt, a ta, ci a Aceluia ce trăieşte local & temporar şi moare – cică – în făptura-ţi mitiutică, însă-n realitate doar spre a re-nvia prin next generation ce mereu şi mereu va urma, înseamnă că doar faptele din timpul vieţii tale, pe care tu ai fost liber să le faci or ba, sunt aporturi strict personale, n-aşa? la conturarea fiinţei trăitoare între Alfa şi Omega… O creaţie duhoasă, un fiu sau o fiică duioasă, un destin de ingeniu or de cenuşăreasă, o poesie sau o conceptie novissimă & aleasă, o invenţie superdrăcoasă, o biserică a neamului mai mult sau mai puţin măroasă, dar caldă şi omenoasă, o fire nobilă şi generoasă, o vorbă sau o mână prietenoasă spusă / întinsă unui semen cu inima grea sau păcătoasă (căci inimă vie, aloo…), o construcţie politică sau o ideologie mişto, un cod de legi maibaro, iată faptele ce fac dintr-un simplu poolică frânar, altfel muritor ca orişice kknar, un homo dei exemplar, care supravieţuieşte şi după ce membrii cooperativei “Munca şi Viaţa-n Zadar” dau colţu spre Bellu iar, şi iar…”

11 Răspunsuri to “Alte răspunsuri pentru @Adrian”

  1. Goldmund Says:

    Lucruri marunte

    De data asta nu ma voi apleca asupra textelor mai noi sau mai vechi ale lui AVP, texte care merita tot respectul si lauda, lauda care in general a devenit suspecta publicului roman, ‘a lauda’ verb ajuns in pragul desgustului colectiv odata cu acel cult al personalitatii nenorocitului din Scornicesti, dar observatiile mele pornesc exact din acel punct creionat atat de bine de autorul Apelului(catre Europa):starea Natiunii vazuta prin prisma capacitatii ‘boborului’ de atasament la valorile umane si spirituale ale ‘momentului’ acestui neam.

    O sa incep printr-o posibila comparatie:
    de curand in Sala Mare a Primariei Stuttgart a avut loc un eveniment cultural deosebit. Inainte de inceperea lucrarilor la un nou cartier, oficialitatile Stuttgartului au invitat un mare filozof german, domnul Peter Sloterdijk, la un dialog filozofic despre viitorul orasului/oraselor. Sute de persoane l-au aclamat in acea sala, alte sute de persoane aplaudau intr-o sala mai mica din incinta “Rathaus”ului, de unde puteau urmari pe un ecran mare, ‘in direct’, alte sute de persoane care nu au mai putut intra in cladire, au putut urmari discursul filozofului in fata Primariei, unde s-a intins un ecran urias…
    Va inchipuiti asa ceva in marele Bucuresti, daca par un ex. Patapievici si Plesu ar fi invitati la o disputa a ideilor?!? Ar tine cont cineva de ‘gandurile si parerile’ lor? Ce-ar spune cei de la “Realitatea”? Dar ‘boborul’?

    In momentul in care celebrul sculptor Constantin Brancusi dorea reintoarcerea in tara i-a fost refuzata prezenta pe meleagurile mioritice, drept urmare, acela care inovase practic sculptura si conceptul despre arta, avea sa doneze intreg atelierul sau…Frantei! O comoara de nepretuit pierduta pentru Romania!

    La fel s-a intamplat si cu Regele Romaniei, Mihai I, atunci cand a dorit sa revina in tara dupa caderea sinistrului experiment comunist. Regele Romaniei nu a fost primit in tara pe motiv ca nu avea viza…
    Dupa cum spunea si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Regele Romaniei odata uns de Biserica Ortodoxa Romana, nimeni si nimic nu mai poate desface aceasta legatura in fata lui Dumnezeu, el a continuat sa ramana
    Regele Romaniei, chiar si sub sinistrul regim comunist.
    Dar in primul rand aici e vorba de un respect.

    Respectul incepe odata cu ‘mine’. Putem respecta multe fiinte si lucruri, unele abstracte, altele foarte vii.
    Incepem cu noi, parintii si copiii nostri, cu sotii si sotiile noastre, prietenii si cunoscutii nostri. Legatirile noastre sociale se bazeaza pe acest respect neconditionat. Respectul e continuu si sincer.

    Omul, atunci cand incearca sa urce pe scara sociala, incepe sa recunoasca valoarea celorlalti, mai intai a invatatorilor, profesorilor, Profesorilor Universitari. Se infiripa respectul fata de elita culturala si politica. E o revolutie a evolutiei, fara de care nu e posibila nici o evolutie culturala si tehnologica.
    In ‘Klartext’, societatile lipsite de un respect minim al oamenilor fata de semeni, dar mai ales fata de valorile lor umane si spirituale, fata de curajul si eroismul unora, raman societati sortite esecului, societati sarace.
    Iar Inceputul respectului este modelat de educatie, educatie si iar educatie, fara de care respectul ramane doar o miscare a buzelor…

    PS
    Acum sper ca am corectat textul postat ‘la spartul targului’…de ieri

  2. AVP Says:

    Frumoase şi juste însemnări, dragă Gold. Din tonul tău simt că totul este bine. Doamne Ajută !

  3. Stely Says:

    Întrucit m-ati încurajat (AVP si Adrian Merfu ) că pot să mă alătur vouă în găsirea unor răspunsuri despre ceea ce mă frămînta pe mine, privind legatura mea ca fiintă omenească cu Divinitatea ;despre viata si existenta mea ca entitate individuală finită pe pământ , am să îndrăznesc întâi sa traduc pe limba mea ce am înteles pîna acum ,dar si ce întrebări îmi pun în continuare .
    Am înteles deci ca Dumnezeu (Tatăl ) este Fiinta de la care s-a Inceput :O singularitate (atomul primitiv) ,ADN (Logos ,Cuvint -Fiul )care se va „naste” in „secunda hyperlina (momentul zero) a exploziei primare si care se va „metamorfoza ” in diferite „hypostaze” de la simplu la complex ,de la inferior la superior …
    Este clar ca suntem cu totii fii lui Dumnezeu . In noi exista Iubirea pentru Tatal din care ne-am nascut pentru ca ni s-a transmis prin ADN (logos) .Odata ce omul a constientizat ca exista, s-a creat din instinct legatura sa personala cu Fiinţă transcedentală , fiinţă de care se simte dependent,pentru că -i apartine si pe care o iubeste asa cum un copil îsi iubeste parintii din care s-a născut .Întrebarea mea este :cînd a început omul să-l perceapă pe D-zeu ca pe o persoană ,întrucit cred că omul primitiv ,singur , nu l-a perceput asa . El l-a simtit ca fiind parte din Tatăl si l-a iubit din instinct .
    Cred deci că D-zeu ca Persoană este o pervertire a omului social .Si că l-a scos pe El în afara lui si l-a personificat.
    Dumnezeu ca persoană nu există ,el exista însă în toti si tot cei /ce s-au” născut „din el -Fii lui . Indrăznesc deci să întreb :Dacă El nu există ca persoană si există doar prin noi, Fii lui ,putem spune fără teama că cel de la Inceput nu mai Este ? Cum si cine va trebui ,căci sigur va trebui ,sa -i facă pe oameni sa înteleaga ca El nu Este decit in noi ,dar ca va Redeveni cel de la Inceput cind va veni Sfirsitul ,sau poate nu ?Acesta sa fie oare Adevarul ? Am înteles bine AVP&Adrian Merfu ?
    p.s .Si,da ,poate sa-mi raspunda oricine care crede ca gresesc din cauza de deficit de logica sau de stiinta (cunoastere filozofica si religie )

  4. AVP Says:

    Grele întrebări ne pui, Stely… oops. Grele nu în sens gnoselogic (de mii de ani, filosofii şi teologii tot răspund la ele, iar cărţile ce s-au scris pe această temă n-ar putea fi epuizate – toate – nici într-o viaţă de om), ci în sens moral şi chiar political correctness, întrucât nu tre să laşi impresia că ai desconsidera religia unor oameni sau altora ori să frizezi, doamne fereşte, erezia (cum mi-a zis mie Florentina, despre care am senzaţia că e credincioasă sadea, altfel nu-mi explic de ce tot îi citează pe înţelepţii părinţi şi pe călugării mai mult or mai puţin sfinţi, fără însă să se înţeleagă că-i fac o imputaţie din asta, aloo…) De aceea, până când Adrian îşi va depune şi el răspunsul său, io îmi permit să-ţi răspund doar cu-o parabolă (din Kosmosul Germinativ, evident) :

    Să ne întrebăm totuşi unde e softu părului mălăieţ, după ce sâmburu-i a încolţit, explodat, bigbangat, da’ fiu’ încă n-a ajuns să facă rod şi să se coacă ! De săpăm în punctu’ alfa (la rădăcină), nu-l găsim, pe crengi încă nu-l aflăm! Până păru’ nu-şi consumă tot ciclu’ şi nu se omega, ne vom pune pofta-n cui…? Pe altă parte, observăm minunându-ne cum gingaşu’ păruţ se dezvoltă pe zi ce trece, creşte, devine păr în toată regula, se deplasează spre roşu – asemenea fratelui său mai mare, universu expansiv, chiar aşa… –, fără a se abate nici un pic de la scrisa-i de „păr”, – al părului ăl bătrân, al părului părului ăl bătrân, al părului părului părului ăl bătrân…! Fiu’ nu deviază nici măcar cu o frunză din calea-i, ştie prea bine ce are de făcut, el este cel-trimis-de-tatăl, dar tatăl – ăl bătrân ! – unde e…?

    Şi fiindcă nu putem crede că cel-ce-este a datără, Doamne iartă-mă, ortu’ popii, nu ne rămâne decât să-l citim secvenţial: la germene, la rădăcină, în tulpină, în flori, în fruct, în fine…

    Chestia e: unde / când îl vom revedea in integrum…? În ou ’ (”fiul”) omului, ori în ou ’ omega, în atomu ’ ce se va reculege la sfârşitu’ lumii…?

    Om muri şi om…ega ?

  5. Stely Says:

    AVP,
    Ceea ce ai scris pe limba ta ,in stilul tau si din gindirea ta bogata si inteleapta ,se va confirma si ,mai mult ,ti (ni) se va raspunde si la ultima ta intrebare .Poate ca Om trai si om …sti cit de curind. 😳
    Cred ca stiinta va fi aceea care va confirma.Sigur ca fenomenul religios nu trebuie neglijat ,intrucit isi are originea in relatia dintre om si Fiinta Suprema.
    Omul ca individ care se vede singur si care-si percepe sfirsitul ,cauta un sprijin moral ,simbolic , in cel pe care-l considera Atotputernic ,intrucit ii este teama de moarte si nu vede mai departe . Fiul stie ca depinde de un tata si ii cauta sprijinul si iubirea. Religia este cea care-i intermediaza aceasta ,dar nu trebuie sa-i intretina iluzia ca Dzeu exista ca persoana ,ci ca ceea ce exista este numai legatura lui ancestrala cu Divinitatea . Si ca …”D-zeu ii da ,dar nu-i baga si-n traista ” 🙂

  6. AVP Says:

    Da, aşa e… Ai putea de asemenea să reciteşti şi pasajul ista din Cântul I al Planetei Ou🙂

    Şi deci ce-ar fi, bey, să ne-ntoarcem împreună la faza când nici fiinţă, nici nefiinţă nu era, aşadar la capătu timpului, cum ar veni, dar de fapt nici timp la ora aia zero nu vom găsi, din moment ce nimic nu se mişcă, deocamdată, pe-aci, iar spaţiu’ e şi ista ca şi cum n-ar fi, normal (din cauză că totul e înghesuit într-un infinitezimal degetar si nimic nu se află în afar’…) şi să vedem ce e sau cine e-n acest atom primar… Mey, ca să vă faceţi un sfârculeţ de idee cam despre ce-ar fi fiind sau cum ar fi fiind să fie în aiastă indescriptibilă scântee, închipuiţi-vă că sunteţi – nu chiar întâmplător, cum vom vedea…- un martor fix sau imuabil contemplator cocoţat pe stânca pufoasă a unui hypernorişor de la sfârşita lumilor şi dintr-o dată aţi avea în faţa ochilor tabloul următor: toate cele ce sunt, au fost sau vor fi fost în viitor s-ar alinia una după alta într-un shir hashirim - vba vine, n-aşa…? – riguros vertical şi infinit şi-ar începe să se scurgă din zenit spre nadiru sorbitor, trecând prin faţa Ta într-un ritm din ce în ce mai aiuritor şi accelerat, respectiv cu viteza luminii la patratu tot mai încurbat şi dispărând în hăul timpului de altădat, în black-holele cel mai turbat care a existat vreodat, cântarea / parada asta a firii de zi cu zi continuând ceas de ceas şi mitani după mitani vreme de miliarde şi miliarde de ani, iar la sfârşit Tu însuţi, deşi teoretic imuabil, etern şi neclintit, n-aşa? te-ai simţi brusc adsorbit, shiiit, de groapa în care totu se va fi cărbănit, deci Tu însuţi ai simţi şi-ai vedea cum odată cu stânca neclintită şi cică veşnică a Ta, însăşi marginea lumii sau ultima Thule, n-aşa?, s-ar porni să scoboare cu-o viteză înspăimântătoare, normal, spre groapa din punctu Alfa cardinal, dar într-un fel f. bizar: şi anume, ca şi cum Tu ai fi oricare dintre punctişoarele suprafeţei unei băşici de porc, de măgar sau de cauciuc supergonflate, şi-n acelaşi timp ai fi toate clusterele or punctişoarele astea la un loc, dar riguros toate, şi-ai simţi cum beşica se dezumflă cu viteza luminii hyperturbate, mey frate, astfel că la sfârşit, deci după ce beşica se va fi golit complet, toate punctişoarele sau clusterele suprafeţei dure din care Tu contemplai firea ca un senin Poet s-ar reuni într-un singur element, hi-hi… , aşadar te-ai pomeni singur Tu pe-aci expectându-ţi măruntaiele sau templatele firii fistichii, trăindu-te şi liubindu-te pe tine însuţi ca zeul ăla al cărui nume zici că-l ştii, fi-re-ai să fii, a…?

    Acum fug la răzoarele mele, întrucât primum bibere, pardon, vivere, chiar şi – mai ales – pentru filosofu divin (în sensu că scrie despre divinitate, bre…) AVP, he-he… oops. În aiastă ţerişoară e mai bine să fii oier la oierii minţii, surioară, ca să ai măcar lapte acru-n străchioară şi zăr dulce în căldări, decât să-ţi bată vântu prin pozânări şi să te porcăiască tot felu de suini & măgări, n-aşa…? Hai pa

  7. Goldmund Says:

    Doamne ajuta, draga AVP.
    Tonusul meu e ca primavara: cand cald, cand mai rece, cand linistit sau mai putin calm.
    Tonul meu sper sa fe de acum inainte mai pozitiv.

    Prietene,
    tu stii prin ce trec si mai stii ca eu sunt habotnic in privinta problemelor religioase, de aceea de cate ori vine vorba de textele tale hermeneutice(pe care le citesc curios), ma abtin de la comentarii, mai ales cand vine vorba de un raspuns adresat altcuiva.

    Raman la gandirea mea de fiinta depasita de splendoarea, dar mai ales de maretia fara margini si lipsa puterii de Intelegere deplina fata de Creatie, Univers(Cerurile) si minunea Vietii pe Pamant.
    Putem intelege explicatiile despre Celula, bacterie si DNA-ul vietii(toate descoperiri relativ recente-cat ramane de descoperit?!Unde suntem momentan?), dar maretia existentei lui Dumnezeu, puterea Sa asupra Timpului si Spatiului, depasesc unitatea si ‘marginile’ Universului…Sunt si ma simt covarsit de maretia fara granite a Creatorului si e greu de crezut ca Omul va sti ce are de gand si in gand…Tatal.
    Iti urez succes in continuare in aceasta aventura a cunoasterii!
    Astept alt subiect la care ‘ma pricep’ mai bine…
    Sa auzim mai mult de bine!

  8. Goldmund Says:

    Stely,
    Chapeau!- te afli mai mereu alaturi de prietenul AVP si citesc cu placere textele tale care emana o curiozitate intelectuala, rabdare si plaisir-ul unui dialog elevat.
    Pe curand

  9. Stely Says:

    Da, am recitit „pasajul ” si am văzut cu ochii minţii „tabloul ” Creatiei ” ,ca un „martor fix … cocotat pe-o stîncă pufoasa „,asa cum ni l-ai infătisat si care desigur ca m-a fascinat ,dar nu numai acum ,ci din momentul în care am citit întreg poemul .Ca drept dovadă că nu mint iată cîteva fragmente din primul meu comentariu , scris cu o anume ocazie .
    Adica asta :
    „Am ales un pasaj din „Planeta Ou spre a i-l dedica lui…AVP , care este astazi Socru Mare .Mai bine zis este Tatăl(Alfa)al cărui fiu(Omega )va deveni în curind Tatăl si care va începe lungul si infinitul drum al “Next generations”de “didiloi”…

    Iată :

    Stely Says:

    29 august, 2009 at 21:50

    ……..”iar “eu” îţi voi trăi viaţa de apoi, iar când n-om mai fi nici “eu”, nici “tu” la al realităţii dulce oloi, vor fi precis alte miriade şi miriade de dumnezeiaşi noi-noi, mai precis next generations de didiloi, carele deocamdată sforaie în somnu virtualităţii de apoi, next generaţiile astea, ce irump una dupa alta în lumină, ţinând mereu în realitatea şi trezia cea mai deplina conştiinţa entităţii, ce – iacătă – creşte, munceşte, se bucură, suferă, îşi mănâncă singură carne din carnea sa ori se războieşte în sinea sa, momentan chiar prin noi sau prin bestiile / regnurile de subt noi, iar mai departe – conform timpurilor noi… Enjoy !”

    Aici sunt citeva fragmente din „mărturisirea „mea de atunci 😳

    1 comments:
    Stely said…

    AVP,
    Nu este nici un secret ptru tine ,ca de altfel nici ptru “pretinii “nostri ,că eu sunt”o fanitza” veritabilă a poemului”Planeta -Ou”si implicit a “auctorului”.Nu este nici un secret că l- am citit la început ca să-i înteleg mesajul,apoi , odată înteles ,din toate unghiurile,l-am recitit ptru că mi-a plăcut muzicalitatea si armonia lui si asa l-am îndrăgit……
    …………………………………………………………………………………..
    Poemul Planeta Ou ”este o „cîntare a cîntării ” vietii si a Planetei Albastre -Unică si Specială-…..
    ……Stim ce a fost la secunda “zero”dupa” Big-Bang”,stim legile fizicii ce guvernează universul nostru ,cele care fac din “Planeta Albastra”miracolul vietii si al dragostei.
    Si,da !Asta am simtit cînd am citit poemul “Planeta-Ou”.
    O dragoste nemarginită pentru oameni ,pentru viată ,pentru natură ,pentru “Soarele Clocitoare”,pentru stele si….infinit ”

    p.s. L-am mai revizuit „pe ici pe colo ” ,dar nu i-am schimbat continutul ,ci citeva cuvinte scrise cu majuscule ,care atunci au stirnit reactiile cuiva 😉

  10. Stely Says:

    Goldmund,
    Si eu iti citesc cu o emotie deosebita toate comentariile care dupa cum ti-am spus sunt pline de bunatate ,intelepciune cit si de o piosenie desavirsita .
    Multumesc pentru cuvintele de apreciere ,dar totodata te rog sa ma ierti daca te-am ranit ,cautind sa inteleg in felul meu relatia mea cu Divinitatea .

  11. AVP Says:

    Buna seara, dragi prieteni. Ma bucur ca sunteti prin apropiere.

    Si da, Stely, multi stiu ca tu esti o veche fanitza a „Planetei Ou”.

    Din pacate tre sa ma retrag mai devreme. Sunt frant, asta e situatia.

    Pe maine.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s