Învierea

Well…!🙂 Se făcea că pe la anno domini 2020 şi ceva sorţii luară hotărârea de a mă prezerva în virtualitatea iepocală, în calitatea-mi de poesel de la Românica forumistico-literară, pe urmă contemporanii mă congelară ca pe-o morsă polară, iar la anu’ 2520 trecute fix unii din viitor îşi ziseră cam într-o doară : ia să-nviem noi mumia, să vedem cum s-o comporta ista ce-n viaţă i se spunea „AVP” (după cum scrie pe panglica vârâtă între picioarele-i sloi şi mototolită ca hârtia) Şi deschiseră cutia… oops.

După ce ăia mă decongelară cam într-o doară şi minţile încet-încet în cap îmi reintrară, văzui cum ipochimenii se-apucară de mă-mbăiară, mă fricţionară, mă şpreiară, mă pieptănară prin chica rară şi mă-mbrăcară într-un ţol de primăvară, iar la urma mă pozară, înghesuindu-se şi ei în preajma mea şi străduindu-se a rânji cu toţii, pentru ca-n jurnalele postnaţionale de-a doua zi să n-apară chiar ca netoţii, n’aşa? Apoi, în fine, ce mai avură ăia de făcut, decât să mă puie ca pe un mosafir nemaivazut în capu mesei, drept în şezut, masă pe care gazdele cu toate bunătaţile mai întai o vor fi umplut ? Iar mie revenindu-mi între timp glasu, îmi trăsei nasu şi bineînţeles că pentru început le-aruncai vorba aia a mea, de demult : „Aloo, bey, voi ştiţi cine sunt io ?”🙄 La care ăia, ca şi voi acumaşa, coate-şi cam dau, chicoteli înfundate scoteau, o ţuiculiţă bătrână de-o mie de ani în faţă uşor îmi împingeau şi, prefăcându-se neştiutori, păi cum drea, îmi răspunseră cam aşa: „Ia zi, strămoşule , cine eşti tu, bey, a ? 🙂 „

Însă io, după ce din lichioara lu’ Davilla (cum ii zicea hâtru de socru-meu la orişice băutura mai ghiurghiulea) un pic gustai, cu uimire-n jur deodat’ mă uitai, mă scuturai ca de-un fior, apoi cu sotto voce-ntrebai : „Mey, da’ unde e Mariana, nevstă-mea ?… Şi figura aia de soacră-mea pe unde-o umbla, a ?… Şi tu, Macrinel, fata mea ??… Şi tu, băiatu tatii, Mariusel, unde eşti, păpel ??…😯 „

Şi văzând că străinii nu zic nemic, ba chiar parcă începuseră să pişe ochii un pic, continuai să-ntreb cu glas mic : „Şi tu, Mămica mea, Tăticule, Marele, Maică Mare, Mumă, Tică, unde sunteţi, mey, neamu’ lu’ Marachiţă, Ştirbu, Culcea, Abălarii Padinei ?!… Şi tu, Mihaiţă, frăţior adorat, unde eşti, mey, de ce nu te văd lângă mine, unde-oi fi plecat ?!… Şi tu, cumnăţică, voi, nepoţei, unde sunteţi, mey ?!… Unde sunteţi, bey : Nenea Gică, Tata Nuţă, Maică Petro, Unchiu’ Gene, Tuşă Nelo, Nene Dode, Tanti Anuţo, Nenea Pitită, Tuşă-Ioano ?!… Unde sunteti Noro, Palo, Gelule, Nicule, Dorule, Petre, George, Mitrele, Titele, Leto, Ghiţo, Moaşo, Moşoiule, Tuşo de la Amărăşti… ?! Şi voi, firea-ţi jurate, libovnice ce vă băteaţi pe mine ca nişte apucate, unde-mi sunteţi, bey : Tanţo, Dudeasco, Bâţico, Rodico, MarietoFlorentino, Stelo… ?! Iar voi, tovarăşii mei de joacă, ai hyperspaţiului derbedei, cocoşiţe şi cocoşei, unde sunteţi, bey…??

Aloo, mey, strămoşele ! – mă-ntrerupseră ăia, încercând a mă linişti – Da’ ce-ţi veni, priateli ?! Ce nu-ţi place la noi pe-aci ?? In loc să te bucuri că te afli din nou printre cei vii, printre băieţii ăştia veseli, cu ochi căprii şi azurii şi printre fetiţele astea zbanghii, proaspete şi nurlii, şi că pe masă ai iaraşi tot ce-i e drag inimii, iacată : răcituri şi piftii, icre negre şi aurii, fripturi arămii, sucuri străvezii, galbine şi trandafirii, fructe din livezile planetei, cum ar veni, alcooluri limpezi, vinuri ghiurghiulii şi – hehe, te faci că nu observi😉 – aluaturi cu dulceţuri şi lăptării: alivănci, baclavale, bezele, clătite, îngheţate pe săturate, frate : de caise, de căpşuni, de ciocolată, de coacăze, de fisticuri, de fragi, de fructe, de lămâie, de portocale, de vanilie, de vişine, de zmeură, melba, pralinate ; peltele zaharate ; plăcinte gonflate ; profiteroale spumate ; rulade-nfăşurate ; sarailii nucate ; strudele smântânate ; şerbeturile şi cremele toate ; tarte ; torturi minunate, bunătăţi creiate de patronii & prepuşii naturii, după cum ştii : „agricultores, ruricolae, aratores, coloni, villici, pastores, olitores, messores, colligatores, fossores, venitores, vitisatores, vindemiatores, frondatores, arboratores, occatores, praediatores, operarii, pecuarii, porcularii, mellarii, columbarii, oviarii, caprimulgi, equimulgi, bumulgi, gallinarii, pullarii, jugarii, salictarii, bubulci, subulci, opiliones, caprarii, armentarii, asinarii, equarii, camelarii, anserarii” etc., aşadar, în loc să te bucuri că vezi, auzi, guşti, miroşi, pipăi din nou formele firii, matale te puseşi a boci, mey, si-a jeli ?! Se poate, stramoşule, a ? Vrei să ne superi, mey ?

Şi observând străinii că io mă uit la ei în continuare cu jale mare, mey frăţioare, unu’ mai breaz şi mai shogun, mai nu ştiu cum, şuşotindu-se cu unii care veniră din nişte culise, îmi zise : „Bine, Stramoshy, văz ca ţi-e naşpa să te readaptezi la viaţa asta, pentru care, n’aşa ? îţi trebuie mai multă snagă-n cavernoşii, buci roşii, creastă ca cocoşii. Hai, dară, să facem câţiva paşi şi pe-afară, să-ţi arătăm ce ne-nconjoară, să vezi şi mătăpuţă ce chestii s-au realizat între timp prin „ţară” (cum îi ziceaţi voi odinioară). Şi-atunci, la semnu’ istuia cu ouă mai creţe, veniră şi mă luară la braţetă două mândre cucuieţe, una brună, tunsă chilug, cu gropiţe-n buculeţe, şi alta blondă cu moaţele cam lăieţe, ambele cu neşte zâmbete galeşe in colţurile guriţelor mierii, muieri nici slabe, da’ nici prea durdulii, d’alea ce-n alte împrejurări mai puţin fistichii te-ar face, n’aşa ? şi din morţi să-nvii, să le ari cu drag şi să le semeni dreakulii… oops. Dar mie, zău, numai de desţelinit nu-mi ardea, mey copii, aşa că-n loc s-o pornesc cu pas mai sportiv, ca lokomotiv plovdiv, mai că-mi venea să plâng şi-o pornii boşorog, şontorog, nătâng : stâng-drept-stâng.

Ieşind cu tot alaiu’ din sala de oaspeţi cea luxuriantă şi-ncăpătoare, primu’ lucru ce-mi sări în ochi fu un soare parcă mai luminos decât îl ştiam şi parcă mai auriu şi mai mare… oops. Se făcea cum că sunt într-un oraş ciudat, nici rotund, nici patrat, nici de piatră, beton sau asfalt, nici de sticlă, termopane sau bazalt şi parcă subt un cer translucid amplasat, într-o emisferă cu acoperişu’ colosal de înalt, prin care, cum spusei, pătrundea soarele blând şi cald, însă aci nu era deloc torpoare sau aer d’ăla stătut, încins, îndesat, ci un zefir îmbălsămat, o vreme numai bună de făcut plajă sau de-mbăiat, la care de altfel te-mbiau piscinele aflate preste tot locu’, plus grădinile din care te trăznea busuiocu’ verde-nflorit, trandafiru-mbobocit, rosmarinu’ de drăgălit, măghiranu’ de gătit, floarea de meliss-înmierit, odoleanu’ de uns sfârcu-mpietrit, levănţica şi teiu de adormit, isma de dor, lilia de amor, viorelele ce te dobor de odor, ioni ozonaţi, aerosoli cu aromaţi electroni şi protoni şi-n totu – profumu’ cel de faraoni… oops.

Deodată însă, despărţind în două lumea aia strânsă-n juru meu laolaltă şi care mă privea cam cum privea pollimea la urs, pe lumea ailaltă, apăru brusc în faţa mea o fată c-un copilaş lângă ea : mamy era subţire ca trestia, dar voinică întrucâtva, cu-o privire de peruzea, veselă şi îngândurată de-ampreunelea, amintindu-mi în mod izbitor de cineva, iar pe bebeluş aş fi vrut să-l iau de undeva, ba chiar gândeam că-l ştiu pe prichindel de când lumeea, dar de unde-i ştiam, bey, pe oamenii ăia apăruţi ca de după uşa interzisă – vba ceea – în faţa ochilor mei ??😯 „Săru’ mâna!” zise fata şi-l îndemnă şi pe bebeluş (care mă sfredelea cu nişte ochişori rotunzi şi mărgelaţi ca ai unei păpuşele de pluş) să mă salute, îmboldindu-l cu „hai, pipăruş !” La auzul acestui apelativ, simţii efectiv că mă-năbuş şi-un sentiment colosal mi se puse pe minte ca un căluş, căci aşa îmi zicea mie nenea Aurică ale Mangă, în copilăria-mi în care eram jucăuş şi ghiduş ca un ardeiuş : pipăruş! Şi uitându-mă înfricoşat la băieţelu ce mă fixa cu privirile-i mărgelate, cu sprincenuţele încruntate şi cu colţurile buzişoarelor bosumflate, parcă mă văzui pe mine în poza aia de la un an jumate, numai că – aşa cum mi se explică deîndată – băieţelu era stră-stră-stră-strănepotu meu de fată, iar tânăra ce semăna izbitor cu copiii mei, era şi ea o stră-stră-strănepoată îndepărtată, pe care ăia o găsiseră cu tehnica lor de căutare sofisticată şi-o aduseseră să mă-ntâmpine ţinându-mă, cum ar veni, chiar pe mine de mână, la doi ani făr’ o lună, străbunic şi fiu de strănepoată, totodată, iată !😯

Imediat apoi mi s-a făcut însă un dor nebun de iepoca mea, de vremea mea, de copilăria mea, de tinereţea mea, de casa mea şi de famelia mea şi le spusei franc ălora că fără amintirile mele şi fără oamenii ce-au fost cândva în preajma mea, io nu sunt nemica, bey, poa’ să mă-mbălsămeze ei ca pe Sân’ Andrei şi să mă imposteze şi-n Rai, ehei ! Din moment ce omuleţu care mă priveşte fără grai sunt chiar io de preste 500 de anişori, ce sens are să te mai chinuieşti să nu mori, când bolile şi pârţurile se ţin de tine ca brusturele şi când cel care e carne din carnea ta şi sânge din sângele tău practic îţi reia viaţa din nou, în alt timp şi-n alt loc de pe Planeta-Ou? Şi-atunci, le-am zis ălora: bey, duceţi-mă, pleease, în pacea ţintirimului meu, asta-n caz – le-am zis, hâtru rău😉 – că n-oţi vrea să mă congelaţi iar şi să mă depuneţi în debaraua vreunui muzeu, pentru ca generaţiile următoare să mă dezgheţe din secul în secul ca pe mamutu’ lânos Big Bow, minunându-se cum dreq de nu m-a observat niciun akademician – măcar de la secţia de ştiinţe naturale, dacă nu literare… – din secolu’ ăla al meu… oops

6 Răspunsuri to “Învierea”

  1. Riddick Says:

    My Ding-A-Ling-A-Ling

    When I was a little biddy boy
    My grandma bought me a cute little toy
    Two Silver bells on a string
    She told me it was my ding-a-ling-a-ling

    My Ding-A-Ling My Ding-A-Ling won’t you play with My Ding-A-Ling
    My Ding-A-Ling My Ding-A-Ling won’t you play with My Ding-A-Ling

    When I was little boy In Grammar school
    Always went by the very best rule
    But Evertime the bell would ring
    You’d catch me playing with my ding-a-ling

    Once while climbing the garden wall,
    Slipped and fell had a very bad fall
    I fell so hard I heard birds sing,
    But I held on to My ding-a-ling […] 🙂

  2. Maria Says:

    Superbă şi plină de tâlcuri poveste ne dăruiţi în luminata seară de Paşte! Generaţii nenumărate dinaintea celei a timpului nostru se gândiră, aşişderea, că tinereţea fără bătrâneţe e o povară şi poate deveni pricină de suferinţe. Să ne veselim şi bucurăm, aşadar, în mijlocul prietenilor minunaţi pe care îi avem şi al contemporaneităţii ăsteia ingrate.🙂

  3. AVP Says:

    🙂 Noapte instelata, my friends.

  4. Sorin ILIESIU Says:

    Planeta-Ou e plină de surprize şi de miracole precum Învierea.

  5. florentina borgovan Says:

    Sfasietor e tot ce scrii ! Ba, chiar tragic . Clar tragic !
    Problema este ca domnii kkademicieni te-au observat, te-au „clasificat ” si te-au alungat din secolul asta , al tau. Da’ nu din rai si nimenea sa nu-si inchipuie ca astia sunt dumnezei…si ca asta ar fi ALUNGAREA DIN RAI ! Trebe sa-i intelegi si tu pe ei !!!
    Tragismul poesiei tale precum si parcursul tau de hom proscris
    care sunt UNA , si asta intotdeauna,
    creeaza mooolt disconfort interior….si te-au catapultat in viitor , intr-un secul hat indepartat, cand stra-stra-urmasii lor vor avea puteri si averi prin tine ….spre lauda de sine !!!
    Asta , in cel mai bun caz,”naz si praz „. Punctum.

  6. florentina borgovan Says:

    D’un oeil, obsever le monde exterieur, de l’autre regarder au fond de soi-meme.

    MODIGLIANI


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s