Interviu cu Mosh Stalin (II)

Cine pătrunde în curţile interioare ale Kremlinului, care e o vastă cetate ceva mai ridicată în mijlocul capitalei – e primit de Napoleon. Vreo mie de tunuri, împinse cu partea dindărăt spre vechile creneluri, spre zidurile şi turnurile roşii, înconjoară totul, aşa că te vezi ameninţat de-o mie de guri de fier şi, sub fiecare, străluceşte un N împărătesc. Controlul, la vechea punte de trecere, constă numai în faptul că trebuie să-ţi spui numele şi soldatul caută pe foaia sa dacă numele tău i-a fost telefonat pe cale oficială ; deoarcee nimeni nu-mi ceruse paşaportul, puteam să fiu altul, adică altul ar putea rosti numele meu şi să pătrundă fără multă osteneală cu planuri criminale ; la poarta clădirii pe care o căutam, se repetă acelaşi lucru. E clădirea guvernului Uniunii Sovietice şi faptul că Stalin, secretar general al partidului comunist, îşi are reşedinţa tocmai acolo, indică din nou legătura indisolubilă între cele două puteri, ceea cebolşevicii neagă atât de des, – după cum şi regele Prusiei separă pe „împăratul Germaniei” de funcţiunile sale, oricând îi plăcea, de pildă în ultimele ore ale monarhiei. În realitate, în acest Politbirou al partidului, 9 bărbaţi decid asupra tuturor chestiunilor ; acolo miniştrii fac expunerile lor şi primesc liniile de conducere.

Cele trei sau patru camere şi coridoarele prin care trecem, simple dar bine amenajate ca birouri, fără covoare, ci numai cu preşuri largi şi roşii – duc spre uşa lui Stalin, care ne primeşte imediat, pe mine şi pe tânărul şef de presă care vorbeşte şi traduce excelent mai multe limbi. Căci, afară de Kemal, Stalin e singurul om cu care a fost nevoie să vorbesc printr-un tălmaci ; el nu cunoaşte nici o limbă occidentală. Încăperea e foarte lungă ; la capătul celălalt, destul de departe de uşă pentru a putea preveni mai uşor vreun atentat, se ridică un bărbat de statură mijlocie, într-o bluză cafenie-deschisă, îmbrăcat excesiv de curat ; camera e ţinută într-o acurateţe igienică, la fel ca un cabinet medical. O masă lungă cu scaune, servind pentru consfătuiri, poartă câteva sticle cu apă şi pahare, scrumiere mari, totul rânduit în mod pedant. Pe tapetele de un verde închis, se văd portretele lui Lenin, Marx şi al unui bărbat necunoscut mie, toate fotografii mari ; apoi iarăşi chipul lui Lenin pe biroul orânduit cu exactitate, lângă care se află patru sau cinci aparate telefonice, ca în orice oficiu oriental.

Eu mă încurc cu un „bună-seara” pe ruseşte, el surâde jenat ; ne oferă ţigarete ; e politeţea în persoană ; ne asigură de toată libertatea cuvântului, precizează că are timp o oră şi jumătate, dar ne mai reţine când îi arăt ceasul după ce trecuse timpul acordat. O anumită jenă (care stă tot atât de bine unui bărbat puternic ca şi unei femei frumoase) nu e de mirare ; căci Stalin nu vede aproape deloc oameni din Occident : niciunul dintre ambasadorii şi consulii din Moscova, aproape niciunul dintre marii specialişti, nu l-a văzut ; singurul străin de care se spune că are intrare liberă la dânsul e bătrânul Cooper, marele inginer american de construcţii hidraulice, care construieşte acum stăvilarul de pe Nipru. Cu toată situaţia sa înaltă, nici traducătorul meu nu l-a văzut până atunci pe Stalin.

Deoarece vorbea mereu spre traducător, Stalin – care priveşte arareori deadreptul pe cineva – avea un pretext de a nu se uita la vizitatorul său ; cu atât mai mult, că el desena aproape neâncetat în timpul acestor două ore. Ce anume ? Cu un creion roşu, schiţa cercuri roşii, cifre şi arabescuri ; nu întorcea niciodată creionul spre vârful celălalt, care era albastru ; astfel, el acoperi tot timpul, cu aceste semne roşii, mai multe coli pe care şi le lua de fiecare dată din teancul de hârtie ce se afla pe masa de consiliu ; uneori le îndoia şi le tăia. Astfel am putut surprinde numai pentru câteva clipe privirea cenuşie, umbrită, învăluită, a marelui dispreţuitor de oameni. Nu e privirea unui inamic al oamenilor, ci a unui om solitar, devenit neîncrezător din experienţă. Pot să-mi închipui că Stalin se apropie, rar şi pe neaşteptate, cu paşi lenţi, de adversarul său – şi să-l privească apoi drept în ochi. În genere, mi se pare că bărbatul acesta al aşteptării şi răbdării, e capabil de surprize cu totul nebănuite. În timpul războiului, în 1919 sau 1920, a divorţat şi s-a însurat cu o fată de 16 ani a unui georgian, prieten din tinereţe.

În intervalele când se traduceau cele spuse de el sau de mine, aveam destul timp să-l observ, mai ales că vorbeşte tot atât de lent precum merge. Asemenea trensmiteri răpesc convorbirii farmecul expresiei – în care întâmplarea luminează omul cu străfulgerările ei ­- mai cu seamă aici, unde partenerul meu şedea aproape nemişcat, subliniind vorbele sale cu un gest rar. Dacă, precum obişnuiesc în conversaţii, m-aş fi ridicat şi m-aş fi plimbat prin cameră, m-ar fi crezut nebun.

Ceea ce complecta, în timpul acesta, imaginea lui Stalin pe care am descris-o la început era tonul înăbuşit şi întunecat al unui glas care nu exclamă niciodată cu înflăcărare cuvâtul destinului : „eu vreau” – ci îl lasă să cadă ca o lovitură grea de ciocan. Impresia totală, fixată în mine după ce l-am privit îndelung, era aceea a unui protector. Desigur că Stalin e un om de care se tem mulţi bărbaţi şi femei, dar nici un copil şi nici un animal. Înainte, se dădea unor astfel de oameni frumosul nume de părinte al ţării.

Deoarece, dacă unul dintre ai noştri intră în Kremlin, e privit numaidecât ca duşman, eram hotărât să mă arăt astfel prin întrebările mele. Stalin dădea totdeauna răspunsuri amănunţite, pe care le redau aici prescuratate. Vorbeşte în fraze scurte, foarte clare, nu ca unul pe care contactul cu poporul l-a obşnuit cu o vorbă simplă, ci ca unul care gândeşte logic şi constructiv, încet şi fără pasiune, – întocmai ca un elev al lui Hegel, care stăpâneşte şi ideologia Moscovei. (Marx în Rusia, Nietzsche în Italia, Hegel în ambele ţări : se pare că germanii sunt meniţi să facă educaţia dictatorilor, dar numai a celor străini). Stalin pune mai întâi pe masă o axiomă ce vrea s-o dovedească, o înconjoară şi se întoarce apoi la dânsa ; îi mai place să orânduiască totul în puncte de vedere numerotate şi socoteşte deseori în procente. Când vorbeşte, Stalin e deci antipodul diplomatului înăscut. Nu mi-a dat aproape niciodată un răspuns plictisitor şi searbăd de partid, precum am obţinut adesea de la alţi comunişti.

Cu toate că nu fusese deloc pregătit pentru cele mai multe din întrebările mele ; cu toate că-i lipsea rutina miniştrilor apuseni, care sunt întrebaţi în fiecare săptămână despre aceleaşi lucruri ; cu toate că ştia că voi face cunoscute pretutindeni răspunsurile sale, el nu le corecta nicodată : avea la îndemână toate datele şi numele istorice, nu cerea să i se dea vreo copie şi nici cea mai mică corectură. Foarte rar am găsit o asemenea siguranţă. Pentru că în convorbiri animate, fără interpret, nu notez niciodată ceva, îmi rămâne totdeauna sarcina să rezum, să conturez – ceea ce nu alterează totuşi fondul convorbirii. Aci, dimpotrivă, am reţinut stenografic cuvintele lui Stalin şi n-am găsit pe urmă nici un gol în şirul ideilor şi n-am stilizat nimic. Afară de o singură întrebare particulară ce mi-o puse – Stalin nu m-a rugat deloc să nu dezvălui sau să redau mai atenuat unele lucruri. Când îmi amintesc de munca sărmanilor noştri consilieri intimi, care îşi pregăteau în mai multe rânduri un discurs la Reichstag sau lăsau pe şeful lor de presă să le corecteze un interview, atunci sporeşte respectul meu faţă de acest fiu de cismar caucazian care n-a învăţat vreodată ceva sistematic şi guvernează astăzi o mare parte a omenirii.

–         Aveţi în urma voastră o viaţă atât de lungă de conspirator, îi spusei. Nu credeţi că sub propria voastră stăpânire ar mai fi posibile mişcări ilegale ?

–          Sunt posibile, în parte.

–          Oare teama aceasta e motivul principal pentru care mai guvernaţi cu aceeaşi cruzime şi după 14 ani de la revoluţie ?

–          Nu. Vreau să justific motivul principal cu câteva exemple istorice. Când bolşevicii veniră la putere, ei erau foarte bânzi, foarte indulegenţi faţă de duşmani. Pe-atunci, de pildă, aveau şi menşevicii ziarele lor legale, şi social-revoluţionarii, chiar şi cadeţii. Când generalul alb Krasnov porni cu armata sa spre Leningrad şi fu arestat de noi, el trebuia împuşcat după legile de război sau cel puţin luat prizonier. Noi i-am dat drumul pe cuvântul lui de onoare. Pe urmă, se vădi că în felul acesta ne subminăm singuri sistemul. Am săvârşit o greşeală. Să arătăm blândeţe faţă de o asemenea putere înseamnă să comitem o crimă faţă de clasa muncitoare. Aceasta s-a dovedit curând. Social-revoluţionarii de dreapta, menşevicii de dreapta, cu Bogdanov şi alţii au organizat pe urmă răscoala junkerilor. Krasnov a organizat pe cazaci şi a luptat doi ani contra sovietelor. Mamontov s-a aliat cu dânsul. Curând s-a văzut că în spatele acestui agent stăteau marile puteri apusene şi japonezii. Ne-am dat seama atunci că nu mai merge altfel decât cu o politică crudă. Propria noastră activitate ilegală joacă, fireşte, un mare rol, ca experienţă ; ea nu era însă decisivă.”

–          Se pare însă că această politică crudă a stârnit o teamă generală. Am impresia că, în această ţară, toată lumea se teme şi că încercarea voastră a putu reuşi numai la acest popor răbdător, educat pentru ca să asculte.

–          Vă înşelaţi, dar greşeala voastră e una generală. Credeţi că ne-am fi putut menţine la putere timp de 14 ani numai prin intimidare, numai pentru că am băgat frica în oameni ? Imposibil. Ţarii se pricepeau cel mai bine cum să intimideze. E o veche experienţă : burghezia europeană, mai ales cea franceză, ajutase pe ţar să intimideze popoerul. Şi ce s-a ales din aceasta ? Nimic.

–          În orice caz, o domnie de 300 de ani a Romanovilor.

–          Cutremurată însă de atâtea revolte ! Gândiţi-vă, ca să nu mai vorbim de anii mai vechi, la Stenka Razin, la Decabrişti, la 1905. Frica este, mai întâi, o chestiune de mecanică administrativă. Timp de un an sau doi, se poate stârni frica şi guverna prin ea sau în cea mai mare parte prin ea. Pe ţărani, în nici un caz ! Al doilea : în ce priveşte lucrătorii şi ţăranii din Uniunea Sovietică, ei nu sunt nicidecum atât de timizi şi răbdători precum credeţi. Europa îşi închipuie că oamenii noştri sunt leneşi şi sfioşi : o concepţie învechită, rezultată din faptul că altădată boierii ruşi veneau la Paris, îşi risipeau banii şi nu făceau nimic. De-aici s-a ivit impresia aşa-numitei lenevii ruseşti. Se credea că ţăranii aceştia ascultă şi pot fi uşor de înfricoşat. O eroare şi încă una întreită, în ce priveşte lucrătorul. Niciodată nu vor mai suporta lucrătorii puterea unui singur om Bărbaţi cu cea mai mare reputaţie se pierd cu totul dacă nu mai au contact cu massele. Plehanov avea cea mai mare autoritate ; când începu însă să şchiopeteze în domeniul politic, mulţimea îl uită atât de repede încât noi abia puteam înţelege aceasta. Trotzki era un bărbat cu mare autoritate, bineînţeles nu atât de mare ca cea a lui Plehanov. Acum e uitat. Şi numai cu un sentiment de mânie îşi mai aminteşte cineva de dânsul. (În momentul acesta, creionul roşu al lui Stalin desenă ceva asemănător cu un vapor).

Nu avusesem intenţia să aduc vorba despre Trotzki în biroul lui Stalin. Pentru că o făcuse singur şi,desigur, cu intenţie, l-am întrebat :

–         Acest sentiment împotriva lui Trotzki e general ?

–          Dacă ţinem seama de muncitorii activi, atunci nouă zecimi dintre ei vorbesc despre Trotzki cu îndârjire şi ură.

Într-o mică pauză, Stalin lăsă să se audă un râs foarte încet, ca şi cum ar fi numai pentru sine. El corespundea exact unui anumit zâmbet batjocoritor pe care şi-l compuse Trotzki când îmi vorbi despre Stalin ; numai că, din motive uşor de înţeles, Stalin, care râdea încet, se simţea desigur mai bine. El reveni la întrebarea mea :

–         Deci nu se mai poate susţine că oamenii pot fi guvernaţi atâţia ani prin intimidare. Înţeleg scepticismul dvs. Există o mică parte a populaţiei căreia îi este într-adevăr teamă, o parte neînsemnată a ţărănimii. Kulacilor li-e frică. Nu că s-ar teme de vreo teroare ; lor li-e frică de cealaltă parte a ţărănimii. Aceasta e un rest al claselor dinainte. Şi în vechea burghezie, în pătura de mijloc, sunt astfel de elemente, de pildă printre specialişti, care posedau privilegii deosebite sub vechiul regim. Pe urmă, sunt negustorii, destul de mulţi şi o anumită parte a ţărănimii, care simpatizează cu aceste pături sociale. Dacă luăm însă ţăranii şi lucrătorii educaţi, continuă Stalin, atunci sunt cel mult 15% care nu se încred în puterea sovietelor, care tac de frică şi aşteaptă momentul când ar putea să submineze statul. 85% dimpotrivă, oameni mai mult sau mai puţin activi, ne împing mult mai departe decât vroim să mergem. De câte ori trebuie să strângem frâna ! Ei ar vrea să sugrume ultimul rest al intelighenţiei. Noi nu îngăduim aceasta. Încă n-a existat în lume o putere ca aceea a sovietelor şi care să aibă simpatia reală a nouă zecimi din populaţie. Aceasta e baza succesului nostru, cauza pentru care putem transforma ideile noastre în fapte trăite. Dacă ar fi numai frica, nici un om n-ar rămâne la noi. În al doilea rând, muncitorimea ar sfărma însă o astfel de putere. Muncitorii care au făcut trei revoluţii au oarece experienţă în răsturnarea guvernelor ! Ei n-ar suferi o asemenea batjocură !”

–         Când aud vorbindu-se mereu despre puterea masselor, spusei, mă miră atunci acea veneraţie a eroilor, care e mai mare aici decât oriunde şi, totuşi, nicăieri nu pare să se potrivească mai puţin. Concepţia voastră istorică (noi, ceilalţi, credem că personalităţile fac istoria) ar trebui să interzică expunerea chipurilor prin străzi, înălţarea de statui în cinstea conducătorilor şi a luptătorilor voştri exemplari. Tocmai voi şi nu alţii ar trebui să veneraţi pe „Soldatul necunoscut”. Mi-aţi putea explica aceste contraziceri ?

–         Vă înşelaţi. Citiţi în Marx pasagiile despre sărăcia filosofiei. (Deasupra capului întunecat al lui Stalin străluceşte fruntea albă, minunat boltită, a lu Marx, căci el şedea sub portretul acestuia şi, de cîte ori îl cita, trebuia să mă uit la el). Acolo veţi regăsi dogma voastră că indivizii fac istoria. Dar nu în aşa fel cum îi îndeamnă fantezia, ci după anumite împrejurări pe care ei le găsesc date dinainte. Fiecare generaţie găseşte astfel altele noi. Marii bărbaţi valorează ceva numai în măsura în care înţeleg bine împrejurările istorice, altfel ajung în situaţia lui Don Quijote. Tocmai după Marx nu trebuie să se pună faţă în faţă oamenii şi împrejurările. După cât pot judeca, oamenii fac istoria. Noi studiem pe Marx de 30 de ani.

–         Profesorii voştri predau altfel, întrerupsei eu.

–         Aceştia sunt vulgarizatori ai marxismului. Marx însuşi n-a negat niciodată rolul eroului. Acest rol e chiar foarte mare.

–         Să trag de-aci încheierea că şi la voi guvernează unul singur şi nu un consiliu ? În jurul acestei mese văz rânduite 16 scaune.

Stalin nu-şi întoarse privirea spre scaune :

–         Unul singur nu hotărăşte, spuse el. În fiecare Consiliu există oameni de a căror părere trebuie să ţinem seama. Sunt însă şi puncte de vedere greşite. Ţtim, pe baza experienţei noastre din trei revoluţii, că dintr-o sută de decizii ale unuia singur, peste 90 au fost unilaterale. Organul nostru conducător este Comitetul Central al partidului, cu 70 de membri. Printre aceştia, sunt cei mai buni conducători ai industriei, cei mai buni cooperatori, cei mai buni comercianţi, cei mai buni agitatori, cei mai buni cunoscători ai economiei agricole, ai agriculturii colective, ai economiei ţărăneşti individuale, ai politicii naţionalităţilor. Acesta e aeropagul în care se concentrază înţelepciunea partidului. Fiecare are aci posibilitatea de a îndrepta o hotărâre unilaterală. Fiecare aduce în Consiliu experienţa sa. Fără această metodă, s-ar ivi multe greşeli. Dar, pentru că fiecare aduce contribuţia sa, multe dintre hotărârile noastre sunt mai mult sau mai puţin bune.

–         Refuzaţi, prin urmare, să fiţi dictator, răspunsei. Am găsit această tactică la toţi dictatorii. În Europa, sunteţi înfăţişat ca un ţar sângeros sau ca un nobil bandit din Georgia.

El râse în felul său, blajin, stânjenit şi clipi din ochi, în timp ce eu continuai :

–         De ce oare se relatează că în tinereţea voastră aţi întreprins sau aţi contribuit la atacuri de bancă şi alte tâlhării pentru ajutorarea partidului, aş fi bucuros să ştiu în ce măsură sunt adevărate toate acestea.

Aici ieşi la iveală ţăranul : Stalin se ridică, trecu la biroul său, luă şi îmi dădu un caiet de 20 de pagini care cuprinde în ruseşte datele sale biografice, dar, bineânţeles, nimic privitor la întrebarea mea. „Aici găsiţi totul”, spuse el şi, râzând încet, se amuză în felul său de această formă nostimă de a da un răspuns negativ. Atunci am râs şi eu şi l-am întrebat :

–         Spuneţi-mi atunci cel puţin dacă vă simţiţi un urmaş al lui Stenka Razin, al banditului generos, a cărui legendă am văzut-o prin locurile isprăvilor sale, la Volga.

Imediat el se întoarse la forma sa de a vorbi, logic concepută şi bună pentru tipar :

–         Noi, bolşevicii, lăsând cu totul la o parte originea noastră naţională, ne-am interesat totdeauna de figuri ca ale lui Bolotnikow, Stenka Razin sau Pugatcev, pentru că se oglindeşte în ele indignarea spontană, revolta elementară a ţăranilor contra asupritorilor. E interesant pentru noi să studiem primele încercări ale acestor revolte. Nu se pot face însă analogii de nici un fel şi nici din Stenka Razin nu se poate face un ideal. Răscoale răzleţe, chiar dacă nu sunt organizate atât de tâlhăreşte ca ale acestor trei, nu duc la nici un rezultat. Răscoala ţăranilor poate reuşi numai atunci când e în strânsă legătură cu revolta lucrătorilor, iar aceştia sunt conducătorii. Numai o revoltă concentrică poate duce la ţintă, căci ţăranii singuri nu formează o clasă de sine stătătoare. Pe de altă parte, cei trei erau ţarişti. Contra boierilor, dar pentru bunul nostru ţar, aceasta era lozinca lor.

Printr-o frază pe care nu mi-o amintesc acum, veni vorba despre America. Am întrebat :

–         Cum se poate că un Stat care vrea să distrugă capitalismul onorează şi admiră o ţară unde capitalismul a ajuns la maximum de desvoltare ?

Stalin avea la îndemână un răspuns bun :

–         Exageraţi. Aci nu există o admiraţie generală faţă de tot ce-i american. Există numai respect faţă de obiectivitatea americană în toate domeniile, faţă de pozitivismul ei în tehnică, în literatură, în afacerile ei. Nu uităm niciodată că Amercia e o ţară capitalistă. Dar ea e o ţară sănătoasă, sau există acolo mulţi oameni sănătoşi la trup şi la minte, dedaţi muncii, chestiunilor pozitive, oricare ar fi situaţia lor. Această activitate şi simplitate ne sunt simpatice. Cu tot caracterul capitalist, obiceiurile din industrie şi din activitatea economică sunt mai democratice decât în oricare ţară a Europei, unde nu mai încetează influenţa conţilor.

–         Nici nu ştiţi cât de adevărat e ceea ce spuneţi, şoptii eu.

Dar pentru că traducătorul nostru reda fiecare cuvât, Stalin zise :

–         Ba da, ştiu. Cu toate că această formă de stat a fost distrusă în unele ţări europene, spiritul feudal tot mai dăinueşte acolo. Din acest spirit se trag mulţi tehnicieni şi specialişti, care au păstrat tradiţia aristocratică. Aceasta nu se poate spune despre America. Ea e o ţară de colonizatori fără moşieri şi fără aristocraţi. În industrie şi economie, ei sunt simpli ; lucrătorii noştri, care au devenit conducători economici, observă îndată aceasta în America. Cu greu se poate deosebi acolo în timpul lucrului un inginer de un simplu muncitor.

Astfel, Stalin a formulat în mos sigur înrudirea acestor două ţări cu totul diferite : America şi Rusia. Şi, fără tranziţie, el continuă :

–         Dacă avem însă simpatie pentru cineva, fie o naţiune întreagă sau majoritatea ei, atunci aceasta e Germania. Sentimentele noastre amicale faţă de America nu pot fi comparate cu această simpatie.

–         Şi pentru ce Germania ?

–         E un fapt real.

Stalin, de obicei atât de bogat în argumente şi dovezi, s mărgini în acest punct la patru cuvinte, arătând prin tonul cum le-a spus că vroia să evite o nouă întrebare. Totuşi această spontană declaraţie de simpatie avea atâtea motive ascunse, încât nu mă lăsai pe dată şi spusei :

–         Cred că vă înşelaţi în speranţele voastre privitoare la Germania. Germanii iubesc mai mult ordinea lor decât libertatea. Acesta e motivul pentru care nu se ivesc sau nu isbucnesc reviluţiile la noi.

–         Pentru trecut, e adevărat ceea ce spuneţi despre germani, răspunse Stalin. În 1907, pe când mă aflam la Berlin, ne amuza adesea supunerea prietenilor noştri germani. Se povestea pe-atunci că preşedintele partidului ar fi anunţat odată o demonstraţie, la care aveasu să sosească în Berlin, la oră fixată, tovarăşii din împrejurimi. Dintr-un loc sosiră 200 de oameni, dar rămaseră acolo unde se predau biletele de călătorie, deoarece lipsea controlorul. Puteţi trece, spuse un rus, aveţi doar toţi bilete ! Dar ei nu se mişcară din loc şi se crede că au stat acolo două ore. Pe când eramîn Dresda şi la Chemnitz, între 1905 şi 1907, legile erau respectate ca şi aerul, ca şi tunetul, ca o forţă ce nu poate atacată. În anul 1912, la viena, pe când mă plimbam cu prietenii mei ruşi prin parcul din Sconbrunn, am citit pe toate aleile şi cărările inscripţia „Interzis a călca iarba!” : nu era însă obişnuiţi cu aceasta şi astfel am fost amendaţi  de 20 de ori cu câte o coroană, pentru că ne-a făcut plăcerea să călcăm legea de 20 de ori legea. Prietenii germani râdeau de această plăcere a noastră. Aşa a fost pe-atunci. „Astăzi însă ? Unde mai există astăzi simţul german pentru ordine ? Unde e respectul faţă de lege ? Naţional-socialiştii (vorbean în decembrie 1931) înfrâng legea oriunde o găsesc, lovesc şi împuşcă pretutindeni ! Şi lucrătorii din Germania merg astăzi afară di oraş şi dezgroapă cartofii altora. Totul s-a schimbat.”

El tăcu şi, numai de data aceasta, se abţinu să tragă concluzia sa hegeliană, probabil pentru că în locul acesta i se părea prea lesnicios să prevestească revoluţia germană.

–         Pe cât ştiu, spusei, aţi fost numai câteva luni în Europa ; Lenin însă a stat 20 de ani. Care pregătire credeţi că este mai bună pentru u revoluţionar : acţiunea în ţară sau în emigraţie ?

De astădată, el nu mai începu ca de obicei cu nu sau da, ci puse înaintea tezei sale o observaţie :

–         Pentru Lenin, fac o excepţie. Foarte puţini dintre acei care au rămas în Rusia au fost în realitate atât de strâns legaţi de viaţa de aci, precum fusese Lenin în strîinătate. Totdeauna, când veneam la dânsul, în 1907, 1908, 1912, avea teancuri de scrisori de la oamenii politici ruşi şi ştia mai multe decât acei care stăteau acasă. Totuşi, era pentru el un blestem că trebuia să rămână afară. În ce priveşte pe ceilalţi, care nu se despărţiră de Rusia, şi al căror nume era fireşte mult mai mare, au adus şi ei foloase mari Revoluţiei. Peste graniţe se aflau poate numai o sută, cel mult două sute. În actualul Comitet Central, dintre cei 70 de mebri, au fost doar 3 sau 4 în străinătate.

–         Aşadar, nu vă lipseşte cunoaşterea Europei pe care o avea Lenin ?

–         Ce înţelegeţi prin Europa ? Cunoaşteţi mulţi emigranţi. Cunosc şi eu mulţi. Cine vrea să studieze Europa are multe posibilităţi să facă aceasta în Europa. În această privinţă, am pierdut ceva noi, cei care n-am fost multă vreme peste graniţe. Aceasta nu are însă nici o importanţă decisivă pentru cunoaşterea economiei europene, a tehnicii, a culturii din centrele conducătoare, a literaturii de tot felul, a beletristicii şi ştiinţei. În condiţii egale, ar fi desigur mai bine ; deficitul nu e covârşitor. Cunosc mulţi tovarăşi care au fost 20 de ani în străinătate, undeva, în Charlottenburg, şi nu pot răspunde totuşi la o întrebare concretă asupra Germaniei.

Ceva mai târziu, adusei vorba despre schimbarea uimitoare din ultimul timp, când comunismul, despărţindu-se de principiul egalităţii, a introdus în locul său salarii în acord ; prin aceasta s-a deschis celor mai destoinici posibilitatea de a câştiga mai mult decât ceilalţi. „Am fost uimiţi, spusei la sfârşit, că însuşi dvs aţi numit de curând egalizarea o rămăşiţă a prejudecăţilor burgheze”.

Stalin răspunse :

–         O societate socialistă perfectă, unde toşi primesc aceleaşi cantităţi de pâine şi carne, aceleaşi vestminte şi aceleaşi produse, exact aceeaşi cantitate de produse, un asemenea socialism nu-l cunoaşte marxismul. Marx spune numai : câtă vrme nu s-au desfiinţat cu desăvârşire clasele şi câtă vreme munca n-a devenit o necesitate (căci acum mulţi mai văd în muncă o povară, iar râzând : chiar şi la noi sunt mulţi care vreau ca alţii să muncească mai mult ca ei), atâta vreme deci cât mai există clase, oamenii vor fi plătiţi pentru munca lor şi fiecare după destoinicia sa. Fiecăruia după capacitatea sa, fiecăruia după munca depusă : aşa sună formula marxistă despre primul stadiu al socialismului. În perioada desăvârşirii socialiste, fiecare va presta munca de care e capabil şi va fi plătit potrivit cu nevoile sale. E foarte clar : oamenii diferiţi au nevoi diferite, mari şi mici. Socialismul n-a negat niciodată deosebirea dintre gusturi, de trebuinţi şi nici amploarea lor. Citiţi critica lui Marx împotriva lui Stirner şi critica programului de la Gotha ! Marx atacă acolo egalizarea. Nivelarea e doar o psihlogie ţărănească ; acesta nu e spiritul socialist ! În Occident, oamenii consideră adesea chestiunea aceasta într-un mod extrem de primitiv : ei îşi închipuie că vroim să adunăm totul şi apoi să împărţim uniform. Aceasta e concepţia lui Baboeuf, care nu ştie nimic despre socialismul ştiinţific. Şi Cromwell vroia egalizarea.

Deşi, cel puţin în ce priveşte pe Cromwell, el se înşela, scopul meu nu era să polemizez cu Stalin pe teren istoric. Am preferat să revin la eroi şi la formarea legendelor. Şi pentru că tocmai atunci mă întrebase dacă nu mă supără fumul de ţigară (căci încetasem să fumez), îi spusei :

–         V-aţi exprimat împotriva legendelor. Totuşi, nimic nu v-a făcut desigur atât de popular ca legenda că fumaţi mereu din pipă.

El râse :

–         Vedeţi cât de puţin îmi trebuie. Astăzi am uitat-o acasă.

–         Sunteţi într-adevăr contra legendelor ?

–         Nu, dacă ele vin din popor.

–         E târziu. Aţi vrea să vă scrieţi numele pe broşura dvs ?

El dădu din cap, însă nu ştia ce avea de făcut, ca unul care e scutit de asemenea rele obiceiuri europene.

–         Da, însă ce să scriu ?

–         Numele dvs şi cel al domnului Ludwig, spuse interpretul.

Aşa cum era în momentul acesta, jenat, nedumerit, el îmi plăcu. Şi el luă creionul roşu de pe ultima coală pe care o desenase cu hărnicie şi scrise cu litere roşii în caiet. Numărai trei coale acoperite în întregime cu schiţe şi însemnări, dar nu luai nici una, căci tot mi-ar fi sustras-o mai târziu vreun elev al lui Freud şi ar fi alcătuit după ea o psihografie. Mă ridicai şi-l întrebai :

–         Nu veţi fi mirat dacă vă voi pune o întrebare ?

–         În Rusia nu mă mai miră nimic.

–         Acesta e un sentiment internaţional. Şi noi, în Germania, nu ne mai mirăm de nimic. Ce înseamnă ambiţia ? Sporeşte sau împiedică ea energia ?

–         Ea diferă după împrejurări. Poate fi un stimulent ; de cele mai multe ori, ea e un obstacol pentru destinul unei persoane.

–         Spuneţi : destin. În germană, cuvântul acesta are două înţelesuri. Credeţi în destin ?

El deveni deodată serios, se întoarse cu toată faţa spre mine şi făcu o pauză scurtă, încordată. Apoi spuse cu voce aspră :

–         Nu. Nu cred în destin. Aceasta e o prejudecată. Noţiunea aceasta e un nonsens.

Şi începu să râdă încet, înăbuşit – şi spuse în limba germană : „Shicksal ! Schicksal !” Pe urmă, continuă în ruseşte, pe un ton de dispreţ :

–         Ca şi la greci, unde erau zei şi zeiţe care conduceau totul de sus.

–         Aţi trecut prin mult primejdii, spusei. Aţi fost în exil, aţi luptat în revoluţii, în război. Este oare o simplă întâmplare că n-aţi pierit acolo şi că astăzi nu stă altcineva în locul dvs ?

Era iritat, dar numai o clipă ; apoi el spuse cu un ton ferm ce tindea iarăşi spre claritate :

–         Nu e o întâmplare ! Existau probabil împrejurări interne şi externe care au făcut să nu pier atunci. Dar, cu totul din întâmplare, ar putea să stea altul aci, nu eu.

Şi, ca şi cum ar fi vrut să se elibereze de norul acesta aburos şi neliniştitor, el reveni la claritatea hegeliană bine câştigată, şi continuă :

–         Destinul e ceva neregulat, ilegal. Ceva mistic. Nu cred în mistica aceasta. Erau, de bunăseamă, cauze care m-au făcut să trec nevătămat prin întregul şir de riscuri. Aceasta se putea întâmpla şi în alte împrejurări.

Destin ! Cuvântul acesta german : Shicksal, îl auzeam răsunând înăbuşit în urma mea, când ne-am urcat în maşină.

În cetatea asta, unde vieţuiră toţi ţarii care au ajuns la putere şi pe urmă la moarte nu totdeauna pe cale naturală, unde totul sclipeşte de jur împrejur din întuneric, posomorât şi heraldic – acest fiu de ţăran din Georgia îndrăzni să râdă când rosti cuvântul cel mare. Cununa de tunuri lucea în lumina lămpilor cu arc voltaic ; fiecare tun e împodobit în frunte cu un N aurit, pe care un mic locotenent, pe o insulă pustie, cuteză să-l pună pe gura morţii. „Ce mai vreţi şi cu destinul ?” a spus Napoleon. „Politica e destinul”.

Emil Ludwig, decembrie 1931

Anunțuri

16 răspunsuri to “Interviu cu Mosh Stalin (II)”

  1. monica Says:

    Urez si eu tuturor participantilor la discutiile de pe acest blog, cat si bloggerului care-l administreaza ,The poet,unicul AVP ,un AN NOU lipsit de greutati si griji cotidiene,sanatate deplina ,iar nazuintele catre care tindem cu totii sa se indeplineasca in totalitate.

    In mod special vreau sa multumesc acelora care m-au apreciat ,dar si celor care m-au tras de maneca atunci cand am gresit.S-a implinit in curand (de Nasterea Domnului) un an de cand petrec cu voi o parte din timpul meu si mi-a facut o reala placere sa va cunosc cu bunele si relele fiecaruia.Ca asa e lumea ,cand sus ,cand jos,ca daca am fi altfel ne-ar manca plictiseala.

    Pe Dl Sorin Cucerai, in mod deosebit as vrea sa-l asigur de toata consideratia mea ,pt ca a avut deschiderea sa-si recunoasca greseala accentelor nu tocmai placute ale discursului sau, atunci cand din prea multa loialitate pt unii a dezamagit pe cei care l-au apreciat f tare. Imi cer scuze pt limbajul cu care am raspuns,tocmai dlui,un intelectual de viitor al natiei, acesta fiind singurul moment pe care am a mi-l reprosa de-a lungul acestui an.

    Lui Pp si Goldmound sanatate deplina si rezolvarea tuturor problemelor care i-au tinut departe de noi.

    Lui @Stely sa fie o bunica sanatoasa si incarcata de multa rabdare pt a satisface toate mofturile micutului ce se va naste,uite, de o sarbatoare f mare a crestinatatii.

    Celorlalti Tatonul,Hantzy,Dragos Gros,Dl Merfu,Dora,Scorpyon,Loda ,Neamtu Tiganu,Radu,Radu Humor,Despina ,Riddik ,va doresc ca tot ce este mai bun pe lumea asta sa se pogoare asupra voastra.

    O plecaciune cu mare consideratie ,acum la sfarsit de an am s-o aduc Maestrului Devis Grebu care mi-a dat posibilitatea unica de a vorbi,chiar si pe net cu o mare personalitate, in afara faptului ca m-a incurajat extraordinar de mult in momentele mele de slabicune bloggeristica.

    Fie ca iubirea fata de omul care ne sta in preajma,indiferent cine ar fi acesta sa caracterizeze atitudinea noastra in viitor ,iar telul comun sa ne uneasca si nu invers in lupta noastra pt un trai european, in adevar si dreptate.Si la sfarsit ,aceleasi cuvinte ale unui mare Premiat Nobel ,cel care a scris superba carte „Orbirea” :Stima fata de oameni incepe prin a nu le ignora cuvintele”

    Un AN 2011 Fericit !
    Monica Fesci

  2. Dl.Goe Says:

    La multi ani si tie Monica!

  3. monica Says:

    Ps.
    Printr-o regretabila omitere ,ca de,babele :B si ….alte cele, mai uita si ele din cand in cand ,as dori sa transmit si @ dl Goe aceleasi urari de sanatate si prosperitate,fericire si La Multi Ani !
    aceeasi, Monica Fesci

  4. monica Says:

    Multumesc dl Goe,inca o data scuzele mele !

  5. sorin cucerai Says:

    Pentru Monica Fesci, cu drag si multa pretuire. Subscriu urarilor facute de dumneavoastra, si indraznesc sa ii mai adaug pe lista si pe Sorin Iliesiu si Constantin Dobre – iar daca ne va fi scapat cineva, sa nadajduim ca vom fi iertati:).

    La multi ani, doamna!

  6. Stely Says:

    Monica ,
    Mulumesc pentru urari si pentru sfaturile pe care desigur ca mi le impartasesti din vasta ta experienta de bunicutza desavirsita .
    Sa dea Domnul sa fie asa cum imi doresti .
    La Multi Ani – tie si tuturor celor dragi ! Sa fii in continuare- mama ,sotia si bunicutza minunata pe care le- am cunoscut si apreciat mult .
    p.s .Sorin Cucerai ,desi v-am raspuns pe firul celalat ,ca si Lodei ,va urez si aici -inca odata -„La Multi Ani „!

  7. Sorin ILIESIU Says:

    AN NOU FERICIT TUTUROR!

  8. Hantzy Says:

    Pentru ca mai ieri era sorin cucerai contrariat ca ar fi prea devreme, dar mai ales pentru pentru ca prietena-mi de blog nu ma uita, mentionand si nick-ul meu, ma opresc, de asta data doar pentru o secunda, din fuga spre 2011 si va urez tuturor sa vi se implineasca dorintele si sa fiti sanatosi in noul an!
    La multi ani!

    Aldo

  9. monica Says:

    @Sorin Cucerai
    Da dle Cucerai,doresc si eu cu scuzele de rigoare ca i-am uitat din emotia datorata incarcaturii sufletesti la acest sfarsit de an tocmai pe dl Iliesiu si pe dl Ctin Dobre cat si pe dna Angela Furtuna .Le urez la randul meu sanatate deplina pe noul an 2011 si indeplinirea tuturor dorintelor.La fel si lui agax,Maria,Maria Manea,antikgb si multor ,multor altora cu care poate n-am schimbat nici un cuvant ,dar sunt la fel de pretiosi acum cand Noul An sta sa navaleasca in dorinta lui tiunereasca de a ne pune in fata altor si altor incercari .
    Si, de ce nu …. o samba? 🙂

  10. monica Says:

    @Hantzy
    Iti doresc tie si familiei tale tot binele din lume .Dumnezeu sa va ocroteasca pe toti si sa va acopere cu bunatatea Lui.
    La multi ani !

  11. AVP Says:

    Ca sa nu uit vreunul dintre voi, dragi pretini mai vechi sau mai noi, io va urez LA TOTI ➡

    Sanatate, ca-i mai buna ca toate
    Fericirie pe saturate
    Amor pe cat se (mai) poate (si numai acas…)
    Punga plina cu salarii, pensii si sponsorizari la magnanime ocaz, dupa caz, naz si praz… oops

    A, sa nu uit urarea a mai de vaz, in vremile astea de bajenie & amenintari rasaritene cu taieri de gaz & schimbari strategice de macaz… ➡ sa n-aveti absolutamente niciun necaz, aloo… ! 😎

    In fine, insa cu conditia s-aveti tot timpu bani :
    LA MULTI ANI ! 🙂

  12. sorin cucerai Says:

    Monica, multumesc frumos:). Sarava!

    …Sa nu-l uitam insa nici pe Vladimir Tismaneanu – si, daca ma ingaduiti, nici pe prietenul meu Marius Oprea, desi el nu a fost niciodata prezent direct pe acest blog:). Si nici pe Costel, cel cu inima cit universul.

    Un an minunat tuturor!

  13. monica Says:

    Vooooooooi sunteti………….? 😳
    La multi ani,TUTUROR !

  14. antikgb Says:

    La multi ani tuturor! chiar si descendetilor bolsevicilor ce au intrat in Romania calare pe tancurile sovietice.se stiu ei care…

  15. Stely Says:

    AVP ,
    Multumesc pentru urarea ta deosebită, inedită , frumoasă ,încîntatoare si ..cuprinzatoare 😉
    Eu mi-aş dori sa fiu unul /a dintre cei /le de care să depindă realizarea celor mai mari dorinţe ale tale . Ar fi deajuns sa mi le spui si ţi le-as realiza cît ai clipi. 🙄 Dar , nu sunt decît” fanitza” ta credincioasă , care îti urează din toata inima -„La Mulţi Ani ” – mai buni ,mai frumoşi ,mai bogaţi ,plini de bucurii şi de dorinţe împlinite.
    Fericire si sănătate pentru cei dragi tie !

    La Mulţi Ani pentru toţi prietenii şi cititorii acestui blog.
    Vă doresc tuturor sa vi se împlineasca toate visele ..
    Fie ca Anul 2011 sa aduca, celor care au nevoie , liniştea si împăcarea cu cei doi B -Boc si Băsescu . 🙂

  16. Stely Says:

    Hai Noroc si La Multi Ani !
    An Nou cu Bine! 2011- Anul celor mai mari impliniri !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s